Revolutia Mondiala 15 octombrie 2011

NOM – fNOM: De la OWS (Ocupy Wall Street) la Revolutia Mondiala 15 octombrie 2011

Se prefigurează o mişcare amplă de protest, care se va desfăşura, simultan, începând cu 15 octombrie 2011, în oraşe din zeci de ţări.

Pornită la New York, ca un protest împotriva corporaţiilor financiare, OWS (Ocupy Wall Street) tinde să se transforme într-o revoluţie planetară cu consecinţe încă nebănuite.

La o primă vedere, OWS pare o simplă „zvârcolire a socialismului”, ce poate fi ridiculizată de liberali şi de economiştii apropiaţi acestora. Este aberant să ceri anularea datoriilor bancare – aceasta este una dintre revendicările celor care, zilele acestea, ocupă Liberty Plaza şi Podul Brooklyn. Ar fi pe principiul „Hoţul strigă hoţii!”.

Cu toate acestea, aşa cum a declarat la CNN şi regizorul Michael Moore, majoritatea americanilor simpatizează cu protestele din New York şi nu este exclus ca mulţi să li se alăture acolo sau în alte oraşe, în zilele şi săptămânile ce vor urma.

De la cele câteva scandări împotriva corporatiştilor care au generat criza şi prosperă în continuare, „pe spatele celor săraci”, s-a ajuns, rapid, la un mesaj cu rezonanţă în inimile tuturor celor afectaţi de criza globală. S-a ajuns la un mesaj care cheamă la o Revoluţie care să producă o „schimbare adevărată”. Deşi mesajul este pacifist, videoclipul de promovare pe youtube conţine şi imagini ale confruntărilor violente anterioare dintre manifestanţi şi forţele de ordine, din decursul protestelor de anul acesta, din SUA şi Europa. În plus, mascota mişcării este masca din filmul „V de la Vendetta”, care, deşi are o concluzie generoasă, umanistă, este plin de scene violente.

Iată ce se spune în mesaj:

„Suntem conştienţi de corupţie, de minciuni, de războaie, de sistemele nedrepte care încurajează comportamentele egoiste şi anti-sociale, de violări ale drepturilor omului, de distrugerea acestei planete şi a locuitorilor săi, de acţiunile injuste şi inumane ale corporaţiilor globale pentru putere şi profit… Şi ne-am săturat! Pe 15 octombrie 2011 putem produce o SCHIMBARE ADEVĂRATĂ, dacă oamenii de bun simţ ai acestei planete vor putea lăsa deoparte nimicurile care îi separă şi se vor UNI! Revoluţia Globală – 15 octombrie 2011. Vrem o democraţie reală. Pentru oameni, făcută de oameni. Opriţi maşinăria – creaţi o nouă lume! Acesta poate deveni un eveniment de cotitură… depinde de TINE! Casa noastră, vieţile noastre, viitorul nostru. Nu sunteţi singuri. Viitorul e acum. E timpul să modernizăm planeta”.

Cine este în spatele mişcării OSW şi a Revoluţiei din 15 octombrie?

Unii vor arăta spre socialişti şi spre serviciile secrete ruse. Televiziunea de ştiri RT, finanţată de Moscova, a prezentat reportaje „incendiare” de la New York, încă din primele zile ale mişcării, în timp ce mediile tradiţionale occidentale au păstrat tăcerea asupra subiectului. Doar arestările de sămbătă au făcut înconjurul lumii, pe toate canalele.

Cert este că, oficial, promotorii mişcării sunt persoane cvasinecunoscute, cel mai proeminent fiind un fost membru de campanie al unui candidat la alegerile prezindeţiale din SUA, din 2008.

Regizorul Michael Moore i-a vizitat pe protestatarii din Wall Street şi, cum spuneam, a fost invitat la CNN să vorbească despre OWS. Cunoscut pentru mai multe pelicule în care a blamat regimul republican al lui George Bush pentru atentatele din 11 septembrie 2011 şi cartelurile financiare americane pentru criza declanşată în 2008, Moore a susţinut că OSW poate fi începutul unei adevărate revoluţii.

Protestatarii din Liberty Plaza au fost vizitaţi şi de actriţa Suzan Sarandon, care şi-a declarat solidaritatea cu cauza acestora. “Îi înţeleg foarte bine. Personal, nu am fost afectată de maşinaţiunile celor de pe Wall Street, dar dacă mi-aş fi pierdut averea din cauza lor, aş fi fost teribil de mânioasă”, a spus Sarandon.

