Marcu Ascetul-Necazurile, cari vin asupra oamenilor, sunt roadele păcatelor proprii.

Trupul pofteşte împotriva duhului şi duhul împotriva trupului

În cele scrise mai jos se va respinge de către cei ce cred tare şi cunosc adevărul, credinţa greşită în faptele din afară.

2.    Domnul, vrând să arate că orice poruncă e o datorie, iar pe de altă parte că înfierea se dă oamenilor în dar pentru sângele Său, zice : „Când veţi fi făcut toate cele poruncite vouă, ziceţi: slugi netrebnice suntem şi ceea ce am fost datori să facem, aceea am făcut*.2) Deci împărăţia Cerurilor nu este plata faptelor, ci harul Stăpânului, gătit slugilor credincioase.
3.    Robul nu cere slobozirea ca plată, ci mulţumeşte pentru ea, ca un îndatorat, şi o primeşte în dar.
4.    Hristos a murit, după Scripturi, pentru păcatele noastre şi celor ce îi slujesc bine, le dărueşte slobozirea. Căci zice: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voiu pune ; intră întru bucuria Domnului tău”.3)
5.    Încă nu e slugă credincioasă cel ce se razimă pe simpla cunoştinţe ; ci cel ce crede prin ascultare lui Hristos, care a poruncit.
6.    Cel ce cinsteşte pe Stăpânul, împlineşte cele poruncite. Iar greşind sau neascultând, rabdă urmările cari i se cuvin.
7.    Dacă eşti iubitor de învăţătură, fă-te iubitor şi de osteneală. Căci simpla cunoştinţă îngâmfă pe om.
8.    încercările, cari ne vin pe neaşteptate, ne învaţă cu bun rost, să fim iubitori de osteneală şi ne atrag, chiar dacă nu vrem, la pocăinţă.
9.    Necazurile, cari vin asupra oamenilor, sunt roadele păcatelor proprii. Iar dacă le răbdăm prin rugăciune, ne vom bucura iarăşi de venirea lucrurilor bune.
10.    Unii oameni, fiind lăudaţi pentru virtute, s’au lăsat cuceriţi de plăcere, iar plăcerea aceasta nutrită de slava deşartă au socotit-o mângâiere. Alţii, mustraţi pentru păcat, s’au umplut de durere, şi durerea cea spre folos au socotit-o lucrare a păcatului.
11.    Toti aceia cari, pentru faptul că se nevoiesc, dispreţuesc pe cei mai nebăgători de samă, socotesc că se îndreaptă din fapte trupeşti. Şi toti cei cari, reze- mându-se pe simpla cunoştinţă, nesocotesc pe cei lipsiţi de cunoştinţă, se găsesc cu mult mai neînţelepţi decât aceia.
12.    Cunoştinţa fără faptele, cari urmează din ea, nu e sigură, chiar dacă e adevărată. Căci fapta este întărirea oricărui lucru.
13.    Adeseori, din negrija pentru fapte, se întunecă şi cunoştinţa. Căci lucrurile, a căror împlinire a fost nesocotită, s’au şters în parte şi din amintire.
14.    Scriptura de aceea ne îndeamnă să dobândim cunoştinţa lui Dumnezeu, ca să-I slujim Lui cum se cuvine prin fapte.
15.    Când împlinim poruncile la arătare, luăm cele cuvenite dela Domnul, pe măsura acestei împliniri; dar ne folosim după scopul ce-1 urmărim.
16.    Cel ce vrea să facă ceva şi nu poate, e socotit de către cunoscătorul de inimi, Dumnezeu, ca şi când ar fi făcut. Iar aceasta trebue să o înţelegem atât cu privire la cele bune, cât şi la cele rele.
17.    Mintea fără trup face multe lucruri bune şi rele» Dar trupul fără minte nu poate iace niciuna din acestea, deoarece legea slobozeniei  se cunoaşte înainte de faptă.
18.    Unii, neîmplinind poruncile, socotesc că cred drept. Alţii, împlinindu-le, aşteaptă împărăţia ca o plată datorată. Şi unii şi alţii greşesc faţă de adevăr.
