Taxe peste taxe

Taxa pe divorţul amiabil, impozitul de 16% şi CAS-ul pe laptele, ouăle, mierea şi alte produse ale micilor producători agricoli, coplata la ieşirea din spital sau “taxa” pe haina de blană sau pe iaht reprezintă doar câteva dintre noile biruri impuse de Guvenul Ponta în acest an.

Pe lângă acestea, alte taxe deja existente au fost majorate, precum impozitele şi taxele locale.

Pentru a le impune, Guvernele Ponta I şi II au modificat Codul Fiscal de 14 ori, din luna mai 2012 până în prezent, ceea ce ar însemna în medie o dată pe lună. Majoritatea modificărilor au fost făcute în sensul creşterii taxelor şi impozitelor, cu excepţia celei care a vizat scăderea TVA la pâine. Vizate au fost mai multe categorii de contribuabili, începând de la micii fermieri, până la posesorii de iahturi sau automobile de teren cu motoare de peste 3.000 de cmc.

Ca urmare, în Codul Fiscal au fost introduse mai multe tipuri de taxe şi impozite, de la taxa pe monopolurile naturale, până la accize mai mari regăsite în preţul berii.

Numai în 2013, au fost publicate în Monitorul Oficial mai multe ordonanţe şi legi de modificare a Codului Fiscal, între care ordonanţele 8 şi 16, legile 127 şi 168. Unele actel normative introduc noi taxe, altele le majorează pe cele existente deja.

Nici divorţul amiabil nu mai este gratuit începând din acest an. În goana după bani, Guvernul Ponta a introdus o taxă pe divorţul administrativ. Astfel că Legea 127/2013 privind aprobarea OUG nr. 121/2011 stabileşte o taxă de 500 de lei pentru cuplurile care decid să se despartă pe cale amiabilă prin intermediul ofiţerului stării civile. Taxa se va plăti la primărie. Numai la Primăria Sectorului 1, în primele şase luni ale acestui an aproape 60 de cupluri au divorţat la Direcţia Generală de Stare Civilă şi Evidenţă a Persoanei Sector 1.

“Nerealizare semnificativă” la capitolul venituri bugetare

Noile taxe şi majorarea altora existente se explică prin “foamea de bani” de la bugetul de stat, sunt de părere consultanţii fiscali contactaţi de gândul.

Datele Consiliului Fiscal arată că execuţia veniturilor bugetare în primele 6 luni ale acestui an ale anului arată “o nerealizare semnificativă”, de peste 6,5 miliarde lei faţă de programul aferent primului semestru (doar 93,7% realizare faţă de program). “Cele mai mari nerealizări de venituri faţă de program au fost înregistrate în cazul sumelor primite de la UE (-3.347 milioane lei), impozitului pe profit (-827 milioane lei), accizelor (-713 milioane lei), TVA (-485 milioane lei) şi veniturilor nefiscale (-467 milioane lei)”, se menţionează într-o analiză realizată de Consiliul Fiscal.

“Deja în acest an sunt cel puţin trei ordonanţe importante de modificare a legislatţei fiscale. Unele modificări publicate in acest an au fost deja modificate din nou”, a declarat pentru gândul avocatul Gabriel Biriş.

Lista taxe şi impozite noi şi majorate în 2013

1. Persoanele fizice care deţin mai mult de 3 capete de vaci şi bivoliţe, peste 9 capete de ovine şi caprine, peste 5 capete de porc pentru îngrăşat, peste 49 de familii de albine şi peste 99 pe capete de pasări de curte vor plăti un impozit de 16% şi CAS pe veniturile din creşterea şi exploatarea animalelor şi din valorificarea produselor de origine animală.

2. Persoanele fizice care deţin peste 2 ha de cereale, plante oleaginoase, cartofi, sfeclă de zahăr şi hamei pe rod, peste 1,5 ha de leguminoase pentru boabe şi pomi pe rod, peste 1 ha de tutun, peste 0,5 ha vie pe rod şi legume în câmp, peste 0,3 ha de flori şi plante ornamentale şi peste 0,2 ha de legume în spaţii protejate vor plăti, de asemenea, un impozit de 16% şi CAS pe veniturile din creşterea şi exploatarea animalelor şi din valorificarea produselor de origine animală.

Potrivit informaţiilor furnizate gândul de ANAF, până la data de 26.07.2013 au fost înregistrate 162.933 de declaraţii privind veniturile din activităţi agricole impuse pe norme de venit pentru anul 2013 (formular 221). În total, la nivel national există aproximativ un milion de exploataţii fiecare având o dimensiune de peste 2 ha.

3. Persoanele fizice care obţin venituri considerate dividende, reprezentând sume plătite de societate pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea asociatilor, dacă plata este făcută de către persoana juridică în folosul personal al acestuia vor plăti impozit de 16% pe veniturile considerate dividende.

4. Persoanele fizice care obţin venituri din silvicultură şi piscicultură vor plăti impozit de 16% şi CAS.

5. Orice angajat care primeşte o diurnă pe perioada delegării mai mare de peste 2,5 ori decât nivelul stabilit pentru personalul instituţiilor publice va achita un impozit pe venit şi CAS la indemnizaţia şi orice alte sume de aceeaşi natură primite de toţi angajaţii pe perioada delegării, pentru partea care depăşeşte limita de 2,5 ori nivelul stabilit pentru personalul instituţiilor publice.

