EXPORTĂM ROMÂNI, IMPORTĂM EVREI.

Aşa-zisul guvern al României, duce o politică de de-românizare bazată pe 3  puncte: 1. Încurajarea emigrării românilor înafara ţării prin măsurile  aberante luate (taxe de autor acum ??), lipsa de verticalitate în faţa  organismelor străine (UE/FMI/NATO), lipsa dorinţei de a redresa ţara cu adevărat  şi nu în ultimul rand, prin tolerarea corupţiei. Decât să îndure batjocură şi  foame, oamenii pleacă. Că îşi fac rău pe termen lung atât lor cât şi ţării e  altceva, dar rezultatul concret este de-popularea României de români. 2.  Încurajarea românilor din diasporă să rămână acolo unde sunt, cu condiţia să  continue să trimită banii cu care guvernul marionetă s-a obişnuit, pentru a mai  balanţa cât-de-cât, deficitul de cont al ţării. De parcă oamenii s-ar întoarce  înapoi ca să cerşească – ce rusine! 3. Demararea în trombă a unui program de  aducere în ţară a străinilor, având ca rezultat doar anul acesta, încetăţenirea  a peste 53.000 de indivizi din Orientul Mijlociu. Toate sunt îngrijorătoare  căci puse laolaltă, dovedesc o agendă de depopulare a României, una aplicată  prin cele mai insidioase mijloace. Dacă-ar fi vorba numai de absorbirea a 50,000  + de străini ce nu au absolut nimic de-a face cu neamul, credinţa, valorile şi  tradiţiile noastre, anual şi încă ar fi rău destul. Se pare însă că prin  amploarea activităţii, e vorba de ceva cu mult mai grav de atât: Ce-ar fi  dacă-am afla că membrii unei anumite etnii, primesc câteva sute de mii de euro  fiecare, doar pentru a se stabili în România? Mai vin ei ca şi contributori in  societatea românească, sau ca şi stăpâni de-a gata ? Aparţin ei în casa noastră  ? E deci românul bun numai pentru a-i alege pe “conducătorii” ăştia, pentru a  trimite bani şi pentru a se supune celor ce vor să ne insclăvească IARĂŞI, sau  mai avem noi un cuvânt de spus în ţara noastră? A cui e România pân’ la urmă  domnilor guvernanţi, ei ? E timpul deci să aflăm care sunt planurile de  colonizare a României, de când există ele şi mai ales cine sunt şi care va fi  numărul coloniştilor-viitori-stăpâni (sau poate prezenţi după cum se laudă?)- ai  noştri; Nu îi putem blama că jinduiesc să pună mâna pe România, căci o ţară atât  de minunată, de-abia ne merită pe noi se vede, dar dacă vrem să mai avem ce lăsa  copiilor noştri, înafara unor acte de îndatorare către bănci, e obligatoriu să  deschidem ochii, apoi să acţionăm: În ultimii 21 de ani, românul doritor să  se simtă în largul său ca român se împiedică cel mai tare în ideea că părinţii  săi au fost capabili de cea mai abjectă crimă: genocidul. Ca o confirmare a  re-instalării cominterniştilor la guvernarea României în decembrie 1989, după  1990 s-a lansat şi apoi a fost oficial însușită, inclusiv la nivelul manualelor  şcolare, teza că din ordinul mareşalului Ion Antonescu şi în conformitate cu  legile emanate de guvernarea acestuia, românii au ucis aproape 300 000 (trei  sute de mii) de evrei. Ne angajăm întreaga noastră credibilitate afirmând că  niciun document serios nu probează acuzaţia de genocid și de holocaust adusă  românilor. Nici măcar pentru un singur evreu nu se poate afirma că a fost ucis,  conform legilor sau uzanţelor româneşti, pentru motivul că era  evreu! Dimpotrivă, când avem documente credibile, acestea dovedesc limpede că  în România nu a fost niciodată vreun genocid, împotriva evreilor sau a altor  etnii. Nici „măcar” un pogrom, două… Documentele serioase, autentice, dovedesc  mereu ceea ce ştiam cu toţii până în 1990, anume că în România regimul  mareşalului Ion Antonescu i-a salvat pe evrei, evrei pentru care România acelor  ani a reprezentat „o oază de linişte” (apud istoricul evreu Braham Randolph), un  „colac de salvare”(rabinul Moshe Carmilly Weinberger). O spectaculoasă  confirmare ne-a oferit-o recent însuşi preşedintele evreu Shimon Peres, care  le-a mulţumit românilor că i-am protejat pe evrei în timpul celui de al 2-lea  război mondial, făcând astfel posibilă emigrarea a 400.000 de evrei, cu rol  extrem de important în edificarea statului Israel. După cum se ştie, declarația  lui Shimon Peres, atât de conformă adevărului, a stârnit reacţia unor oficiali  ai minciunii despre Holocaustul din România… Ce să înţelegem din această  neconcordanţă între preşedintele Israelului şi activiştii Holocaustului? După  părerea mea, Shimon Peres a vorbit din partea evreilor, tot mai mulți, care îşi  dau seama că minciuna cu Holocaustul are zilele numărate şi că singura şansă a  evreilor de a diminua consecinţele aflării adevărului este ca ei înşişi, evreii,  să dea tonul! Aşa cum au făcut-o dezvăluind lumii că vestitul săpun evreiesc nu  are nici urmă de ADN uman în el! („Dar cine susţine că evreii ar fi fiinţe  umane?!”, se zice că ar fi exclamat un evreu mai hâtru, comentând dezvăluirea  oficializată de Yad Vashem…) Dacă în România s-a practicat vreodată  genocidul, acela a fost un genocid anti-românesc! În propria lor ţară, adeseori  românii, pentru că erau români, au fost persecutaţi, marginalizaţi ori chiar  hăituiţi de către străini cotropitori şi de minoritari colaboraţionişti.  