Pe marginea prăpăstiei

CELOR CE SPUN CĂ EREZIA
NU ESTE ÎNCĂ VĂDITĂ ÎN PATRIARHIA ROMÂNĂ
Am vrea să abordăm o temă des întâlnită printre cei mai ”ortodocsi ”anti-ecumenişti” credincioşi ai Patriarhiei Române care nu sunt de acord cu rugăciunile în comun dintre ortodocşi şi eretici, nici cu recunoaşterea ”tainelor” lor, nici cu multe alte demersuri ecumeniste, dar care se amăgesc spunând că nu este momentul ruperii comuniunii. Pe ce îşi întemeiază ei această atitudine?
Ei spun:
”Consider ăm toate aceste întruniri inter-religioase şi apropieri liturgice ca o mergere pe marginea unei prăpăstii. Căderea în apostazie va veni atunci când sinodul Patr iarhiei va recunoaşte papismul drept Biserică, egală în drepturi şi împărtăşind aceleaşi taine şi dogme şi când va semna Tratatul de Unire cu Apusul. Atunci adevărata Biserică va trebui să facă ce a făcut şi în timpul Sfântului Maxim M ărturisitorul, Sfântului Fotie al Constantinopolului, Sfântului Ma rcu Eugenicul, Sfinţilor Visarion şi Sofronie: să liturghisească tainic în catacombe şi să propovăduiască deschis neamului adevărata credinţă.”
Toate acestea nu sunt decât ni şte amăgiri şi ”praf aruncat în ochii celor creduli”, pentru c ă deja Sinodul Patriarhiei Române şi celelalte Patriahii oficiale au recunoscut catolicismul (papismul) drept Biserică, egală în drepturi şi împărtăşind aceleaşi taine şi dogme.
Pentru a demonstra aceasta, vom aduce numai câteva   argumente, în ordine cronologică.
Pentru cei care sunt interesaţi în mod deosebit de Patriarhia Român ă, am subliniat cu albastru evenimentele legate de aceasta, deşi, după cum învaţă toţi Sfinţii Părinţi, membrii Patriarhiei Române se fac părtaşi prin comuniune tuturor ereziilor oficialilor lor, dar şi ale acelora cu care Patriarhia Român ă se află în comuniune.
Iată ce spunea despre aceasta părintele Maxim Maretta la Conferinţa Interortodoxă ”Ortodoxia şi Ecumenismul Modern”:
”Erezia ecumenismului a infectat nu doar o biseric ă ortodoxă locală, ci pe toate. Fiecare Patriarhie a contribuit în felul său la pervertirea credinţei Ortodoxe: Constantinopolul prin ridicarea anatemelor date de Sfinţii Părinţi împotriva bisericii papiste, Alexandria prin recunoaşterea monofiziţilor drept ortodocşi [„Patriarhia Moscovei” la fel; „Patriarhia Român ă la fel], Antiohia prin împărtăşirea din acelaşi potir cu monofiziţii, şi toate bisericile ecumeniste luate împreună – prin participarea la Consiliul Mondial al Bisericilor şi renunţarea la învăţătura patristică a Bisericii. Toate bisericile ecumeniste sunt în deplină comuniune şi împărtăşesc aceeaşi convingere ecumenică: convingerile uneia sunt convingerile celorlalte, fiecare Patriarh susţinând şi încurajând ac ţiunile ecumeniste ale celorlalţi.”
Dar să alcătuim o scurtă cronologie a evenimentelor ce demonstrează aceasta, făcând, totodat ă, o comparaţie cu cele ce învaţă Sfinţii Părinţi. Am ales ca exemplu, de data acesta, mai ales pe Sfântul Marcu al Efesului. (Fragmentele din viaţa sau din scrierile Sfântului Marcu şi ale altor Sfinţi le vom scrie în acest document cu verde).
În  anul  1964,  în  ziua  de  Rusalii,  papa  Ioan  Paul  al  II-lea  a  înfiinţat  Oficiul  Sfântului  Scaun  pentru
necreştini.    Romano-catolicismul    a    admis    posibilitatea    ”îm bogăţirii    cultului”    cu    elemente    p ăgâne,    iar
”ortodoc şii” au contribuit din plin la aceasta.
1
În 1965, “Patriarhul” Ecumenic Atenagoras şi papa Paul al VI-lea, în mod simultan, „au ridicat Anatema de la 1054. Anatema fusese dată asupra ereziilor papale pentru a-i ocroti pe ortodocşi de învăţăturile ce nu duc la mântuire, ci la pieire. Prin „ridicare a” anatemei, Atenagoras proclam ă că Papa şi cei ce îl urmează au fost afurisiţi (excomunicaţi) pe nedrept, că Biserica a greşit atunci când a sus ţinut că învăţăturile papale sunt mincinoase şi că, cu adevărat, ”Papalitatea Latin ă este parte a Ortodoxiei.”
Sfântul Paisie Velicikovski spunea cu dou ă sute de ani în urmă: ”Nici episcopii, nici patriarhii nu pot ridica vreo anatemă dată asupra vrăjmaşilor Bisericii, potrivit Sfintelor Sinoade. Oricine s-ar folosi de această putere se face pe sine vrăjmaş al lui Dumnezeu şi al Sfintei Biserici.”
De asemenea, Sfântul Marcu al Efesului spunea : ”sfintele canoane zic c ă cel ce se abate şi cu puţin de la Ortodoxie este eretic şi supus canonisirii.” Apoi zice: ”Dac ă latinii (papistaşii) nu s-au abătut de la dreapta Credinţă, atunci i-am tăiat de la noi în chip nedrept. Îns ă dacă s-au abătut de la Credinţa în ce priveşte teologia Duhului Sfânt, a c ăruia hulire este cea mai mare dintre primejdii, atunci sunt în chip limpede eretici, şi ca eretici i-am tăiat de la noi.” (p.246-247)
Pe 26 octombrie 1967, Patriarhul” Ecumenic Atenagoras a mers la Roma şi s-a aşezat pe un scaun arhieresc la aceeaşi înălţime cu papa, ca semn de recunoaştere a egalităţii, şi s-au rugat împreună.
Iată însă ce spun Sfinţii Părinţi în canoanele Sfintelor Sinoade ale Bisericii în legătură cu rugăciunile în comun dintre ortodocşi şi eretici:
”Dac ă cineva cu cel excomunicat chiar în casă de s-ar ruga împreună, acesta să se afurisească.” (Canonul 10 Apostolic)
„Episcopul sau preotul sau diaconul, dac ă numai s-a rugat împreuna cu ereticii, să se afurisească. Iar dacă le-a permis acestora să săvâr şească ceva ca clerici, să se caterisească.” (canonul 45 apostolic)
”Nu se cuvine cu ereticii sau cu schismaticii a se ruga împreună.”(Canonul 33 al Sinodului din Laodiceea)
Am amintit aici numai de aceste trei canoane, dar ele sunt mult mai multe.
