Romania fara bani cash?

Senatorul de Buzău Constantin Popa vrea ca pe viitor toate plăţile pe care le fac românii să fie făcute în proporţie de peste 90 la sută, doar cu cardul, fără a mai folosi banii cash.

 Astfel, el va depune un proiect de lege prin care va cere ca angajaţişi pensionarii sau şomerii să nu mai primească leafa în bani numerar ci doar pe cardul bancar. Mai mult, în lege va fi stipulat foarte clar că toate magazinele sau micii producători vor avea obligativitatea de a deţine cititoare de card, prin care să se facă toate plăţile. Alesul spune că în acest fel se va reduce simţitor evaziunea fiscală, dar şi şpaga.

„Este atât de simplu să reducem simţitor evaziunea fiscală sau şpaga. Banca urmăreşte absolut toate tranzacţiile pe care le face omul sau firma cu banii şi ştie unde se duc sau pentru ce se duc. Nu se va putea da şpagă căci eşti urmărit la leuţ, iar autorităţile te vor întreba ce ai făcut banii. Cred că nu este o problemă ca fiecare vânzător, mă refer la magazine dar şi la cei care vând să zic în piaţă să aibă un aparat de citit carduri,e cât un telefon mobil”, spune Popa. Senatorul mai crede că şi vânzările ilegale de droguri sau ţigări vor fi reduse întrucât, spune el, cei care se ocupă cu aşa ceva nu vând decât pentru bani lichizi, deci cumpărătorul nu îşi va putea procura produsele căci nu au banii cash. http://www.libertatea.ro/detalii/articol/romanii-vor-ramane-fara-niciun-leu-in-buzunare-vezi-cum-va-fi-posibil-469306.html

Iata ce aflam din articolul Ţara care vrea să renunţe la lichidităţi: “Există oraşe în care nu mai poţi folosi cash într-o bancă”:

Suedia a fost prima ţară europeană care a introdus bancnotele, în 1661. Acum, ar putea deveni primul stat care să renunţe la ele. Şi nu este de mirare că Suedia este în fruntea acestui curent, având în vedere accentul pus pe tehnologie şi inovaţie.

Nu înţeleg de ce trebuie să mai imprimăm bancnote“, spune Bjoern Ulvaeus, fost component al grupului ABBA şi un susţinător al lumii fără lichidităţi.
Conturul unei astfel de societăţi a început să ia formă în naţiunea high-tech, iritându-i pe cei care preferă încă monedele şi facturile în locul banilor digitali.
De altfel, în multe dintre oraşele suedeze nu se mai acceptă cash la plata biletelor pentru transportul în comun, acestea fiind achiziţionate cu un SMS trimis de pe telefonul mobil. De asemenea, un număr mic, dar în creştere, de magazine nu mai acceptă decât cardurile ca modalitate de plată, iar câteva sedii bancare unde se efectuează tranzacţii electronice nu mai deţin deloc numerar, potrivit Associated Press.

Există oraşe în care nu mai poţi folosi bani cash într-o bancă“, se plânge Curt Persson, preşedintele Organizaţiei Naţionale a Pensionarilor din Suedia. El spune că această situaţie reprezintă o reală problemă pentru bătrânii din zonele rurale, care nu au carduri de credit sau nu ştiu cum să le folosească.
Scăderea utilizării lichidităţilor este vizibilă chiar şi în biserici, în câteva dintre ele fiind instalate cititoare de carduri pentru a le fi mai uşor credincioşilor să facă donaţii. “Oamenii au venit la mine în repetate rânduri pentru a-mi spune că nu au numerar, dar că ar dori totuşi să facă o donaţie”, a delarat reprezentantul unei biserici.
Bancnotele şi monedele reprezintă doar trei la sută din economia Suediei, comparativ cu o medie de nouă procente în zona euro şi şapte procente în Statele Unite. Însă şi procentul de 3% este mare, consideră Ulvaeus care vede într-o societate fără numerar o societate mai sigură.  După ce fiul său a fost jefuit de trei ori, el a început să pledeze pentru o tranziţie mai rapidă către o economie complet digitală, numai pentru a le face viaţa mai grea hoţilor. “Ce s-ar mai face dacă nu ar mai exista lichidităţi“, se întreabă el.

Avantaje şi dezavantaje: scade corupţia şi numărul jafurilor, cresc atacurile cibernetice
În acest sens, Asociaţia Bancherilor Suedezi susţine că renunţarea parţială la numerar are deja impact asupra statisticilor privind criminalitatea: numărul furturilor din băncile suedeze a scăzut anul trecut  la cel mai mic nivel din ultimii 30 de ani, la 16,de la 110, în 2008. În schimb, a crescut numărul atacurilor cibernetice: cazurile de fraudă electronică au crescut la aproape 20.000 în 2011, de la 3.304 în anul 2000.