Perioada cominternistă (1945-1960) a încercat să împingă antiromânismul spre  genocid, dar nu a reuşit. Amintesc în acest sens unul din motivele pentru care  Gheorghiu Dej a desfiinţat la vremea aceea vestita Regiune Autonomă Maghiară:  deţinuţii politici proveniţi din această zonă a ţării erau numai etnici români.  „Numai românii sunt duşmanii comunismului?” s-a mirat Gheorghiu-Dej. Pasămite,  maghiarii aveau de-a face cu penitenciarele comuniste numai în calitate de  gardieni, anchetatori, procurori etc… După 1990, discret şi cu scheme mult  mai subtile, insesizabile pentru omul de rând, pentru omul normal, odată cu  revenirea cominterniştilor la guvernarea României s-a reluat genocidul  antiromânesc… Aceste pagini sunt scrise cu amărăciunea şi revolta pe care mi le  provoacă conştiinţa că avem de trăit într-o asemenea epocă, guvernaţi cu un  astfel de program!… De ce? Cu ce am greşit şi în faţa cui?! Încerc de aproape  22 de ani să înțeleg motivele pentru care suntem acuzați pe nedrept de  holocaust, o crimă atât de urîtă, incalificabilă între oameni normali, crimă  pentru care nu există în limbajul omenesc termenul potrivit… Aşa cum mă  aşteptam, cercetarea acestui subiect m-a dus departe de evenimentele şi faptele  din care este alcătuită istoria noastră, a românilor. La vremea respectivă i-am  şi avertizat pe cei ce ne acuzau de Holocaust: ne obligați să ne apărăm, să  găsim argumente în favoarea nevinovăţiei noastre. S-ar putea ca aceste argumente  să sfârşească prin a vă incrimina pe voi, care ne acuzaţi într-o manieră atât de  cinică şi de iresponsabilă. În principiu, istoria din ultimii 170 de ani a  României nu poate fi analizată şi înţeleasă fără a introduce în relatarea  noastră tot cortegiul de evenimente pe care l-a produs apariția evreilor în  număr mare pe meleagurile noastre. În prezentul rezumat al contenciosului  româno-evreiesc, al confruntării dintre români şi evrei, al colaborării dintre  noi şi evrei, vom orienta toată povestea în funcţie de o singură problemă, care  i-a preocupat pe evrei dintotdeauna şi cu intensitate cea mai mare: problema  unei patrii, a unui Israel în care să-şi făurească râvnitul cămin naţional,  evreiesc. Vechimea acestei aspiraţii, a acestui vis, se pierde în negura  secolelor care s-au scurs de la risipirea evreilor în lume. Cert este că după  Pacea de la Adrianopol, din 1829, se constată un interes tot mai mare al  evreilor rătăcitori pentru ţinuturile româneşti, îndeosebi pentru Moldova şi  Maramureş, unde vin să se aciueze într-un număr tot mai mare. Iar când spunem  Moldova, în termeni mai expliciţi avem în vedere şi Basarabia, cu Bucovina  toată. Identificăm, din această perspectivă, trei secvențe, trei „momente”,  trei etape istorice: Prima: În a doua jumătate a secolului al XIX-lea,  majoritatea oraşelor şi târgurilor moldoveneşti se transformă în localităţi cu  populaţie mixtă, jumătate evreiască. Evreii se instalează şi în sate, ca  arendaşi sau cârciumari. Prin tehnici comerciale oneroase şi acţionând în mod  evident „în haită”, după un program insidios, bazat pe tehnici de înşelăciune  ingenioase, nemaicunoscute pe meleagurile patriarhale ale Moldovei, evreii ajung  curând să acapareze şi să monopolizeze importante ramuri economice, comerciale  şi financiare. Destul de repede a devenit limpede pentru liderii politici şi  spirituali din România care era ţinta acestei invazii. Nu era vorba de o  întâmplare, de simpla goană după câştig nemuncit, ci totul avea o explicaţie,  din păcate extrem de gravă: se derula astfel proiectul de a instaura un stat  evreiesc în Europa, la marginea imperiului rus, pe un teritoriu ce ar fi cuprins  Galiţia, Maramureş şi Moldova. Reacţia noastră de apărare, de legitimă  apărare, nu a întârziat să apară, producând atitudini, idei, texte care vor  deveni o bază teoretică a românismului. Puţini sunt intelectualii români de  marcă şi politicienii cu suprafaţă care să nu fi luat atitudine critică faţă de  invazia evreiască. Îi pomenim pe câţiva: Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu,  Vasile Conta, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Octavian Goga, Nicolae Paulescu  etc. Această reacţie ne-a atras însă ostilitatea presei internaţionale, atât de  bine controlată de evrei. O ostilitate împinsă până la minciună, calomnie,  denigrare, mistificare etc. Menţionăm un detaliu edificator: când s-au  stabilit primele relaţii diplomatice dintre România şi Statele Unite, de peste  ocean ne-a venit ca reprezentant al intereselor americane, ca şiconsul, însuşi  şeful comunităţii mondiale a evreilor, Franklin Benjamin Peixoto, promotorul cel  mai asiduu al proiectului Israel în Estul României. Ce căuta un personaj politic  atât de impotant într-o funcţie diplomatică atât de măruntă, de consul?! Nu  funcţia era vizată, ci spaţiul unde avea să se exercite acea funcţie: România,  programată să devină, în partea ei de Est, noul Israel! Prezenţa lui Peixoto în  România, funcţie mult sub pretenţiile unui lider mondial al evreimii, este o  dovadă în plus şi indubitabilă, imposibil de interpretat altfel, a insistenţei  evreieşti, a unor lideri