Se pare că, pe 15 octombrie, în afara SUA, cele mai ample proteste vor fi în Spania, Brazilia, Germania, Anglia, Grecia şi Israel. Şi în Ungaria s-au anunţat proteste pe 15 octombrie.

Cititi va rog si:

Protestele din New York se amplifică. Poliţiştii au arestat sute de manifestanţi care au blocat podul Brooklyn

O scurta explicatie a chestiunii NOM – fNOM

Majoritatea fratilor au priceput care e treaba cu falsa NOUA ORDINE MONDIALA:

Este necesara intelegerea chestiunii NOM – fNOM. Altfel ne trezim ca facem front comun cu MISA, Zeitgeist, anarhistii, etc. si atunci poporul credincos va intra intr-o mare ceata.

In urma cu nu multi ani, numarul articolelor din mass media, critice la adresa Comisiei Trilaterale sau Bilderberg, era cu mult mai mic decat actualmente. Au scapat cumva ELITELE din mana marea presa? Evident ca nu. Atunci ce se petrece? Simplu: se creioneaza tintele spre care sa se buluceasca masele.

Chiar si materialul din articol incepe asa: mare mason, Bilderberg, magnat petrol, care ataca … bancile. Adica cam tot spectrul de tinte fNOM.

Daca nu promovam conceptul NOM – fNOM, lumea nu va pricepe niciodata ca ELITELE stau in spatele REVOLUTIEI. Poporul va considera astfel ca exista o oportunitate de a invinge ELITELE prin revolte si razboi. Apoi va veni carismaticul antihrist cu agenda de solutii ale realei NOM si masele il vor primi cu drag, ca pe rezolvitorul suprem al problemelor.

Altfel spus, ELITELE creaza o mega criza (cumul de crize: economica, foamete razboi), apoi tot ele arata „vinovatii”, apoi tot ele mana turma la revolutie, apoi tot ele prezinta solutia: NOM.

Pentru a avea un efect maxim intreaga actiune, tintele, adica „vinovatii”, vor fi chiar unele dintre uneltele folosite pana acum de catre ELITE. Caci ce inseamna de exemplu Bilderberg? Nimic. Denumirea unor intalniri in care curelele de transmisie ale ELITELOR se intalnesc cu marionetele de rang inalt. Si lumea se infurie impotriva papuselelor, iar papusarii isi vad de treaba.

E ca si cum un ticolos zdrobeste cu un ciocan o multime de oameni. Apoi le zice: ciocanul e de vina. Si multimea apuca ciocanul, il calca in picioare, il izbeste de beton si-l pune apoi pe foc. Apoi vine ticalosul si le zice: iata ce va trebuie: un bici. Si lumea pune mana pe el si-l vede moale si flexibil in comparatie cu ciocanul. Si vor zice: biciul e bun …

Adevaratele ELITE chiar ca sunt necunoscute, in cea mai mare parte. Facand o comparatie cu tabla de sah, dracul si mai apoi si antihristul ar fi jucatorul. Regele nu-l stim. Banuim ceva despre regina. Si mai stim cate ceva despre ture si multe despre cai, nebuni si pioni …

Comentariu saccsiv:

   Nu stiu daca se va declansa pe 15 octombrie sau dupa. Nu stiu daca va porni de la acest Ocupy Wall Street sau din alta parte. Dar de declansat, sigur REVOLUTIA se va declansa. Caci asa doresc chiar stapanii SISTEMULUI

sursa http://saccsiv.wordpress.com

Acest articol a fost publicat în CRIZA și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

27 de răspunsuri la Revolutia Mondiala 15 octombrie 2011

  1. adrian zice:

    Rahat cu apa rece! Romania are capacitatea de-a hrani inca doua tari precum a noastra,dar agricultura este la pamant si asta VREA femeiiiiul.Ia sa avem un prezidente cu cojones si sa le dea muhones la femeiistiiii astia,Dar nuuuuuuuuuuuu noi tre sa fimslugile westului si sa facem sluj.Am asteptat 50 DE ANI ,americanii si ei ce fac acum ??????????Ne distrug tara ridicat cu truda de parintii nostri, cu sacrificii,cu pierderi de vieti omenesti si totul in zadar.Ca si lovitura de stat din 89′.In zadar au murit mii de tineri nevinovati.Tara a fost praduita de „agenturili starine”.Mare dreptate avea nea’ Nicu,dart noi am fost niste idioti notorii si nu am vazut,nu am auzit.Ne-au distrus economia,industria,argicultura si ne pun sa „consumam” otravurile lor de prin „hipermacheturi”.Otrava fumos ambalata ca sa ia ochii amarastenilor.Cat despre foamete nici nu poate fi vorba.Foametea asta anuntata cu mare tam-tam este pregatirea pentru marile scumpiri care nu-si au rostul,dar hotii vor sa se imbogateasca pested noapte.Foametea asta este ca si „criza” actuala.

      • BOZGA LAURA zice:

        Foarte mare dreptate ai.E strigator la cer ce se intampla,in zadar au luptat toti istoricii nostrii ,de s-ar trezii ar muri la loc.Au luptat sute de ani cu toti sarlatanii de turci si multi altii pentru viitorul nostru,si noi ce facem?stam si ne uitam cum ne vind astia tara.Adevarul este ca nu mai sunt BARBATI IN ROMANIA!!!!!!!!!!!

      • nicu zice:

        Adevarul este ca nu mai sunt BARBATI IN ROMANIA!!!!!!!!!!!
        Aici ai dreptate dar nu trebuie sa generalizezi. Soldatii Romani totdeauna au stat cu arma la picior gata pentru atac, numai sa primeasca ordinul. Dar cineva ,undeva la nivel de conducere a dat dovada de lasitate si ne-a tradat pe noi, pe cei din trecut si pe cei din viitor. A calcat un legamant, un ordin ce trebuia mentinut si continuat prin sange, prin jertfa si spirit de sacrificiu(ca si stramosii nostrii) fara de care coloana infinitului nu poate continua.

        ”Nu ştiu cine-a dat porunca şi barbară şi nedreaptă,
        Dar socot, că nu-i măsura cea mai bună şi-n-ţăleaptă
        Să se-năbuşe cu spade tot ce-avem mai sfânt în noi,
        Sufletul întregii naţii, care strigă: “Vrem război!”

        ”Vulturii Măriei Tale nu le zboară-ntr-ajutor,
        Deşi stau gătaţi de moarte şi cu arme la picior!”

        ”Sire, ştim că sub coroana de oţel, ce porţi pe frunte,
        Alte-s gândurile, care s-au pornit, ca să ne-nfrunte”

        VREM ARDEALUL!…

        (de Radu Cosmin)

        Aceata lasitate si tradare a fost profetita prin modele profetice. Biblia spune ca Leea, sotia lui Iacov, dupa ce a dat nastere la atatia copii de parte BARBATEASCA, la urma ea a nascut o fetita pe care a numit-o DINA. De atunci Dumnezeu si-a indreptat atentia spre RAHELA,ea este femeia care va da nastere unui copil de parte BARBATEASCA in care vor fi binecuvantate toate neamurile. Dumnezeu a parasit SILO si a ales SIONUL, a lepadat pe Saul si a ales pe David, a lepadat pe Esau si a ales pe Iacov, a lepadat pe Cain si a ales pe Abel, a lepadat pe Ismael si a ales pe Isac. MANTUIREA VA FI PRIN CREDINTA, PRIN FEMEIA LIBERA SI CARE ESTE MAI MULT IUBITA SI NU PRIN FEMEIA ROABA SI CARE ESTE MAI PUTIN IUBITA.

      • nicu zice:

        Trebuia ca focul sa arda continu pe altar, jertfa si sarea sa nu lipseasca nici-o clipa.

      • nicu zice:

        Trebuia ca focul sa arda continu pe altar, jertfa si sarea sa nu lipseasca nici-o clipa.
        Legea,ordinul sau legamantul a fost calcat, de aceea Dumnezeu vesteste un NOU LEGAMANT, nu ca acela pe care l-am calcat.

  2. nicu zice:

    Romania nu trebuie sa i-a parte la aceasta jertfa fiindca ceea ce jertfesc ei jertfesc demonilor si nu lui Dumnezeu. Dumnezeu este dincoace de perdea, dincoace de stigmatele lui Christos. Daca ne ducem in continuare crucea si ramanem in ascultare, daca nu ne dezicem de stigmatele lui Christos, atunci inseamna ca ramanem in Christos, ramanem in Dumnezeu.