Răspândirea tranzacţiilor electronice şi traseul digital pe care îl generează explică şi motivul pentru care Suedia are o problemă mai mică în cee ce priveşte corupţia, comparativ cu ţările în care domină plăţile în numerar, cum ar fi Italia sau Grecia, explică Friedrich Schneider, profesor de economie la o Universitate din Austria. “Dacă oamenii folosesc mai mult cardurile, sunt mai puţin implicaţi în activităţi economice ilegale“, crede profesorul.
În Italia, de exemplu, unde numerarul a fost un mijloc comun de a evita taxa pe valoarea adăugată şi de a ascunde profiturile, prim-ministrul Mario Monti a luat măsuri, în decembrie, de limitare a tranzacţiilor în numerar la plăţile sub 1.000 de euro, în scădere de la 2.500 de euro.

Oscar Swartz, fondatorul primului furnizor de Internet din Suedia, Banhof, susţine că o economie digitală ridicăprobleme de confidenţialitate din cauza traseului de tranzacţii rămas. Deşi susţine ideea eliminării treptate a lichidităţilor, el propune introducerea altor metode anonime de plată. “O persoană ar trebui să aibă dreptul de a trimite sau de a dona bani fără a fi monitorizat de fiecare dată“, spune Swartz.

Hanna Celik, a cărei familie deţine un chioşc de ziare într-un mall din Stockholm, spune că economia digitală este numai în avantajul băncilor care doresc câştiguri mai mari. El spune că este taxat cu aproximativ 80 de cenţi pentru fiecare tranzacţie cu cardul de credit. “Pentru bănci, asta este o modalitate în plus prin care pot câştiga o mulţime de bani”.

Iata ce putem citi in articolul Will Israel be the World’s First ‘No Cash’ Society?:

Va fi Israelul prima tara din lume fara bani cash?

Guvernul a autorizat stabilirea unui comitet care sa examineze modurile in care ar putea fi eliminati banii cash din economia Israelului.

Marti guvernul a autorizat stabilirea unui comitet care va examina metodele de eliminare a banilor cash din economia Israelului – o metoda mai buna de prevenire a evaziunii fiscale. Comitetul va fi condus de Harel Locker, directorul biroului prim-ministrului.

Bani cash pot fi transferati cu usurinta de la un individ la altul fara supravegherea celor care se ocupa cu taxele. Nu la fel se intimpla in cazul tranzactiilor electronice. Datorita calculatoarelor moderne bancile monitorizeaza citi bani depun oamenii in conturile lor si citi retrag, in timp ce companiile emitente de carti de credit (carduri) tin o a doua evidenta cu cit cheltuiesc oamenii.

Membrii juriului vor include personal de virf din politia Israelului, Autoritatea taxelor si impozitelor (un echivalent al ANAF sau IRS n.tr), presedintele autoritatii guvernamentale care se ocupa cu controlul spalarii banilor si al terorismului, directorul de plati al bancii Israelului, oficiali ai procuraturii si multi altii.

Conform parerii multora dintre acesti oficiali banii cash nu sint buni, deoarece permit indivizilor sa se sutraga de la responsabilitatea platirii taxelor. In ziua de azi un colector de taxe nu poate compara cu usurinta veniturile si platile. Cu toate ca poate suspecta faptul ca o persoana traieste mai bine decit i-ar permite veniturile declarate pacalind in acest fel taxele, nu poate insa sti cu siguranta acest lucru, daca nu detine dovezi solide. Intr-o economie fara bani cash, toate inregistrarile vor fi electronice si de aceea verificarea veniturilor si a taxelor datorate de catre un individ precum si colectarea acestor date inainte de a disparea in contul respectivului va fi o chestie mult mai simpla, in teorie.

Oficialii biroului prim-ministrului au declarat ca “in intreaga lume este recunoscut faptul ca bani cash sint un element cheie al economiei ilegale si al spalarii de bani” Acestia permit o discrepanta mare intre veniturile raportate si cele reale, cu un efect corespunzator asupra cuantumului taxelor colectate de stat. Biroul prim-ministrului sustine ca prin eliminarea cash-ului vor largi baza platitorilor de taxe si vor preveni spalarea banilor. Comitetul va studia problema din toate punctele de vedere si va face recomandari, a mai afirmat biroul prim-ministrului.

Una din problemele pe care le va studia comitetul va fi impunerea de taxe pe tranzactiile electronice care sint comune in Israel. Biroul a asigurat ca indiferent de solutiile gasite de comitet, persoanele care nu vor avea de ales in aceasta privinta vor fi capabile sa efectueze tranzactii intr-un mod care nu va avea drept scop taxe suplimentare.

