Vremurile de restriste

 Vremurile de restriste – intre tehnici de supravietuire si metode de despatimire

Soluţia Delta Force?

Sensul istoriei în creştinism este unul liniar. Desfăşurarea timpului nu este ciclică-repetitivă, precum în credinţele orientale; ci, noi mărturisim că lumea creată are un început, marcat de ispitirea – căderea protopărinţilor, prin care s-a distrus în mare măsură relaţia firească dintre Dumnezeu şi umanitate, şi va avea un sfârşit legat de cea de-a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos. Între acestea, cel mai important eveniment al istoriei este întruparea lui Dumnezeu – Fiul cu tot ceea ce a implicat ea: patima mântuitoare, învierea şi înălţarea Lui cu trupul la ceruri.

Ne aflăm acum în perioada dintre cea dintâi şi cea de-a doua venire a Domnului. Şi cu fiecare zi care trece ne apropiem tot mai mult de acest moment solemn şi înfricoşător al arătării în slavă a Domnului. Solemn, pentru că spre deosebire de prima dată când a venit între noi, Hristos Se va arăta în lumina Sa dumnezeiască şi aceasta va putea fi văzută de întreaga umanitate care a trăit vreodată. Înfricoşător, pentru că a doua venire va fi însoţită de Judecata de Apoi, în care soarta fiecărui om va fi pecetluită pentru veşnicie.

Cea de-a doua venire este dorită de creştinii dreptmăritori, căci înseamnă pentru ei unirea desăvârşită şi pentru totdeauna cu Domnul Iisus Hristos şi prin Acesta cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Vie împărăţia Ta este cererea pe care fiecare creştin o înalţă către Dumnezeul cel ceresc atunci când rosteşte Rugăciunea Domnească. Şi ştim prea bine că această rugăciune ne-a fost descoperită de Însuşi Domnul nostru, aşadar nu este doar o creaţie literară omenească, ci este de Dumnezeu insuflată.

Sfârşitul vieţii pământeşti a Domnului nu a fost unul lin, ci calea spre Tatăl a trebuit să treacă prin patimă şi moarte pe cruce; tot astfel transfigurarea finală a lumii nu se va petrece într-un chip senin şi luminos, ci în vremea unor foarte mari frământări având ecou în toate planurile existenţei. Cauza acestor frământări va fi lupta pe care Antihrist o va da împotriva celor care încearcă să păstreze o legătură vie cu Iisus Hristos, altfel spus a celor care încearcă să rămână mădulare vii ale Bisericii întemeiate în chip văzut de Duhul Sfânt la Cincizecime.

Aceste frământări viitoare (şi poate mai apropiate decât ne imaginăm) nu au cum să nu preocupe pe aceia care încearcă să-şi asume o relaţie vie cu Dumnezeu. Poate cei ajunşi la desăvârşirea duhovnicească vor fi, datorită încrederii autentice pe care au dobândit-o în pronia, înţelepciunea şi atotbunătatea lui Dumnezeu, scutiţi chiar şi de aceste griji. Dar cei mai mulţi dintre creştini neajungând la vârsta bărbatului desăvârşit (Efes. 4, 13), va fi firească pentru ei grija aceasta de a trece cu bine prin necazurile cauzate de răutatea lui Antihrist şi de ispitirile vremurilor din urmă. Orice grijă implică în plan sufletesc o criză, o tulburare a păcii noastre lăuntrice. De aceea ea va cere un răspuns.

Se întrevăd două răspunsuri căi de ieşire din această stare: una ar fi cea a acţiunii în afară. Să se pregătească fiecare cum va putea astfel încât să nu fie nevoit să cumpere nimic, să se izoleze (fie chiar şi în mici comunităţi autonome) într-un mod fizic faţă de lumea din afară căzută în robirea lui Antihrist şi astfel să poată supravieţui fără să se lepede de credinţa cea adevărată. Dar o astfel de izolare presupune o putere fizică deosebită sau măcar un antrenament de supravieţuire în condiţii deosebit de grele, antrenament de care au parte cel mai mult militarii din trupele speciale ale diferitelor armate ale lumii. De aceea am numit această soluţie Delta Force. Gândim însă că acest gen de acţiune indică o mentalitate asemănătoare celei a lui Petru din momentul arestării Domnului în Ghetsimani, care a încercat să-L salveze pe Iisus prin luptă cu cei care-L arestaseră. Am văzut însă că Mântuitorul S-a împotrivit acestui tentative, asumându-Şi de bunăvoie împlinirea Scripturilor.