evrei bezmetici, pentru realizarea acestui proiect  paranoic: Israel în România! Se impune o întrebare: în ce măsură evreii de  rând din România cunoşteau acest proiect? Proiect care, ca să rămână secret şi  neştiut de români, trebuia să rămână secret şi pentru majoritatea  evreilor… Se cuvine de asemenea pornită cercetarea asupra contingentului mare  de evrei care în mod deliberat şi deschis au sabotat în fapt proiectul sionist  şi şi-au afirmat loialitatea faţă de români şi disponibilitatea de a duce o  viaţă normală, statornicită în acest spaţiu, evrei sincer deschişi ideii de  normalitate în relaţiile dintre oameni şi popoare. Aceşti evrei şi-au luat şi  numele de evrei pământeni, au avut şi un partid care a trimis reprezentanţi în  Parlament. Au dispărut din păcate chiar şi din …manualele de istorie, sub  presiunea sionistă din secolul următor, al 20-lea. Nimeni nu-i mai pomeneşte. Şi  doar dintre aceşti evrei s-au ridicat majoritatea evreilor care îşi merită  recunoştinţa noastră şi numele de români. Un Tudor Vianu, un Nicolae Steinhardt,  un Edgar Papu, un Alexandru Graur… Din păcate, printre aceşti evrei de  treabă, oneşti şi loiali poporului român care le era gazdă, nu-i putem număra şi  pe Lazăr Şăineanu şi Moses Gaster, pe care autorităţile româneşti i-au obligat  să părăsească teritoriul Ţării. Fuseseră identificaţi ca agenţi ai proiectului  Israel în România… Agenţi cu misiuni discrete şi subtile, pe măsura înzestrării  lor intelectuale deosebite… Mare păcat! Ce a rezultat din proiectul ISRAEL ÎN  ROMÂNIA? A rezultat multă suferinţă pentru români, sub diverse forme. Multă  energie consumată în van, de-o parte şi de alta! Multe resentimente adunate  într-un secol şi ceva de confruntare între naţionalismul românesc şi paranoia  sionistă! Istoricii români, prea grijulii să nu-şi compromită relaţiile sociale  şi interesele personale, întârzie să facă un inventar riguros al suferinţelor  noastre. Nu este timpul pierdut, dar deja s-a pierdut multă informaţie orală,  deseori mai importantă decât toate arhivele. Au suferit şi evreii din pricina  acestui proiect nesăbuit, ca şi din cauza teroarei impuse de Cahal, de  exclusivismul religios talmudic, atent să reprime orice tentativă de a se  asimila a evreilor. În mod semnificativ, povestea junei Haia Sanis nu a scris-o  un evreu, la fel cum nici piesa Take, Ianke şi Kadîr… Ca români, nu avem ce ne  reproşa faţă de evrei. Dimpotrivă, avem a le cere socoteală pentru netrebnicul  proiect. Cu atât mai mult cu cât, sub o formă nouă, vor unii să-l reia!!… O  variantă a acestui proiect a constituit-o intenţia de a declara Basarabia ca  republică socialistă sovietică evreiască… Încercarea s-a produs în anul primei  ocupaţii sovietice: iulie 1940-iunie 1941. Se convocase congresul  „reprezentanţilor” poporului din Basarabia, s-a şi întrunit acesta, sub  preşedinţia evreului Lazar Kaganovici, dar în ultima clipă acordul lui Stalin a  fost retras… Păcat. Ar fi încheiat definitiv orice discuţie în contradictoriu,  vădind pentru toată lumea esenţa tembelă şi criminală deopotrivă a proiectului  (de tip) sionist! Cărei instanţe evreieşti îi putem cere socoteală azi pentru  proiectul ISRAEL ÎN ROMÂNIA? Căci avem tot dreptul s-o facem, nu neapărat pentru  a pretinde reparaţii materiale, cât mai ales pentru a cere ridicarea embargoului  mediatic asupra acestui subiect, recunoaşterea publică a vinovăţiei, retragerea  acuzaţiilor iresponsabile la adresa românilor, deschiderea arhivelor şi tot ce  se mai cuvine a dobândi în numele Adevărului! Al doilea episod semnificativ  al contenciosului româno-iudaic s-a consumat în timpul celui de al II-lea Război  Mondial, şi include trei momente mereu invocate de evrei: (1) Pogromul de la  București, din ianuarie 1941, din timpul Rebeliunii Legionare, (2) Pogromul de  la Iași, din iunie 1941 și (3) Genocidul sau Holocaustul din Transnistria, din  septembrie 1941-martie 1944. În discuţia noastră lămuritoare, trebuie  introdus un reper nou şi extrem de important, decisiv pentru istoria lumii  (sic!): hotărîrea evreilor sionişti, luată la începutul secolului al XX-lea, de  a-şi construi o ţară în Palestina, pe locul Israelului biblic. Trebuie spus şi  subliniat că această decizie nu a tulburat cu nimic comunitatea internaţională.  Dimpotrivă, e de remarcat, cu satisfacţie, faptul că întreaga comunitate  internaţională a privit cu înţelegere şi spirit cooperant această doleanţă a  evreilor, oferindu-le acestora, în completare, şi alte teritorii: Madagascar,  Uganda sau Rhodesia, în diverse variante, cea mai tentantă fiind aceea a unui  stat-metropolă Israel în Palestina şi un alt teritoriu, cu rang de colonie a  primului, în Africa, pentru a putea aduna la un loc un număr cât mai mare de  evrei. Evident, acestea erau planuri pe „un petec de hârtie”. Când s-a trecut  la realizarea Israelului, la colonizarea Palestinei cu evrei care să accepte  voluntar să-şi părăsească casa şi ţara în care trăiseră până atunci, s-a  constatat că evreii nu se prea înghesuiau. Reacţia lor la ciudatul proiect  sionist nu a fost cea pe care au scontat sioniştii, era însă o