Extinderea dominatiei financiare si subordonarea statelor nationale

Si totuși, exista un PLAN!

Planul  se referă la extinderea dominației financiare și subordonarea statelor  naționale. Practic, lumea financiară e în război cu lumea politică.  Într-o anumită zonă, ele se suprapun, în altele, nu. Modul de aplicare a  planului este foarte simplu: se fabrică o anumită problemă, arăți  tuturor că există o problemă, se creează factorii de impact, momentul  critic, în care totul pare că se prăbușește, după care salvator, cei  care au creat problema vin și cu soluția. De fapt, totul este o iluzie,  nu a existat nici problema, la fel cum nu există nici soluția. 

Planul a început odată cu formarea FED, a băncii centrale americane și  subordonarea guvernului federal, etapă întinsă pe o perioadă de 50-60 de  ani. A continuat cu extinderea sa peste oceane, creșterea noii Japonii  si a noii Europe, formarea Uniunii Europene și a Băncii Centrale  Europene, etapă care a durat 40-50 de ani. Și va continua cu  federalizarea Europei, subordonarea guvernului federal european și  înființarea Băncii Centrale a Lumii, subordonarea BRIC.

Actuala etapă este pusă în scenă de secretarul de stat al trezoreriei  SUA, având întreaga susținere a administrației Obama și mandat din  partea șefilor săi, consiliul de administrație al FED, dar și susținerea  unor guverne din cadrul Uniunii Europene. Liderii politici care ar fi  putut să pună probleme au fost deja înlăturați, dar au rămas câțiva care  nu au suficientă putere ca să mai încline balanța.

Momentul Summitului UE, derulat în  aceste zile, este istoric. El va așterne pentru prima dată Soluția de  rezolvare a crizei. Criza a fost adusă în punctul critic gradual, pe  parcursul a 4 ani. Totul a pornit de la o așa zisă criza subprime, de  fapt o problemă financiară creată artificial, prin instrumente  artificiale care nu conțineau nimic, o bulă speculativă pe niște pachete  de creanțe de ipoteci, fără o valoare specifică sau reală, care erau  tranzacționate la valori uriașe de către băncile controlate de la  centru.
Criza s-a augmentat la nivelul statelor,  prin crearea de alte instrumente, de asigurare împotriva riscului de  faliment al statelor, iarăși, fără o valoare reală, tot pe o bulă  speculativă, tot prin băncile controlate de la centru. De fiecare dată,  FED a alimentat necesarul de finanțare, așa zisele relaxări cantitative,  adică tipărire de dolari, prin care practic s-a legitimat problema de  la nivelul băncilor comerciale, la nivelul băncilor centrale. În etapa  în care ne aflăm, statele care au datorii publice mari sunt constrânse  să cumpere împrumuturi la dobânzi uriașe pentru a finanța sistemul  bancar, aflat în criză de lichidități sau să tipărească bani. Evident,  singura instituție capabilă să vină cu soluția este cea care a generat  problema.
Soluția va veni de la centru, FED fiind  dispusă să tipărească bani, împreună cu BCE, convingând guvernele  statelor UE că doar așa vor ieși din criza datoriilor publice. Pentru  asta, statele trebuie să accepte Soluția și să dea mandat BCE de a  tipări bani împreună cu FED. Ceea ce, în schimb va însemna și cedarea  responsabilității fiscale către Comisia Europeană, care treptat va  căpăta atribuții de guvern federal. Guvernul federal va fi subordonat  BCE, care împreună cu FED și Banca Japoniei vor pune bazele Băncii  Centrale a Lumii, continuând același joc fictiv până la finalizarea  dominației globale.
Pentru a ajunge la acest punct, jocul nu  a fost ușor, unele guverne au fost rezistente, altele au cerut  garanții. Nu e cazul României.
Jocul Merkel-Sarkozy nu trebuie să  inducă în eroare, soluția va fi aceeași. Ceea ce vor și unul și altul  este consolidarea puterii politice la nivel european. Nimeni însă nu va  pune în pericol Planul.
Chestiunile care trebuie să dea de gândit: 1. de ce dacă datoria publică a SUA este aproape 100% din PIB, aprox. ca  a statelor PIGS din UE, SUA nu se află în criza datoriilor? a. Pentru  că FED tipărește bani. b. Pentru că criza datoriilor e indusă de  ratingurile de țară și cine stabilește ratingurile de țară, stabilește  și cine se află în criză sau nu. 2. de ce Marea Britanie se opune consolidării Uniunii Europene și  monedei Euro și cât va fi tolerată această atitudine? Pentru că Marea  Britanie se conservă jocului datoriilor, fiind protejata SUA și va fi  tolerată. 3. cât timp va mai fi Elveția neutră politic? Întotdeauna, pentru că  acolo este seiful liderilor FED și vor păstra resurse de backup, în caz  că jocul poate da greș. 4. ce se va întâmpla dacă Planul eșuează? Planul poate eșua dacă forțele  politice din Europa se opun, în speță Germania. Atunci, va fi război în  Europa. Probabil, Germania își va căuta aliați în Europa, cel mai  probabil Rusia. Restul, împreună cu SUA, vor face măcel în zonă. 5. ce se va întâmpla dacă Planul reușește? Atunci, va fi război mondial,  pentru continuarea Planului. FED si aliatii vs BRIC. Cel mai plauzibil,  începe în Iran.
Acest articol apartine blogului Gandeste Liber
Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s