Unde sunt Ierarhii noştri?

Unde sunt ierarhii Bisericii Ortodoxe Române?
Biserica Ortodoxă Română„… Putea-voi duce austeritatea persoanei mele după pilda Prototipului nostru, măcar până la drumul arzător al apostolatului zilnic, cu resemnare la auzirea vorbelor de ocară şi chiar la primirea de lovituri şi scuipări pentru învăţătura Evangheliei ?…Căci de o încoronare de spini şi de întinsul mâinilor pe cruce… e prea greu să mai vorbim noi, muritorii de astăzi !…” (Episcopul Grigorie Leu)„… A venit timpul când arhiereii trebuie să-şi scoată mitrele aurite- semnul slavei lui Hristos, şi să-şi pună cununi de spini, căci mai mult se huleşte astăzi în popor numele Domnului decât se slăveşte”. (Ieromonahul Tihon)

Primirea binecuvântării dumnezeieşti de a păstori sufletele şi conştiinţele credincioşilor, cercetându-le, îndrumându-le, curăţindu-le, ajutându-le, vindecându-le, întărindu-le şi călăuzindu-le spre Lăcaşul cel de sus, la Supremul Arhiereu Iisus Hristos, este cea mai înaltă demnitate la care poate să aspire dreptmăritorul sau muritorul creştin. Fiind o demnitate divină prin misiunea ei dumnezeiască este mai presus de toate celelalte demnităţi, fie ele chiar regale sau imperiale, întrucât permanenta împlinire şi desăvârşire îşi are menirea în destinul Crucii: al bucuriei şi al suferinţei, al jertfirii şi al biruinţei. Arhiereul, păstorul în genere, odată chemat şi ales la slujirea lui Dumnezeu şi a Naţiei sale, nu-şi mai aparţine sieşi decât ca bunăvoinţă a dăruirii totale lui Dumnezeu, Neamului său şi întregii creaţii a Ziditorului.

Istoria primului mileniu creştin atât pe plan naţional cât şi universal a avut cinstea de a se încununa cu frumuseţea cununilor martirice ale credincioşilor şi deopotrivă ale Păstorilor lor. În acest sens ne stau mărturiile Istoriei Bisericii Ortodoxe Române şi cele ale Istoriei Bisericii Universale. Lângă cununile Arhiereilor martiri s-au aşezat curajul şi onoarea multor Vlădici (sec. XV- XVII), care la momentul potrivit ales de ei, s-au retras cu cinste din Scaunul păstoresc, lăsând locul ucenicilor pe care i-au format în acest sens frumos al slujirii dumnezeieşti. Trebuie, spunea marele Pavel, ca episcopul să fie desăvârşit în toate. Să ne oprim la celebrul dicton, formulă de consacrare, care confirmă investirea candidatului la demnitatea păstorului de suflete: – Vrednic este?, – Vrednic este!, vrednicie care întruchipa dincolo de mintea sănătoasă în trup sănătos, cununa unei depline maturităţi spirituale.
Puterea, spunea Sf. Ierarh Nectarie de Eghina, te face să-ţi pierzi deseori capul. Onorurile sunt greu de purtat, iar smerenia, atunci când nu este adevărată şi adânc înrădăcinată, cedează în faţa vanităţii, a orgoliului. Iar Sfântul Nicodim Aghioritul adaugă:„Episcopul trebuie să fie ales fie de către Dumnezeu, Care prin harurile dăruite Îşi arată voia Sa, fie de către oameni”. (Sf. Nectarie din Eghina, Schiţă biografică, de Preot Ambroise Fontrier. Trad. din lb. fr. de prof. Paul Bălan. Ed. Agapis- Bucureşti, 2004, p.48).