  3. aaron zice:

    Prea credeti in puterea absoluta a elitelor,sunt si ele formate din oameni foarte mincinosi ,fara scrupule,fara Dumnezeu care au incurcat rau de tot treburile lumii si dand de greu aplica solutia lui Alexandru Macedon aflat in fata nodului Gordian ,il taie si apoi zbiara ca descreeratii ca ei au rezolvat criza si isi iau partrea leului la impartitul prazii,nu-i mai credeti atotputernici sunt in corzi si simt cum le ajunge sbiltul la gat,acum este momentul in istoria multimilenara a omenirii ca puterea sa fie administrata la vedere si democratia adevarata sa se impuna,nu abandonati lupta ,unirea face puterea ,amintiti-va de Mos Ion Roata si noi romanii trebuie sa fim solidari cu cei care au declansat miscarea OWY,momentul actual este prielnic schimbarilor radicale ,dar sa nu ne mai lasam pacaliti ca la revolutie din 22 decembrie 1989 de papusari,sa fim vigilenti si cat mai putin naivi si apoi viata este un mare joc cosmic pe care trebuie sa-l jucam cu totii,pe curand in centrele oraselor in 15 octombrie 2011,va fi sambata ,sabatul evreesc cand acestia nu pot sa faca nici o miscare, victoria este a celor care indraznesc si il au pe DUMNEZEU in inima !

    • nicu zice:

      Este vorba de faptul ca autoritatile vin de la Dumnezeu indiferent daca ele conduc sau nu cu dreptate.Ele nu sunt datoare sa dea socoteala noua ci mai degraba lui Dumnezeu. Exista o ierarhie care trebuie respectata si cel mare sa nu uite niciodata ca peste cel mare domneste altul mai mare si peste ei toti domneste Dumnezeu.
      Sa ne fereasca Dumnezeu sa ridicam mana asupra autoritatilor.
      ”Să mă ferească Domnul să fac un asemenea lucru stăpânului meu, care este unsul Domnului, şi anume să îmi ridic mâna asupra lui. Doar este unsul Domnului! ”- 1 Samuel 24:6

      • seba zice:

        Uite ce spune un stalp al Bisericii ,parintele Iustin Parvu:daca vin autoritatile unui neam cu cipuri la noi ,sa nu dam ascultare de acele autoritati pentru ca vrea ca neamul sa-l demonizeze prin cipuri.Asa ca sa nu ascultam de autoritati prima data ci de Biserica care sfinteste neamul prin sfintele taine atata timp cat satana exista in lume si pana cand Imparateasa v-a sta dea dreapta Domnului.Asa ca jos cu Basescu sau oricare presedinte care anuleaza un milion de voturi impotriva cipurilor 666!

  4. drew zice:

    Doamne ajuta!

  5. seba zice:

    Daca va incepe ,probabil de la Sfanta Parascheva din Iasi va porni:a se vedea masacrul din 2011 profetit de pusnicii de la Rarau.Soarta lui Besescu o sa vedeti ca va fi mai grea ca a lui Ceausescu,nu-i plang de mila ,dar tot sistemul se va schimba.Cartea in care am citit de evenimentul acesta profetit se numeste Pustnicii nevazuti ai Athosului.Frati crestini ne trebuie unitate impotriva lui Obama ;a se vedea ce se mai urmareste cu Unitatea asta:
    http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.com/2011/09/sua-inceput-pe-fata-razboiul-impotriva.html
    Vom deveni ca porcusorul din dreapta sus in alb,intr-o singura religie Mondiala,caci vedeti cascavalul ni-l da sa il impartim prin supermarcketuri cu greu cei drept.Dar religia cea drept maritoare este cea care nu poate fi a „nimanui„(nici papa nu o are cu ereziile lui dogmatice )ci este a noastra sarmanior ortodocsi si ,ea va ramane asa pana la sfarsit .Nici noi nu trebuie sa mergem sa predicam evanghelia la ei ,nici ei la noi.Pana nu se vor intoarce la darurile lui Dumnezeu care sunt unice intr-o unica Biserica.Ma scuzati de cateheza ,dar aici este punctul esential.
    Bineinteles ca si fara mancare nu poti sa te rogi ,dar ce bine ne-o parut cand ne-am luat in rate banii bancilor ,tipariti ca ziarele.Fiindca Kennedy a fost asasinat cand a vrut sa vada daca dolarul are acoperire in aur precum s-a spus la infiintarea lui ;-cand a fost omorat si Abraham Lincoln la impotrivirea bancilor de acum doua sute de ani din SUA.Acum se stie ca dolarul are 4 centi valoare reala(0.04%) ,cand spun asta ma bazez pe documente spuse de finantisti in filme , care arata cum prevad vorbind de prabusirea $$$-lui ,si afirmau ca asa ceva nu se poate dand demisia din functiile ocupate!
    Va recomand din suflet sa stam in case sau biserici si sa ne rugam ,cum spunea proorocul Arsenie Boca legionarilor: ca vor invinge cu duhul si nu cu arma ,si nu era de partea legionarilor ,deoarece nu ca nu trebuiau sa lupte pentru apararea tarii ,si mai bine zis a mai mult a altor tari-dar numai ca-i parea rau ca vor muri cu totii prin lagare sau pe campul de lupta.Asa si noi sa ramanem cu Psaltirea si rugaciunile sfintilor la case sau in biserici.
    Si sa nu uitam: suntem in gradina Maicii Domnului cu cei mai multi sfinti.

