ROMÂNIA in sarbatoare

Ziua Naţională a României mă regăseşte, întotdeauna, cu sentimente amestecate. Încerc să-mi dau seama de ce Imnul, Drapelul, Patriotismul sînt cuvinte desuete. Bîjbîiala mea are temei. La temelia României de astăzi, stăm NOI, cu toţii, cei care credem în viitorul ei, fiindcă indiferent ce zice unul şi altul, România este a noastră, a celor care trăim cu speranţa de a o vedea prosperă, a celor care o iubim şi o respectăm. Mulţi o înjură, puţini o respectă… Patriotismul se trăieşte, nu se clamează! Noi, astazi, sîntem mai săraci, mai dezbinaţi, mai răi şi suspicioşi chiar cu noi inşine, rupţi de realitatea României Mari… Este ziua cînd îmi amintesc cuvintele Mareşalului Ion Antonescu, pentru mine (le place unora, nu le place!) un model de patriotism: “Scump popor român, sînt mandru ca am făcut parte dintr-o naţie cu dublă ascendenţă, romană şi dacă, a cărei istorie a fost luminată de strălucitoarea figură a lui Traian şi de jertfa marelui Decebal!” Profund exemplu de simţire românească!

La 1 Decembrie 1918, în inima Transilvaniei, la Alba Iulia, votul Marii Adunării Naţionale pentru unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România, aclamat de o impresionantă adunare populară, încununa celelalte acte de unire de la Chişinău (27 martie/9 aprilie 1918) şi Cernăuţi (15/28 noiembrie 1918) prin care Basarabia şi Bucovina reveneau în hotarele României. Aceasta Românie, în graniţele sale fireşti, s-a făcut de la sine, peste îndoielile şi erorile clasei politice, ajutată, ce-i drept, şi de un nemărginit noroc” – datorat destrămării concomitente a celor două imperii, rus şi austro-ungar ce înglobau ambele teritorii româneşti, după cum scria unul dintre artizanii Unirii, generalul Radu R. Rosetti. Ce nu spun istoricii este că atunci, PIB-ul Banatului era echivalent cu PIB-ul Franţei, care avea colonii peste mări! Astfel, în confortul unui trai mai mult decît decent, înaintaşii noştri au putut gîndi şi organiza mari momente istorice. În ciuda vicisitudinilor de astăzi, pe deasupra tuturor frămîntărilor şi peste toate neînţelegerile, avem datoria faţă de strămoşi şi faţă de urmaşi “să ne pregătim Statul şi Neamul pentru apărarea drepturilor lui veşnice…”, după cum spunea Mareşalul.

Nimic nu s-a schimbat, în timp, în fiinţa neamului nostru. Ion Antonescu spunea: “Patriotul, omul elitei şi al cinstei, a fost înlocuit în viaţa publică prin demagogi superficiali şi înşelători. Ne-am frînt puterea, ne-am slăbit cugetul şi ne-am sleit minţile în lupte fratricide pentru ideologii, în desbinări stupide, în bîrfeli odioase, în vrajbe dureroase şi în apucături neomenoase”. Recunoaşteţi actualitatea acestor vorbe? Dincolo de acestea, însă, Armata României şi-a făcut datoria, ori de cîte ori a fost nevoie de ea, politicienii noştri…doar uneori, iar în ultimii 20 de ani aproape niciodată!

Astăzi, de Ziua Naţională, parafrazîndu-l tot pe Ion Antonescu, unul dintre marii patrioţi ai acestui neam, chem pe toţi Românii să dăm Patriei tot ce este mai bun în noi. Fiindcă azi, se toarce sub ochii noştri soarta de veacuri a lumii! Noi, România! La mulţi ani!

Sursa: MERKAVA

Acest articol a fost publicat în ROMANIA MEA și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s