Elitele vor să păstreze numai acel număr de indivizi care sunt strict necesari sistemului ,nu mai au nevoie de atat de multi sclavi

De ce vor Elitele să reducă populaţia

Illuminati se pregătesc de cel de-al treilea război mondial

Referitor la existenţa unui plan al Elitelor de reducere a populaţiei la nivel planetar există două opinii în rândul maselor. Unii consideră că acest lucru este doar o teorie a conspiraţiei, motivând că bogaţii au nevoie de oameni pentru a munci, pentru a plăti taxe şi pentru a consuma produsele corporaţiilor şi deci, dacă vor fi mai puţini oameni, atunci şi profiturile acestora ar scădea. Cealaltă tabără susţine teoria oficială, aceea că suntem prea mulţi şi planeta nu ne mai poate hrăni şi susţine pe toţi, aşa că trebuie să ne mai împuţinăm, „ca să salvăm planeta”.

Amândouă opiniile nu sunt greşite. Elitele doresc într-adevăr să reducă populaţia, dar nu pentru a salva planeta, care nu are nevoie de noi pentru a se salva şi nici nu este în vreun pericol, ci dintr-un calcul pur economic. Pe vremuri forţa de muncă umană era indispensabilă; cu cât existau mai mulţi sclavi, atunci şi productivitatea muncii era mai mare, civilizaţia putea să meargă înainte şi cei bogaţi puteau trăi în luxul pe care epoca respectivă îl permitea. Chiar şi după începutul erei industriale, numărul muncitorilor era determinant pentru economie şi pentru creşterea producţiei de bunuri. Dar, pe măsură ce tehnologia a avansat şi munca umană, chiar şi cea calificată, a fost înlocuită cu cea a maşinilor şi mai nou a roboţilor, atunci o parte din oameni au cam rămas pe dinafară. Şi pentru că lăcomia patronilor cere optimizarea permanentă a profitului, aceştia au căutat mereu soluţii de a executa munca într-o firmă cu un număr cât mai redus de personal, astfel că a apărut şomajul şi creşterea continuă a celor care nu mai puteau fi absorbiţi de „piaţa muncii”.

Dacă am trăi într-o lume utopică, ca aceea descisă în unele cărţi şi filme SF, într-un viitor nu prea îndepărat, toată munca ar trebui să fie făcută de maşini, iar oamenii nu ar mai trebui să muncească decât într-o foarte mică măsură, dedicându-şi viaţa activităţilor, cultural-artistice, ştiinţifice şi spirituale. În realitate lucrurile nu stau aşa. Capitalismul este un sistem care a fost creat de către cei bogaţi şi doar pentru folosul celor bogaţi, aşa că aceştia îi consideră pe foştii muncitori, care acum, din punct de vedere economic, sunt în plus, reprezentând doar nişte „consumatori inutili”. După cum cred că v-aţi dat seama, capitalismul nu tratează omul ca pe o persoană, ci ca pe o „resursă umană”, o piesă într-un angrenaj economic, iar munca salariată este considerată o marfă, care în ultimul timp a devenit tot mai ieftină şi nevandabilă.

Deci Elitele vor să păstreze numai acel număr de indivizi care sunt strict necesari sistemului, pe restul având în plan să îi reducă fie prin controlul naşterilor („educaţie sexuală”, contracepţie, homosexualitate, distrugerea familiei), fie prin creşterea prin diverse metode a mortalităţii (chimicale în hrană, vaccinuri, virusuri, catastrofe provocate, războaie, crize etc.) Dacă sunteţi atenţi pe piaţa muncii la locurile de muncă, ce încă „sunt sigure”, veţi vedea că predomină slujbele în domeniul serviciilor, adică bucătar, chelner, vânzător, şofer, al divertismentului, cântăreţi, actori, moderatori de televiziune, profesiile bazate pe „creier”, adică cercetător ştiinţific, medic, avocat, profesor, la care se mai adaugă munca de birou în corporaţii şi posturile din administraţia de stat, serviciile publice şi armată. Sectorul industrial şi agricol, unde în trecut erau cei mai mulţi angajaţi sau mici antreprenori, sunt într-o continuă scădere, aici munca fiind tot mai mult automatizată şi robotizată.

Dacă aruncăm o privire la nivel global, observăm că aproape toate corporaţiile occidentale şi-au mutat producţia industrială în Asia, unde populaţia este foarte mare, în vreme ce statele vestice se confruntă cu o scădere tot mai accentuată a populaţiei din cauza reducerii natalităţii, ca efect al stilului de viaţă modern şi al scăderii ratei fertilităţii. Acest fenomen nu este întâmplător, ci este efectul planului Elitelor de reducere a populaţiei. Vestul va fi depopulat pentru că aici vor trăi doar cei foarte bogaţi, care au nevoie de spaţii largi, nelocuite, unde să se distreze doar ei, iar Orientul va mai fi folosit o perioadă ca sursă de sclavi pentru producţie, până cât robotizarea şi automatizarea economiei va fi aproape de 100%. După aceea, singurele locuri de muncă vor mai fi doar cele de servitori pentru bogătaşi şi personal de supraveghere pentru roboţi, maşinării şi infrastructuri de comunicaţii şi control social electronic. Reproducerea pentru săraci se va face probabil doar în laborator şi pe bază de autorizaţie de la Guvernul Mondial.

Deci, în concluzie, la întrebarea, de ce vor Elitele să reducă populaţia planetei, răspunsul e foarte simplu: pentru că nu mai au nevoie de atât de mulţi sclavi!

Dan Tănăsescu

sursa articol

http://conspiratiisimistere.wordpress.com/2013/04/06/de-ce-vor-elitele-sa-reduca-populatia/

 

comentariul meu

Satana nu doreste sa se nasca prea multi oameni pentru ca stie ca numarul oamenilor mantuiti il completeaza pe cel al ingerilor cazuti .Cand se va complete acest numar Iisus Hristos va veni pe nori cerului sa judece lumea Acela este finalul luptei pentru suflete dintre Hristos si Lucifer  ACUM lupta este crancena iar noi trebuie sa alegem iadul sau raiul Iisus ori satana.

Acest articol a fost publicat în ATENTIE! și etichetat , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s