19.    Stăpânul nu datorează plată robilor; dar iarăşi nici cei ce nu slujesc drept nu dobândesc slobozenia.
20.    Dacă Hristos a murit pentru noi, după Scripturi, şi nu mai trăim nouă înşine, „ci Aceluia care a murit şi a înviat pentru noi”,1) vădit este că suntem datori să-I slujim până la moarte. Cum vom socoti aşa dar înfierea ca ceva ce ni se datorează?
21.    Hristos e Stăpân prin fiinţă şi Stăpân prin opera de mântuire, deoarece, neexistând noi, ne-a făcut, iar murind din pricina păcatului, ne-a răscumpărat prin sângele Său şi celor ce cred le-a dăruit harul.
22.    Când auzi Scriptura zicând că Dumnezeu „va răplăti fiecăruia după faptele sale”,2) să nu înţelegi că e vorba de fapte de o vrednicie egală cu Gheena sau cu împărăţia, ci că Hristos va răsplăti faptele necredinţii în El sau ale credinţii, nu ca un schimbător care cântăreşte preţul lucrurilor de schimb, ci ca Dumnezeu, Ziditorul şi Răscumpărătorul nostru.
23.    Cei ce ne-am învrednicit de baia naşterii de a doua, săvârşim faptele bune nu pentru răsplată, ci pentru păzirea curăţeniei dată nouă.
24.    Tot lucrul bun, pe care-l săvârşim prin firea noastră, ne face să ne reţinem de la răul contrar, dar nu ne poate adăuga un spor de sfinţenie, fără har.
25.    Cei ce se înfrânează, se reţine dela lăcomia pântecelui; cel ce dispreţueşte avuţia, dela sgârcenie; cel liniştit, dela vorbărie; cel curat, dela iubirea de plăceri ; cel cuviincios, dela desfrânare; cel ce se ajunge cu ce are, dela iubirea de argint; cel blând, dela turburare; cel cu cuget smerit, dela slavă deşartă; cel supus, dela iubirea de vrajbă; cel ce mustră, dela făţărie. De aşemenea cel ce se roagă, e străin de desnădejde; săracul, de multă avuţie; mărturisitorul, de tăgăduire; mucenicul, de slujirea la idoli. Vezi cum toată virtutea săvârşită până la moarte, nu e altceva decât reţinerea dela păcat. Iar reţinerea dela păcat e un lucru al firii, nu ceea ce aduce răsplata împărăţiei.
26.    Omul de abia păzeşte cele ale firii lui. Hristos însă, prin cruce, dărueşte înfierea.
27.    Este o poruncă restrânsă şi este alta cuprinză¬toare. Prin cea dintâi, se porunceşte să dăm o parte din ceea ce avem celui ce n’are; printr’a doua, se porun¬ceşte lepădarea de toate avuţiile.
28.    Este o lucrare a harului, necunoscută celui slab la minte; şi este o altă lucrare a păcatului, care seamănă cu adevărul. Dar e bine să nu cercetăm prea stă¬ruitor aceste lucruri, ca să nu rătăcim. Ci toate să le aducem, prin nădejde, lui Dumnezeu, căci el ştie folosul amândurora.
29.    Cel ce vrea să străbată marea spirituală, rabdă îndelung, cugetă smerit, veghiază şi se înfrânează. De se va sili să treacă fără acestea patru, se va turbura cu inima, dar de trecut nu va putea.
30.    Liniştirea e reţinerea dela rele. Iar de-şi va lua cineva cu sine şi cele patru virtuţi, pe lângă rugăciune, nu va avea alt ajutor mai sigur spre starea de nepătimire.
31.    Nu se poate linişti mintea fără trup, precum nu poate fi surpat zidul dintre ele, fără liniştire şi rugăciune. )
32.    „Trupul pofteşte împotriva duhului şi duhul împotriva trupului”. ) iar cei ce umblă în duh nu vor împlini pofta trupului.
33.    Nu există rugăciune desăvârşită fără o chemare a minţii. Iar cugetul care strigă neîmprăştiat, va fi auzit de Domnul.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s