În epoca modernă târzie, sec. XX-XXI, locul diademei spirituale şi al slujirii divino-umane în Biserica Ortodoxă Română a fost înlocuit cu fidelitatea slugărniciei oculte,pe plan extern, şi a meschinelor interese politico-democratice, în plan intern. Astfel, Ierarhii moderni, cosmopoliţi, ecumenişti şi managero-comunitari au schimbat sensul slujirii celei alese a lui Dumnezeu şi a poporului cu o dublă şi inversată slujire: cea a împăunării lor de a fi slujiţi, deopotrivă de Dumnezeu şi de popor, precum şi cu datoria de a-i slugărnici pe puternicii zilei, care le-au înlesnit ascensiunea chiriarhală.
Aproape permanent în istoria noastră,dar mai ales în ani prelungiţi de criza economică şi politică, în desele persecuţii şi prigoane, interne şi externe, poporul îşi afla alinarea, ajutorul şi vindecarea în sânul solidarităţii spirituale. Cu cât criza politico-economică ori socială era mai adâncă, cu atît înălţarea religioasă era mai înaltă şi tendinţa de salvare a Neamului prin rugăciune devenea tot mai profundă.
Unde sunt Ierarhii noştri ?-se întrebau tinerii revoluţionari în zilele însângerate ale lui Decembrie 1989. Iar Vlădicii, din spatele perdelelor grele de catifea aurie, care le camufla mitrele zgâlţâite de cutremurul revoluţionar, răspundeau :
Închideţi uşile Catedralelor să nu ne pângărească mojicii ăştia anarhişti. ( a ne reaminti de Catedrala din Timişoara în zilele acelui decembrie însângerat). Şi uşile grele se închideau, în timp ce „mojicii” cădeau împuşcaţi rând pe rând, înroşind treptele reci cu sângele lor fierbinte şi neprihănit. Dar şi acum milioane de creştini români deznădăjduiţi de greaua apăsare şi împilare economică, socială, politică şi religioasă prin care trec de atâta amar de vreme, suferă, se ofilesc, se rătăcesc, se usucă şi se prăpădesc întrebându-se printre lacrimile amare şi suspinele convulsive:

Unde sunt Ierarhii noştri?

Unii, puţini la număr, ar putea răspunde că sunt într-o şedinţă permanentă a Sinodului B.O. R., preocupaţi tocmai de această stare a norodului. Alţii, poate cei mai mulţi, sunt convinşi că surzenia şi muţenia ierarhilor se datorează lucrării de taină a strângerii de cât mai multe fonduri pentru Catedrala lor (pardon, a Neamului, cică…).

Unde sunt Ierarhii noştri? Se întreabă milioane de suflete vitregite de năpasta îmbogăţirii fără scrupule a aleşilor lor, cu şi fără mitră. Unii, poate dintre cei naivi, ar putea crede că Vlădicii sunt în genunchi la rugăciune, ca Daniil Sihastrul, duhovnicul Marelui Ştefan, în vremurile de bejenie ale Moldovei.
Destui, dintre cei realişti, îi văd mai degrabă preocupaţi de revendicarea fără număr a moşiilor secularizate de Cuza dar şi de obţinerea altora, de la vânzătorii actuali de ţară.

Unde sunt Ierarhii noştri? Întreabă noile doine de jale, profund tânguite de piepturile bătrânilor, care stând în uliţe proţăpiţi, îşi aşteptă copii plecaţi „ afară” după oarece căpătuială pentru că acasă nu mai au unde muncii. Câţiva din anturajul bisericii, cu capul plecat, răspund că ar putea fi la sfinţirea unui nou Lăcaş, care- de ce nu?- va prisosi cu oarece foloase . Majoritatea însă, îi compătimesc că suferă sleiţi de puteri pe canicula aceasta de cuptor, înveşmântaţi în porfiră şi trene kilometrice din mătăsuri scumpe, ca la celebrele carnavale chinezeşti, sau că stau înrămaţi în zecile de kilograme de aur şi argint, ce-i apasă cu marea povară a smereniei poleite.

Unde sunt Ierarhii noştri? Se întreabă în bocete bunicile împovărate de ani, cu feţele brăzdate de suferinţele bolilor şi ale neputinţelor, sărăcite de pensiile micşorate, deznădăjduite de spitalele desfinţate sau de lipsa medicamentelor compensate. În prag de iarnă, la gândul că frigul nu o să aibă cu cel încălzii, nu îndrăznesc să se întrebe ce fac Ierarhii noştrii cu sutele de mii de hectare de pădure tăiate şi vândute fără nici un drept. Şi dacă cineva le-ar spune că statul a dat fiecărei Parohii şi 30 de hectare de pădure, tocmai pentru a ajuta familiile nevoiaşe, iar în timpul slujbelor, iarna, în biserici singura căldură este cea izvorâtă din firava flacără a lumânărilor pentru că aceste păduri sunt date Ocoalelor Silvice Bisericeşti spre eficientă exploatare,( a se citi vânzare), poate că ar pune un ban în plus în cutia milei pentru ca Ierarhii noştri să poată să-şi plătescă, unii altora, slujba de pocăinţă şi de iertare a păcatelor. Câteva din cele mai cucernice se roagă însă Domnului pentru ei, pentru jugul cel greu al grijilor ce le apasă umerii laţi, puternici şi auriţi. Restul însă, plâng şi fac mătănii adânci în faţa crucilor celor fără de morminte sau a mormintelor fără de cruci.

