Adevărul este că Libia era o ŢARĂ LIBERĂ

Populaţia Libiei avea mare nevoie de „eliberatorii” occidentali pentru a o  ascăpa de oprimarea regimului Gadhafi. Însă mass-media occidentală, de fapt din  întreaga lume, nu va publica vreodată starea poporului libian ca urmare a  politicii guvernamentale de sub „oprimarea” regimului Gadhafi. Iată cum a fost  oprimat poporul libian:
– Orice cetăţean libian primea credit fără  dobândă.
– În Libia nu existau şomeri. Dacă nu găseau de lucru, statul le  asigura salariul ca şi cum ar fi lucrat.
– Elevii de la şcolile de  meserii, primeau salariul mediu al acestei meserii, pe toată durata  şcolarizării.
– Tinerii libieni, înscrişi la o falcultate, oriunde în  lume, primeau 2.500 euro, plus aveau întreţinerea asigurată.
– Tinerii  căsătoriţi primeau locuinţă gratis.
Adevărul este că Libia era o ŢARĂ  LIBERĂ, al cărui preşedinte era iubit de popor. M-am convins de toate acestea,  dar şi cele pe care le voi mai prezenta, deoarece pe timpul cât am activat la  fosta Unitate Specială de Luptă Antiteroristă am fost de două ori în această  ţară. Până la pensionarea mea în aprilie 1986, am participat la toate vizitele  pe care „Sfinxul”  – aşa l-am poreclit noi, uslaşii, pe preşedintele Gadhafi,  din cauza imobilităţiii feţei – le-a făcut în România. Studenţii şi doctoranzii  libieni se înghesuiau să-i atingă o parte a corpului. Întotdeauna escorta sa,  formată exclusiv din femei, îi ţinea la respect.
Am avut multe cunoştinţe  şi amici care au lucrat 2-3 ani în Libia ca muncitori în construcţii, asistente  sanitare ori medici. Erau foarte mulţumiţi de modul în care erau trataţi şi  mi-au confirmat multe lucuri pe care le ştiam. Cel mai mult au suferit din cauză  că nu aveau voie să consume alcool.
În Libia, învăţământul şi  spitalizarea erau gratuite. Oraşele erau de o curăţenie exemplară. Nu întâlneai  cerşetori nici să cauţi cu lumânarea.
Fiind un mare exportator de petrol,  Libia avea un foarte ridicat nivel de trai al locuitorilor. La o populaţie ceva  mai mare de 6 milioane de locuitori, numărul studenţilor era de aproape 2  milioane! În 2010 PIB-ul a fost de 12.062 dolari pe locuitor, lucru recunoscut  de FMI. Speranţa de viaţă 74 de ani, cea mai mare din Africa, întrecând chiar  ţări din Europa.
Acesta adevăruri, prezentate doar parţial, au fost  ascunse cu bună-ştiinţă de mass-media internaţională, atât pe timpul inavaziei  cât şi după fuga dictatorului. Am rămas cu un  gust amar când televiziunile din  România se întreceaeu în a prezenta opulenţa în care trăia „dicatorul sângeros”,  fără a prezenta nimic din cele de mai sus. Dacă asigura un trai exemplar  populaţiei, avea tot dreptul să trăiască în opulenţă. Aceasta este părerea mea.
În alte două materiale am prezentat adevărul privind războiul din Libia.  Aşa că nu mai insist.
Scot în evidenţă doar că, acum, guvernanţii libieni  fac apel la comunitatea internaţiopnală pentru a ajuta Libia cu hrană, apă,  medicamete şi bani. Elita mondială şi-a mai atins un scop…

LA GRANIŢA  DE EST A UNIUNII EUROPENE 124.000 DE ROMÂNI PE CALE DE DISPARIŢIE

Odessa  este poarta Ucrainei dinspre Marea Neagră, o staţiune de odihnă, capitala  regiunii cu acelaşi nume din  Ucraina. Până la graniţa cu Uniunea Europeană mai  sunt câţiva zeci de kilometri. În localităţile din acestă regiune trăiesc circa  124.000 de români. Supuşi unui proces brutal de asmiliare, aceştia sunt pe cale  de dispariţie. Când vine vorba despre aceşti români, autorităţile nu ţin cont de  tratatele internaţionale, de legislaţia internă. Deşi aspiră la integrarea în  Uniunea Europeană, când e vorba de românii din regiunea Odessa, reglementările  europene nu au nici o valoare. Cum s-a ajuns în această situaţie?
Regiunea cuprinsă între limanul Nistrului, Republica Moldova, Delta Dunării şi  Marea Neagră este cunoscută sub mai multe denumirir: Bugeac, Basarabia de Sud,  judeţele Ismail şi Bolgrad, fiind tratată de-a lungul anilor ca o minge de ping  pong.