  6. nicu zice:

    Daca doi sau trei sunt adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.- Matei 18:20

    Aceasta adunare nu este pentru numele lui Christos.
    Christos n-a facut asa ceva, el a fost ca un miel care il duci la taiere.
    Ramaneti in Christos, ramaneti in Dumnezeu.
    Va implor, ramaneti in ascultare fata de cauza lui Cristos.
    Dumnezeu nu vrea sa piarda pe nimeni.
    Christos este singura cauza care a ajuns pana la cer, singura cauza peste care s-a coborat foc din cer.

    • Bozga Laura zice:

      Mai tii minte ce spune domnul?Pamantul este asternutul picioarelor mele.Atunci cand el a mers in templu si a inceput sa rastoarne tarabele vanzatorilor,nu a lasat voie asa ceva.Atunci noi putem sa lasam pragul pe care el isi asterne picioarele murdarit de bani,afaceristi e.t.c?

    • Bozga Laura zice:

      Draga nicu,daca nu te superi tu din ce adunare faci parte?

  7. nicu zice:

    Si daca Christos este singura cauza care a ajuns pana la cer, singura cauza peste care s-a coborat foc din cer, atunci suntem noi mai buni decat el? Cauza noastra, intrece ea pe cea a lui Christos?
    ” OARE PENTRU noi,CARE NE SFASIEM IN MINIA noastra, S-AJUNGA PUSTIU PAMANTUL SI SA SE STRAMUTE STANCILE DIN LOCUL LOR?” – IOV 18:4

  8. nicu zice:

    Draga seba, este putin probabil ca va fi vorba de niste cipuri, aceasta este mai degraba o diversiune, dar si daca va fi sa fie niste cipuri la mijloc, atunci normal ca nu le vom primi.Chestiunea 666 este mai degraba faptul de-a te instraina,lepada de patria ta, neamul tau si de crucea ce o poarta acesta. Pentru noi Romanii, aceasta va insemna in prima faza sa ne americanizam(ca si ciocolata aia), rusificam, maghiarizam, sa ne rusinam de Romania care poarta stigmatele lui Christos, sa ne prostituam, sa iesim din dragostea lui Christos. Chestiunea 666 incepe cu noi Romanii si ajunge sa cuprinda intreg pamantul. Abia numai al treilea 6 va cuprinde intreg pamantul si va fi cel mai subtil, va fi sub forma de lumina si va insela pe multi materialisti.
    Primul 6 este insusi Presedintele Traian Basescu.

    • nicu zice:

      Cei dinainte de Traian Basescu nu sunt mai putin vinovati, toti au dus o politica de rastignire a Romaniei, toti sunt niste IUDE. Ei au primit suportul masiv al Americii, a Izabelei, femeia ce stapaneste peste Europa. Romania va fi rastignita si haina(tara) lui va fi impartita intre dusmanii Romaniei. Nu este adevarat cum s-a strigat acum 20 de ani, cum ca TELEVIZIUNEA E CU NOI, televiziunea le apartine acestor IUDE prin care ne vand printr-un sarut.