În Pastorala de Crăciun din 1968, „Patriarhul” Ecumenic Atenagoras a afirmat c ă „poporul lui Hristos” – romano-catolicii şi ortodocşii – se vor uni fără ajutorul ierarhilor sau teologilor. Mai declara că a introdus numele Papei Paul al VI-lea în dipticele Patriarhiei Ecumenice. (Dipticele sunt lista de episcopi ortodocşi pomeniţi în timpul Dumnezeieştii Liturghii).
Pe 16 decembrie 1969, aşa-zisa  Patriarhie  de  la  Moscova  a  decis  că,    în cazurile în care catolicii cer
Bisericii Ortodoxe să fie împărtăşiţi cu Sfintele Taine, acest lucru nu le va fi interzis.”
Iată ce avertiza Sfântul Marcu al Efesului şi cu privire la aceasta: ”Nu trebuie s ă sfinţim pe cineva din neamul latinilor (papistaşilor) cu dumnezeieştile şi preacuratele daruri date de mâini preo ţeşti, pân ă ce nu se va hotărî să se depărteze de dogmele şi obiceiurile latine şi va fi catehizat şi alăturat ortodocşilor.” (p.247)
În anul 1971, a avut loc o schimbare de direcţie a Consiliului Mondial al “Bisericilor” c ătre sincretismul interreligios, la sugestia pseudo-ortodocşilor.
2
Papa  şi  „Patriarhul”  Ecumenic  Atenagoras  au  întocmit  scri  sori  de  recunoaştere  reciprocă a  Bisericilor  lor.
„Patriarhul” Atenagoras a anun ţat public că dă Sfânta Împ ărtăşanie romano-catolicilor şi protestanţilor.
În anul 1975 , în Mărturisirea de la Tiatheira, Mitropolitul grec Atenagora (Kokkinakis) al Tiatheirei şi al Marii Britanii, a declarat că episcopatul şi preoţia anglicanilor, copţilor, armenilor, romano-catolicilor şi ortodocşilor sunt toate valide; prin urmare, tainele anglicanilor şi romano-catolicilor sunt considerate ca fiind cele ale uneia, sfinte, soborniceşti şi apostoleşti Biserici.
În 1983, Consiliul Mondial al Bisericilor (din care face parte şi Patriarhia Român ă) a ţinut o adunare în Vancouver, Canada, în cursul căreia au avut loc diverse ritualuri şamanice şi alte ritualuri păgâne.
Într-un interviu acordat televiziunii de către patr. Teoctist, acesta numea Biserica Ortodoxă şi cea romano-catolică (papistă) „Biserici-surori”.
Mai spunea:
”  În  1984am  participat  în  cadrul  Conferinţei  Europene  la  Riva  del  Garda,  în  nordul  Italiei,  la  o
şedinţă foarte importantă a conferinţei Bisericilor Europene împreună cu conferinţele Romano-catolice europene. Deci autoritatea creştină întreagă. Şi s-a discutat acolo şi s-a definitivat o dorinţă şi o discuţie care este de mult timp: problema lui FILIOQUE a unui cuvânt care era atât de controversat şi chiar piedică la rugăciune şi la întâlnire. Ei, acolo, ca prin minune, to ţi am fost de acord, în urma unor comisii de teologi care au aprofundat, că acest cuvânt şi aşa şi aşa conţine acelaşi adevăr. Şi am căzut de acord că atunci când suntem la noi, în teritoriul oriental-ortodox zicem Credeul fără adaosul filioque şi atunci când suntem în teritoriul unei Biserici romano-catolice zicem Credeul cu adaosul filioque.” http://www.youtube.com/watch?v=3XviD2QbeTo şi http://www.youtube.com/watch?v=maUbPE5Pc1Q
Oare nu se vede clar că acesta nu este decât ”praf aruncat în ochii celor care ignoră adevărul cu bunăştiinţă”? Oare atâ ţia sfinţi care au considerat adosul filioque o erezie au fost rătăciţi şi ne găsim noi acum să-i corectăm?
După cum vedem, istoria se repetă şi aceste lucruri se făceau şi pe vremea Sfântului Marcu al Efesului. Iată, însă, ce învaţă acest Sfânt: ”În epistolele sale c ătre toţi creştinii, el îi îmbărbăta să se depărteze de unirea florentină ca de una ce era urât ă lui Dumnezeu. ‹‹Ace şti oameni››, scria el, ‹‹recunosc împreună cu latinii că Duhul Sfânt purcede de la Fiul şi Îşi trage existenţa de la El, căci aşa spune definiţia
lor,  şi  în  acelaşi  timp  spun  împreună cu  noi  că Duhul  purcede  de  la  Tatăl.  ››  …  C     ăci  rostesc  două Crezuri,
aşa cum au şi făcut (…)”      (p. 243)
Anul 1984 este şi anul în care papa i-a făcut o vizită lui Dalai Lama, aşa-zisul ”patriarh budist suprem”, iar în 1985, la Casablanca, în Maroc, înaintea a 8000 de tineri musulmani, papa a consfinţit dialogul cu islamul, asigurându-i pe musulmani, în chip hulitor, c ă ”avem acela şi Dumnezeu”. Peste numai un an, în India, papa a făcut o vizită la mormântul hindusului Mahatma Gandi şi a spus, ca şi alte dăţi, că urmăreşte a se ajunge la nouă ordine mondială… încheind cu cuvintele basfemiatoare: „Fie ca Maha tma Gandi să trăiască pururea!” http://www.youtube.com/watch?v=8tjVYE_HZvw
La iniţiativa papei Ioan Paul al II-lea, pe 27 octombrie 1986, la Assisi, în Italia, a avut loc o ”Întâlnire a religiilor pentru pacea lumii.” Au luat parte 150 d e reprezentanţi a 12 religii. Au fost prezenţi budişti, musulmani, băştinaşi din Africa şi din America, zoroastrieni, sikh-iţi, evrei, alături de nestorieni, necalcedonieni, copţi, armeni, malabiţi, romano-catolici, anglicani, luterani etc. Din nefericire, la această întrunire inter-religioasă şi-au găsit loc şi ”ORTODOC ŞII”, care au avut un rol hot ărâtor în înf ăptuirea acesteia. Au participat delegaţi din partea ”Bisericilor ortodoxe” ale Finlandei, Cehoslovaciei, Patriarhiei Bulgare, PATRIARHIEI ROMÂNE, Patriarhiei Georgiei, Patriarhiei Moscovei şi Patriarhiei Antiohiei. ”Bisericile” Alexandriei şi Ierusalimului au trimis mesaje prin care şi-au declarat consimţământul spiritual.
3
S-AU FĂCUT RUGĂCIUNI ÎN COMUN CU TOȚI ACEŞTI ERETICI ŞI PĂGÂNI. http://www.youtube.com/watch?v=UklUe4eQmEA
Păgânii au fost repartiza ţi în biserici ”cre ştine”, ca s ăşi săvâr şească ritualurile. De exemplu, budiştii s-au rugat în catedrala Sfântului Petru, punând pe ”a ltarul” papist o mic ă statuie a lui Buddha; hinduşii, în jurul „altarului” papist, şi-au chemat pe rând to ţi zeii etc.
