O ispită Strălucitoare

 

Un prieten mi-a relatat următoarea întâmplare și ispita pe care a avut-o. Deși l-am privit cu vădit scepticism (și am și râs copios ca prostu’)… totuși, se dovedește mai mult decât reală. La final voi comenta puțin. Până atunci să urmărim firul evenimentelor.

Întămplarea

Mă întâlnesc cu un amic și, cum stăteam la un pahar de vorbă, îmi spune (cu [PD] sunt intervențiile mele):

Frate, să-ți spun ce ispită am avut. Și fii atent la ce-ți spun să nu cumva să faci ca mine dacă pățești vreo astfel de grozăvie.

Eram la calculator, târziu… nedormit de un număr semnificativ de ore. Se întâmpla prin ianuarie. Doar ce mă întorsesem după revelion și urma să plec iarăși pentru câteva săptămâni. Se adunase ceva timp de la ultima Spovedanie și, în scurtul interval în care trebuia să fiu aici… vroiam neapărat să mă spovedesc. M-am hotărât pe drum. Azi soseam, mâine urma să mă spovedesc. Nu eram pregătit, în nici un caz nu postisem măcar câteva zile dar… era o problemă de sincronizare. Aveam o fereastră de două zile în care trebuia să o fac.

                Ajung la prânz acasă și eram decis a doua zi să mă Spovedesc. Îmi fac niște calcule, lucrez azi și mâine dimineață pregătesc lista. Lucrez ce lucrez și pe la 2 noaptea mă hotărăsc să mă culc. Aveam multe ore de nesomn la activ, mergeam spre 24. Și ușor încep să inchei treburile la calculator. 2+ noaptea, lumina închisă… doar o veioză răspândea o lumină plăpândă și becul de pe hol ardea mai consistent.                 Cum priveam spre monitor, observ o lumină strălucitoare în colțul din dreapta-sus al ochiului drept. Era ca un soare care emana raze neregulate. Putem să văd câte ceva prin el dar nu detalii. Îmi zic în sine: Bă, distrusule. Ești rupt de oboseală. Mai stau ce mai stau și mare mi-a fost mirarea când am observat că lumina strălucitoare se extinde. În vreo 15 minute ochiul drept era complet acoperit și intrase și pe cel stâng.              

Ușor panicat, mă grăbesc să salvez ce lucram la calculator. Până să termin, deja vedeam clar doar prin colțul stânga-jos al ochiului stâng. Restul vedea o strlucire ciudată prin care găseam mici breșe instabile care îmi permiteau să întrezăresc obiecte să nu mă izbesc în mers dar făceau imposibil cititul sau orice operațiune vizuală de finețe.

[PD] Eu rânjeam. Văzusem filmul Blindness și ce-mi spunea era cam… asemănător prea prea.

Reușesc să inchid calculatorul și îmi fac niște calcule: mă rog, apoi spun rugăciunile dinainte de Spovedanie și sigur trece. Mă duc până la baie mijind traseul, curios să văd dacă mă ajută lumina. Nimic, strălucirea era tot acolo, și eram acoperit aproape complet. Mă gândeam: ori este o ispită ori ceva mai aplicat… un atac cerebral. Văzusem pe Discovery reltări asemănătoare.

Mă așez la rugăciune, și după câteva minute bune ochii încep să se curețe. Lumina se retrăgea la fel cum se așternuse și vedeam iar bine. Dau slavă Domnului că m-a scăpat de ispită și iau o carte să citesc rugăciunile dinainte de Spovedanie. Am găsit niște rugăciuni mai consitente și am început să citesc.

Ajunsesem la jumătate când privind cuvintele, le citeam din ce în ce mai greu.

[PD] Eu începusem să râd deja. Hai frate, las-o-n sânge…

Hai mă! Ascultă că nu-i de râs. Cuvintele mai lungi îmi ridicau reale probleme la citire. Trebuia să le iau pe litere fiindcă vizual, nu mai se legau. Creierul meu nu recunoștea anumite cuvinte. Cele lungi. Le luam pe litere. Nu m-am lăsat și am citit două pagini mai încet (ca timp nu volum) decât un preșcolar.

Atunci mi-a venit în cap un gând. Văzusem la Discovery o emisiune în care una vorbea la telefon și cuvintele nu mai ieșeau clar din gura ei. Ea gândea perfect dar nu mai putea vorbi corect. Avusese un atac cerebral și apoi a trebuit să învețe totul de la început. Îți dai seama frate ce mi-a trecut prin cap atunci. Am început să vorbesc… suna bine. M-am mai liniștit.