Unde sunt Ierarhii noştri? Suspină bolnavii, şchiopii, orbii, cerşetorii, calicii, beţivii, vii şi morţii, râzând sau plângând, rotindu-se într-o imensă plagă ce se revărsa ameninţător deasupra răbdării. Unii, aninaţi între cârje oblojite, rânjesc schimonosiţi de durere dar resemnaţi că poate toaca sau clopotele de vifor făcute să urle durerea îi vor trezi într-o bună zi pe marii Păstori.

Unde sunt Ierarhii noştri? Am surprins recent mărturia a două evlavioase creştine ce poartă numele Fecioarei,care ridicaseră împreună cu Stareţului lor venerat, iubit şi ajutat de toată obştea creştină, un minunat complex mănăstiresc. Spre grea încercare, Stareţul a primit de la ierarhii locului prigoană şi Bunul Dumnezeu l-a ridicat la ceruri mult prea devreme, spre marea mâhnire a celor care îl aveau duhovnic şi mare sprijin în lupta cu vremurile acestea pline doar de nedreptate. Amărăciunea şi mâhnirea lor avea să se reverse abia când, Înalţii prelaţi au adus în mănăstirea ctitorită de ei, un şofer de-al lor călugărit peste noapte, bine pregătit însă la şcoala sudalmelor unsuroase şi a bădărăniilor groteşti. Revolta lor cerea o Înaltă explicaţie şi motivaţie. S-au hotărât şi umplând un autocar, au plecat la Mitropolie. Binenţeles că n-au fost primiţi de Altaţa Sa Păstorul. Creştinii s-au aşezat atunci liniştiţi pe treptele Catedralei şi au început să se roage. După ore de aşteptare şi impertinenţă a venit un interimar focos şi plin de vijelie, apostrofându-i:
Nu vă e ruşine! Nu vă e frică! Cum îndrăzniţi să-l deranjaţi pe Înaltul Arhiepiscop… şi Mitropolit al… ? Toţi credincioşii sosiţi cu autocarul şi alţii care se aflau prin preajmă au rămas consternaţi. Din rândul celor osteniţi însă, s-a ridicat o cuvioasă bătrânică, cu trăsături încă frumoase şi demnă a răspuns întrebând: Da ce, Înaltul e diavolul ca să ne fie frică ?
Răspunsul Ierarhului nostru i-a liniştit însă pe deplin, un pic mai târziu când a acceptat să primescă „o delegaţie”: De ce trebuie să vă legaţi de un duhovnic anume?! Ctitorind o mănăstire v-aţi zidit Biserică în ceruri! Ce contează unde vă rugaţi acum! Doamnele mele, când mi-au povestit acest dureros recent episod din viaţa lor de credincioase moderne, m-au întrebat dacă în acest context în care au primit asigurări că au Biserica în ceruri, nu ar putea să plătescă slujba de mărturisire prin virament bancar, dacă tot nu mai contează duhovnicul?!

Unde sunt Ierarhii noştri? Se întreabă astăzi toţi deţinuţii politici cocoţaţi pe scara nonagenară, preacucernică şi preacuvioasă a trăirii lor jertfelnice. Unul mai hâtru răspunde: Poate sunt în pelerinaje de pocăinţă pe la vestitele închisori, care au ofilit, încarcerat şi decimat aproape toată Floarea tinerimii ortodoxe, între 1938-1964 şi după… Vezi-ţi de treabă, răspunde unul dintre cei care a lăsat un sfert de veac din tinereţea sa în temniţă. În toţi aceşti ani petrecuţi, de altfel de foarte mulţi dintre camarazii dragi prin mai toate închisorile, n-a venit un singur ierarh de Sfintele Sărbători să ne aline durerile şi suferinţele, în timp ce confraţii noştri de chin, dar de alte confesiuni au avut deseori privilegiul de a fi binecuvântaţi direct de ierarhii lor. Nu mai vorbesc de rabinii evreilor care veneau aproape lunar cu ajutoare şi mângâieri…