La Assisi s-a propus înfiinţarea unui Consiliu Mondial al Religiilor. În timpul rugăciunilor comune, americanii nativi (amerindienii) au fumat pipa păcii, iar papa şi-a subliniat rolul de conducător al mişcării sincretiste mondiale înspre pan-religia noii-ere. ”ORTODOC ŞII” AU FOST PU ŞI PE ACEEAŞI TREAPTĂ CU ÎNTREGUL SPECTRU DE EREZII AŞA-ZIS ”CRE ŞTINE” ŞI CU RELIGIILE PĂGÂNE.
În noiembrie 1987, “Patriarhul” Ecumenic Dimitrie şi clerul său au concelebrat la o misă romano-catolică împreună cu Papa Ioan Paul al II-lea, în Roma. În decembrie 1987, patr. Dimitrie s-a rugat din nou oficial împreună cu papa, la Vatican.
Din păcate, aceasta nu a fost ultima cădere a ”ortodoc şilor” care s-au rugat cu ereticii. În fiecare an, romano-catolicii au organizat întâlniri inter-relig ioase (chiar şi cu păgânii) în diferite ora şe europene, ÎNTÂLNIRI LA CARE AU PARTICIPAT ŞI ”ORTODOC ŞII” (inclusiv reprezentan ţi ai Patriarhiei Române) : la Roma, în 1987 şi 1988, la Varşovia, în 1989, la Bari în 1990, la Malta în 1991, la Bruxelles în 1992, la Milano în 1993, la Assisi în 1994 etc. http://www.youtube.com/watch?v=GRKraCbG9ew
În septembrie 1990, s-a semnat Acordul de la Chambessy, Elveţia: O comisie ortodoxă având în alcătuire un singur episcop, “Mitropolitul” Damaschin a l Patriarhiei Ecumenice, a iscălit împreună cu monofiziţii un acord, în care amândou ă părţile au căzut de acord, în esenţă, să ignore patru sinoade ecumenice (IV-VII) şi să se unească. Partea ortodoxă a fost de acord să ”ridice anatema” împotriva ereziei şi a ereticilor monofiziţi. Aceştia se despărţiseră de Ortodoxie în secolul al V-lea, neprimind cel de-al patrulea şi următoarele Sinoade Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe.
În iulie 1991, Sinodul Patriarhiei Antiohiei a implementat o serie de măsuri ce ţintesc la dobândirea unirii depline cu bisericile siriene monofizite. În ”Declara ţia comună”, se îngăduie rugăciunea împreună şi intercomuniunea cu iacobiţii (monofiziţi).
Tot în anul 1991, la Canberra, în Australia, a avut loc a 7-a adunare generală a Consiliului Mondial al Bisericilor.
La această adunare Organizaţia Internaţională a Homosexualilor şi Lesbienelor a devenit membră a al Consiliului Mondial al Bisericilor”, alături de Patriarhia Română și celelalte reprezentante ale “Ortodoxiei” Oficiale, exact atunci când tema Adunării, blasfemiator a fost denumită “Vino Duhul Sfinte – reânoiește întreaga creație !” Prin prisma acestei frății cu sodomiții, decât să condamne paradele homosexualilor și lesbienelor, Sinodul “BOR”, probabil nu peste mult timp le va aduce elogii și îi va promova pe acești păcătoși autodeclarați.
În cortul de slujbe al adunării, băştinaşii au susţinut un concert de muzică rock. În acelaşi cort, ”ortodocşii” au slujit Sfânta Liturghie. Ritualurile băştinaşilor ţinute în cort includeau elemente păgâne, panteiste, animiste, fiind chemate spiritele pădurii aborigene. A fost hulit Mântuitorul nostru Ii sus Hristos şi Duhul Sfânt. Prezen ţa ereticilor şi a celor de alte religii a fost din nou mai mult decât evident ă: hinduşi, budişti, iudei, musulmani şi alţii. http://www.youtube.com/watch?v=Y9dEG2CwF6U
În anul 1993 la Chicago a avut loc un ”Festival al diversit ăţii religioase”. Pe afi şele mahomedanilor era scris: ”Nu este alt dumnezeu decât Allah. Mohamed e ste mesagerul lui.” Au fost prezen ţi 600.000 de reprezentanţi a 250 de religii şi grupări religioase. Nu a fost doar un loc pentru discursuri, ci şi pentru ritualuri făcute de cele mai diferite grupuri şi religii. Au fost prezenţi: romano-catolici, unitarieni, budişti, sikh-iţi, musulmani, evrei, bahai, zoroastrieni, hinduşi, băştinaşi americani celebrând ritualuri p ăgâne şi făcând invoca ţii

4

ale spiritelor (diavolilor). Chiar şi vechii păgâni au participat cum ar fi preoteasa zei ţei Isis. Vaticanul a făcut prezentă concepţia unei noi civilizaţii (new-age). http://www.youtube.com/watch?v=diaie0cPNZQ
Aşa zisul ”patriarh” al budi ştilor, Dalai Lama, a vorbit despre unirea tuturor religiilor ca fiind spre ”binele umanit ăţii” şi despre schimburile dintre ”c ălugării din Tibet” şi ”c ălugării creştini”. Aztecii au adus ”focul sacru” şi au dansat în faţa lui. http://www.youtube.com/watch?v=cdqteB6-UD8
Vedem astfel cum religii şi culturi indiferente faţă de adevăr se unesc din ce în ce mai mult într-un mozaic sincretist şi toate împreună, într-o îmbrăţişare mortală, sunt înecate într-o pan-religie a lui Antihrist.
În 1993, s-a semnat Acordul de la Balamand, Liban. Reprezentanţi ai mai multor Biserici “Ortodoxe” Oficiale au căzut de acord cu romano-catolicii (papistaşii) şi au spus că toţi împărtăşesc „…o singur ă credinţă, o singură preoţie, un singur botez” şi că „sunt Biserici surori (doi pl ămâni ai aceluia şi trup) şi ar trebui să caute comuniunea desăvâr şită şi deplină. Patriarhia Român ă s-a găsit în prima linie a apostaziei. Ea a ratificat şi a recunoscut fără rezerve acest Acord.
