Ecumenismul -panerezia secolului

Despre Ecumenism

ASTAZI SE VORBESTE DIN CE ÎN CE MAI MULT DESPRE ECUMENISM, REUNIUNI ECUMENICE, TEOLOGIE ECUMENICA, RUGACIUNI SI SLUJIRE ECUMENICE; DISCUTIILE ANTRENEAZA PASIUNI DINTRE CELE MAI APRINSE, POZITII PRO SAU CONTRA ALE CELOR DOUA PARTI CVASICONSTANT PREZENTE ÎN SALILE DE CONFERINTE TEOLOGICE: SUSTINATORII CARE AFIRMA CU TARIE MISIUNEA ORTODOXA FACUTA ÎN RÂNDUL NEORTODOCSILOR PRIN ADUNARILE ECUMENICE SI ADVERSARII ACESTEI MISCARI. SCARA MENTIONEAZA AICI CÂTEVA ASPECTE PRIVIND MISCAREA ECUMENICA, SCOPURILE ACESTEIA SI CONCRETIZAREA LOR ÎN VIATA BISERICII ORTODOXE. DE AICI SE VA VEDEA, FARA PUTINTA DE TAGADA CA ECUMENISMUL ESTE PANEREZIA VEACULUI XX, DUPA CUM A NUMIT-O PARINTELE DUMITRU STANILOAIE).

Ecumenismul, ca idee, a aparut la mijlocul sec. XIX în Anglia si America, propunându-si sa uneasca diferitele confesiuni crestine ce se autointituleaza gresit „biserici”. Mai târziu, în 1948, la Adunarea de la Amsterdam, s-a hotarât fondarea asa-numitului „Consiliu Mondial al Bisericilor”, cu sediul la Geneva. Termenul de ecumenism a fost introdus la Congresul de la Edinburgh (Scotia) în 1910, Congres al organizatiei I.M.K.A. condusa de cunoscutul lider francmason John Mott (1865-1955) care a si prezidat lucrarile acestui congres. Semnificativ este faptul ca John Mott nu a ales pentru denumirea miscarii sale termenul de „universalism” (de la latinescul universum – univers), ci analogul grecesc, oecumenicos care apartine exclusiv Bisericii Ortodoxe. Scopul vadit al acestei substituiri a fost cel de a masca intentiile acestei miscari sub un termen clasic pentru Ortodoxie-acela al ecumenicitatii, universalitatii Sfintei Biserici Ortodoxe-existând pericolul de a identifica cândva Sinoadele Ecumenice cu „Consiliul Mondial al Bisericilor”. Dealtfel, chiar una din Bisericile Ortodoxe, cea Rusa, s-a exprimat semnificativ în acest sens, tragând un semnal de alarma, înca din anii trecuti, dupa lucrarile Adunarii a V-a a CMB de la Nairobi:
Un alt pericol care ameninta grav unitatea crestina si viitorul miscarii ecumenice {…} este iluzia, nutrita de unii participanti la miscarea ecumenica, precum ca C.M.B. ar putea asigura un asemenea grad al apropierii ecumenice a bisericilor membre ale ei, încât una din viitoarele sale adunari generale se va transforma în sinod crestin ecumenic.
Asadar înca dintru început, autodenumirea acestei miscari drept ecumenica ridica grave semne de întrebare asupra a ceea ce urmareste ea. Noi afirmam ca apartinem de acel ecumenism, vechi si pururi nou, adica de universalitatea Sfintei Biserici Ortodoxe întemeiate de Domnul nostru Iisus Hristos în scopul raspândirii adevarului divin revelat propovaduit de Hristos si înfaptuirii mântuirii fagaduite de El.
Între acest ecumenism ortodox si „ecumenismul” promovat de C.M.B. exista contradictii flagrante si deosebiri dogmatice profunde, care fac imposibila apartenenta la Sfânta Biserica Ortodoxa Universala si, în acelasi timp, la miscarea ecumenica ce îsi impune în ultima vreme conceptiile sale, tot mai insistent si tot mai strain de duhul Ortodoxiei. Iata principalele puncte inacceptabile pentru un ortodox:

I.
Miscarea Ecumenica se bazeaza pe teologia modernista promovata în spatiul eterodox în zorii veacului XX si care sustine întâi de toate existenta Sfintelor Taine mântuitoare si sfintitoare si în afara granitelor Bisericii Ortodoxe. Aceasta conceptie care considera gruparile eretice si schismatice ca nefiind complet rupte de trupul Bisericii celei Una, îi face pe teologii modernisti sa afirme ca în tainele (Botez, Mirungere, Hirotonie, s.a.) savârsite de eterodocsi lucreaza acelasi har mântuitor si sfintitor al Sfântului Duh, chiar daca nu în plinatatea lui, ca în Biserica Ortodoxa. Mentionez ca înca din 1982, comisia Credinta si organizare de la Lima a adoptat documentul B.E.M. care constituie efectiv baza dogmatica si liturgica minima a unirii crestinilor-Botez, Euharistie, Slujire (preotie). Analiza atenta a continutului acestui document demonstreaza doua aspecte:

1). Faptul ca în B.E.M. nu sunt mentionate patru Taine bisericesti: Mirungere, Spovedanie, Casatoria si Sfântul Maslu, denota ca acest document nu le recunoaste drept taine.

2). B.E.M. este alcatuit dupa criterii pur protestante. În finalul preambulului B.E.M., alcatuitorii declara într-un mod strain de duhul dreptei credinte: nu trebuie sa ne asteptam în B.E.M. la o interpretare teologica deplina a botezului, euharistiei si preotiei, aceasta fiind în opinia lor în cazul dat neadecvata si nedorita.

II.
Teologia modernista promoveaza asa-zisa teorie a ramificatiilor potrivit careia Biserica lui Hristos este trunchiul comun din care se desprind ramuri care detin si ele – ca biserica romano-catolica, protestanta, necalcedoniana, anglicana, etc.-har mântuitor si sfintitor.

III.
Consecinta imediata a celor expuse mai sus este posibilitatea rugaciunii în comun cu eterodocsii si chiar a Euharistiei. În ultima vreme, la reuniunile C.M.B. se afirma ca numai savârsirea Euharistiei în comun trebuie respinsa, celelalte slujbe sau rugaciuni fiind acceptate.

IV.
De multe ori, autoprezentarea membrilor sau sustinatorilor miscarii ecumenice poate îmbraca forme aberante. Sa mentionam manifestarile de la Vulcana- Bai (Târgoviste, august 1998) când materialul pus la dispozitia participantilor se defineste ca Religia secolului XXI , religia sperantei, afirmându-se ca nu se vrea un parlament al religiilor, ci mai grav, conform cuvântului de deschidere, un chip sustras dogmelor, un chip viu si convingator în care functioneaza alte legi decât cele crestine si anume legea curcubeului, sau Conferinta Mondiala a Religiilor Lumii pentru Pace tinuta la Bucuresti în septembrie 1998, când manifestarile au culminat cu aprinderea unui foc sacru si rostirea rugaciunii în comun pentru pace împreuna nu numai cu reprezentantii confesiunilor crestine eterodoxe, dar si cu necrestinii si cei apartinând cultelor pagâne asiatice.

Credinta noastra legata de acest subiect:

A). În privinta harului mântuitor si sfintitor al Sfântului Duh, Sfântul Vasile cel Mare afirma în Epistola I Canonica: Începutul separarii a fost schisma, iar prin aceasta despartire ei nu mai au harul Sfântului Duh care nu li se mai da din momentul despartirii lor. La începuturi, înainte de despartire, acestia aveau harul preotiei si prin punerea mâinilor transmiteau acest har sfintitor, iar dupa schisma au devenit laici, încât nu mai au puterea harului nici pentru a boteza, nici pentru a hirotoni; cei rupti de Biserica au devenit astfel incapabili sa transmita si altora harul Sfântului Duh.
Sfântul Irineu de Lyon afirma: Unde este Biserica, acolo este si Duhul Sfânt , iar unde este Duhul Sfânt acolo este Biserica si tot harul, iar Duhul Sfânt este Adevarul; Cei care se departeaza de la Biserica (…) ei se pedepsesc pe ei însisi, tocmai despre ei spune Sfântul Apostol Pavel ca dupa prima si a doua mustrare, îndeparteaza-te de ei.
Sfântul Ciprian al Cartaginei: În afara Bisericii nu exista mântuire: casa lui Dumnezeu este una singura si este imposibil sa se mântuiasca cineva în alta parte decât în Biserica (…) oricine se departeaza de Biserica devine strain de testamentul Bisericii. Cel ce strica pacea si unitatea în Hristos, lucreaza împotriva lui Hristos.
Fericitul Augustin: Mântuirea ni se da prin Biserica, iar cei ce sunt în afara Bisericii, nu vor primi viata vesnica.
Sfântul Chiril al Ierusalimului: Marturisirea credintei ne învata despre una sfânta, soborniceasca si apostoleasca Biserica pentru ca sa te pazesti de stricaciunea adunarilor eretice si sa fii totdeauna în Sfânta Soborniceasa Biserica.
Fericitul Augustin: Afara de granitele Bisericii poti avea orice, cu exceptia mântuirii. În afara Bisericii, se poate sa ai trepte ierarhice, taine, Aliluia si Amin, Evanghelie, credinta si sa propovaduiesti pe Dumnezeu în trei ipostasuri, dar mântuire poti sa ai exclusiv în Biserica universala si dreptmaritoare.
Socotim ca nu numai aceste argumente ale Sfintilor Parinti, cât si întreaga noastra Traditie ne îndreptatesc sa credem ca: nici gratia divina creata împartasita credinciosilor romano-catolici prin Sacramentele acestora nu serveste mântuirii si sfintirii celui ce o primeste; nici simbolistica protestanta privind Euharistia nu ni-L ofera pe Hristosul cel adevarat; nici o alta Taina savârsita în afara Bisericii Ortodoxe celei una nu este detinatoare a harului Sfântului Duh; în afara Bisericii dreptmaritoare, savârsirea Tainelor chiar în cele mai mici amanunte, nu se poate întelege decât ca o forma exterioara lipsita de har. Aceste forme goale însa îsi recapata valabilitatea dupa întoarcerea în Biserica Ortodoxa.

B). Afirmam ca Biserica lui Hristos, conform Simbolului nostru de credinta, este una, sfânta, soborniceasca si apostolica. Biserica este trupul mistic al lui Hristos. Hristos nu poate avea mai multe trupuri pentru ca ea (Biserica) este zidita pe piatra cea din capul unghiului care este credinta. Dogma ortodoxa este piatra cea din capul unghiului pe care se zideste si actul liturgic si morala crestin-ortodoxa si activitatea misionara si orice manifestare a crestinului ortodox în societate. Orice act exterior al credinciosului devine o marturisire de credinta de care vom da seama stiind ca vom fi întrebati si despre orice cuvânt desert.
De aceea noi marturisim ca nu pot exista fragmente de mântuire, fragmente de adevar si nici jumatati de credinta, odata ce Vestea cea buna, Evanghelia lui Hristos, a fost propovaduita în lume prin sfintii sai ucenici si apostoli care au întemeiat Biserica. Aceasta Biserica detine adevarul integral despre mântuire si cine pretinde ca, rupându-se de trupul Bisericii celei adevarate, se poate mântui cu bucatele de adevar doar, acela se înseala. Pentru ca un singur madular numai rupt dintr-un trup întreg nu poate sa aiba viata prin sine însusi si cu atât mai mult sa fie lucrator, decât numai realipit fiind la trupul din care a fost rupt (pilda vitei celei adevarate: Eu sunt vita cea adevarata si Tatal Meu este lucratorul. Orice mladita care nu aduce roada, El o taie; si orice mladita care aduce roada, El o curateste, ca mai multa roada sa aduca…). Însusi Domnul Iisus Hristos subliniaza necesitatea credintei în cuvintele: Cine va crede si se va boteza, se va mântui; dar cine nu va crede, se va osândi (Marcu 16, 16) iar în convorbirea cu Nicodim El spune: Cine nu crede, a si fost judecat.
Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului a explicat foarte bine legatura dintre credinta dreapta si faptele placute lui Dumnezeu: Virtutile trebuie sa fie ocrotite de credinta: cu ajutorul ambelor trebuie sa se formeze adevaratul om, caci dogmele cele drepte fac vrednica viata, iar faptele curate arata dumnezeirea credintei. Toti Sfintii Parinti au pretuit înalt credinta Ortodoxa ca forta datatoare de har si de mântuire;
Sfântul Antonie cel Mare: Nu pacatui în credinta, ca sa nu se mânie pe tine Creatorul nostru. Cine nu tine credinta cea dreapta … sufletul lui nu va avea parte de viata vesnica; el este un vânzator declarat al lui Dumnezeu..
Sfântul Marcu Eugenien al Efesului : Credinta noastra este dreapta marturisire a Parintilor nostri. Cu ea mai nadajduim sa ne împartasim înaintea Domnului si sa primim iertarea pacatelor; iar fara ea nu stiu ce fel de cuviosii ne-ar putea izbavi de chinul cel vesnic.
Cuviosul Marcu Grecul: A înlocui sau a schimba ceva cât de putin în învatatura credintei este o mare crima si pierderea vietii vesnice.
Sfântul Paisie Velicikovscki: Sfintenia adevaratilor barbati sfinti…nu se cunoaste propriu-zis dupa minuni (caci si pagânii si ereticii pot face minuni cu ajutorul diavolului), ci dupa adevarata credinta ortodoxa, dupa felul în care pazeste cu grija dogmele dumnezeiesti, urmeaza toate canoanele apostolice sobornicesti si traditiile Bisericii Ortodoxe si dupa vietuirea cea fara prihana urmând toate poruncile evanghelice si patristice.
Sfântul Serafim de Sarov în dialogul sau cu Motovilov se exprima astfel: Cel care are harul Sfântului Duh pentru dreapta credinta în Hristos, chiar daca e si smerit cu sufletul, din slabiciune omeneasca, din pricina unui anume pacat, nu va pieri în veci, ci va fi înviat prin harul Domnului nostru Iisus Hristos, Care iarta pacatele lumii si daruieste har peste har (…).Pentru Dumnezeu, pretuieste dreapta credinta în El si în Fiul Sau cel Unul-Nascut, caci tocmai pentru aceasta se da de sus în plinatate harul Sfântului Duh.