reacţie cu totul  normală: evreii au fost puşi să aleagă între viaţa pe care o duceau, uneori de  câteva generaţii, într-un mediu social cunoscut, stabil, acceptat, resimţit ca  propice pentru viitorul familiei, şi strămutarea în necunoscut, într-un climat  străin, mai degrabă ostil, cu o mulţime de necunoscute, plin de primejdii. Era  de aşteptat ca majoritatea evreilor să ezite, să nu se grăbească să alerge spre  misiunea sfîntă, istorică, eroică bla-bla, bla-bla, la care erau invitaţi:  refacerea Israelului… Pentru acest proiect evreii au fost gata să cotizeze şi au  făcut-o cu generozitate, dar când a fost vorba să facă pasul, atât de şocant, de  traumatizant, al emigrării, la care erau invitaţi, majoritatea au cerut timp de  gândire şi de răzgândire… Se pare că primii care nu s-au grăbit să emigreze în  Palestina au fost liderii sionişti, autorii proiectului! Acesta este un  moment extrem de important pentru istoria lumii, MOMENTUL CÂND EVREII SIONIŞTI  CONSTATĂ CĂ PROIECTUL RECONSTITUIRII ISRAELULUI NU SE POATE REALIZA DEOARECE NU  SE OFEREAU EVREII, CÂTEVA MILIOANE, CARE SĂ POPULEZE PALESTINA… Consecinţele  acestui refuz au fost catastrofale pentru istoria lumii, a Europei în primul  rând! Ca şi pentru oricare dintre cititorii acestor pagini!… Şi  anume: Nebunia sionistă nu a acceptat această situaţie, care însemna  abandonarea proiectului Israel. Un proiect despre care se putea spune, între  oameni normali, că se născuse mort… Evreii sionişti nu s-au împăcat însă cu  evidenţa faptului că, în afară de câteva sute de tineri entuziaşti şi săraci,  alţi evrei nu erau tentaţi să facă pasul riscant al unei schimbări atât de  radicale în viaţa lor. Decât cel mult, pentru evreii în vârstă, Palestina era un  loc tentant în care să vii să mori şi să fii acolo îngropat, în pămîntul  străbun… În rest, în mod evident Palestina nu oferea nicio posibilitate de viaţă  după parametrii evreieşti tradiţionali, îndătinaţi… Ci numai din pur idealism  cineva se putea lansa într-o asemenea aventură! Dar de unde atâta idealism, la  milioane de persoane?!… Sioniştii nu au abandonat proiectul, ci au imaginat  faza a doua a proiectului, soluţia de „avarie”: constrângerea evreilor de a-şi  părăsi casa şi ţara pentru a se strămuta în Palestina, în Eretz  Israel! Conform principiului …moldav: dacă voi nu mă vreți, eu vă  vreau… Cum puteau fi obligaţi milioane de evrei să ia calea pribegiei spre  ţinutul inospitalier al Palestinei? Cu ce îi puteau constrânge evreii sionişti  pe ceilalţi evrei? Cu nimic! În niciun chip! Singurii care îi puteau constrânge  pe evrei erau …neevreii, autorităţile din ţările unde trăiau mulți evrei! Iar  instrumentul care i-a şi constrâns pe evrei să plece au fost …două: holocaustul  şi comunismul. Ce au în comun cele două mari hecatombe? Un singur lucru:  rolul benefic, decisiv, pe care l-au jucat în apariţia şi consolidarea statului  Israel. Suferinţele evreieşti îndurate în al doilea război mondial, mediatizate  bine, chiar în exces şi cu exagerări fără precedent, au sensibilizat lumea  întreagă, cu osebire pe cea anglo-saxonă, astfel că ideea de a se constitui un  stat nou, ţară şi cămin pentru evreii atât de urgisiţi, s-a impus aproape de la  sine publicului şi guvernelor, fără eforturi deosebite. Efectul cel mai  important al persecuţiilor anti-evreieşti din Germania şi ţările satelit ale  acesteia a fost că un mare număr de evrei au ales să emigreze totuşi în  Palestina, în viitorul Israel. În plus, după constituirea sa, statul Israel a  început să beneficieze de sume impresionante percepute ca reparaţii pentru  suferinţele evreilor loviţi de Holocaust. Dar nici pe departe evreii astfel  ajunşi în Palestina de teama naziştilor, deci până în 1945, nu erau suficient de  mulţi pentru a asigura funcţionarea unui stat şi pentru a contra-balansa numărul  relativ mare de palestinieni. Mai era nevoie de alţi evrei, mult mai mulţi.  Aceştia au venit din ţările de curând intrate sub regim comunist. Evreii din  aceste ţări au luat calea emigraţiei, în număr tot mai mare, pe măsură ce  regimul comunist instalat se arăta tot mai nepotrivit cu starea de normalitate,  mai abuziv, criminal propriu zis. În ţările obligate să treacă la comunism a  crescut brusc numărul celor doritori să-ţi părăsească ţara din cauza noului  regim. S-a creat o adevărată psihoză a plecării, bine întreţinută de propaganda  occidentală. Dar o dată lăsată cortina de fier, s-a interzis dreptul de a-ți  alege ţara în care să trăieşti, dreptul de a părăsi ţara în care te afli.  Binefacerile comunismului deveniseră obligatorii. Cu o singură excepţie: numai  evreii puteau părăsi raiul comunist! Evreii inventaseră comunismul şi, ca  beneficiari ai brevetului, aveau dreptul numai ei să se lepede de comunism.Paradoxul situaţiei se pretează la numeroase interpretări şi comentarii,  inclusiv amuzante, sarcastice. Comentariul cel mai justificat însă este unul  dramatic: aşadar, simplificând lucrurile, dar fără a le deforma propriu-zis,  avem motive să credem că instaurarea comunismului de către evreii cominternişti  în Europa de Est a avut drept scop să deterioreze condiţiile generale de viaţă,  ale tuturor, în aşa măsură încât să-i determine pe evrei să emigreze în  Palestina, în Israel. Spune multe detaliul că, practic, numai evreii puteau  părăsi legal regimul comunist. Pentru ne-evrei nu a existat niciun mijloc legal.  