Unde sunt Ierarhii noştri? Dau năvală gândurile nărăvaşe ale tinerilor debusolaţi sau neîmpliniţi spiritual din toate categoriile sociale. Unii,umanişti, consideră că tăcerea ierarhilor se datorează neputinţelor lor spirituale, dar mai ales lâncezărilor fastuoase şi bahice din grandioasele lor palate princiare. Cum să stea de vorbă un ditamai Vlădică, cu o puturoasă de opincă ? Alţii, cinici, cred că grija de căpătâi a păstorilor este chiar aceasta: de a se căpătui boiereşte, nu glumă. Majoritatea ierarhilor cred că îşi fac totuşi un fin şi uşor examen de conştiinţă:
Ce dacă ne tragem din ţărani cu două sau trei ierni de şcoală sau că am fost ocrotiţi de Dascălii Doctori pentru diversele servicii neînsemnate, fie pe la piaţă, fie pe sub maşină, fie la gospodar acasă… Noi ne-am spăşit râvnind la Cârja din care odrăsleşte arhibunăstarea. Îmi aduc aminte de unul, cu care am fost coleg la Sibiu, şi care era ingineraş la bază (dar fără să practice meseria) hotărât să devină popă, după ce aducea ditamai porcul sacrificat de la ţară şi-l împărţea (ştiu şi cui…), cum lua o notă mare şi pupa carnetul. Eu, care sunt oltean şi am primit în leagăn umorul (chiar făcând şi haz de necaz) îi spuneam: Pupă bă mai bine porcul…, că datorită lui râgâi acum satisfăcut.

Alţi păstori mai cu stare, mai în stare să asculte Internaţionala, mai ghiftuiţi în iniţiere, mai săritori la avantaje imanente, privesc transcendent de sus, de deasupra norilor, la opincarii, ţopârlanii şi mămăligarii nevoiaşi, rânjind vicarilor pe deasupra engolpionului: Spune netrebnicilor acelora telurici, să pupe ţărâna pe unde călcăm noi. Atât şi nimic mai mult ! Cei din categoria cea mai înaltă, care şi ei fac parte din cele două stări, dar de, le-a surâs norocul mai mult, cu studii în Apus, pe la Bossey sau Oxford, par mai aplecaţi la suferinţele celor din ţărână, şi înclinându-şi mitrele cu condescendenţă, poate gândesc: Aici şi Acolo, chiar peste tot unde la suspinele voastre înlăcrimate, nu mai răspunde nici cerul, când vi se fură ţara, religia, cultura, moşia, trecutul, prezentul, chiar şi viitorul, când minciuna stă cu regele la masă, când sub îmbuibarea lui Lae Chiorul poporul orbecăieşte în neputinţă, când aurul şi petrolul, munţii şi pădurile, apele şi pâinea de la gură v-au fost vândute, ce am mai putea face noi, Ierarhii voştri dragi?

Unde sunt Ierarhii noştri? Astăzi, liftele de miliţeni şi procuraşi, plătiţi tot dintr-o cutie a milei alimentată de contribuabilul umil, tulbură, hăituiesc şi profanează Bisericile, Sfânta Liturghie şi marea Sărbătoare a Maicii Domnului, scoţând credincioşii din timpul comuniunii Slujbei religioase, pentru a jura pe Biblia pusă pe capota maşinii, Biblie pe care ei n-au deschis-o cu siguranţă niciodată sau doar când au verificat numărul de inventar, că doar recuzita bâlciului nu se încredinţează oricum! Şi chiar dacă s-a auzit în eter întrebarea mea, rostită de un creştin român cu multă carte şi iubire de Neam, cu nume de Chiriac, fără a fi Ierarh însă, NIMENI nu s-a obosit (sinchisit) să răspundă! A răspuns de mult Păstorel Teodoreanu, Patriarhul recunoscut al vinului : Sunt cu preotul Burducea/când cu steaua/când cu crucea. (Pr. Constantin Burducea- popă comunist, ministrul cultelor sub Guvernul Groza.)

În loc de concluzie: păcat, că cei aproape o mână de Înalţi slujitori, n-au curajul de a lupta împotriva celor atât de mulţi şi atât de nepăsători pentru Naţia noastră. Păcat, că au uitat atât de repede chemarea la slujirea hristică imperioasă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos: Tot ceea ce faceţi unuia dintre aceştia prea mici slujitori ai Mei, Mie îmi faceţi. Şi totuşi, unde suntem noi dreptmăritorii creştini, temelia şi stâlpul Bisericii lui Hristos, noi Biserica luptătoare, noi Biserica mărturisitoare, noi Biserica jertfitoare, când sfinţiţii şi prea înalt prea sfinţiţii şi de tot felul prea, prea, prea, ne batjocoresc, ne sfidează, ne afurisesc, ne împing în braţele răufăcătorilor, apoi ne întorc spatele, dar nu înainte însă de a lua şi obolul văduvei ?
Unde suntem? Unde suntem? Unde suntem?

