Colonie în UE

Ilie Sebanescu: De ce este atât de dramatic să fii colonie în UE

Citez integral articolul: De ce este atât de dramatic să fii colonie în UE

Prin intervenţia politică directă şi determinantă în desfăşurarea referendumului din 29 iulie, puterea colonială şi-a dat, culmea!, şi peste propria mână. În cauză a fost fuga sa de responsabilitate! Nerecunoscută oficial, deşi e vizibilă de la o poştă, disfuncţia organică a economiei şi, prin incidenţă, chiar a societăţii din România este că, în timp ce decizia a ajuns integral la capitalul străin, administrarea a fost lăsată de acesta, într-o evidentă fugă de responsabilitate, fostului deţinător al deciziei, statul român, probabil din motive de costuri. Aşa ceva nu poate însă funcţiona! După cum se şi vede !

În general nu este posibil, pentru că acela ce administrează nu poate face practic nimic dacă nu are în mână decizia. În structurile corporatiste, problemele se rezolvă prin delegarea deciziei către administrator, acţionarul păstrându-şi practic decizia doar în privinţa confirmării/infirmării administratorului. Dar totul devine nefuncţional dacă administratorului nu i de dă de fapt nici o decizie la dispoziţie. Iar disfuncţia majoră în România se adânceşte tocmai pe măsură ce statul tot pierde poziţii, pârghii şi instrumente de acţiune ce trec la capitalul străin care, evident şi pentru Grivei, nu doreşte să preia administrarea.

După intervenţia puterilor coloniale în desfăşurarea referendumului din 29 iulie, disfuncţia va tinde să se adâncească nu doar ca urmare a unor noi deposedări de poziţii şi instrumente ale statului, dar şi în urma unor paşi conştienţi înapoi din partea reprezentanţilor acestuia pe principiul „ce, tu să dictezi şi eu să iau castanele din foc“?! Cu alte cuvinte, la fuga de răspundere a capitalului străin prin nepreluarea administraţiei, se va răspunde tot cu fugă de răspundere. Si nu se va mai întreprinde mai nimic sau totul alături de drum! Astea nu-s poveşti! Delăsarea şi excesul de zel sunt cele mai teribile arme ale sclavilor împotriva stăpânilor nesăţioşi. În mod normal, ţinând cont de faptul că drum de întoarcere nu mai este, soluţia ar fi, în situaţia dată, preluarea administraţiei de către deţinătorii deciziei. Dar, vai!, este un proces greu, cu asumare de sensibile şi dificile responsabilităţi şi, bineînţeles, extrem de costisitor şi foarte probabil fără cine ştie ce rezultate. Actualii deţinători străini ai deciziei în economie au cumpărat-o de la români cu vreo 5-6 miliarde de euro , adică aproape gratis. Administrarea ar costa însă vreo câteva zeci de miliarde de euro anual. Este foarte posibil să nu-şi scoată banii! Capitalul străin extrage anual din România, fără vreo greutate, circa 30-40 de miliarde de euro prin aşa-numitele „preţuri de transfer“, respectiv prin subfacturarea a tot ceea ce livrează afară din România şi suprafacturarea a tot ceea ce aduce din afară în România, operaţiune prin care se dublează practic transferul de sevă economică spre străinătate. Acest transfer imens ar putea fi compromis în parte de costurile preluării administrării. Ca atare, puterile coloniale vor încerca să perpetueze sistemul din prezent: lăsarea administrării în seama unor vătafi români, cărora să li se permită a putea fura pe mai departe, căci fără furt n-ar fi interesat nimeni să fie la cârma administrării.

Nenorocirea României este şi că a ajuns membră a Uniunii Europene. În aceste condiţii nu poate avea un singur stăpân colonial. Care, bun sau rău, măcar s-ar comporta cu România precum cu o proprietate proprie, anume cu grija de a nu o exploata şi alţii! Ca o colonie a Uniunii Europene – un imperiu prost organizat şi gestionat – România este însă hărtănită de toţi, inclusiv de colonialişti de gradul trei şi patru, vărgăleţi în toată regula.

Si, având în vedere că, o dată cu finalizarea actualului acord cu FMI-UE, deposedarea statului de tot ceea ce reprezinta prerogative şi structuri statale se încheie, este de anticipat un haos de decenii în spaţiul numit România sau cum se va mai numi acesta. Sau cum se va mai numi, pentru că acest haos, generat obiectiv de disfuncţia organică decizie/administrare, va împinge puterile coloniale, care mai sunt şi multe, să dezmembreze România, dacă nu cumva, aşa după cum există unele indicii, au deja un proiect pregătit în acest sens.

SURSA http://saccsiv.wordpress.com

Acest articol a fost publicat în ATENTIE! și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s