Hrana devine din ce in ce mai scumpa

Adio, mâncare ieftină! Va deveni tot mai greu să facem rost de pâinea cea de toate zilele

cai apocalipsa
Zilele belşugului agricol s-au dus; în viitor, va fi tot mai dificil pentru oameni să îşi procure hrană suficientă, iar mâncarea ieftină va deveni un simbol al unor vremuri apuse, avertizează, sumbru, autorii unui raport asupra evoluţiei agriculturii.

Cauzele sunt multiple: schimbările climatice, degradarea solului, sporirea populaţiei şi creşterea preţurilor energiei.

Aceste concluzii îngrijorătoare reies din raportul AGRICULTURAL OUTLOOK 2013-2022, elaborat de OECD (Organisation for Economic Co-operation and Development) şi FAO (Food and Agriculture Organization), un organism al ONU.

„În condiţiile în care preţurile energiei sunt deja mari şi cresc în continuare, iar creşterea producţiei s-a încetinit peste tot, cererea mare pentru alimente, furaje, fibre şi produse agricole de uz industrial va conduce la preţuri mai mari şi la riscuri de preţ semnficativ mai ridicate”, arată autorii raportului. (Risc de preţ = risc legat de posibilitatea ca într-o operaţiune de comerţ exterior să nu se obţină câştigul scontat sau să se înregistreze pierderi, din cauza modificării preţurilor internaţionale)

Unul dintre principalii factori care vor încetini creşterea producţiilor la nivel global va fi reprezentat de presiunile ambientale crescute, incluzând furtunile, secetele şi inundaţiile determinate de schimbările climatice.

În afară de fenomenele meteo extreme, şi alţi factori – schimbările în regimul precipitaţiilor, modificările de temperatură, alterarea stării solului, imprevizibilitatea atacului bolilor şi dăunătorilor – vor avea un impact asupra cantităţii de alimente disponibile.

Deşi creşterea populaţiei se va încetini în deceniul următor, în 2022 tot vor exista în lume 742 de milioane de guri de hrănit în plus, faţă de momentul actual.

Producţiile de plante alimentare, în special de cereale, şi-au încetinit creşterea în ultimele două decenii, parţial din cauza reducerii investiţiilor în cercetările agricole, afirmă raportul, şi este de aşteptat ca această tendinţă să se menţină şi în deceniul următor.

Aşadar, ne aşteaptă vremuri grele. Oferă experţii vreo soluţie?

„Măsurile de reducere a pierderilor şi risipei de alimente vor fi importante pentru acoperirea cererii crescânde de hrană şi pentru creşterea productivităţii”, spun autorii raportului.

Sursa: Grist
comentariul meu

Este bine sa cunoastem:

Ce sunt cele șapte peceți și cele șapte trâmbițe din cartea Apocalipsa?