Observatorii au afirmat ca si-au imaginat cu greu reusita guvernului in aceasta privinta. “O miscare de acest gen poate slabi economia” spune un observator. “Declararea cash-ului ca fiind depasit nu va face altceva decit sa incurajeze oamenii in utilizarea dolarilor sau a unei alte valute straine pentru finalizarea tranzactiilor. In afara de cazul in care guvernul planuieste sa scoata in afara legii si detinerea de valuta, nu exista nici o metoda de a scapa de cash si de problemele inerente ale acestuia.”

SCRISOAREA PĂRINTELUI PAISIE (AGHIORITUL) REFERITOR LA SEMNELE VREMURILOR, 666

   In spatele duhului lumesc al „libertãtii” de astãzi, al lipsei de respect în Biserica lui Hristos fatã de cei mai mari, pãrinti si dascãli, care au fricã de Dumnezeu, se ascunde sclavia duhovniceascã, stresul si anarhia, care conduce lumea la impas, la catastrofã sufleteascã si trupeascã.

Iar în spatele sistemului perfect de asigurare computerizatã, ce se face prin „cartela” electronicã, se ascunde dictatura mondialã, sclavia lui antihrist. „…ca sã-si punã semn pe mâna lor cea dreaptã sau pe frunte, încât nimeni sã nu poatã cumpãra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adicã numele fiarei, sau numãrul numelui fiarei. Aici este întelepciunea. Cine are pricepere sã socoteascã numele fiarei, cãci este numãr de om. Si numãrul lui este sase sute saizeci si sase” (Apocalipsa 15, 16-18).

Sfântul Andrei al Cezareii scrie urmãtoarele: „Despre numele cel murdar al lui antihrist si despre tâlcuirea numãrului precum si despre altele ce s-au scris despre acela, vremea le va descoperi si experienta celor întelepti…, dar nu a binevoit harul dumnezeiesc sã se scrie în dumnezeiasca carte numele lui cel pierzãtor. Insã cercetând cu ratiunea, cu adevãrat multe (nume) se pot afla…”. (Sfântul Andrei al Gezareii, Tâlcuire la Apocalipsã, cap.58, pp. 541-342, editie greacã)

Dar lucru ciudat este cã multi oameni duhovnicesti, pe lângã faptul cã fac tâlcuirile lor proprii, se mai si tem cu o fricã lumeascã de „punerea la dosar”, în timp ce ar fi trebuit sã se nelinisteascã duhovniceste, sã-i ajute pe crestini cu nelinistea cea bunã si sã le întãreascã credinta, si astfel sã simtã mãngâierea dumnezeiascã.

Mã mir cum toate aceste evenimente nu le creazã probleme de constiintã! De ce nu-si pun mãcar un semn de întrebare la tâlcuirile mintii lor? Si dacã îl ajutã pe antihrist la pecetluirea lor, de ce mai trag si alte suflete la pierzare? Cãci la aceasta se referã: „…ca sã însele, dacã este cu putintã, si pe cei alesi” (Mc. 13, 22).

Se vor însela cei care le vor tâlcui pe acestea cu mintea lor. In timp ce semnele sunt foarte clare. „Fiara” de la Bruxelles a sorbit în computer cu 666 aproape toate statele. Cartela, buletinul electronic, „înainte mergãtoare ale pecetluirii”, ce aratã? Din pãcate la radio ascultãm numai timpul probabil.

Ce ne va spune Htistos? „Fãtarnicilor, fata cerului stiti s-o judecati, dar semnele vremurilor nu puteti” (Mt. 16, 3).

Asadar, dupã cartelã si dupã buletinul electronic, adicã „îndosarierea” persoanelor, ce se face pentru a înainta cu viclenie la pecetluire, vor spune mereu la televizor cã oarecare a furat cartela cutãruia si i-a luat banii din bancã. Pe de altã parte vor face reclamã „sistemului perfect”, adicã pecetluirii pe mânã sau pe frunte cu raze laser, a numãrului 666, numele antihristului, care nu se va distinge cu ochiul liber.

Din pãcate, iarãsi „anumiti cunoscãtori” îi vor „înfãsa” pe fii lor duhovnicesti ca pe niste prunci, chipurile ca sã nu-i mâhneascã. „Aceasta nu are importantã”. „Nu-i nimic, este destul sã credeti lãuntric”. Si, desi vedem cã Apostolul Petru, care s-a lepãdat numai la exterior de Hristos, i s-a socotit aceasta cu adevãrat lepãdare, acestia se leapãdã de Sfânta pecete a lui Hristos, ce le-a fost datã la Sfântul Botez, care este „Pecetea darului Sfântului Duh”, prin primirea pecetii lui antihrist si mai spun apoi cã îl au pe Hristos înlãuntrul lor.