6. Berea se va scumpi după ce Guvernul a introdus o acciză suplimentară de 10 euro/hl de produs la berea din amestecul cu băuturi nealcoolice, la care ponderea gradelor Plato este mai mică de 30%.

7. O nouă taxă a fost introdusă pentru băuturile fermentate, şi anume o acciză suplimentară de 25 euro/hl de produs pentru băuturile fermentate, altele decât bere şi vinuri, la care ponderea de alcool absolut provenită din fermentarea exclusivă a fructelor, sucurilor de fructe şi sucurilor concentrate de fructe este mai mică de 50%.

8. Acciză pentru bijuterii din aur şi/sau din platină, cu excepţia verighetelor: acciză de 1 euro/gram pentru bijuteriile cu până la 14k şi de 2 euro/gram pentru cele peste 14k.

9. Hainele de blană vor costa mai mult. Statul a decis să introducă o acciză pentru confecţii din blănuri naturale: acciză cuprinsă între 50 şi 1.200 euro/bucată, în funcţie de costul de achiziţie al blănurilor.

10. Pasionaţii de iahturi vor scoate mai mulţi bani din buzunare. Acciza pentru iahturi şi alte nave şi ambarcaţiuni cu sau fără motor pentru agrement, cu excepţia celor destinate utilizării în sportul de performanţă va fi de 500 euro/metru liniar pentru iahturile şi navele care au lungimea egală sau mai mare de 8 metri şi acciză 10 euro/CP pentru navele cu motor peste 100 de cai-putere.

11. A fost introdusă şi o nouă acciză pentru autoturisme şi autoturisme de teren, inclusiv cele importate sau achiziţionate intracomunitar, noi sau rulate, a căror capacitate cilindrică este mai mare sau egală cu 3.000 cm3: acciză de 1 euro/cm3.

12. Acciză pentru arme de vânătoare şi arme de uz personal, altele decât cele de uz militar sau de uz sportiv: acciză cuprinsă între 50 şi 1.500 euro/bucată, în funcţie de costul de achiziţie al armelor

13. Acciză pentru cartuşe cu glonţ şi alte tipuri de muniţie pentru armele prevăzute anterior: acciză cuprinsă între 0,1 şi 0,4 euro/bucată în funcţie de costul de achiziţie.

14. Taxă specială de 0,5% aplicată veniturilor obţinute din exploatarea resurselor naturale, altele decât gazele naturale.

15. Guvernul a decis aplicarea unei taxe de 60% asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementarii preţurilor din sectorul gazelor naturale de către operatorii economici care desfăşoară cumulativ activităţi de extracţie şi comercializare.

16. Energia electrică şi gazele se vor scumpi. Taxă pe monopolurile naturale (energie electrică şi gaze naturale), în valoare de 0,1 lei/MWh pentru energia transportată către sistemele de distribuţie, de 0,75 lei/MWh în cazul cantităţii distribuite şi de 0,85 lei/MWh pentru cantitatea transportată numai prin sistemul de transport.

17. La categoria „alte taxe locale”, Guvernul a aprobat introducerea unei taxei pentru îndeplinirea procedurii de divorţ pe cale administrativă. Taxa a fost stabilită la 500 lei şi va reprezenta venit la bugetul local.

18. În ianuarie a.c., primăriile au primit dreptul – prin Ordonanţa Guvernului nr. 8 din 2013 – să indexeze valoarea taxelor şi impozitelor locale din 2013, iar multe au profitat de acest lucru pentru a majora dările pe care le plăteşte populaţia.

19. După 3 ani de amânări, de la 1 aprilie a intrat in vigoare coplata în sistemul sanitar. Bolnavii vor achita la externare între 5 si 10 lei, in funcţie de spitalul unde vor fi ingrijiţi.

20. La începutul lunii februarie Guvernul României a emis Ordonanţa de Guvern 9/20013, privind înmatricularea autoturismelor noi sau second hand pe teritoriul României. Taxa pe timbru de mediu este mai mare cu zece la sută faţă de vechea taxă de poluare.

21. Taxele judiciare de timbru sunt datorate de către toate persoanele fizice şi juridice şi reprezintă plata serviciilor prestate de către instantele judecătoreşti, precum si de catre Ministerul Justitiei şi Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost publicată în Monitorul Oficial din 29 iunie 2013.

22. Acciza pentru bere majorată de la 0,748 euro/hl/grad Plato la 0,8228 euro/hl/grad Plato

23.Acciza pentru berea realizată de micii producători majorată de la 0,43 euro/hl/grad Plato la 0,473 euro/hl/grad Plato.

24. Acciza specifică la ţigarete majorată de la 53,18 euro/1.000 ţigarete la 56,71 euro/1.000 ţigarete.

25. Cotă majorată de impozit, de 50%, pentru veniturile din prestarea de servicii în România sau în afara României, dividende, dobânzi, comisioane, redevenţe şi din exercitarea unei profesii libere plătite într-un stat cu care România nu are încheiat un instrument juridic în baza căruia să se realizeze schimbul de informaţii.

26. Accizele pentru alcool etilic majorate de la 750 euro/hl alcool pur la 1.000 euro/hl alcool pur.

http://www.gandul.info/financiar/lista-taxelor-si-impozitelor-introduse-sau-majorate-de-guvernul-ponta-in-2013-de-la-taxa-pe-divortul-amiabil-la-cas-ul-pe-laptele-si-ouale-de-tara-11251350

 

 

Acest articol a fost publicat în STIATI CA... și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s