Iată ce spunea despre aceasta un ierarh al Patriarhiei Române, mitrop.Teofan:
”  Cele  două Biserici  [ortodoxă şi  papistă]  cred  că pe  Sfânta  Mas ă în  Sfântul  Altar  este  prezent  în  mod  real Acelaşi Hristos Care S-a născut în Betleem, Care S-a jerfit pe Golgota, Care S-a înălţat la cer, şade de-a dreapta Tatălui şi Care va veni să mă judece pe mine, pe noi şi pe toată lumea.” http://www.youtube.com/watch?v=sB6p7H40H0k
Tot în anul 1993, la Chambesy, a avut loc o nouă întrunire între ortodocşi şi monofiziţi. Iată ce spune pr. Nicolae Necula, decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti:
Cu această ocazie s-a hotărât ridicarea anatemelor şi restabilirea unităţii ecleziale. În 1993, noi am semnat actul de unire definitivă cu aceste biserici şi urma ca să definitivăm modalităţile de conslujire, chiar de împărtăşire şi împreună slujire a Sfintei Liturghii. Dar au intervenit unele semne negative din partea Bisericilor Ortodoxe Greceşti şi Ruseşti şi s-a amânat. Dar documentul exist ă, fiindcă el a fost semnat de toţi reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe şi vechi orientale.” (monofizite)
Hotărârea aceasta a revenit în special “Patriarhului” T eoctist şi “episcopilor” Nestor Vornicescu, Teofan Savu şi Irineu Popa, fapt pentru care toţi “ierarhii” Bisericii Române au ratificat acordul. Semnarea acestor documente s-a făcut în secret, deci nu trebuie să ştie poporul deocamdată. Acest acord se poate citi la această adresă: http://traditiaortodoxa.files.wordpress.com/2010/06/acord-intre-bor-si-monofiziti.pdf
În aceste documente oficiale ale Bisericii Române, ca şi în cele semnate în anii următori, se spune printre altele că s-ar fi făcut o greşeală când monofizi ţii au fost anatemizaţi, că acel context era unul al „dezbin ării şi al lipsei de iubire frăţească . Deci, după părerea lor, Sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Maxim Mărturisitorul, chiar şi Sfânta Eufimia, care au considerat c ă monofizismul este erezie ar fi fost în înşelare, ar fi fost lipsiţi de iubire.
S-a mai hotărât :
–  ca fiecare să folosească Liturghia sa, care să fie îmbunătăţită din Liturghia celeilalte Biserici, pentru ca pân ă la urmă să se ajungă la coliturghisire;
–    toate anatemele şi pasajele incriminatoare să fie scoase din cărţile de cult (de exemplu numele ereticilor Sever, Dioscor şi ceilalţi);
–  modificarea (de fapt falsificarea) manualelor de teologie;
–  absenţa unei ierarhii paralele în acelaşi district etc.
„Referitor la problema anatemelor întâlnite în c ărţile de cult la slujba hirotonirii arhiereului, s-a sugerat ca acele anateme care privesc pe ‹‹P ărinţii Bisericii Orientale›› (adic ă pe ereticii monofiziţi), să fie trecute sub tăcere la slujbele respective şi înlăturate în timp din ediţiile următoare. Deci, în timpul hirotonirii episcopilor ce vor urma după 1993, să se sară peste pasajele care cuprind anateme împotriva ereticilor monofiziţi, apoi să fie scoase de tot din cărţile de cult.
5
De asemenea, din Molitfelnic s-au scos absolut toate rânduielile de trecere a tuturor celor de alte credinţe la Ortodoxie.
Patriarhia Român ă le-a permis monofiziţilor să slujească în biserica Facultăţii de Teologie din Bucureşti cu hramul Sfânta Ecaterina. Potrivit rânduielilor o rtodoxe, o biserică în care au slujit ereticii ar trebui resfinţită. http://www.youtube.com/watch?v=Vlgglhkflw
Sinodul Patriarhiei Române a aprobat, la ini ţiativa Consiliului Mondial al “Bisericilor”, c ălcând în picioare învăţătura Sfinţilor Părinţi, participarea în formă organizată la ”tradi ţionala” Săptămân ă de Rugaciune cu ereticii din luna ianuarie a fiecărui an, a sinodalilor şi a preoţilor în bisericile lor şi în cele ale ereticilor. Aceasta dovedeşte improprierea cu totul a ereziei la nivel sinodal şi nu faptul că avem de-a
face doar   cu simple accidente sau scăpări, care   s-au mai întâmplat   şi în   trecut, dar izolat.

 

Pe   3     iulie   1994,   în   catedrala     romano-catolică (capiştea   papistaşă)   Sfântul   Hristofor
din   Canberra,
Australia,   s-a     ţinut     o   „slujb ă specială”,   la     care   au   participat    şi   trei     Patriarhii   ”Ortodoxe”:
a     Greciei,
A
ROMÂNIEI şi a Antiohiei. ”Slujba” a început cu b ăştinaşii aborigeni, printr-un ” ritual al purific ării” care a fost făcut în ”altarul” catedralei papiste. B ăştinaşii păgâni şi-au făcut ritualurile în faţa ”altarului” , preg ătindu-se pentru a le vorbi spiritele (diavolii). După aceea au adus ”fumul purificator”, prin fa ţa căruia au trecut reprezentanţii tuturor confesiunilor prezente: ”ortodoc şi” – şi reprezentanţii BOR, anglicani, nestorieni, monofiziţi, romano-catolici, protestanţi etc. Apoi s-au ”unit” cu to ţii în rugăciune. Evanghelia a fost adusă tot de femeile păgâne, în costumele lor populare şi citită de o femeie eretică
Pe 30 noiembrie 1994, de ziua hramului patriarhiei ecumenice, patr. ec. Bartolomeu s-a rugat împreună cu un ”cleric” papist şi au binecuvântat împreun ă. http://www.youtube.com/watch?v=2jIu-PoQ43Q
Pe 29 iunie 1995, “Patriarhul” Ecumenic Bartolomeu l-a vizitat pe pa pă în Roma, şi „au concelebrat o liturghie istorică în Basilica Sfântului Petru” . Un fulger a lovit domul în timpul slujbei.
Între 30 august şi 1 septembrie 1998,Patriarhia Română şi Preşedinţia au organizat la Bucureştisub patronajul comunităţii papiste “San Egidio”, o întrunire inter-religioa să mondială cu titulatura ”Oameni şi Religii”, având subtitlul hulitor ”Pacea este num ele lui Dumnezeu. Dumnezeu, Omul, Popoarele”. Cu aceast ă ocazie s-au practicat în centrul Bucureştiului ritualuri păgâne, s-au aprins lumân ări în menora de către toţi reprezentanţii religiilor, inclusiv patriarhul BOR Teoctist, iar în aula patriarhiei s-au ţinut conferinţe ecumeniste.
Între 7 şi 9 mai 1999, papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România, aceasta fiind prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă. Aici a participat la liturghia ortodoxă, rostind: ”Pace tuturor!” şi ”binecuvântând ” poporul. În discursurile rostite atunci de oficia lii Patriarhiei Române, se spunea clar c ă se doreşte ajungerea la ”un singur potir ”. Atunci de ce se mai amăgesc unii, spunând c ă lucrurile nu sunt chiar atât de grave? http://www.youtube.com/watch?v=5Ibla6XwsEA
În anul 2002, în luna ianuarie, Papa a chemat toate religiile la Asissi spre a se ruga pentru pacea lumii şi unire. Au participat reprezentanţi ai tuturor jurisdicţiilor oficiale “ortodoxe”, împreun ă cu protestanţi, evrei, hinduşi, budişti, musulmani, taoişti, şintoişti şi şamani africani. În timpul întrunirii, au avut loc două ”liturghii” ecumeniste: una pentru toate religiile şi una pentru toate denominaţiile creştine. Cea dintâi includea rug ăciuni în comun, invocarea tuturor zeităţilor şi forţelor, şi diferite ritualuri menite să arate unitatea, în vreme ce cea din urmă a înfăţişat unitatea creştină prin ÎMPĂRTĂŞIREA DINTR-UN POTIR COMUN.
