Despre Rastagnire-Nicolae Steinhardt

 

RĂSTIGNIREA nu e o farsă și înșelăciune decât dacă se constată că orice miracol este cu neputință, orice înviere este un basm. Dacă monofiziții, dochetiștii ori fantaziaștii ar avea dreptate, în ruptul capului n-aș fi trecut la creștinism. Ar însemna că răstignirea a fost în cel mai bun caz un simbol ori o reprezentație. Să nu fie ! Numai deznădejdea omenească de pe cruce dovedește integritatea și seriozitatea jertfei, o împiedică a fi cine știe ce joc, ce vicleim.

Domnul venise hotărât să bea paharul până la fund și să se boteze cu botezul crucii, dar în grădina măslinilor, când se apropia momentul, tot s-a rugat să fie scutit a deșerta paharul. Desigur, adaogă: facă-se voia Ta. Șovăiala a fost totuși reală. Iar pe cruce, în ciuda comunicării idioamelor, în ciuda faptului că avea deplina conștiință a învierii, natura omenească pare să fi covârșit oarecare timp – după cum, contrapunctic, a predominat natura divină pe muntele Tabor, – căci altfel nu s-ar fi auzit atât de firescul mi-e sete și nici atât de allzumenschlich-ul (atotomenescul, profund omenescul): Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit ?

Actul răstignirii a fost atât de serios, de autentic și total încât până și apostolii și ucenicii erau convinși că spânzuratul de pe lemnul din mijloc nu va învia. Dacă n-ar fi fost atât de zdruncinați în credința lor, Luca și Cleopa n-ar fi umblat mohorâți, târându-și picioarele pe drumul către Emmaus, și-ar fi recunoscut deîndată învățătorul și n-ar fi rămas atât de mirați când au înțeles cine e. (Se simțiseră atât de stingheri, de păcăliți, încât se rugaseră de primul trecător întâlnit, un necunoscut, să nu-i lase singuri, să stea cu ei). Nici Toma n-ar fi pus condiții atât de drastice (și, la drept vorbind, de jignitoare) dacă n-ar fi fost și el sigur cî învierea, după cum se petrecuseră lucrurile, nu mai era cu putință.

Tuturora nu le venea a crede. Răstignirea este definitivă și pentru ei, întocmai ca pentru scribi. Și era necesar, spre adeverirea jertfei, ca răstignirea să dea impresia de sfârșit, de soluționat, de afacere clasată, de bun simț biruitor. Nu ajungea – ca să fie răstignirea ceea ce trebuia să fie – nu ajungeau groaza torturii, piroanele, sulița, spinii – în tabloul lui Mathias Grunewald de la Unterlinden spinii străpung întregul trup intrat în putrefacție – să pară și catastrofă, derută, eșec.

Numai strigătul Eli, Eli ne dovedește că răstignitul nu s-a jucat cu noi, că nu a încercat să ne mângăie cu fățărnice estompări. (Ca-ntotdeauna i-a tratat pe oameni ca pe ființe libere și mature, capabile de a încasa adevăruri neplăcute). Spre deosebire de Buddha și Lao-Țe, el nu dă aforisme și pilde, ci carne și sânge, chin și deznădejde. Durerea fără deznădejde e ca mâncarea fără sare, ca nunta fără lăutari.

(Iar dacă tâlharul cel bun e primul om care sosește în rai – înaintea proorocilor, patriarhilor și drepților Vechiului Testament – poate că o datorează nu numai cutremurătoarei lui convertiri ci și faptului că a fost coleg de suferință cu Domnul. Căci una e să stai la picioarele crucii și să suferi, oricât de sincer și de sfâșietor, și alta e să fii pe cruce. Durerea altuia nu e a ta, e a lui, ți-o însușești numai printr-un proces ideativ nu prin simțiri. Numai tâlharul cel bun simte la fel cu Domnul.)

Întruparea a fost totală, cum învață sinodul de la Halchidon.

Bine, totală, dar Hristos pe cruce n-a încetat de a fi și Dumnezeu. Eu: nu e de contestat permanența comunicării idioamelor, dar după câteva ore pe cruce omenescul a trebuit să fie predominant; altfel tragedia era contrafăcută.

O țin morțiș: ce-ar fi vrut dochetiștii, fantasiaștii și monofiziții – sau ateii ? Să le fi făcut Hristos de pe cruce semn cu ochiul alor săi spre a le da de înțeles: las’că asta e de gura lumii, fiți fără grijă, știm noi ce știm, ne vedem Duminică dimineața ?

Ce oribil ”spectacol” presupune, fără de voie, monofizitismul !

Argumente de text: la Romani (8, 32) Pavel scrie: ”El care pe însuși Fiul său nu L-a cruțat ”. Acest nu L-a cruțat ne demonstrează de asemeni că pe cruce nu s-au desfășurat simboluri, ci s-a petrecut o suferință reală. Numai prin împreunarea durerii fizice și a torturii morale se obține decoctul final: suprema amărăciune.

Tot Pavel la I Cor I, 23:” Însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit”, iar la 2,2 : ”Căci am judecat să nu știm între noi altceva decât pe Iisus Hristos, și pe Acesta răstignit.”

De ce adaosul ”și pe Acesta răstignit” de nu pentru a pune accentul pe latura cea mai nebunească și mai scandaloasă ? Rațiunea înțeleaptă s-ar învoi în cele din urmă cu un Dumnezeu răstignit simbolic și concedând să sufere aparent (altfel oamenii nu înțeleg), dar paradoxul și sminteala (creștinismul adică) înfățișează divinitatea nu numai așezată pe cruce – solemniter – ci pironită cu adevărat; unde suferă aidoma cu nervii (legendele și epopeile evului mediu, care știa ce-i durerea, neîncetat se referă la nervi), fibrele și sufletul bietului om, până la cele din urmă consecințe (și Hristos are, în pofida ereziei lui Apolinariu, sufletul omenesc întreg). Dacă și-ar fi păstrat – măcar în parte – impasibilitatea pe cruce, dacă n-ar fi gustat din plin deznădejdea omului, evenimentul petrecut pe Golgota n-ar fi fost – pentru filosofi, pentru preoți și pentru prostime – prilej de poticnire și sminteală, ci ”scenariu” ori ”ritual”, deci admisibil, comestibil.

La I Cor.6, 20 și 7, 23 Pavel stăruia :”Ați fost cumpărați cu preț”. Cu preț cinstit. Întreg. Dumnezeu n-a înșelat pe nimeni: nici pe diavol, nici pe noi; nici pe sine nu s-a înșelat. N-a plătit cu aparență de suferință, cu o cruce mitică, sau cu bani calpi. Prețil nu l-a plătit o fantasmă; carne din carnea noastră, sânge din sângele nostru.

Și la Evrei (2, 17; 1,18; 4, 18): Pentru aceea dator era întru toate (afară de păcat) să se asemene fraților (nouă); fiind El însuși ispitit, poate și celor ce se ispitesc să ajute; ispitit întru toate, după asemănarea noastră.

Asemenea nouă în toate și ispitit de toate ca și noi: așadar și de omeneasca deznădejde. “

 

Nicolae Steinhardt – Jurnalul Fericirii

 

Acest articol a fost publicat în CUVANTUL și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s