Cea de-a doua cale ar fi cea a acţiunii spre înăuntru. Anume să caute fiecare creştin, în mediul în care se află acum, să dobândească o stare cât mai despătimită, să fie cât mai deplin unit cu Domnul astfel încât să se lase cu totul în grija Acestuia. Pentru că ştim prea bine că „nu în puterea calului este voia Lui, nici în cel iute de picior bunăvoinţa Lui. Bunăvoinţa Domnului este în cei ce se tem de El şi în cei ce nădăjduiesc în mila Lui.“ (Ps. 146, 10 – 11). O asemenea stare de adâncă pocăinţă nu exclude acţiunea concretă. Dar spre deosebire de cea dintâi, în care pare că strădania creştinului este una izolată, ca şi cum ar fi rupt de Dumnezeu, pe această cale omul pune în primul rând accent pe lucrarea Domnului, iar efortul său nu vine decât ca un rezultat, ca un răspuns la chemarea cea de Sus.

Bineînţeles că cele două răspunsuri caracterizează două mentalităţi distincte. Cea dintâi este a occidentalului, care este înclinat mai degrabă spre acţiune decât spre contemplaţie, punându-şi în fond nădejdea în propriile puteri atunci când are de a face cu diferitele provocări ale istoriei. Cea de-a doua este a ortodoxului, care caută să păstreze dreapta cumpănă între teorie şi practică astfel încât să fie în toate vrednic împreună-lucrător cu Domnul.

Vremurile în care trăim sunt cu adevărat unele de criză. Dar chiar şi în aceste vremuri avem posibilitatea de a alege modul cum vom răspunde ispitelor care ne apar în viaţă. Ce credeţi? Oare la Judecată creştinii vor fi cercetaţi după cât de bine au deprins şi aplicat tehnicile de supravieţuire sau după starea de sfinţenie pe care au dobândit-o în viaţa aceasta în sânul Bisericii Ortodoxe? Să cumpănim cu atenţie, căci răspunsul pe care-l vom da ne va însoţi în veşnicie!

Pr. Tudor Ciocan

(articol scris in 2009)

Spitalul de Ortopedie „Foişorul de Foc“ Protoieria 2 Capitală

sursa articol

http://www.razbointrucuvant.ro/2010/11/10/solutia-delta-force-vremurile-de-restriste-intre-tehnici-de-supravietuire-si-metode-de-despatimire/

Comentariul meu

Foarte adevarat dar nu trebuie sa neglijam total si anumite cunostinte minime de supravietuire.Nu cred ca este bine sa ispitim pe Dumnezeu pe ideea ca noi nu trebui sa stim nimic ca ne scoate El din toate.Mai trebuie sa cunoastem si noi cate ceva, sa alegem calea de mijloc cunoscand si latura spirituala dar si pe cea practica pentru a ne apara  sufletul dar si trupul.Profetiile spun ca o parte din crestini vor fugi din calea antihristului iar vagaunile si pesterile vor fi cu predilectie alese pentru a se ascunde.Acolo nu o sa fie nimic din confortul in care ne lafaim inca in orase.Viata va fi extrem de grea si trebuie anumite cunostinte pe care noi oraseni habar nu avem , cei de la tara cunosc mult mai multe.Calea de mijloc este cea mai buna sa fim pregatiti sa luptam total sa nu neglijam nimic.

Eu m-am gandit sa fac un blog cu cunostinte minime de supravietuire asa ca aceasta este adresa : http://gerica1010.wordpress.com/

Acest articol a fost publicat în CRIZA și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s