Granitele Bisericii lui Hristos sunt caracterizate prin doua conditii esentiale:

a) Credinta adevarata;
b) Unitatea euharistica.

Sfântul Maxim Marturisitorul vorbeste astfel despre dreapta credinta: Mântuitorul si-a numit Biserica sa soborniceasca, dreptmaritoare.
Despre unitatea euharistica, Sfântul Ciprian al Cartaginei scrie urmatoarele: Trebuie sa stii ca episcopul este în Biserica si Biserica în episcop, iar cel ce nu este în comuniune euharistica cu episcopul, acela nici nu este în Biserica si se înseala cei care nu sunt împacati cu ierarhia initiata de Dumnezeu, având nadejdea sa-si gaseasca unitatea liturgica pierduta (…). Când de fapt, Biserica este una, soborniceasca si neîmpartibila si peste toate unita si întarita prin comuniunea euharistica a ierarhilor. De aici rezulta clar ca unitatea de credinta si liturgica a episcopilor formeaza Biserica adevarata a lui Hristos.
Asadar cei care s-au despartit de trupul lui Hristos, Biserica fiind una, nu mai sunt Biserici. Cum altfel ar mai putea fi ele biserici crestine daca nu marturisesc credinta cea adevarata si daca au întrerupt comuniunea euharistica cu Biserica cea una? A spune ca doua corabii duc la limanul mântuirii – cea Ortodoxa si oricare din cele ale eterodocsilor-înseamna a spune ca sunt doua adevaruri, doua cai spre cer, si nu una singura pe care a instituit-o însusi Domnul.
Sfântul Ioan Gura de Aur afirma: Biserica adevarata a lui Hristos este una singura din care în diferite timpuri s-au despartit diverse adunari eretice si grupari schismatice.
Sfântul Ioan Hrisostom îi numeste pe cei desprinsi din trupul Bisericii, ori eretici ori schismatici. Orice crestin ortodox trebuie sa respinga categoric învatatura protestanta a acelor teologi care considera eretici numai pe cei care s-au separat de Biserica în primele patru veacuri.
Oare nu si Sinoadele Ecumenice IV, V, VI, VII au înfierat ca eretici pe cei ce se abat de la credinta cea dreapta? Nu au fost declarati eretici cei care nu cinstesc icoanele, Sfintele Moaste si nu o cinstesc pe Fecioara Maria ca Nascatoare de Dumnezeu? Si stim ca acestea au fost asa si s-au spus dupa veacul IV. Ori gruparile protestante, spre exemplu, intra tocmai în categoria mai sus mentionata.