Inițial eram convins că-ți bate dracul joc de mine. Dar când m-am trezit că întâmpin dificultăți în citirea unei rugăciuni… nu concepeam că se poate așa ceva. Atunci îmi vine un alt gând: Băh, tu te duci așa la Spovedanie, fără un pic de post, fără pregătire… ca la un impuls de moment. Gândul ăsta părea corect. Și mie mi se părea că Spovedania nu e ceva de tratat așa… la urgență.

Dar tot nu mă lăsam. Am continuat să citesc până am ajuns la concluzia ca mă puneau la pământ cuvintele din 4 litere. Una citeam normal și alta citeam pe litere. Era nevoie sa pronunț literele pentru a înțelege cuvântul. Și am înțeles că întinsesem coarda. Când te doboară, ditamai ‘intelectualul’… un cuvânt de 4 litere, îți dai seama că ai ajuns la capăt de drum.

Punând cap la cap gândul de mai sus cu imposibilitatea de a citi o rugăciune… am fost mai mult ca sigur că este un semn clar de la Dumnezeu că nu trebuie să mă duc la Spovedanie, așa tam-nesam. Nu concepeam că poate dracul să ți se joace astfel cu creierul încât să nu poți citi o RUGĂCIUNE, deci explicația minții mele celei puține era foarte logică.

Și m-am decis sa nu mai continui să citesc înainte să ajung un enfant plus retard (copil întârziat) la materia Citire. M-am oprit cu două pagini înainte de a termina rugăciunea și stăteam și mă gândeam:

Orice lucru bun vine de la Dumnezeu. Vai de capul meu, dacă sunt oprit astfel de la citirea unei rugăciuni ce urmează? Dacă mi se ia asta… ce urmează… să mi se ia credința (evident, și credința este tot un dar de la Dumnezeu)? Și stăteam în tăcere, încordat, atent la mine însumi și așteptam… să se deschidă pământul și să mă înghită (de fapt tavanul etajului inferior), să devin un ateu convins… toate variantele negative și scenariile pesimiste mi se perindau prin minte și erau viabile în acel moment.

După câteva minute de tăcere am decis să mă pun la rugăciune și să nu mă mai ridic până nu sunt în stare să citesc. După un timp de rugăciune… semnificativ… iau o carte la întâmplare și încep a lectura. Randamentul ‘amețitor’ al cuvintelor parcurse per unitate de timp revenise. Nu mai existau poticneli. Mergea șnur. Vedeam bine… ufff.

M-am mai liniștit concluzionând că voi mai rămâne creștin cu voia și din mila Domnului. Dar nu mă simțeam prea comfortabil. Toate problemele dispăruseră fiindcă mă învoisem să nu mai merg la Spovedanie așa că aveam de gând să mă țin de cuvânt.

Zis și făcut. A doua zi am stat ascuns în casă. Deși vroiam să merg să iau o binecuvântare de la Părintele Duhovnic înainte să plec iar din oraș, am decis să nu merg înainte de Spovedanie ca nu cumva să o iau iar razna pe drum… și să revin acasă privind înainte cu coada ochiului sau pipăind. Bun plan!

Mai pe seară îmi vine un alt gând. Poimânine plec deci mâine TREBUIE să ma duc pe la Părinte, îi povestesc ce am pățit, iau binecuvântare și pot pleca liniștit unde aveam treabă.

[PD] Aici eu l-am întrebat dacă nu s-a gândit să-l întrebe pe Părinte dacă să vină la Spovedanie.

Hai mă! Crezi că mesajul: Nu ai voie să mergi! putea fi mai clar pentru un prost ca mine? Nu aveam nevoie de lămuriri, nu puteam să citesc o rugăciune. Nu îmi imaginam că dracii te pot opri de la asta.

Și am vorbit cu Părintele și îmi spune că spovedește  și a doua zi și să vin la ora X. Eu îi spun că vin dar nu mă spovedesc. Merg, îi povestesc ce s-a-ntâmplat și îmi spune: Ce ispită… Rămâi!

Eu: Poftim… dar nu-s pregătit, nu am listă, nu am ținut post. Răspunsul: Rămâi!

Vai de mine. Și am rămas. Probabil cea mai superficială spovedanie pe care a putut păcătosul de mine să o facă. Știi că este un gest sinucigaș să mergi fără listă la Spovedanie? (Știam!) Evident, am uitat mai tot în afară de cele mai grele dar am plecat ușor ca un fulg și am avut o săptămână și ceva de liniște. Părintele îmi spune: Dracii se pot folosi de oboseală să-ți facă ce ți-au făcut.

