România nu a trădat Basarabia

Una din glumele ruseşti tendenţioase la adresa României spune că armata română a început războiul alături de nazişti şi l-a câştigat alături de sovietici.

    

    Este doar o părticică dintr-un întreg angrenaj de argumente care încearcă să dovedească faptul că românii sunt trădători prin definiţie. Ca de obicei, se găsesc destui români care să pună umărul la această căruţă, ori de câte ori subiectul este scos de la naftalină. Preferinţa este acordată ideii „România a trădat Basarabia pe 28 iunie 1940”. Sunt ignorate demonstraţiile istorice care arată clar că din punctul de vedere al calculelor militare, România nu ar fi putut să lupte cu sovieticii în iunie 1940 (Franţa dispăruse de pe hartă), lipsită de aliaţi şi înconjurată de duşmani (Ungaria şi Bulgaria). Promotorii ideii „România trădătoare” susţin că românii ar fi trebuit să lupte pentru a-şi salva onoarea. Contra exemplul avansat cel mai des este cel al Finlandei care s-a bătut cu sovieticii – însă nimeni nu spune ce s-a întâmplat până la capăt: chiar dacă au avut parte de condiţii militare mult mai bune decât românii, finlandezii tot au fost înfrânţi şi au fost siliţi să îndeplinească cererile sovieticilor.
România nu a trădat Basarabia – retrăgându-se a scutit acest teritoriu de o distrugere inutilă. Mai mult, România a făcut pactul cu satana în speranţa că va putea trece puntea: s-a aliat cu Hitler (într-o formă personală asumată de generalul Ion Antonescu, nu a existat un tratat de alianţă între România şi Germania nazistă) pentru a putea recupera Basarabia. Nici după victoria sovietică, România nu a uitat de Basarabia: Gheorghe Gheorghiu- Dej a fost cel care a cerut publicarea „Caietelor lui Marx” în care anexarea Basarabiei era prezentată ca un furt al Rusiei ţariste. Nicolae Ceauşescu a intrat în dispute filologice cu Brejnev încercând să-i demonstreze acestuia că nu este posibil să existe limba moldovenească. Indiferent de perioada istorică şi dificultăţile pe care le-a traversat, România nu a uitat niciodată de Basarabia şi a făcut cât de mult a putut în acele momente.
Teza asta nocivă „România trădătoare” nu ţine seama de foarte multe. În primul rând, este o teză anacronică: emiţătorii ei cunosc desfăşurarea evenimentelor şi îşi permit să lanseze acuzaţii tocmai de la adăpostul acestei cunoaşteri. De unde aveau să ştie guvernanţii României în iunie 1940 cum se va termina războiul? Toate calculele politice de la Bucureşti au pornit de la premiza că până la urmă războiul va fi câştigat de anglo-americani – necunoscuta cea mare era reprezentată de Uniunea Sovietică şi locul ei în lumea de după război. Stalin şi-a dorit foarte mult Basarabia – anexarea ei a fost una din condiţiile alianţei sale cu britanicii, şi asta chiar în momentul în care nemţii băteau cu tunul la porţile Moscovei. Când vine vorba de război şi guvernare nu se prea poate vorbi de trădare – în astfel de situaţii intră în joc interesele când e vorba de marile puteri sau de alegerea răului cel mai mic atunci când vine vorba de ţări cu „interese limitate”. Din păcate, România nu a fost niciodată o mare putere.

sursa

http://www.timpul.md/articol/romania-tradatoare-45506.html

Acest articol a fost publicat în ROMANIA MEA și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s