C) Sfintele Canoane opresc rugaciunea în comun cu schismaticii si ereticii (Canoanele 10, 11, 45, 47, 65 Apostolice; Canoanele 6, 9, 32, 33, 34 Laodiceea; Canonul 9 al Sfântului Timotei al Alexandrei). Canonul 45 Apostolic porunceste: Episcopul sau Preotul sau Diaconul care numai s-ar ruga cu ereticii sa se afuriseasca si daca l-ar primi sa slujeasca ca preot, sa se cateriseasca . La tâlcuirea Canonului 47 al Sfintilor Apostoli, scrie Sfântul Nicodim Aghioritul ca latinii sunt eretici si nu au nici Botez, nici Preotie si daca vreun preot nu boteaza pe cei ce se întorc la Ortodoxie, se afuriseste.
Actul rugaciunii este o marturisire a adevarului de credinta, o participare mistica la dumnezeire întrucât cerem împartasirea harului necreat care îndumnezeieste pe adevaratul luptator si traitor în Hristos. Rugaciunea ne apropie la modul cel mai intim si ne face sa împartasim acelasi Duh Sfânt, iar motorul rugaciunii este încredintarea launtrica de faptul ca Dumnezeu îl asculta pe credincios, încredintare izvorâta din credinta lui. Asadar, daca credinta este stricata, atunci de ce fel de rugaciune comuna se pot împartasi un ortodox si un romano-catolic, spre exemplu, stiind ca romano-catolicii prin baza lor doctrinara atenteaza la însasi dogma Sfintei Treimi?

Daca în traditia Bisericii s-ar fi înteles prin cuvântul eretic numai cei care-au cazut din credinta în primele patru veacuri, atunci Sinoadele Ecumenice ar fi adus precizari afirmative privind rugaciunea în comun cu cei ce au fost declarati eretici în veacurile precedente (iconoclasti, monofiziti, monoteliti etc.). Or, toti cei care s-au abatut numai cu o iota sau o cirta de la adevar au fost anatemizati si s-a oprit rugaciunea în comun cu ei. Noi, ortodocsii, spunem oricând „da” rugaciunii pentru cei cazuti în ratacire, faptelor de iubire fata de acestia, dar respingem orice forma de rugaciune în comun cu ei, stiut fiind ca acelasi Duh Sfânt lucreaza si se roaga atât la Sfânta Euharistie, cât si la orice act religios individual sau colectiv realizat de crestinul ortodox care are o relatie vie si constienta cu Dumnezeu – Sfânta Treime.

D) În legatura cu aspectele mentionate despre manifestarile de la Vulcana – Bai si Bucuresti din august-septembrie 1998, merita precizate urmatoarele: Biserica Ortodoxa, ca Biserica misionara, are datoria fundamentala de a propovadui adevarul evanghelic oricând si oriunde. Oare, carui Dumnezeu însa, se pot ruga împreuna crestinii ortodocsi si ereticii ori pagânii, daca recunoastem ca actul rugaciunii tâsneste din launtrul sufletului care a primit si accepta o anumita învatatura de credinta? Pentru ca unul este Dumnezeul crestinilor cel slavit în Treime, pe când „toti dumnezeii neamurilor sunt draci” (Psalmul 95,5). Actuala structura a C.M.B. si întreaga sa ideologie arata ca miscarea ecumenica este o miscare cu o doctrina bine conturata, bazata pe „teoria ramificatiilor” si valabilitatea Sfintei Taine si în cadrul celorlalte confesiuni crestine.
În cadrul acestui C.M.B., situatia de fapt, consta în aceea ca si cei mai înversunati eretici sunt tratati ca membri cu drepturi egale ai trupului Unul Singur al lui Hristos – Biserica drept maritoare. Ei se autointituleaza ” biserici” fara a fi ca atare si însusi Consiliul de la Geneva actioneaza în calitate de Consiliu Mondial al Bisericilor. Prin însasi aceasta denumire, Biserica crestina este pusa pe aceeasi treapta cu toate asa numitele ” biserici” care fac parte din C.M.B. Scopul final al unei astfel de nivelari este de a transforma notiunea de Biserica într-o notiune ordinara, obisnuita, adica într-o abstractie ce reuneste pe principii egale diferitele „biserici” însemnând stergerea treptata si completa a sensului dogmatic de Biserica.
Urmând calea ecumenismului si eterodocsii si ortodocsii sunt pagubiti de adevar. Eterodocsii care cauta sincer adevarul mântuitor si harul înnoitor nu vor fi motivati sa accepte Ortodoxia întrucât se întaresc mai mult în ratacirea lor, C.M.B. recunoscându-i drept biserici. Sfântul Ioan Cassian spune: Nu încape nici o îndoiala ca cel care nu marturiseste credinta Bisericii, se afla în afara Bisericii. Astfel, temeiurile pe care functioneaza C.M.B. sunt inacceptabile pentru Ortodoxie:

Primul temei
S-a doptat la Evanston la a doua Adunare Generala a C.M.B. (1954) spune: C.M.B. reprezinta o comunitate a bisericilor care recunosc pe Domnul nostru Iisus Hristos ca Dumnezeu si Mântuitor. Pentru ortodocsi acest temei care nici macar nu a fost adoptat de membrii C.M.B. în totalitatea lor, este de neacceptat întrucât nu sunt aduse precizarile hristologice, elaborate de Sinoadele Ecumenice. În el nu se vorbeste despre ereziile nestorienilor, eutihienilor, apolinaristilor etc. care recunosc într-o maniera proprie pe Iisus Hristos ca Dumnezeu si totusi sunt deosebiti radical de Ortodoxie.

Al doilea temei
S-adoptat de a treia Adunare Generala a C.M.B. din New-Delhi (1961): C.M.B. este o comunitate a bisericilor care marturisesc pe Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu si Mântuitor dupa Scripturi si ca urmare, cauta sa respecte împreuna marturisirea lor comuna întru slava Dumnezeului celui Unul- Tatal, Fiul si Sfântul Duh. Nici acesta nu este cu adevarat acceptabil întrucât nici aici nu se spune cum trebuie sa crezi în Dumnezeu Cel în Trei Ipostasuri; noul temei nu contesta ereziile antitrinitarilor, nestorienilor, apolinaristilor, subordinationistilor si fiind formulat confuz el poate fi oricând contrasemnat de toti reprezentantii contemporani ai acestor erezii vechi. Biserica Ortodoxa are Crezul sau ferm si nu poate accepta ideea ” minimului dogmatic” proferata de ecumeniti în favoarea unirii, aceasta însemnând renuntarea la dogmele cinstirii icoanelor, a Maicii Domnului, cultul sfintilor, rugaciunilor pentru cei adormiti etc.
La Vancouver (1983) la a patra Adunare Generala a C.M.B. s-a „legalizat” preotia feminina, iar unele voci îndemnau pe femei sa substituie ideea despre Dumnezeu – Tatal prin ideea unei zeite – mama. Protestele si vocile ortodocsilor au devenit în timp din ce în ce mai putin auzite. Iata câteva pozitii categorice în legatura cu a saptea Adunare Generala de la Canberra (1991): Se constata asa cum am sesizat de mult, tendinte de adâncire a protestantismului si nicidecum de dorinta sfânta spre unitate în Hristos si unire sincera (Î.P.S. Mitropolit Bartolomeu de Calcedon); În curând în C.M.B. nimeni nu se va mai interesa de teologie…Duhul Sfânt pentru „ecumenism” este o tema, nicidecum o persoana a Sfintei Treimi de aceeasi fiinta cu Tatal si cu Fiul…Dogma Sfintei Treimi este vitala pentru biserica si pentru fiecare crestin în parte (Î.P.S. Mitropolit Ioannis Zizioulas al Pergamului).
Sa notam parerea reputatului teolog român Parintele profesor Dumitru Staniloae: Ecumenismul este pan-erezia veacului XX, afirmatie semnificativa prin aceea ca însusi profesorul Staniloae a participat la manifestarile anterioare ecumenice din ultimele decenii însa cu siguranta nu a putut sa-i scape natura anticrestina a ecumenismului pe care Parintele profesor îl recunoaste, în acelasi interviu luat în ultimul an al vietii sale, drept o miscare afiliata masoneriei mondiale.
Multi teologi ecumenisti sustin ca fac misiune ortodoxa prin participarea la C.M.B., dar de fapt, aceasta înseamna acordarea deplina a girului ortodox fata de confesiunile crestine ce se intituleaza biserici „si care pretind ca nici una din bisericile participante la C.M.B.” nu detine adevarul integral. Dupa a opta Adunare Generala a C.M.B. (Harare, 1998) iata ce remarca un reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse, pr. Ilarion Alfeev: Ortodocsii nu pot influenta activitatile C.M.B. pentru ca ei reprezinta o minoritate. Ce sa mai spun despre cinstirea Maicii Domnului sau a icoanelor? Acestea nu pot fi discutate pentru ca „divizeaza”. Dar despre limbajul inclusiv sau despre hirotonia femeilor? Acestea nu divizeaza? Ca sa nu mai vorbim si de recentele practici samanice promovate la o sedinta a Adunarii de la Harare 1998, la care secretarul general al C.M.B. Dr. Conrad Raiser a încheiat ceremonia de deschidere a Decadei Ecumenice de Solidaritate cu femeile, cu un act de vindecare în traditia samanica din Coreea. Iata în ce lumina trebuie vazute hotarârile recente ale Bisericilor Ortodoxe ale Georgiei, Bulgariei, Serbiei de a se retrage complet din miscarea ecumenica. Aceste biserici locale au înteles ca participarea lor la C.M.B. devine inoportuna si chiar anti-ortodoxa.