Mulți ne-evrei, dorind să plece cu orice preț din lagărul comunist, au plătit cu  viaţa sau cu libertatea această încercare. Ne-evreilor care au rămas în lagărul  comunist nu le-a fost uşor. Desproprietăriţi şi pauperizaţi, foarte mulţi  marginalizaţi ca indezirabili sau inadaptabili ideologici, mulţi arestaţi şi  condamnaţi pe nedrept,  se poate spune că pentru majoritatea locuitorilor din  aceste ţări viaţa s-a schimbat radical în rău, devenind insuportabilă în multe  privinţe. Niciodată nu am primit un răspuns logic la întrebarea de ce, cui a  folosit experimentul comunist, falimentar dinainte de a se naşte? Întrebăm acum:  în ce măsură este corectă ipoteza că toate aceste nenorociri care au afectat  jumătate din Europa s-au petrecut pentru a-i determina pe evrei să părăsească  aceste ţări în care trăiau de câteva generaţii şi să emigreze în Israel? Nota  bene: aceiaşi evrei, invitaţi să plece în Israel pe vremea când ţările  respective nu erau încă comuniste, ci ţări „normale”, nu s-au arătat deloc  dispuşi să le părăsească. Schimbarea de atitudine a evreilor faţă de ideea  plecării în Israel a fost în mod clar cauzată de schimbarea regimului  social-politic în ţara de baştină… În privinţa asta nu poate exista nicio  îndoială! Cererea de plecare a evreilor din România a fost, sub comunişti, mult  mai mare ca pe vremea lui Ion Antonescu… Comunismul a fost mai greu de suportat  decât aşa zisul regim de exterminare! Mi se pare evident că e mult adevăr în  această ipoteză. Chiar dacă vom identifica şi alte cauze şi scopuri pentru  experimentul comunist, ipoteza subordonării experimentului bolşevic la proiectul  sionist de comasare în Israel a unui număr cât mai mare de evrei nu poate fi  respinsă şi trebuie consacrată ca atare. Caz în care, în mod evident, avem  datoria să ne întrebăm cine poartă răspunderea pentru imensele suferinţe  pricinuite de instalarea comunismului în Europa de Est! Să nu ne sfiim să arătăm  acuzator spre liderii sionismului! Nebunia sionistă a făcut şi face în  continuare multe victime şi printre evrei! Cu atât mai mult avem dreptul să  cerem liderilor şi organizaţiilor sioniste, înseşi ideii sioniste (sic!), să dea  socoteală în faţa tuturor, evrei şi ne-evrei, pentru milioanele de vieţi  distruse ori batjocorite! Zeci, sute de milioane de oameni care au suferit ca  niciodată în istorie! O mai spun o dată: eu şi oricare dintre cititorii acestor  rânduri am fi avut o viaţă mai uşoară, mai frumoasă, mai îndestulată dacă  sioniştii nu ar fi conspirat şi acţionat pentru proiectul Israel în Palestina,  prin care au stricat tihna şi normalitatea existenţei noastre ca români, ca  europeni, ca oameni! În nebunia lor nu au avut niciun scrupul! Au recurs însă,  cu viclenie, inclusiv la stratagema clasică a inversării rolurilor: noi,  victimele, am devenit vinovaţi de crimele plănuite şi înfăptuite de ei, de  sionişti şi de evreii cominternişti!… …Acesta ar fi al treilea moment de  tensiune – eufemistic vorbind, din istoria relațiilor dintre români și evrei.  Momentul cel mai dureros… *Românul se ferește în ultima vreme să mai spună că  „mai rău nu se poate”. A spus-o de atâtea ori înainte de 1990, pe vremea lui  Nicolae Ceaușescu, ca după aceea să constate, cu perplexitate și amărăciune, că  se poate, „se poate și mai rău”!… Vorba asta se potrivește și pentru necazurile  noastre cu evreii. Se pare că al treilea moment, cât va fi fost el de dureros,  n-a fost totuși cel mai! Căci a urmat și al patrulea …moment, încă neîncheiat,  în care trăim și evoluăm noi, cei de azi!… Dacă în 1944, evreii comuniști,  cominterniști, au ajuns să pună mâna pe guvernarea României și să-și facă de cap  sub protecția ocupantului sovietic, după 1990 România a ajuns din nou sub  controlul unor structuri evreiești (tot cominterniste?), fără ca acestea să se  bucure de un sprijin extern brutal și prea evident. În mod semnficativ,  principalii actori ai evenimentelor din decembrie 1989, adică Ion Iliescu, Petre  Roman și Silviu Brucan, care au pretins a fi aduși de „valul revoluției”(!!!) în  fruntea evenimentelor, aparțin fostelor structuri cominterniste. Ion Iliescu și  Petre Roman ca urmașii cuminți ai unor cominterniști notorii, identificați sigur  ca agenți sovietici, iar al treilea, Silviu Brucan, ca supraviețuitor al valului  cominternist abătut asupra României după august 1944. Petre Roman și Silviu  Brucan evrei cu acte în regulă, Ion Iliescu cu o naționalitate ceva mai  …complexă, amestec de bulgar, evreu și, probabil, ceva român. Ion Iliescu nu a  dat niciodată dovadă că ar simți românește. De ceilalți doi, ce să mai  vorbim?!