6
În anul 2004, ultraecumenista şi inovatoarea Patriarhie de Constantinopol, prin reprezentantul său, mitrop. Augustin al Germaniei, a recunoscut ”botezu l” luteran, prin semnarea unui acord. Mai pe în ţelesul tuturor, aceasta înseamnă că, la venirea la ortodoxie, un luteran nu mai trebuie botezat.
În anul 2005, la Vatican, a avut loc înmormântarea papei Ioan Paul al II-lea, cu partici pare pan-“ortodox ă” oficial ă, îndeosebi a Patriarhiei Române cu parastase ofici ate de ierarhi şi preoţi.
Un oficial al Patriarhiei Române , mitr.Bartolomeu Anania, a doua zi după moartea ereticului papă, spunea, în cadrul predicii din catedrală:
„L-am pomenit ast ăzi în rugăciunile noastre, aşa cum aţi ascultat, iubiţii mei, şi am spus ‹‹Arhiereul Ioan Paul al II-lea››.
Catolicii se roagă pentru sufletul papei Ioan Paul al II-lea pe bună dreptate, pentru că este şeful Bisericii lor. Noi ne-am rugat şi ne rugăm pentru arhiereul Ioan Paul al II-lea, pentru că este fratele nostru întru Hristos, având succesiune apostolic ă întocmai ca orice arhiereu din Biserica Român ă. Administrativ, distanţele dintre noi sunt sau pot părea foarte mari, dar ca arhierei ai lui Hristos suntem egali în aceeaşi slujire (…)
Cel care vă vorbeşte s-a îmbrăţişat frăţeşte cu cel care ne-a părăsit (papa Ioan Paul al II-lea). Şi ne-am îmbrăţişat nu ca mai mari sau mai mici, ci ca egali întru aceeaşi slujire întru Iisus Hristos.
De aceea, am hotărât ca la Liturghia de ast ăzi să facem ectenie pentru pomenirea lui şi l-am pomenit şi la ieşirea cu Sfintele Daruri (…)Dacă n-am ajuns încă cele două Biserici (Catolică şi Ortodoxă) să atingem comuniunea euharistică, către care tindem şi care va fi când va vrea Dumnezeu, am r ămas şi suntem în comuniune de rugăciune (…)
Dumnezeu să-l aşeze în loc luminat, acolo unde toţi sfinţii Lui se odihnesc.” http://www.youtube.com/watch?v=Ji0R6yIzCi4
Iată aşadar acelaşi ”praf aruncat în ochii credulilor”… Am ar ătat că s-a ajuns deja la comuniunea euharistică, dar nu se recunoaşte aceasta, tocmai ca să nu se sperie lumea şi să nu întrerupă comuniunea cu Patriarhiile oficiale, aşa cum învaţă Sfinţii Părinţi că trebuie procedat în asemenea situaţii. Dar însăşi această intenţie declarată a ierarhilor de a ajunge la ”potirul comun” ce este? În ce priveşte recunoaşterea ”tainelor” şi a ereziilor ereticilor, ce să mai vorbim, pentru că, după cum am văzut, acestea au fost recunoscute de mult.
La vremea sa, Sfântul Marcu al Efesului îi îndemna pe clerici şi pe credincioşi să fugă de episcopii şi de preoţii, care îl pomeneau pe papa şi de cei cu un gând cu aceia. Într-o scrisoare c ătre Ieromonahul Teofan din Evia, Sfântul Marcu scria: ”Fugi ţi, fraţilor! Fugiţi de părtăşia cu cele de neîmpărtăşit, şi de pomenirea celor de nepomenit! Iată eu, Marcu păcătosul, vă spun că oricine pomeneşte pe papa ca pe un ierarh ortodox este vinovat. Iar cel ce cugetă dogmele latinilor (papistaşilor), cu latinii se va judeca şi se va socoti vânz ător al Credinţei.” (p. 244)
De asemenea, pe vremea Sfântului Marcu, ”Mitropoli tul Mitrofan al Kizicului a săvâr şit Sfânta Liturghie la una din mănăstirile papistaşe din cetate şi a pomenit la slujbă pe Papa. Purtarea sa a fost privită cu indignare şi neplăcere de ceilalţi episcopi greci şi de Despotul Dimitrie, care a rămas uluit de acest fapt.”
(p. 234)
Care ierarh mai priveşte astăzi cu indignare astfel de gesturi ?
La unele slujbe, săvâr şite atât în Constantinopol cât şi în alte părţi, numele papei a fost pomenit înainte de al episcopilor ortodocşi sau în rând cu ace ştia. Nu au urmat reacţii oficiale împotriva acestor gesturi.
Cei ce au săvâr şit şi săvâr şesc aceste pomeniri şi cei aflaţi în comuniune cu aceştia ar trebui consideraţi acum a fi uniaţi şi cad sub anatemele secolelor al XI-lea – al XIV-lea împotriva papismului.
7
Pe 30 noiembrie 2006, papa Ratzinger (zis Benedict al XVI-lea) a vizitat Constantinopolul, şi a participat la Liturghia slujită de “Patriarhul” Bartolomeu, stând pe un scaun arhi eresc, rostind rugăciunea
„Tat ăl nostru” în timpul Sfintei Liturghii   şi cântându-i-se „Întru mul    ţi ani”, ca unui episcop ortodox.
De  asemenea,  la  Tedeumul  de  mulţumire  săvâr şit  la  Constantinopol  cu  ocazia  sosirii  papei,  numele
acestuia a fost pomenit înainte de cel al patr. ec. Bartolomeu.
Pe 1 decembrie 2006, patr. ec. Bartolomeu a participat la messa (”litu rghia” papista şă) într-o catedrală romano-catolică, împreună cu papa Benedict al XVI-lea. La sfâr şitul slujbei, poporul papistaş şi ortodox a fost binecuvântat de patr. Bartolomeu.
În luna octombrie a anului 2007, episcopii ”ortodoc şi” au s ăvâr şit liturghia într-o catedrală din Ravena, Italia. La slujbă au participat şi papistaşi.
Pentru aceste trei ”evenimente”, a se vedea http://www.youtube.com/watch?v=wxVOIzkn9CM Cine spune că ”ortodoc şii” nu se împ ărtăşesc împreună cu ereticii? Priviţi numai două exemple ale
acestei împărtăşiri comune, în Patmos, anii 2007 şi 2009: http://www.youtube.com/watch?v=s26hcpQcxp8 , http://www.youtube.com/watch?v=6cGEfdBf6Wo
Dogma supremaţiei papale şi dogma infailibilităţii papale, exprimate la Conciliul Vatican din 1970, cuprind cele mai mari blasfemii… Iat ă câteva fragmente formulate la acel conciliu:
”Papa Romei este om dumnezeiesc şi dumnezeu omenesc. De aceea nimeni nu-l poate judeca sau condamna.
Papa a dobândit dumnezeiasca st ăpânire, care este nelimitat ă.