25 August, 2012,
Cobiliţarul-teolog, Gheorghe Constantin Nistoroiu

sursa articol http://nistoroiu.blogspot.ro/search?updated-max=2012-09-22T04:57:00-07:00&max-results=7

Acest articol a fost publicat în CRIZA și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Unde sunt Ierarhii noştri?

  1. Claudiu zice:

    Felicitări pentru curaj.
    Ați spus așa de bine lucrurilor pe nume.
    Mă întreb oare: ajută la ceva faptul că strigăm în gura mare că sunt niște ierarhi slabi și fricoși?

    • gerica64 zice:

      Si noi suntem fricosi nu numai clerici ,grecii sunt cu mult mai indrazneti la fel si ierarhi lor.Cred ca trebuie sa ne schimbam altfel ne vor calca toti in picioare si vor rade de noi caci nu suntem barbati adevarati.

  2. Am primit acest link de la cineva și probabil îmi veți șterge mesajul ( nu ar fi prima oară când mi s-a întâmplat asta pe unele bloguri ). Totuși scopul meu este să citiți dumneavoastră acest mesaj ( dacă alți creștini nu vor putea să va fi șters mesajul ). Totuși poate vă judec greșit și nu faceți astfel de lucruri.
    Vreau să vă spun că sunt foarte, foarte dezamăgit de acest articol. Dumneavoastră, ca și mulți alți creștini, aruncați cu pietre în ierarhi fără să vă vedeți păcatele. Păr. Savatie Baștovoi (sper să nu îl confund cu altcineva) fiind întrebat într-o conferință de faptul că a criticat unele acțiuni ale ierarhilor și dacă se teme de prigoană, omul printre altele a spus că atunci când are ceva de criticat o face public. Nu are nevoie să se ascundă după un blog anonim ci își asumă toate consecințele (spre deosebire de majoritatea bloggerilor ortodocși ). Poate dumneavoastră veți spune că nu v-ar fi frică să mărturisiți dar public nimeni nu vă bagă în seamă. Păi, de ce nu vă sfințiți să ajungeți la măsura păr. Iustin Pârvu, păr. Arsenie Papacioc și alții ca să fiți băgat în seamă de toți? Și nu vă ascundeți după cine știe ce scuze. Hristos ne vrea sfinți. Fără excepții. Dacă nu suntem sfinți e din cauză că în loc să ne vedem de păcatele noastre noi ne uităm la păcatele ierarhilor.
    Nu știu dacă v-ați pus vreodată problema că ierarhii în general sunt mult mai ispitiți ca mirenii de rând deoarece diavolul știe că un ierarh căzut va sminti foarte mulți oameni. Deci dumneavoastră nu sunteți în stare să biruiți pe dracii neimportanți ce vă stăpânesc dar în schimb scoateți ochii ierarhilor care au lupte mult mai puternice. Ce s-a întâmplat cu cuvântul Evangheliei: De ce vezi paiul din ochiul aproapelui tău când tu ai bârnă? Iarăși parafrazez pe păr. Savatie Baștovoi: „Noi nu mai ascultăm Evanghelia. Acum începem să spunem că s-ar fi referit la altceva unele versete din Evanghelie”.
    Știi că vei răspunde pentru fiecare cuvânt? Cum crezi că va reacționa Hristos la miștocăriile tale la adresa ierarhilor? Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Hristos nimic nu urăște mai tare ca obrăznicia. Iar toate acele miștocării făcute la adresa ierarhilor oare cum vor fi interpretate de Hristos?
    Știți care e partea cea mai de plâns? Că nu vă vedeți înșelarea și probabil și la Judecată veți căuta tot felul de scuze pentru aceste lucruri. Consider că aceasta e cea mai tristă consecință a iadului: cei care vor ajunge acolo nu vor considera că merită iadul ( pentru că în momentul acela Hristos îi iartă ) ci tot ei vor considera că sunt prigoniți și nu vor fi mulțumiți nici de Hristos.
    Haideți să renunțăm la a vedea doar paiul din ochiul aproapelui ci să încercăm să vedem doar bunătatea, doar binele în toți. Dostoievski spunea că sfântul îi vede pe toți sfinți. Mitropolitul Antonie Bloom zicea de un creștin că dorea să ajungă sfânt și se gândea să se comporte ca un sfânt. Și după vreo 50 de ani în care încerca să se comporte ca un sfânt a ajuns la sfințenie.
    Îmi cer iertare dacă am fost dur în acest comentariu. Cei care mă cunosc știu că nu sunt o persoană diplomată dar tot ce am spus a fost din dorința de a vă scăpa de acest chin, acest demon ce îl aveți în suflet și care tot timpul vă șoptește: „Uite ce a făcut episcopul X… Dar uite ce a făcut episcopul Y… Dar uite cât de nesimțit e episcopul Z…”. Renunțați la a vedea acest rău și veți vedea cât de liber vă veți simți.
    Să nu se înțeleagă greșit. Eu nu spun să fim naivi și să nu vedem greșelile făcute de episcopi. Totuși să încercăm să le găsim circumstanțe atenuante și să ne rugăm pentru ei. Dacă poporul ar fi sfânt atunci și conducătorii ar fi sfinți. Haideți să facem acest prim pas în a aduce în Biserică conducători sfinți și anume să ne sfințim pe noi înșine.