… Mai mult, nici ceilalți doi președinți, Emil Constantinescu și  Traian Băsescu, nu au o apartenență etnică cert românească și s-au ferit s-o  lămurească. După știința mea, mama lui Emil Constantinescu este evreică și se  trage dintr-o familie de evrei anarhiști, izgoniți din Elveția și pripășiți în  Rusia înainte de 1918, în Basarabia mai exact. Despre Traian Băsescu circulă  două variante: tată evreu, plecat în Israel, unde ar mai fi și azi în viață;  mama evreică, tata evreu… Circulă este un fel de a spune, căci subiectul este  tabu pentru mass media. În mod semnificativ, nici una dintre aceste biete femei  nu a apărut public să-și arate bucuria pentru ascensiunea fiului. Orice presă  sau televiziune liberă, necontrolată din umbră, ar fi găsit interesant pentru  noi, publicul, să ne facă cunoștință cu …muma lui Ștefan cel Mare a zilelor  noastre. Am avut parte de trei președinți efectiv anormali, care se rușinează să  spună cine le sunt părinții!… Se rușinează să apară în public cu propria lor  mamă. Nici nu-și pomenesc părinții în CV-ul de pe internet! Ce au de  ascuns? Recomand celor care citesc aceste pagini să caute pe internet  biografia celor trei președinți români de după 1990, și s-o compare cu  biografia, tot oficială, a lui Nicholas Sarkozy, președintele Franței. Evreu,  dar evreu normal, care nu uneltește împotriva celor ce l-au ales, Sarkozy nu-și  ascunde ascendenții. Nu există nicio legătură între originea sa evreiască și  politica pe care o duce ca președinte al Franței în folosul Franței, al  francezilor!… Ceea ce nu putem spune și noi, despre președinții cu care ne-a  pedepsit Dumnezeu după 1990. Niște… Mă consider un om normal. Mă străduiesc  să fiu, în orice caz. Nu resping nicicum ideea ca în fruntea statului sau  guvernului român să ajungă un alogen. Am mai avut regi și domnitori străini.  Toate popoarele europene au cunoscut această situație și nu o blamăm sau  incriminăm în vreun fel. Dar în asemenea cazuri cred că starea de normalitate  impune anumite restricții, anumite condiții, limite a căror depășire nu poate fi  trecută cu vederea în numele toleranței și al combaterii gesturilor de  discriminare etnică. Iată, pe această temă, câteva considerente și  observații: Persoana în cauză, adică alogenul ajuns în funcții publice  înalte, se cuvine să nu-și ascundă originea etnică, ci s-o asume cu seninătate  și ceva umor, dacă se poate. Exemplu de urmat, exemplu de normalitate, Varujan  Vozganian, mândru de stirpea sa armenească. Frecvența cu care apar alogenii  în asemenea funcții trebuie să respecte oarecum „algoritmul” demografic. Regula  nu poate fi decât una: în mod obișnuit, în asemenea funcții ajung cel mai des  reprezentanți ai etniei majoritare! A avea un președinte cu origine românească  incertă nu este în regulă. A avea trei președinți la rând numai pe jumătate  români dă deja de gândit! Nu pare a fi o întâmplare! Iar când cealaltă jumătate  este la toți trei aceeași, adică evreiască (sau patagoneză!, ar fi fost totuna),  suspiciunea că ni se ascunde ceva este și mai îndreptățită. Ce ni se  ascunde? Dacă sub oblăduirea a trei președinți numai pe jumătate români, iar  pe cealaltă parte evrei, Țara ar fi prosperat, dacă am fi progresat sau măcar am  fi avut o evoluție obișnuită, în limitele normalității, atunci totul putea intra  sub beneficiul coincidenței întâmplătoare, al aleatorului. Am fi consemnat  această coincidență la rubrica de curiozități. Împrejurarea însă că în această  perioadă de douăzeci de ani România a cunoscut cea mai rapidă și mai severă  involuție din istoria sa, o veritabilă prăbușire!, ne obligă să căutăm o  legătură între acest dezastru și componenta alogenă a etniei celor vinovați de  acest dezastru și să ne întrebăm deschis: există vreun interes sau amestec  evreiesc în decăderea României, în dezastrul din România? …Cu o asemenea  întrebare nu facem propagandă anti-semită, cum vor exclama imbecilii, ci facem  un gest de auto-apărare! Nimic mai mult! Faptul că în trecut, un trecut nu  prea îndepărtat, în anii 1944-64, România a suferit de pe urma unor alogeni  evrei, care au activat fățiș în slujba unor puteri străine și vrăjmașe,  întărește motivele pentru care să ni se pară nefirească, chiar suspectă  evreitatea atât de excesivă, de debordantă statistic vorbind, a conducătorilor  noștri de azi, a clasei politice. Deja știm că ni se ascunde un fenomen  demografic extrem de îngrijorător: numărul mare de evrei care au primit  cetățenie română fără nicio problemă, sub acoperirea falsă că li se face un act  de justiție. Conform unei teze nerușinate (vezi și raportul Tismăneanu), cum că  românii i-au silit pe evrei să plece în Israel și că pierderea cetățeniei  românești a fost un abuz al autorităților din România. În realitate, evreii care  au plecat în Israel au făcut-o de bună voie, beneficiind de un privilegiu  refuzat celorlalți cetățeni din România. Dacă evreii au fost în vreun fel  obligați să plece din România și să renunțe la cetățenia română – și au fost  obligați!, presiunea a venit din partea evreiască, sionistă. În urmă cu vreo 10  ani, erau circa o jumătate de milion de evrei care căpătaseră cetățenie română  în mare secret, fără nici un semnal în presă. (E drept, în acest fel se mai dă o  lovitură: cei în cauză căpătă astfel și cetățenie europeană…) Paralel cu acest  “spor demografic” bine mascat de autorități, ni se vorbește mereu de o  comunitate evreiască pe cale de a se stinge în România. Nu mai sunt decât vreo  5-6.000 de evrei! Să le plângi de milă!