Credinţa în Dumnezeu

Ce efect are credinţa în Dumnezeu asupra oamenilor?

Ce efect are credinţa în Dumnezeu asupra oamenilor?

Un nou  studiu publicat de Asociaţia Americană a Psihologilor relevă câteva  efecte interesante pe care credinţa în Dumnezeu le are asupra oamenilor.
Cercetătorii au descoperit că, atunci când oamenilor le este menţionat conceptul de Dumnezeu, se disting două reacţii: o reducere a motivaţiei acestora de a-şi urma ţelurile şi o amplificare a puterii de a rezista tentaţiilor.
Conducătoarea studiului, dr. Kristin Laurin de la Universitatea din Waterloo, Canada, a explicat: “Mai mult de 90% din locuitorii planetei consideră că Dumnezeu sau o  forţă spirituală similară există. Acesta studiu oferă primele dovezi  empirice asupra faptului că simpla menţionare a conceptului de Dumnezeu  conduce la reducerea anumitor mecanisme de auto-reglementare,  precum capacitatea de a urma propriile ţeluri, dar amplifică alte  mecanisme, precum acela de a rezista tentaţiilor “.
Studiul a constat în 6 experimente efectuate pe 353 de studenţi,  dintre care 186 erau femei, pentru a determina cum poate influenţa  conceptul de Dumnezeu motivaţia persoanelor, inclusiv în rândul celor  care s-au declarat non-religioase.
  Într-unul dintre experimente, la care au luat parte studenţi de la  Facultatea de Inginerie, voluntarii au fost rugaţi să creeze fraze  corecte din punct de vedere gramatical folosind 4 cuvinte din seturi de  câte 5. Unii au primit cuvinte cu conotaţii religioase (precum “divin”,  “sacru”, “spirit” şi “profet”), în timp ce studenţii din grupul de  control au primit cuvinte neutre (“minge”, “birou”, “cale” şi “cutie”).  Apoi, studenţilor li s-a cerut să formeze cât mai multe cuvinte într-un  interval de 5 minute, folosind o anumită combinaţie de litere.  Cercetătorii au determinat nivelul de motivare al studenţilor prin  numărul de cuvinte produse – cu cât erau mai motivaţi, cu atât au format  mai multe cuvinte. Înainte de test, studenţilor li s-a spus că o bună performanţă în cadrul acestuia ar putea prezice dacă vor reuşi într-o carieră în inginerie.
Cu câteva săptămâni înainte de acest test, studenţii au fost întrebaţi dacă sunt de părere că factorii externi (precum alte persoane, fiinţe, forţe pe care nu le pot controla) le pot influenţa cariera.  Cercetătorii  au descoperit că persoanele care au declarat că factori externi, precum  Dumnezeu, pot influenţa succesul lor în carieră au avut rezultate mai  slabe în cadrul probei în care au folosit cuvinte religioase, decât în  cea în care au folosit cuvinte neutre. În schimb, participanţii care au  declarat că factorii externi nu le influenţează cariera nu au prezentat  diferenţe de rezultate între cele două sarcini.
Al doilea set de experimente a testat abilitatea participanţilor de a  rezista tentaţiei după ce le-a fost amintit conceptul de Dumnezeu.  Într-unul dintre experimente, participanţii care au declarat că a  consuma mâncare sănătoasă este important pentru ei au mâncat mai puţine  prăjituri după ce au citit un pasaj despre Dumnezeu, în comparaţie cu  cei care au citit un pasaj care nu avea legătură cu divinitatea.
Participanţii care au citit textul despre Dumnezeu au prezentat o mai mare voinţă de a rezista tentaţiilor  care i-ar fi deturnat de la obţinerea unui ţel important, precum  menţinerea unei greutăţi sănătoase, găsirea unui partener pentru o  relaţie de durată sau dezvoltarea unei cariere de succes. Acest  efect a fost observat doar în rândul participanţilor care îşi  declaraseră credinţa într-o entitate omniscientă care îi observă atunci  când “calcă strâmb”.
Conform cercetătorilor, nivelul de devoţiune religioasă al participanţilor nu a afectat rezultatele niciunui experiment.

Sursa: Eurekalert

Sursa: BLOG  ENCICLOPEDIC  2 – DESCOPERA

Acest articol a fost publicat în STIATI CA... și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s