Nu-mi venea să cred cât de prost eram. Dacă nu mergeam… aveam lejer o lună teribilă plină de îngrijorări și perpeleală… pornind de la cele întâmplate.

Și niște concluzii (ale lui, ale mele mai jos)

Și hai să-ți spun la final clar ce am învățat:

  1. Este bine să postești și să te cureți puțin înainte de Spovedanie dar când ești prea murdar și situația o cere, mergi indiferent… fiindcă acolo nu te duci curat ci pentru ca să te cureți.
  2. Înainte de fiecare Spovedanie diavolul îmi coace câte una bună. Dar mereu a avut timp de pregătire. Acum, a trebuit să mă oprească într-un interval de nici 24 de ore… deci a ieșit pe interval cu toată muniția din dotare, luptând fățiș fiindcă oricum existența lui nu mai este un secret pentru mine.
  3. Diavolul joacă șah cu noi. Nu sare la bătaie cu ciocanul ci lucrează pe mai multe fronturi, în funcție de victimă. Am avut un minim de 3 gânduri importante pe durata ispitei și doar ultimul (cel care mă trimitea să iau binecuvântare de la Părinte) a venit de la Dumnezeu/Sfinții Îngeri (evident și cele ce mă îndemnau la rugăciune). Iar gândurile rele se acopereau reciproc, fiecare dând șah iar la final, mi-am dat singur mat.
  4. Diavolul nu doar că nu are vreo interdicție să te oprească de la rugăciune (cea exterioară cel puțin, adică cititul), dar este pentru el este sportul principal. Este încununarea succesului său să țină departe creștinii ortodocși de rugăciune și… de Dumnezeu.
  5. Dumnezeu lucrează foarte subtil. Nu mi-a dat un gând de genul: Mergi la Spovedanie! fiindcă nu L-aș fi ascultat fiindcă nu-L recunoșteam și avertizarea + raționamentul meu părea foarte clare. Mi-a dat o nadă, cam singurul gând pe care l-aș fi ascultat. M-a trimis în vizită la Duhovnic prin care a făcut restul. Tot șah/mat… dar eu am ieșit câștigat din această partidă. Diavolul nu s-a mai opus neștiind, nici eu nici el, ca voi rămâne la Spovedanie. Tare i-ar fi plăcut să mă chinuie timp de o lună cu gânduri de deznădejde, așa… metodic și riguros.
  6. Mintea mea cea proastă evident că a ales soluția greșită. Așa că e bine, măcar în astfel de situații… să te mai consulți și cu cei mai experimentați în domeniu.
  7. Diavolul e de tot râsul. Și așa mai mereu fac voia lui și a patimilor mele. Să ducă o astfel de luptă pe o fărâmitură ca mine când poate are creștini adevărați cu care să se ia la trântă… denotă clară disperare și îl compătimesc. Să te lupți pentru o stafidă duhovnicească atunci când ai atâția struguri grași în jur…
  8. Nu mai comentez sau mă mir de starea unora de nebunie. E atât de ușor să… ți se atingă creierul (o să vorbesc despre asta în postarea de mâine)… încât nu-mi permit să mai spun ceva.

Ei frate… cam asta este. A avut Dumnezeu milă de mine fiindcă m-a văzut convins și încrezător că îmi va repara și vederea strălucită, și problemele de citire. Dacă îmi imaginam că mă poate opri diavolul de la rugăciune atunci… citeam până o terminam… citind sau pipăind

 

SURSA ARTICOL

http://blog.pustniculdigital.info/articole/310/

Acest articol a fost publicat în VICLENIA DEMONILOR și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la O ispită Strălucitoare

  1. sebafest zice:

    Sfantul Ioan Gura de Aur avea doi frati duhovnicesti .Unul se pregatise intens de spovada cu atata post si toata rugaciunea canonica de a doua zi cum e la carte ..crezand ca va obtine ceva de la Dumnezeu vre-un semn :mireasma ;buna dispozitie duhovniceasca sau stiu eu ce ;dupa ce se va impartasi.
    Dar , prietenul sau a baut o cana de lapte de dimineata.Pe rimul asa pornit duhovniceste nu l-a impartasit zicandu-i ca sa se mai roage Domnului , iar pe cel care a baut cana de lapte la impartasit desi nu facuse canonul de rugaciune inainte de spovada si nici nu a tinut post aspru ca si celalalt care avea scopuri („malefice„); adica de a forta voia lui Dumnezeu cu Sfanta Impartasanie..vedeti judecata sfintilor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s