      • seba zice:

        Tare as vrea sa stiu cu adevarat daca sunteti d/voastra Nicu ortodox ,deoarece sa nu confundam ca ortodocsii stiu ca pana va fii izgonit Satana in pustiu (Apocalipsa) noi trebuie sa stam sub veghe .Si cand vedem ca apare atati de 666 pe toate produsele si mai nou cipuri de implantare care se aplica pe oameni, pana in tarile apropiate noua,noi ce facem ca ortodocsi :facem un referendum …indrumam sa mearga lumea mai multa la Biserica pentru catoate ne vin din pacatele noastre si indiferenta in care traim;-dar nicidecum nu spunem ca a aparut antihristul ca sa speriem populatia .Oricum tragem atentia ca lucrarea lui a inceput si nu intarzie sa apara materializat in om acest 666.
        Ca primul 6 o fi fost Basescu ,n-am de unde a stii poate ca Hilary Clinton sau alt mason influent a fost primul 6.Dar,oricum nu se dicteaza de la Casa Alba,daca ma intelegeti ce zic.

  9. Bozga Laura zice:

    Si iliescu al catelea 6 este?cu siguranta el a fost primul care a inceput sa ne vinda tara.Mai bine spus el a construit ,,piata de vinzare a tarii”.

  10. MIHAI zice:

    CU RISCUL DE A SUPARA PE CEI INDOCTRINATI SI INTOXICATI DE POLITICA RELIGIOASA , LA DEGRADAREA SOCIO-CULTURALA SI PSIHOLOGICA , O CONTRIBUTIE MAJORA O AU TOATE RELIGIILE , CARE AU ROLUL DE A MANIPULA MASELE IGNORANTE . DUMNEZEU , NU ARE NICI O LEGATURA CU INSTITUTIILE RELIGIOASE , INDIFERENT SUB CE NUME FUNCTIONEAZA ACESTEA , SI FUNCTIONEAZA BINE ! DOVADA CA-SI ATING SCOPURILE – IGNORANTA , BIGOTISMUL SI SARACIA IN CARE SE AFLA MASA MANIPULATA IN COMPARATIE CU INSTITUTIILE GRELIGIOASE , AI CAROR FUNCTIONARI AU UN MOD DE VIATA PROMISCUU , VENITURI ONEROASE , OPULENTA SI MULTE ALTE BENEFICII !!!!!!!!!!!!!!!!!!

    • seba zice:

      Mihai esti baiat destept, cu studii, dar nu stii cine are banii si cine are banii castigati cu onoare(chiar ortodox sa fie preotul ,ii da sa zic Becali 5000 de parai pe o slujba,preotul raspunde ce face cu banii!)Ce spun Apostolii cine va putea intra in rai bogat fiind?.
      Dar,continuu in sens mai profund sa intelegi de taranul iobag :ce stia el ce sume se dadeau turcilor ca sa fim incontinoare ortodocsi si am ajuns noi azi ingamfati sa vorbim de „birocratia bisericeasca„,mai ales in ortodoxie.Masele ignorante si manipulate au fost cei ce au dat ortodoxia pe un cojoc sau prin faptul de a-l imbuna pe Dumnezeu cum fac Romano-Catolicii.Greco -Catolicii au salarii bune de mii de euro din padurile care nu le-au udat ei,la parohii mici ,mii de hectare in zona Beius;Stana de Vale etc asta o stiu eu cu acte vazute.In Bihor,a se vedea schitul Huta-cum a castigat poienita unde in jur erau numai greco-catolici!!!!!!
      In afara de ortodocsi toti au pe dumnezeul lui(jucaria lui) de care se foloseste sa-i fie bine,da, cat mai bine!

  11. nicu zice:

    Ma-ti intrebat ce religie am, vreau sa va spun ca daca am un scop in viata, acela nu este sa marturisesc despre o religie si nici macar despre mine insumi ci despre cel ce vine dupa mine si care este mai mare decat mine. El este mielul lui Dumnezeu care ridica pacatele lumii, painea care se coboara din cer din care daca mananci, in veci nu iti va mai fi foame.

  12. nicu zice:

    Un copil ni se va naste, un fiu ni se va da si DOMNIA va fi pe umarul lui. Il vor numi MINUNAT SFATUITOR, DUMNEZEU PUTERNIC, PRINT AL PACII.