PUŢINĂ ISTORIE

Până în anul 1812 a făcut parte din vechiul  principat al Moldovei. Prin Tratatul de la Bucureşti, Imperiul Otoman ceda  Rusiei Buceacul, un  teritoriu care nu i-a aparţinut niciodată. A fost o cedare  din partea statului român, cum vor fi multe altele. „Înfrîntă în Crimeea, de  către Marile Puteri aliate Turciei, Rusia este nevoită, în 1856, să întoarcă  Principatului Moldovei o bună parte din Bugeac: vestul şi toată linia Dunării,  inclusiv o îngustă ieşire la mare în dreptul satului Jibrieni, cu o suprafaţă  totală de 10.977 km2. Restituirea acestor teritorii s-a făcut în urma unor  complicate negocieri între Franţa, Austria, Anglia şi Rusia (Imperiul Otoman, şi  cu atît mai mult Principatele, erau spectatori)” (1)..
Deşi cunoştea prea  bine, fie şi numai din rapoartele consulului de la Iaşi, Victor Place,  românitatea întregii Basarabii, Napoleon al III-lea al Franţei a dorit să  menajeze Rusia, un posibil viitor aliat, şi nu a impus, ca de altfel nici  Austria, părăsirea întregului teritoriu ocupat cu cîteva decenii înainte, ci  doar a malurilor Dunării. De altfel, Tratatul de pace de la Paris, din 30 martie  1856, a fost modificat printr-un protocol, care înapoia Turciei Delta şi Insula  Şerpilor, atribuite iniţial Moldovei; memorandumul Adunării ad-hoc de la Iaşi,  prin care se argumenta românitatea Deltei şi se cerea restituirea sa, a fost  ignorat. Totodată, Rusia reuşea să recîştige, în schimbul oraşului Bolgrad, din  care făcuse o chestiune de amploare europeană, 329 de verste pătrate (cca. 350  km2) din pămîntul basarabean retrocedat, iniţial, Principatului Moldovei. În  teritoriile revenite la Moldova s-au păstrat toate drepturile coloniştilor  bulgari şi găgăuzi aşezaţi după 1812, precum şi posesiunile lor. Divanul a  aprobat, prin lege, funcţionarea şcolilor primare de limbă bulgară, avînd ca  obiect de studiu şi limba română. A fost sprijinită înfiinţarea unei biblioteci  şi a unei tipografii la Bolgrad (1860). De asemenea, încă din 1858 s-a deschis  Liceul bulgar din Bolgrad, care a primit şi o bază economică, şi anume dreptul  de exploatare a lacurilor dunărene. Acest liceu, deschis în Bugeac înaintea  vreunei şcoli similare de limbă română, a avut rolul cel mai important în  formarea generaţiei care a restabilit statalitatea Bulgariei. O vreme,  atitudinea coloniştilor bulgari faţă de administraţia românească a fost de  respingere violentă; s-au revoltat în 1860, au cerut guvernare directă de la  Istanbul, iar către cancelariile diplomatice au redactat proteste şi au publicat  broşuri precum “Les atrocites du gouvernement moldave” (1861). Ele au fost  primite cu răceală pentru că, aşa cum a recunoscut unul dintre autori, nu atît  necazurile pricinuite de unii funcţionari, cît banii şi instigaţiile Imperiului  Ţarist i-au îndemnat la agitaţii. În scurt timp, emiţîndu-se şi un decret ce  întărea drepturile acestei minorităţi, tensiunea se risipeşte.