Întrebare: Ce sunt cele șapte peceți și cele șapte trâmbițe din cartea Apocalipsa?
Răspuns:
Cele șapte peceți (Apocalipsa 6:1-17, 8:1-5), cele șapte trâmbițe (Apocalipsa 8:6-21, 11:15-19) și cele șapte potire (Apocalipsa 16:1-21) reprezintă trei serii succesive de judecăți (urgii) din partea lui Dumnezeu de la sfârșitul veacurilor. Judecățile devin în mod progresiv tot mai grele și mai distructive pe măsură ce sfârșitul timpului înaintează. Cele șapte peceți, trâmbițe și potire sunt conectate unele cu celelalte. A șaptea pecete introduce cele șapte trâmbițe (Apocalipsa 8:1-5), iar a șaptea trâmbiță introduce cele șapte potire (Apocalipsa 11:15-19, 15:1-8).
Primele patru dintre peceți sunt cunoscute sub forma celor patru călăreți din Apocalipsa. Prima pecete îl prezintă pe Antihrist (Apocalipsa 6:1-2). A doua pecete cauzează un război mare (Apocalipsa 6:3-4). A treia dintre cele șapte peceți cauzează foamete (Apocalipsa 6:5-6). A patra pecete aduce ciumă, mai multă foamete și mai mult război (Apocalipsa 6:7-8).
A cincea pecete ne spune despre cei care vor fi martirizați pentru credința lor în Hristos în timpul vremurilor din urmă (Apocalipsa 6:9-11). Dumnezeu aude strigătele lor pentru dreptate și le va aduce eliberarea în timpul Său – sub forma peceții a șasea, alături de urgiile trâmbițelor și ale potirelor. Când pecetea a șasea dintre cele șapte este ruptă, se produce un cutremur devastator, cauzând o ridicare a plăcilor masive și o devastare grozavă – alături de fenomene astronomice neobișnuite (Apocalipsa 6:12-14). Cei care supraviețuiesc strigă pe bună dreptate munților și stâncilor: „Cădeți peste noi și ascundeți-ne de Fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei Lui, și cine poate sta în picioare?” (Apocalipsa 6:16-17).
Cele șapte trâmbițe sunt descrise în Apocalipsa 8:6-21. Trâmbițele sunt „conținutul” celei de-a șaptea peceți (Apocalipsa 8:1-5). Prima trâmbiță cauzează grindină și foc, care distrug o mare parte din plantele pământului (Apocalipsa 8:7). A doua trâmbiță aduce ceea ce pare un meteorit care lovește oceanele și cauzează moartea unei părți mari a viețuitoarelor mărilor (Apocalipsa 8:8-9). A treia trâmbiță este asemănătoare cu a doua, dar afectează lacurile și râurile, nu oceanele (Apocalipsa 8:10.11).
A patra dintre cele șapte trâmbițe cauzează întunecarea soarelui și a lunii (Apocalipsa 8:12). A cincea trâmbiță rezultă într-o plagă cu „lăcuste demonice”, care îi atacă și îi torturează pe oameni (Apocalipsa 9:1-11). A șasea trâmbiță dă drumul unei armate demonice care ucide o treime dintre oameni (Apocalipsa 9:12-21). A șaptea trâmbiță cheamă șapte îngeri care țin șapte potire cu mânia lui Dumnezeu (Apocalipsa 11:15-19, 15:1-8).
Cele șapte potire ale mâniei sunt descrise în Apocalipsa 16:1-21. Aceste potire ale mâniei sunt chemate de a șaptea trâmbiță. Primul potir cauzează răni dureroase oamenilor (Apocalipsa 12:2). Al doilea potir rezultă în moartea oricărei vietăți din mare (Apocalipsa 16:3). Al treilea potir face ca râurile să fie de sânge (Apocalipsa 16:4-7). Al patrulea dintre cele șapte potire duce la intensificarea căldurii soarelui și astfel la dureri mari (Apocalipsa 16:8-9). Al cincilea potir duce la întuneric mare și intensificarea durerilor determinate de primul potir (Apocalipsa 16:10-11). Al șaselea potir rezultă în secarea râului Eufrat și adunarea armatelor lui Antihrist în vederea bătăliei din Armaghedon (Apocalipsa 16:12-14). Al șaptelea potir rezultă într-un cutremur mare urmat de grindină uriașă (Apocalipsa 16:15-21).
Apocalipsa 16:5-7 declară despre Dumnezeu: „Drept ești Tu, Doamne, care ești și care erai! Tu ești Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta. Fiindcă aceștia au vărsat sângele sfinților și al prorocilor, le-ai dat și Tu să bea sânge. Şi sunt vrednici… Da, Doamne Dumnezeule, Atotputernice, adevărate și drepte sunt judecățile Tale!”

Acest articol a fost publicat în CRIZA și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Hrana devine din ce in ce mai scumpa

  1. Aurora zice:

    Cutremurator ! Pacat ca nimeni nu mai citeste Apocalipsa, nici macar preotii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s