Concluzii
Din cele expuse pâna acum reiese ca nu este deloc justificata participarea ortodocsilor la miscarea ecumenica. Atitudinea atât de negativa a unor ortodocsi si chiar a unor biserici locale fata de ecumenism, precum si scepticismul actual profund al Bisericii Ruse, a Ierusalimului si a Eladei (inclusiv comunitatea atonita) asupra miscarii ecumenice, ar putea fi învinuite de urmatoarele:
1) neparticipând la miscarea ecumenica, miscare ce a cuprins întreaga lume, ei s-ar opune pacii si solidaritatii dintre oameni;
2) respectarea adevarului fara „dragoste” nu este justificata în conditiile situatiei tragice actuale din lume;
3) noi ne-am opune tendintelor de pace ale oamenilor de stat care fac eforturi colosale pentru apropierea de acele aliante politico-militare aparent favorabile.

Trebuie raspuns la acestea prin urmatoarele:
Crestinii ortodocsi niciodata nu au înteles ca, daca refuza, pe baza hotarârilor canonice orice contact cultic si sacramental cu eterodocsii, atunci în mod implicit am priva de dragostea noastra oamenii în general, în planul relatiilor social-umane. Pe plan social, Biserica Ortodoxa se roaga conform poruncii scripturistice pentru pace în lumea întreaga: sa faceti cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii… ca sa petrecem viata pasnica si linistita întru toata cuviosenia si buna credinta (I Timotei 2,1-2). Misionarismul social, ospitalitatea crestina, bunacuviinta nu trebuie sa aiba a face cu promovarea minimului dogmatic stiut fiind ca în dogma nu exista concesie.(Sfântul Marcu al Efesului).
Toti Sfintii Parinti care au fost pentru pacea în lume îndreptau atentia crestinului înainte de toate catre cer si catre launtrul sufletului. Sfântul Serafim de Sarov: Dobândeste duh pasnic si mii de oameni se vor mântui în jurul tau Sfântul Macarie cel Mare se referea si el întâi de toate la o anume pace: pacea cereasca, care a nascut Lumina lumii, pacea pe care au rostit-o proorocii si despre care au vorbit cei cucernici si au binevoit-o îngerii (Luca 2,14). Pacea lui Dumnezeu, care a fost cu toti Sfintii Parinti si i-a ferit de orice ispita. Aceasta pace fie cu voi în numele Tatalui, al Fiului si al Sfântului Duh. Amin.
Calauzindu-ne dupa aceste gânduri despre pace ale Sfintilor Parinti, noi ne temem sa tradam pe Domnul Iisus Hristos-Domnul Pacii si Învatatorul Iubirii, Cel Unul adevarat. O astfel de tradare am savârsi daca, în numele unei alte paci am consimti sa intram în comuniune de rugaciune, de doctrina s.a.m.d. cu eterodocsii conform principiului ecumenic: Dai ca sa dau, renunti ca sa accept… este un început. Puritatea credintei ortodoxe este singura conditie pentru realizarea adevaratei paci care nu se poate realiza fara harul lui Dumnezeu.

sursa http://manipularea.blogspot.ro/2008/02/despre-ecumenism.html

Acest articol a fost publicat în CUVANTUL și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s