… (A se compara cu ritmul lent în care se  acordă cetățenie română pentru românii basarabeni, într-adevăr îndreptățiți s-o  obțină!…) Alt secret de stat bine păzit este structura etnică a proprietății  imobiliare. Prima grijă a lui Emil Constantinescu ajuns președinte al României a  fost să legifereze dreptul străinilor de a deveni proprietari de terenuri de  orice fel în România. Am motive să cred că și lui Ion Iliescu i s-a cerut (de  unde, de către cine?) să legifereze această prevedere criminală față de viitorul  României. Ion Iliescu însă, inclusiv partidul pe care îl conducea, nu a insistat  prea tare și încercarea lor de a legifera acest proiect trădător de țară a  eșuat. Propunerea lui Ion Iliescu înaintată Parlamentului a fost mai mult de  formă. (Le dau nepoților mei dreptul de a se lăuda că eu, bunicul și unchiul  lor, am declanșat în Parlament opoziția la proiectul de a acorda străinilor  dreptul de a deveni deținători de terenuri în România.) Din păcate nu s-a mai  putut face nimic atunci când la Cotroceni a venit Emil Constantinescu,  președintele celor mai nenorocite privatizări, al celor mai păguboase tratate cu  statele vecine. Individul a susținut cu toată autoritatea funcției sale ca, în  ciuda prevederilor constituționale, să se legifereze posibilitatea pentru  străini de a deveni proprietari funciari. În 2003, odată cu impunerea noii  constituții, s-a introdus și în Constituție dreptul străinilor de a deveni  deținători de terenuri în România. Nota bene: Am spus de mai multe ori, fără  niciun ecou în mass media: la alegerile din 1966 Emil Constantinescu nu a  obținut voturile necesare pentru a câștiga alegerile. Cu toate acestea a fost  declarat câștigător și, deci, președinte al României. Președinte fraudulos, care  a debutat prin susținerea unui proiect de lege care încălca Constituția. Dar  nici proiectul de modificare a Constituției nu a primit votul poporului român.  Guvernul Adrian Năstase s-a pretat la ilegalitățile cele mai flagrante pentru a  declara constituția votată. Printre altele, caz unic, când a văzut că rezultatul  referendului este de respingere a constituției, a prelungit cu 24 de ore  votarea. Dacă Dumnezeu ne va ajuta să avem un guvern de oameni normali, de  patrioți, trebuie declarate nule toate legile și efectele produse prin  modificările operate în actuala Constituție: în fapt, Constituția din 2003 este,  și azi, ne-legitimă. Mai grav este că întreaga clasă politică, mass media și  autoritățile europene au acceptat frauda și abuzurile guvernului Năstase. Erau  abuzuri prin care se ușura sarcina celor preocupați de distrugerea  României… Pe parcursul discuțiilor purtate în societatea românească pe  marginea legiferării vînzării de teren către străini, s-a auzit cuvîntul  palestinizare, ca un avertisment că prin modificarea promovată de Emil  Constantinescu se creează cadrul legal pentru desfășurarea scenariului care în  1948 a adus Palestina, țară a palestinienilor, la situația de a putea fi  declarată Israel, stat al evreilor: evreii, prin cumpărarea de terenuri în  Palesina, au devenit la un moment dat proprietari pe cea mai întinsă suprafață  din Palestina. Argument decisiv în constituirea statului Israel, deși nul în  drept!… (În această ordine de idei apreciez că Ion Iliescu, față de  Constantinescu și Băsescu, a fost mai reținut în a promova interesele Israelului  în România. Poate că mă înșel…) O confirmare că aceste suspiciuni sunt pe  deplin îndreptățite ne-o aduce constatarea că în clasa politică numărul de evrei  este disproporționat de mare în raport cu numărul etnicilor evrei din România,  din structura demografică a României. În primul parlament al României, 1990-92,  după un calcul pe care personal nu l-am putut verifica, dar mi-a fost oferit de  un fost deputat FSN, etnicii români erau sub 50%. Evreii erau așa de mulți încât  în 1992, când s-a ales al doilea parlament post decembrist, Comunitatea  Evreiască, știind bine câți sunt parlamentarii evrei intrați pe listele de  partid, s-a jenat să mai ceară un loc și pentru un reprezentant al ei, așa cum  îi permitea noua Constituție. Avea deja câteva zeci de reprezentanți, pe puțin!…  Un gest de bun simț, pe care nu l-au mai repetat în 1996… Un gest care confirmă  însă că în Parlament era un număr nefiresc de mare de evrei. Situația nu s-a  schimbat… În toată această perioadă, de preșidenție iudeo-românească,  principalul proces socio-economic și politic, petrecut în România democratică, a  fost schimbarea radicală a regimului proprietății. Sub pretextul numit  privatizare, care părea să însemne trecerea unor active din proprietatea de stat  în proprietatea particulară a cetățenilor români, s-a produs un jaf colosal, o  înstrăinare a avuției naționale, publice, în beneficiul mai ales al străinilor,  al alogenilor, cu sau fără statut de cetățeni români. Așa zișii investitori  străini!