Amanarea binelui

Cum ne ispiteşte diavolul să amânăm binele pe mâine

Părinţilor şi fraţilor, ascultaţi: De  multe ori vrăjmaşul sfătuieşte pe om zicând: „Eşti încă tânăr,  îndulceşte-te din poftele tale. Socoteşte câţi nu s-au desfătat si în  lume si nici de veşnicele bunătăţi nu s-au lipsit. Şi tu eşti tânăr,  mănâncă, bea, veseleşte-te cu bunătăţile lumii acesteia şi la  bătrâneţile tale te vei pocăi. Că, pentru ce voieşti de la o vârstă ca  aceasta să-ţi topeşti trupul tău?”. Vin apoi bătrâneţile şi el,  vicleanul, aduce atunci graiuri din dumnezeieştile Scripturi şi zice:  „O, omule, suspini şi te îndoieşti de mila lui Dumnezeu şi îl faci pe  Dânsul nemilostiv?

Dumnezeiasca Scriptură propovăduieşte că Dumnezeu  este milostiv şi iubitor de oameni. Au nu cunoaşte El că eşti bătrân,  slab şi neputincios? Nu ştie El că nu poţi să posteşti, nici să  priveghezi, nici pe jos să te culci? Nu l-ai auzit pe Dânsul, zicând în  Evanghelie că şi cei ce slujesc din tânără vârstă, şi cei din vârsta de  mijloc, precum şi cei bătrâni, întocmai iau plata? Că aşa a zis în  Evanghelie: si cei ce au venit din ceasul dintâi, ca si cei din ceasul  al treilea, şi cei din al şaselea şi cei din al nouălea, ca şi cei din  al unsprezecelea ceas, aceeaşi plată au luat. Iată, şi Proorocul David a  proorocit zicând: „A binecuvântat pe cei mici şi pe cei mari”.

Graiurile  acestea le zice duhul rău către cei ce ştiu Scripturile, ca nici la  tinereţe, nici la bătrâneţe să nu-i lase să-şi plângă păcatele. Iar  către cei mai simpli, bătându-i cu paloşul deznădăjduirii, zice: „Omule,  ce gândeşti? Ce te amăgeşti singur, zicând că Dumnezeu este Dumnezeu al  celor ce se pocăiesc? Ai fost desfrânat, ai tâlhărit, ai ucis, ai  furat, ai minţit, ai jurat strâmb! Ce nădejde de mântuire mai ai? Ai  pierit.

Drept aceea îndulceşte-te  acum de poftele tale. Pe cele de dincolo le-ai pierdut, vezi, de acestea  de aici să nu te lipseşti!”. Acestea sunt graiurile diavolului. Ale lui  Hristos sunt tocmai dimpotrivă: „Ai pierit, dar poţi să te mântuieşti.  Ai fost desfrânat, dar poţi să te faci întreg înţelept”. Când Petru a  zis: „De câte ori voi ierta fratelui meu, când se pocăieşte?”. I-a  răspuns Hristos: „De şaptezeci de ori câte şapte”. Adică întotdeauna.  Insă, omul, aşa cum va fi găsit la sfârşitul său, aşa se va judeca ori  în bine, ori în rău.
Adu-ţi aminte frate, cum s-au mântuit  păcătoşii şi să nu deznădăjduieşti. Adu-ţi aminte de fericitul Manase,  de desfrânata, de vameşul, de tâlharul şi vei scăpa de amăgire. Când îţi  va zice ţie: „îndulceşte-te din poftele tale!”, zi către el: „Si oare  ce folos este din necurătia dezmierdărilor, afară de focul veşnic ce-l  pricinuieşte?” Şi când îţi aduce ţie aminte de iubirea de oameni a lui  Dumnezeu, tu zi către el: „Si eu stiu că Dumnezeu este milostiv si  iubitor de oameni, dar El este şi drept Judecător. Şi ştiu că nu te-a  cruţat nici pe tine diavole, nici pe cei ce, după tine, s-au lepădat de  El, ci cu focul cel veşnic v-a osândit”. Iar dacă îti va zice: „Eu sunt  fără de trup şi nu sunt legat cu neputinţe, pentru aceasta, nu m-a  cruţat, dar pe tine te va cruţa”. Atunci răspunde-i: „Dar, de ce,  atunci, nu l-a cruţat pe Adam, cel dintâi zidit? Nici pe Eva, nici pe  Cain, nici pe cei din vremea potopului, nici pe cei din Sodoma şi nici  pe ucenicul Său Iuda? Şi dacă pe ucenicul Său nu l-a cruţat, cum mă va  cruţa pe mine? Du-te departe de mine, lepădatule din cer”. Şi  pecetluieşte-te pe tine cu semnul crucii şi va fugi de la tine.