Pentru papa sunt posibile pe pământ exact cele care sunt posibile în cer pentru Du mnezeu […] Toate au fost supuse stăpânirii şi voinţei papei şi nimeni şi nimic nu i se poate împotrivi. Dacă papa a atras cu sine în iad milioane de oameni, nimeni dintre ei nu va avea dreptul să-l întrebe: ‹‹sfinte p ărinte, de ce faci aceasta ?››
Papa este infailibil, precum este şi Dumnezeu, şi are puterea să facă orice face Dumnezeu. Papa poate schimba firea lucrurilor.
Poate face orice din nimic.
El are puterea de a face din minciună adevăr, are puterea să facă orice este plăcut, chiar împotriva adevărului în afara adevărului şi în ciuda adevărului. Poate formula obiecţii împotriva apostolilor şi a poruncilor pe care le-au dat ei. El are dreptul şi puterea să îndrepte Noul Testament orice consideră necesar.
Poate schimba chiar şi Tainele care au fost rânduite  şi instituite de Iisus Hristos.
El are o astfel de putere în cer încât poate procla ma sfinţi pe oricine vrea dintre cei morţi chiar şi împotriva tuturor convingerilor din exterior şi în ciuda părerilor cardinalilor şi episcopilor care ar cugeta să se împotrivească la aceasta.
Papa are stăpânire asupra purgatoriului  şi a iadului. El este stăpânul lumii.
Cu nelimitata sa putere el le săvâr şeşte pe toate potrivit voinţei sale şi are puterea să săvâr şească mai mult decât cunoa ştem noi.
Stăpânirea papei nu are m ăsură, nici limite, Papa este vicarul lui Dumnezeu şi cel care neagă acest lucru este un amăgitor.
Papa este locţiitorul lui Dumnezeu şi stăpâne şte asupra îngerilor buni şi răi. Orice lucru care se săvâr şeşte cu puterea papei este săvâr şit de Dumnezeu.
Pe papa nu-l poate judeca nimeni. … Puterea şi stăpânirea sa se prelungesc asupra celor duhovnice şti, celor pământe şti şi celor dedesubt.
Papa este asemenea lui Hristos căci în trupul său trăieşte Duhul Sfânt. Papa este domnul tuturor şi cauza oricărei cauze.
Papa este mirele şi capul Bisericii Universale.
Papa nu se poate înşela şi nu poate face vreo greşeală .
El este atotputernic, căci înlăuntrul său există toată plinătatea puterii şi stăpânirii.
8
Papa este mai presus decât Apostolul Pavel pentru c ă potrivit cu chemarea sa stă la acelaşi nivel cu Apostolul Petru. Din această pricină poate să nu fie de acord cu Epistolele Sfântului Apostol Pa vel şi să dea porunci potrivnice acestora.
Dacă papa pronunţă o hotărâre împotriva judec ăţii lui Dumnezeu atunci judecata lui Dumnezeu va trebui îndreptată şi schimbată. Papa este lumina adevărului şi reflexia lui. Papa este totul peste toate şi pe toate le poate.”
MARI BLASFEMII !!!
Să enumerăm doar câteva dintre simbolurile sataniste ala papi staşilor: crucifixul strâmbat al papei pentru a caricaturiza crucea tradiţională; mitra papală cu forma capului zeului peşte Dagon; crucea răsturnată de pe tronul papal; ochiul masonic; capiştile catolico-masonice sub formă de piramidă etc. http://www.youtube.com/watch?v=ZLIQdhCxKfA
Pe 6 ianuarie 2008, “Episcopul” Sofronie al Oradiei a concelebrat slujb a Aghiasmei Mari împreună cu episcopul uniat (greco-catolic) al oraşului. Sinodul Patriarhiei Române nu a luat nici o măsură, ci chiar i s-a luat apărarea la radio Trinitas. http://www.youtube.com/watch?v=SjQFsdL1O_Y
Pe 25 mai 2008, într-un gest fără precedent, care a şocat întreaga lume, “mitropolitul” Nicolae (Corneanu) al Banatului s-a împărtăşit într-o biserică uniată din Timişoara, împreună cu un episcop uniat, unul romano-catolic şi Nunţiul Papal. În urma reacţiilor, după o lună şi jumătate, sinodul Patriarhiei Române a emis o hot ărâre prin care se interzice oric ărui membru al Bisericii “Ortodoxe” Române, cleric sau mirean, s ă se împărtăşească sau să concelebreze taine sau ierurgii cu clerici eterodocşi, cu ameninţarea caterisirii sau afurisirii în cazul neascultării; însă, în acelaşi timp, l-a iertat pe mitrop. Nicolae pentru gestul său, „luând act de regretul şi pocăinţa sa” inexistent ă (ulterior a declarat că ”nu regret ă gestul şi nu se pocăieşte”).
Pentru Patriarhia Român ă şi celelalte patriarhii oficiale, biserica papistă este considerată doar despărţită administrativ de ele, nicidecum eretică, fără taine (a se vedea de ex. predica mitrop.Bartolomeu Anania la moartea papei). La Constantinopol, ca urmare a ”ridic ării” anatemelor din 1965 ereticul papa este primit în aceiaşi cinste de arhiereu de către ”patriarh” şi se fac conslujiri; ”patriarhul” BOR Teoctist a mărturisit public erezia filioque; acordul de la Balamand cu ale lui ”Bisericilor-surori” a avut Patriarhia Român ă în prima linie; iar Carta Oecumenica a devenit noul ”Credeu” al BOR (după cum se poate citi pe site-ul oficial http://www.patriarhia.ro/_upload/relatii_externe/charta_oecumenica.doc).
Sfântul Theodor Studitul şi toţi sfinţii arată că împreuna împărtăşire cu ereticii sau simpla lor pomenire la liturghie înseamnă unul şi acelaşi lucru.
Dat fiind faptul că Patriarhia Român ă şi celelalte patriarhii oficiale recunosc tainele ereticilor papistaşi (şi ale celorlalţi eretici: monofiziţi, anglicani, etc.), semnând acorduri şi documente oficiale în aceste sens, se află cel puţin în comuniune de rugăciune cu aceştia; astfel, slujbele de pomenire făcute la moartea ereticului papă sunt pentru BOR ceva firesc. Ştim însă că la Sinodiconul Ortodoxiei ereticilor li se zice Anatema, iar numai celor drept credincioşi li se zice Veşnica Pomenire. Iată deci care este “ortodoxia” Patriarhie Române.
Aşadar această interzicere a rugăciunii cu ereticii nu a fost decât ”praf aruncat în ochii credincioşilor”, fiindc ă în realitate Patriarhia Român ă continuă să săvâr şească slujbe împreună cu ereticii. http://www.youtube.com/watch?v=ph1ITES16KI
Mai mult decât atât, patr. Daniel a d ăruit papistaşilor adunaţi în catedrala patriarhală Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Epictet şi Astion. http://www.youtube.com/watch?v=Tl-WCzQHPJo
9
Prezentăm în continuare un mic fragment din Mesajul patr.Daniel, adresat participanţilor la Conferinţa internaţională „Spre o unitate spiritual ă a lumii – evrei, cre ştini, musulmani la începutul mileniului III” (Arad, România, 26-27 mai 2009) , fragment, ce exprimăchintesenţa anti-ortodoxiei sale:De aceea, noi, ca păstori aiBisericii creştine, împreună cu conducătorii celorlalte două mari religii monoteiste, avem datoria să călăuzim popoarele, pe care Dumnezeul Cel Sfânt ni le-a încredinţat să le păstorim (…) ”
Apostazia oficialilor Patriarhiei Române  şi a celorlalte Patriarhii Oficiale continuă şi prin alte fapte:
De exemplu, preotii ”ortodoc şi” sfin ţesc ”troi ţe masonice” (crucea al ături de simbolurile masonice) http://www.youtube.com/watch?v=ThYoDnQNRTw
În Catedrala Mitropolitană din Timişoara au fost săvâr şite ritualuri de investire în ordinul masonic al cavalerilor de Malta. Ordinul cavalerilor de Malta reprezintă penultima treaptă a francmasoneriei în ritul york. Oficial, ordinul aparţine bisericii papiste.