    • gerica64 zice:

      Articolul este preluat.Numele meu este scris pe blog Apostolescu Gerard.Am aparat mereu preoti si ierarhi pe unde am putut.Nu ii judec e treaba lor ce fac ei dau socotela la judecata.Stiu ca un preot are 7 draci pe el care il ataca permanent.Ati citit un singur articol si ma-ti bagat in aceas oala cu alte bloguri ortodoxe nu este corect.Nu vreau sa ma bage nimeni in seama nu sufar de slava desarta.Avem exact preoti si conducatori care-i meritam.Eu ma duc sa ma spovedesc la orice preot si la cel mai pacatos, semn ca nu am nimic cu ei.Din cand in cand mai trebuie atentionati si ei ca pot sminti turma, rugaciunile cu eretici, ecumenismul,si pasivitatea fata de asaltul biometric sunt pericole reale.Daca as vrea sa-i atac as putea sa o fac aducand si argumente ,dar nu este de folos Bisericii trebuie sa aparam slujitori ei cu orice pret.Sa ne rugam pentru noi si pentru ei, sunt liber nu ma apasa constiinta in cazul acesta.La Judecata nu este loc de scuze inaintea lui Hristos.Nu ai fost dur si nici eu nu sunt sensibil ai procedat corect la fel as fi procedat si eu.Autorul insa nu mi se pare ca ataca o persoana ci o stare de fapt care este reala.

      • „Din cand in cand mai trebuie atentionati si ei” – a atenționa pe episcopi nu înseamnă a posta articole în care sunt luați peste picior ci eventual trimis mail către adresa de mail a fiecărui episcop. Iar aceste adrese de mail se pot găsi pe site-urile oficiale ale episcopiilor și mitropoliilor. Și normal că în aceste mail-uri trebuie vorbit cu mult bun-simț așa încât să se vadă că e vorba de unele probleme serioase și că nu e încă un astfel de blogger extremist. Eu am trimis mail când a fost de exemplu problema cu cip la ÎPS Bartolomeu și am primit răspuns ( iar acel răspuns a fost inclus în predica de Paști a ÎPS Bartolomeu ) și iarăși de mai multe ori am trimis mail-uri către ÎPS Serafim Joantă și am tot primit răspunsuri. Doar la acești 2 oameni am apelat că doar cu ei am vrut să vorbesc ceva ( Înaltul Bartolomeu era episcopul de care aparțineam iar față de Înaltul Serafim am un mare respect și o mare admirație ). Aveți dreptate că m-am grăbit să vă judec. Dar articolul era atât de dur și răutăcios în cât mi-am imaginat că cine a scris așa ceva e un om obișnuit să atace episcopii. Îmi cer iertare de judecata greșită.

      • gerica64 zice:

        Nu eu l-am scris.Nu trebuia sa-l pun pe blog aici poate fi o gresala.Eu am mai multe bloguri si sunt sigur, mai scapa si un articol de genul asta.Nu judec pe nimeni mai ales preoti ,ma preocupa numai pacatele mele.Dupa ce vei citi si alte articole o sa observi ca scopul blogului este de a arata razboiul nevazut cel cu demonii.Majoritatea articolelor au la baza aceasta confruntare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s