Fraţii  mei, să nu ne plecăm vrăjmaşului celui ce ne sfătuieşte rău, ca să ne  piardă pe noi. Ci să credem că este judecată şi răsplătire şi pentru  fapte, ca şi pentru cuvinte şi pentru gânduri. Acestea toate ştiindu-le,  pe ele să ne întemeiem noi înşine, ca cei potrivnici, neavând să zică  nici un rău împotriva noastră în ziua înfricoşatei judecăţi, să aflăm  odihna cu cei ce se tem de Domnul şi împreună cu toţi aceştia să slujim  binele: „Că fără fapte, credinţa este moartă” (lacovl, 20) precum şi  faptele, fără de credinţă, moarte sunt. Că este cu neputinţă ca cineva,  îmbuibându-se, să intre în împărăţia Cerurilor, după însuşi grăitul glas  al Evangheliei ce zice: „Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze  inimile voastre de mâncare şi de băutură” (Luca, 21, 34). Pentru  aceasta se cuvine nouă să fim gata în tot ceasul, ca nu cumva, fără de  veste, fiind chemaţi, să ne aflăm nepregătiţi. Şi vor suspina pentru noi  Sfinţii îngeri, cei trimişi la noi, iar răii draci vor râde în hohote.
Să  nu ne aflăm numai cu numele creştini, iar cu năravul păgâni, căci,  creştinătatea însemnează să urmezi, după putinţă, lui Hristos. Că, dacă  ne mulţumim numai cu Sfântul Botez si ne vom lenevi la împlinirea  celorlalte porunci, ne vom face necredincioşi. Hristos la nimic nu ne va  folosi, petrecând noi în răutate şi în păcat. Că l-au auzit pe Dânsul  grăind în Sfânta Evanghelie: „Nu oricine îmi zice: Doamne, Doamne, va  intra în împărăţia Cerurilor, ci cel ce va face voia Tatălui Meu Celui  din ceruri” (Matei 7, 21). Vedeţi cum au bineplăcut Sfinţii lui  Dumnezeu, nu dormind si zăcând cu fata în sus, ci, au fost ucişi cu  pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu fierăstrăul, au murit  ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi  şi strâmtarăţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au  rătăcit în pustiu şi în munţi, şi în peşteri şi în crăpăturile  pământului. (Evr. 11. 37—38). Pentru aceea, iubiţilor şi iubitorilor de  Hristos, să ne ostenim şi noi, fiecare după putere, ca nu cu totul să ne  aflăm fară de roade şi nu ne va primi pe noi Domnul cu osânda cea  veşnica.
Deci, precum este la voia noastră a păcătui, Dumnezeu  dăruindu-ne slobodă stăpânire de sine, aşa şi a lucra dreptatea, întru  noi este, cu dumnezeiescul ajutor. Drept aceea, să iubim calea cea  strâmtă şi necăjită, că printr-însa, împreuna cu Hristos vom împărăţi,  şi să fugim de umblările căii celei late şi desfătate, care se face noua  pricinuitoare de osândă veşnică. Deci, fraţilor, să lucrăm bunătatea  din toată mintea noastră, si omorâm cugetul nostru cel trupesc, ca să nu  ne aflăm vrăjmaşi ai lui Dumnezeu, cum a zis Pavel marele Apostol al  lui Hristos. Să ne milostivim să dăm pâine şi să luăm cerul, să dăm un  ban si vom locui în Rai, să dăm o haină să moştenim împărăţia Cerurilor.  Să dăm puţine, ca să luăm multe. Să avem voinţă şi vom putea săvârşi  totul. Să avem tragere de inimă şi vom lua virtute. Că, zice Sfântul  Grigorie al Nysei „Numai fapta bună cu osteneală hrăneşte puterea  neslăbind-o, ci crescând-o”. Să lăcrimăm aici, o, fraţilor iubitori de  Hristos, ca să stingem văpaia cea fără de sfârsit, că cei ce aici se  veselesc acolo se vor osândi, iar cei ce plâng aici, acolo vor râde. Cei  ce sunt urâţi, acolo vor fi fericiti. Cei ce aici flămânzesc, acolo se  vor sătura. Ce ce aici însetează, acolo se vor îndestula. Să ne trezim,  să priveghem cu toată puterea. Să nu ne întristăm, bătând în uşă şi  rugându-ne, că negresit ne va deschide Hristos Dumnezeul nostru.
Lui se cuvine slava acum şi de-a pururea în vecii vecilor! Amin.
Binecuvantarea Domnului peste voi, cu al Sau har si cu a Sa iubire de oameni  totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor !

(Sfântul Efrem Sirul)

Acest articol a fost publicat în CUVANTUL și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s