Din pãcate, o astfel de logicã aveau si unii „gnostici” pe vremea sfintilor mucenici, care încercau sã întoarcã pe mucenici de la mãrturisirea lor, asa cum spune Sfântul Vasile cel Mare în „Cuvântul” sãu la mucenicul Gordie: „…multi încercau sã-l convingã pe mucenic sã se lepede numai cu gura si sã-si pãstreze credinta în suflet prin aceiasi dispozitie lãuntricã, pentru cã Dumnezeu nu cautã la cele pe care le rosteste limba, ci la intentia omului. Insã mucenicul Gordie a rãmas neînduplecat si a rãspuns: „Nu suferã limba cea ziditã de Hristos sã rosteascã ceva împotriva Ziditorului… Nu vã înselati, Dumnezeu nu se lasã batjocorit cãci din cele ce ies din gura sa, fiecare va fi judecat; din cuvintele tale te va îndreptãti si din cuvintele tale te va osãndi”.

De asemenea, sub stãpânirea lui Deciu, s-a poruncit crestinilor sã mãrturiseascã religia închinãtorilor la idoli si crestinii care au mãrturisit si au jertfit idolilor, au primit un certiflcat scãpând astfel de mucenicie. Dar nu numai acestia s-au lepãdat de Hristos, ci si cei care au dat bani închinãtorilor la idoli si au luat certificatul fãrã sã se lepede de Hristos, asa numitii „libellus”. Dar si pe acestia Biserica noastrã i-a considerat lepãdati, cãzuti.

Sã ne amintim si de minunea sãvârsitã de Sfântul Teodor, care se prãznuieste în fiecare an în sâmbãta din prima sãptãmânã a Postului Mare: „Iulian Paravatul stiind cã poporul lui Hristos, mai cu seamã în sãptãmâna întâi a Postului Mare, cautã sã se curãteascã si sã se apropie mai mult de Dumnezeu, a voit sã-i spurce. De aceea a poruncit sã punã în piatã în acele zile mâncãruri spurcate cu sângele jertfelor idolesti. Dar Sfântul mucenic Teodor s-a arãtat în vis lui Evdoxie, arhiepiscopul de atunci al Constantinopolului, si descoperindu-i fapta împãratului, i-a poruncit sã-i adune pe credinciosi dis-de-dimineatã ca sã-i împiedice sã foloseascã acele mâncãruri spurcate. Iar lipsa hranei necesare sã o înlocuiascã vremelnic prin colivã… In felul acesta scopul Paravatului a fost zãdãrnicit si poporul cel credincios a fost pãzit nespurcat…”.

Depãrtarea de cele jertfite idolilor a fost rânduitã printr-un canon al Sfintilor Apostoli: „Si apostolii si preotii s-au adunat… (si au hotãrât) sã se fereascã de cele jertfite idolilor si de desfrâu si de (animale) sugrumate si de sânge” (Fp. Apostolilor 15, 6, 20).

Dar cu toate cele pe care le-am arãtat, auzi, din pãcate, o grãmadã de neghiobii ale mintii unor „gnostici” de astãzi. Unul spune: „Eu voi primi buletinul cu 666, si voi pune si o cruce alãturi”. Altul spune: „Eu voi primi pecetea cu 666 pe frunte si voi face si o cruce pe cap…”. Iar altii spun o grãmadã de alte neghiobii, crezând cã se vor sfinti în felul acesta. Dar toate acestea sunt înselãri.

Numai cele care primesc sfintire, numai acelea se sfintesc. De pildã, apa primeste sfintire si se face agheasmã. Insã urina nu primeste sfintire. Piatra se poate face pâine prin minune, dar necurãtia nu primeste sfintire.

Prin urmare, diavolul, antihristul, atunci când este pe buletin, pe mânã sau pe fruntea noastrã prin simbolul lui, nu se sfinteste chiar si o cruce de ai face.

Avem puterea Cinstitei Cruci, a simbolului sfânt, si harul dumnezeiesc al lui Hristos numai atunci când ne îndestulãm cu Sfânta pecetluire a Botezului, prin care ne lepãdãm de satana, ne unim cu Hristos si primim sfânta pecetluire: „Pecetea darului Duhului Sfânt”.

Hristos sã ne lumineze pe toti. Amin.

Sfântul Munte Athos

Chilia Tanaguda – Mãnãstirea Cutlumus

Sâmbãta din prima sãptãmânã a Postului Mare 1987

Cu multã durere si dragoste în Hristos

Monahul Paisie

Acest articol a fost publicat în ATENTIE! și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Romania fara bani cash?

  1. nicu constantin zice:

    Asa si-au propus ei…………..dar exista o lege universala,apa nu poate fi comprimata,viata nu poate fi manipulata.Astia sint talhari de drumul mare ,dar le v-a veni si lor clipa sa dea socoteala…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s