  13. sarber zice:

    Oare cand o sa realizam ca de fapt tot raul se afla in noi, in faptul ca privim aceasta lume numai in directia noastra, numai pentru a ne fi noua bine, ceea ce este total opus felului in care relationeaza restul Naturii? Cand o sa realizam ca de fapt facem parte dintr-un singur intreg, ca suntem legati intre noi si doar egoismul nostru ne impiedica sa vedem aceste legaturi? Cand o sa reusim sa privim cu adevarat in exterior, sa ii privim pe ceilalti cu iubire, sa aplicam cu adevarat principiul Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti? Cand o sa devenim la fel ca celulele din organismul nostru, care actioneaz doar altruist, consumand doar ceea ce au cu adevarat nevoie si lucrand pentru intreg organismul?
    Noi suntem ca celulele dintr-un organism, suntem parte a aceluiasi suflet comun, iar Dumnezeu este iubirea dintre noi, este sursa care da viata acestui organism. Si oare cati dintre noi Il percep cu adevarat pe Dumnezeu…?

    • seba zice:

      Draga sarber ,stim noi ce-i sfintenia stim noi ce-i un sfant?.Astea pot fi legende sau trairi adevarate in oamenii care vorbesc si au puterea sa vorbesca despre sfintenie ,sfinti ,Dumnezeu.Eu as indrazni caci filocalia este scrierea sfintilor in lumina lui Dumnezeu,iar aceasta lumina se simte ca sfintenie si ca indumnezeire a omului ;atunci cand egoul nostru lasa pe Dumnezeu in noi.Iar Natura n-are ce face aici,vedem cum sfintii nu dau importanta pe materie sau natura si mergeau in pustiul pustiului,nevrand sa auda nici o bucurie din Natura!Intradevar egoismul ne desparte de aproapele,dar porunca este altfel data :Iubeste pe Dumnezeu din toata inima ta si din tot cugetul tau si din toata fiinta ta ,caci numai atunci ne vom indrepta usor catre iubirea aproapelui.Altfel nu avem duhul lui Dumnezeu in noi care ne ajuta la iubire interpersonala,decat formal, ca niste caini rapitori (sectari-prin prozelitism)fara inima curata si oamenii simt asta ca avem duhul lumesc si nu al dragostei de aproapele, defapt fie ca suntem ortodocsi sau sectari.Caci Dumnezeu n-a venit sa ne asculte pacatele, sau sa ne usureze inimile sau constiinta- ca sa mergem acasa in pace ,Deoarece mai repede se mantuieste un vames,un talhar sau o curva-care se pocaiesc; decat un om care pare drept sub toate aspectele,deoarece el nu mai are ce aduce lui Dumnezeu: zicand ca acuma sunt usurat cu constiinta s.a.m.d.Ci ca noi sa ne schimbam asemenea Lui:toti sunteti Dumnezei si Fii ai Celui Preainalt!
      Si deaici mantuirea este problematica ,caci nimeni nu se mantuieste sub forma de perceptie a lui Dumnezeu,decat daca isi da duhul Sfintei Treimi sau monadei tearhihice care te face dumnezeu dupa har ,dar numai cine leapada tot ce-i lumesc si ajunge sa vada in inima lui cum se invart cuvintele :„Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma pe mine pacatosul„in inima repectivului individ.Dar sunt multe capcane adica nu introducem mintea fortat cu Doamne IIsuse Hristoase …deoarece sigur ca va intra cu vreo prostie a mintii noastre in inima ,ci de la sine trebuie sa coboare.Asta ii treapta care te inalta spre Dumnezeu si Dumnezeu vine cu dragoste la tine -Dumnezeu insusi este Dragostea ce schimba mintea o face sa iasa din nimicnicia vietii pamantesti ,spre duhovnicie .Ca Dumnezeu este si Duh si invata cu suflare noua de duh omul reinait din pacat….as putea vorbi la nesfarsit dar sper ca din cuvinte putine sa intelegem ce Dumnezeu avem .Cum spunea un sfant :ce pretentie vom avea dincolo pe cealalta lume daca aici nu l-am vazut pe Dumnezeu,in inima noastra uscata.
      Iar sufletul nu-i comun frate,dar relationam intre suflete ca unele ce au nevoie de comunicare.Lipsa de comuniune este iadul sau de comunicare ,de insingurare in proriul eu…ce duce la nestiinta pacatului s.a.m.d.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s