… Atât cât s-a făcut o investigare juridică sau gazetărească a cazurilor  de mare corupție, s-a putut constata că etnia cea mai implicată în jaful și  distrugerile din România este etnia evreiască, reprezentată prin etnici evrei nu  numai din România, ci și din alte țări: Israel, Rusia, SUA, Austria etc. Această  coincidență, faptul de a întâlni evrei la nivelul funcției supreme din stat, la  nivelul primului ministru, al miniștrilor, al parlametarilor, dar și la nivelul  marilor corupți, profitori de pe urma distrugerii și înstrăinării economiei  românești, ne obligă să tragem o singură concluzie: România este azi o țară  ocupată, iar majoritatea ocupanților sunt evrei! Suntem o țară care și-a pierdut  independența și suveranitatea. Aceste atribute mai există numai în constituție,  ca vorbe goale. Suveranitatea și independența românească sunt cuvinte fără nicio  acoperire… A spus-o, într-un cadru mai intim, și Shimon Peres: România a fost  cumpărată de evrei! De la cine au cumpărat-o? Cu ce drept? (Recomand în acest  sens seria de documente și comentarii publicate în cărțile excepțional de bine  informate ale domnului Dan Cornel Nicolae, privind Ofensiva iudaismului  împotriva Ronmâniei.) Lucrurile nu se opresc aici, la jaful din avuția Țării.  Conform programului după care a guvernat Petre Roman și următorii prim miniștri,  și împotriva oricărei rațiuni economice, inclusiv împotriva rațiunii profitului,  industria românească chiar s-a transformat într-o grămadă de fier vechi, căci de  cele mai multe ori noii proprietari au distrus utilajele și agregatele de  producție, întreaga uzină sau fabrică a fost demontată și vîndută la fier vechi,  inclusiv utilaje de ultimă generație. A fost astfel redus la jumătate  potențialul economic al României, producția industrială și agrară a României, și  au dispărut câteva milioane de locuri de muncă în producție, în cercetare, în  domeniile economice care asigurau cândva exportul românesc. Plus alte  ilegalități și mârșăvii ale clasei politice, ale guvernanților, fără egal în  istoria României. Rezultatul, despre care credem că este și scopul urmărit de  această politică economică aberantă: câteva milioane de români au luat calea  emigrării, au plecat să muncească în alte țări, obligați s-o facă! Mulți dintre  ei nu se vor mai întoarce. Iar cei mai mulți dintre ei sunt oameni capabili, cu  pregătire superioară, buni meseriași, a căror eficiență profesională creează  bunăstare națională pe alte meridiane. S-a produs astfel cea mai gravă  depopulare a Țării din toată istoria noastră. În mod evident această depopulare  a Țării prin emigrare este provocată de guvernanți prin politica economică  promovată. La această emigrare se adaugă declinul demografic provocat de  autorități prin propaganda contraceptivă efectuată îndeosebi la sate, prin  măsurile care descurajează viața de familie, cu copii etc. La un loc, pentru tot  ce ni s-a întâmplat după 1990, a apărut termenul, din nefericire întru totul  exact, de-românizarea României… Toate nenorocirile de care avem parte după 1990,  atât de absurde în sine, capătă imediat coerență și logică dacă le raportăm la  rezultat: de-românizarea României este un proces riguros controlat, plănuit de  multă vreme, nicidecum spontan sau întâmplător. Iar acest proces este parte din  programul transformării României într-un Israel de rezervă!Scris de Teodor FILIP

sursa www.ne-cenzurat.ro

 

Acest articol a fost publicat în CRIZA și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la EXPORTĂM ROMÂNI, IMPORTĂM EVREI.

  1. Ciprian zice:

    in aceeasi idee:

    http://www.ziare.com/stiri/vize/daca-vrei-sa-vezi-sua-arata-cat-iubesti-romania-1138064

    Asta e pentru ca suntem inca prea multi in tara si mai trebuie „exportati” tocmai cei care isi iubesc mai mult tara, au fixat o populatie tinta si acum asteapta ca aceia sa puna botul. Pana acum s-au dus o multitudine de cercetatori, oameni de stiinta dar inca au mai ramas cei care culmea … iubesc Romania, acestia trebuie exportati pentru a transforma ceea ce a mai ramas din popor in populatie.

  2. nicu zice:

    Suveranitatea si independenta Romaniei nu tine numai de cele fizice, asa ca ea inca sta pe picioare.
    Ce zice Dumnezeu lui Avraam? ”Daca vor fi numai zece oameni (o caruta de oameni)in cetate, pentru acei zece oameni nu voi distruge cetatea”.
    Cat timp mai exista coloana vertebrala in Romania, ”EA ESTE”.
    Cu o caruta de oameni integrii, vom tine in sah imperii.
    Cat timp mai exista o ramasita sau o caruta de oameni cu caracter, acestia garanteaza suveranitatea si independenta Romaniei.

    ”De nu ne-ar fi lasat Domnul ostirilor o mică RAMASITA, am fi ajuns ca Sodoma, si ne-am fi asemanat cu Gomora.” -Isaia 1:9

    Ramasita aceasta sau caruta aceasta de oameni este cea care mai reprezinta suveranitatea si independenta Romaniei. O ramasita de oameni incapatanati fara de care Dumnezeu ar fi lepadat Romania.

    Potrivit bibliei:
    ”Toiagul de domnie nu se va departa din Iuda(Romania),
    nici toiagul de carmuire dintre picioarele lui,
    pana va veni Silo,
    si de El vor asculta popoarele.” -Geneza 49:10

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s