Un alt exemplu este şi Patriarhia bulgară, care recunoaşte nevoia urgentă de a se uni cu papistaşii. Episcopii bulgari spun că nu au de ce să se teamă să găsească o modalitate de a concelebra euharistia cu catolicii. http://www.youtube.com/watch?v=0bLjDZlukec
În Rusia la 6 martie 2010 a avut loc un concert în timpul căruia au cântat şi s-au rugat împreună: ortodocşi, hinduşi, budişti, iudei, musulmani, şamani etc. În spatele scenei, simbolurile religioase ale păgânilor s-au unit cu crucea, simbolizând unirea într-o sing ură biserică a lui antihrist. http://www.youtube.com/watch?v=6O7sVsvrZas
Văzând toate acestea, ne întreb ăm: oare ce au făcut adevăraţii creştini în astfel de situaţii? Vom ilustra tot cu un exemplu din viaţa Sfântului Marcu al Efesului, în a c ărui perioadă se petreceau evenimente asemănătoare cu cele de astăzi. Pe vremea Sfântului Marcu ”Exist ă o opinie publică închegată care nu şovăia să-l critice nici pe Împărat, nici pe ierarhi.” (p. 239)
De aceea, ”Bizantinii nu au primit unirea (cu papistaşii) şi au nesocotit toate îndemnurile partizanilor ei. O tăcere aproape dureroasă învăluia Biserica atunci când, în vremea Postului Mare din 1440, bisericile au fost goale şi nu s-au ţinut slujbe. Nimeni nu voia să slujească cu episcopii care semnaseră. Cu toate acestea, aproape întreaga curteşi întregul episcopat era în mâinile unioniştilor”(p.239)
Unii “antiecumenişti” vor continua să spună că, totuşi, clericii şi mirenii din acele timpuri erau îndreptăţiţi să aibă o astfel de atitudine, pe când ast ăzi lucrurile nu au ajuns chiar atât de departe sau că erezia nu este încă vădită în Patriarhia Român ă.
Vom demonstra însă, în continuare, că nu este aşa.
Legat de aceasta, încă de acum 50 de ani, Părintele Serafim Rose spunea:
„Vremurile noastre se aseam ănă mult celor ale Sfântului Ierarh Marcu al Efesului, din secolul al XV-lea, când p ărut era că Biserica este aproape gata de a fi dizolvată în nelegiuita unire cu papistaşii. Cu mult mai rele şi primejdioase sunt vremurile noastre, decât acelea . Atunci, unirea a fost un act impus cu forţa, din exterior; pe când acum, ortodoc şii au fost pregătiţi o vreme îndelungată pentru apropiata contopire ecumenistă a tuturor bisericilor şi religiilor, după decenii de relaxare, indiferenţă, duh lumesc şi îngăduinţă pierzătoare cum că ‹‹nimic nu ne desparte cu adev ărat›› de to ţi ceilalţi care îşi spun creştini. Biserica Ortodoxă a supravieţuit falsei uniri de la Florenţa, şi chiar a cunoscut, după aceasta, o perioadă de înflorire în exterior şi de sporire duhovnicească înăuntru ei. Dar oare, după noua falsă unire – ce se urmăreşte acum, cu un elan sporit – va mai d ăinui Ortodoxia în afara catacombelor şi a pustiei?
10
Pe vremea Sfântului Marcu al Efesului, episcopii ca re semnaseră unirea cu papistaşii nu ajunseseră să facă toate cele ce se fac astăzi de către episcopii BOR:
”Luni, 6 Iulie, 1439, la Biserica Santa Maria del F iore din Florenţa, sărbătorirea unirii s-a încheiat cu slujirea unei Messe după rânduiala latin ă (papistaşă), însă nici unul dintre episcopii greci nu a luat parte şi nici nu s-au împărtăşit cu ostie.Grecii doar au schimbat între ei sărutul păcii. Crezul s-a citit în latineşteşi în greceşte, fireşte, cu adăugirea lui Filioque.” (p. 232)
De asemenea, ”Pe data de 17 Septembrie grecii au sl ujit Sfânta Liturghie în Biserica Sfântul Marcu din Veneţia […] Clerul latin nu a luat parte şi numele Papei nu a fost pomenit. Siropulos comentează: ‹‹Unii ne-au defăimat că am slujit Liturghia într-o biserică latină; dar pe nedrept ne judecă. Noi am slujit pe antimisul nostru şi am folosit vasele noastre sfinte. Totul s-a săvâr şit după rânduiala noastr ă bisericească. Mai mult, citeţul nostru a rostit cu glas mare sfântul Simvol… f ără adăugirea (lui Filioque); şi nici numele Papei nu s-a pomenit››. Aceast ă întâmplare nu face decât s ă arate că o adevărată unire nu a avut niciodată loc, ci doar o parodie de unire.” (p. 235)
O altă comparaţie cu vremurile noastre: pe vremea Sfântului Marcu, episcopii care semnaser ă erau chinuiţi de remuşcări. Iatăce spuneau ei: ”Ne-am vândut credinţa, am schimbat buna cinstire cunecinstirea, am trădat credinţa cea curată; am schimbat Ortodoxia cu heterodoxia, şi trădând jertfa cea curată de mai ’nainte, ne-am f ăcut azimiţi.” (p. 238) ”…t ăia-ni-s-ar mâinile ce au isc ălit nelegiuita hotărâre! Smulge-ni-s-ar limbile ce au rostit învoirea cu latinii!” (p. 238)
Pe când ast ăzi episcopii chiar se laudă cu ecumenismele lor. Care episcop mai face pocăinţă publică pentru aceasta? Dimpotrivă, pe cei ce nu sunt de acord cu ei şi ţin învăţătura Sfinţilor Părinţi îi numesc ”retrograzi”, ”înapoia ţi”,” stili şti”, ”sectan ţi” etc.
Arhiepiscopul Averchie al Jordanville-ului a dat următorul răspuns deciziei apostate a Moscovei privind împărtăşirea papistaşilor:
„Acum, chiar dac ă unii distraţi se îndoiesc cu privire la felul în care ar trebui să privim Patriarhia Moscovei şi dacă o putem considera Ortodoxă, după unirea intimă cu vrăjmaşii lui Dumnezeu, prigonitorii credinţei şi ai Bisericii lui Hristos, aceste îndoieli trebuie acum să fie complet respinse: prin însuşi faptul că a intrat în comuniune liturgică cu papistaşii, aceasta s-a îndepărtat la mare distanţă de Ortodoxie, deci nu mai poate fi considerată Ortodoxă … “.
Acelaşi lucru se poate spune şi despre Patriarhia Român ă.
Iar  în  ceea  ce  priveşte  comuniunea  cu  ecumeniştii,  prezentăm  doar  câteva  din  îndemnurile  Sfin ţilor
Părinţi:
Biserica Sobornicească şi Sfinţii săi, mai ales Sfântul Theodor Studitul înva ţă că cel ce se împărtăşeşte din “euharistia” ereticilor se împ ărtăşeşte cu însuşi duhul satanei; iar dacă cei ce se împărtăşesc din Sfânta şi dumnezeiasca Euharistie, care este adevăratul Trup şi Sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, prezent n umai în Una Biserica Ortodoxă, devin una întru Hristos, cei ce se vor împărtăşi la eretici (ca de exemplu la greco-catolici sau la romano-catolici, adică papistaşi) sau vor avea părtăşie cu cei ce s-au împărtăşit din euharistia ereticească devin un trup comun satanicesc, potrivnic lui Hristos.
Sfântul Theodor Studitul şi toţi sfinţii arată că împreuna împărtăşire cu ereticii sau simpla lor pomenire la Liturghie înseamnă unul şi acelaşi lucru.
Iată ce spune în câteva din scrierile sale:
“P ăziţi-vă pe voi înşivă de erezia stricătoare de suflet şi de comuniunea cu aceasta, care este înstrăinare de Hristos.” (Sf. Theodor Studitul, P.G. 99, 1216).
11
Iar în scrisoarea sa către Patriarhul Ierusalimului, care se temea să-i spună preotului său slujitor să nu-l mai pomenească pe ereziarh, Sfântul Theodor îi aminte şte Patriarhului: comuniunea este pâng ărită prin simplul fapt că-l pomeneşte, chiar dacă cel ce pomeneşte este ortodox . (P.G. 99, 1164).
La fel, Sfântul Ioan Gur ă de Aur mărturiseşte „ că nu doar cei aflaţi în erezie, ci şi cei ce ţin comuniunea cu aceştia sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu.
Întocmai şi Dumnezeieştile Scripturi ne poruncesc: „ nu vă amestecaţi cu faptele cele fără de roadă ale întunericului, ci mai vârtos s ă le mustraţi.” (Efeseni 5,11) şi: „ Pentru aceea ieşiţi din mijlocul lor, şi vă osebiţi, zice Domnul; şi de necurăţie să nu vă atingeţi, şi eu vă voi primi pre voi. Şi voi fi vouă Tată, şi voi veţi fi mie fii, şi fete, zice Domnul Atotţiitorul.” (2 Corinteni 6:17-18)
Mărturiile Sfintelor Soboare şi ale Sfinţilor Părinţi cu privire la problema comuniunii euharistice şi de rugăciune, precum şi a pomenirii liturgice, sunt nenumărate. Ne oprim însă aici, încheind cu un cuvânt al Sfântului Marcu al Efesului referitor la acest subi ect:
„To ţi Părinţii şi Învăţătorii Bisericii, toate Soboarele şi dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce ţin alte învăţături şi să ne separăm de comuniunea cu ei.(Sfântul Marcu al Efesului – M ărturisirea de credinţă, XII, 304).
Ca o concluzie, încheiem cu îndemnurile unor părinţi contemporani:
Astfel, cuvintele Părintelui Patric Ranson, sunt la fel de actuale după 20 de ani de la adormirea sa în Domnul (în anul 1992, în urma unui accident mortal în Grecia, ale cărui împrejurări rămân înv ăluite în mister):
„Gr ăbind prea mult lucrurile, episcopii din Constantinopol şi din Roma ar risca să bruscheze mentalităţile anumitor popoare. Ortodocşii, mai ales în Grecia, în Rusia, în Serbia, în România (n.n.) care au naivitatea să mai creadă în ceea ce episcopii lor de altădată, Părinţii bătrâni, le ziceau despre importan ţa diferenţelor dogmatice. Şi apoi mai sunt aceşti ziloţi, pe care trebuie să-i facă să treacă drept sectă, adică ,,nerecunoscuţi”, de fric ă să nu sfâr şească prin a crea o prea mare dezordine.” (de frica ”nelini ştii celei bune”).
Iar Părintele bulgar Ioan Vasilevski spunea:
„Cineva dintre nou-calendari şti – greci sau bulgari, nu neamul este important, c i mărturisirea de credinţă (cui aparţii) – îmi va spune : ‹‹Ierarhii s-au rugat acolo cu papa, cu budi ştii, cu mahomedanii, nu eu.
Eu sunt ortodox.›› Tu zici asta, dar de cine ţii? – te întreb. Preotul la care te duci pentru slu jbă pe cine pomeneşte? Grecii (oficiali -n.n.) îmi vor răspunde: ‹‹Eu ţin de Christodulos›› (ierarhul nou-calendarist). (Iar românii vor r ăspunde: ‹‹Eu ţin de Patriarhul Daniel sau de cutare episcop din România›› -n.n.) Atâta vreme cât ţii de Christodulos (sau de episcopii BOR -n.n.) tu ţii de religia mondială unică, religia globală, al cărui cap nu este Domnul Iisus Hristos, aşa cum crezi tu, ci antihristul. N-are importanţă că n-a apărut încă pe pământ, el este adev ăratul cap al acestei religii mondiale.”
Încheiem cu cuvintele părintelui Maxim Maretta, întemeiate pe învăţătura Sfinţilor Părinţi:
Cum trebuie să procedeze credincioşii atunci când episcopii lor cad în erezie? Răspunsul Sfinţilor Părinţi este clar: rupeţi comuniunea imediat, fiindcă acei episcopi nu mai reprezintă Biserica, ci un mădular străin. Creştinii Ortodocşi nu pot fi în comuniune cu episcopii eretici, deoarece împărtăşania din acelaşi potir presupune mărturisirea aceleiaşi credinţe.”
12
Cu toate că, după cum se poate vedea clar, pe vremea Sfântului Marcu lucrurile înaintaseră cu mult mai puţin decât acum , iatăcare era pe vremea aceea atitudinea credincioşilor:
”Bizantinii nu au primit unirea (cu papistaşii) şi au nesocotit toate îndemnurile partizanilor ei. O tăcere aproape dureroasă învăluia Biserica atunci când, în vremea Postului Mare din 1440, bisericile au fost goale şi nu s-au ţinut slujbe. Nimeni nu voia să slujească cu episcopii care semnaseră. Cu toate acestea,aproape întreaga curte şi întregul episcopat era în mâinile unioni ştilor” (p. 239)

sursa/ http://traditiaortodoxa.files.wordpress.com/2011/02/01-celor-ce-spun-ca-erezia-nu-este-inca-vadita-in-patriarhia-romana.pdf

Sursa: Ortodoxia

Acest articol a fost publicat în ATENTIE! și etichetat . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s