Bugeacul a  făcut parte din statul român, constituit în acei ani, prin dubla alegere, la  Iaşi şi Bucureşti, a domnului Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866). Reformele  legendarului Cuza-Vodă şi ale primului său ministru, Mihail Kogălniceanu (ale  cărui origini sînt într-adevăr legate de Cogîlnicul Bugeacului) au determinat  stabilirea capitalei la Bucureşti, organizarea armatei şi a jandarmeriei, a  învăţămîntului primar gratuit şi obligatoriu, a primelor Universităţi (Iaşi şi  Bucureşti); de asemenea, a fost secularizată averea mănăstirilor (care ocupau un  sfert din pămînturi şi erau controlate de clerul grec), s-a impus sistemul  metric (“ocaua lui Cuza”) şi, mai ales, s-a realizat actul de împroprietărire cu  pămînt a ţăranilor (1864). Doi ani mai tîrziu, primul domnitor al României a  fost constrîns să abdice. Statul s-a menţinut sub forma unui principat, apoi  (1881) a unui regat parlamentar, condus de Carol I de Hohenzollern (1866 –  1914).Ţinutul basarabean redobîndit în 1856 a fost împărţit în trei judeţe:  Cahul, Bolgrad şi Ismail, cuprinzînd comune urbane şi comune rurale. În fiecare  comună s-au înfiinţat şcoli primare de băieţi şi de fete, precum şi şcoli  secundare la Ismail (Şcoala normală de învăţători rurali, Seminarul ortodox,  liceul, din 1873), Cahul (şcoală de catiheţi); fiinţa, de asemenea, Liceul  bulgar din Bolgrad. Cazinoul comercial din Ismail a întreţinut şi un gimnaziu de  băieţi, cu profil economic. Tot la Ismail s-a organizat şi Episcopia Dunării de  Jos (1864), aici fiind intronizat eruditul ierarh Melchisedec Ştefănescu. Ea  acoperea judeţele Ismail, Bolgrad, Covurlui şi Brăila, în timp ce judeţul Cahul  depindea de episcopia de la Huşi. La început, situaţia bisericii din ţinut  fusese mai mult decît precară: în 1857 consistoriul ecleziastic pentru Basarabia  socotea nu mai mult de zece preoţi corespunzător pregătiţi. În acelaşi an s-a  deschis la Ismail o şcoală primară şi seminarială, în limbile română şi rusă.  Seminarul de pe lîngă Episcopia Dunării de Jos s-a deschis în 1864, formînd  preoţi pentru judeţele mai sus amintite. Gavriil Muzicescu, originar din Ismail,  a funcţionat cîţiva ani (1866 – 1871) ca profesor de muzică la acest  seminar.
Între personalităţile care se ridică de aici amintim şi pe mareşalul  şi omul politic Alexandru Averescu (1859 – 1938). El s-a născut în satul Babele  (azi Oziornoie) de pe malul lacului Ialpug, clasele primare urmîndu-le la  Ismail. Lunga sa carieră militară a început cu voluntariatul în Războiul de  independenţă şi a culminat cu apărarea Văii Oituzului şi victoria de la Mărăşti,  în vara anului 1917, după care s-a angajat în viaţa politică.
Bugeacul  a fost reocupat de către Imperiul Rus în 1878. Trupele sale sosiseră în ţară cu  permisiunea, riguros condiţionată, a României (convorbirile de la Balta – Liman)  şi trecuseră Dunărea, într-un nou război ruso-turc. După ce Mihail Kogălniceanu  a proclamat Independenţa (9 mai 1877), armatele româneşti au fost solicitate, în  urma înfrîngerilor ruseşti, să treacă Dunărea la rîndul lor şi să participe la  lupte. Turcii au fost respinşi pînă aproape de Istanbul. Rusia şi-a însuşit o  parte din teritoriul aliatei sale România, motivînd că Basarabia este pentru  sine o chestiune de onoare, că minoritatea bulgară de aici a fost prost tratată,  că, în sfîrşit, cedează României o parte din Imperiul Otoman – Dobrogea, pînă la  linia Silistra – Mangalia.
În ziarul “Timpul”, urmărind pas cu pas această  tîlhărie, Mihai Eminescu indică termenii reali ai problemei; “Dacă Rusia voieşte  într-adevăr să realizeze teoria graniţelor naturale, atuncea ar trebui să  anexeze toată România, dacă cerinţa de graniţe naturale ar fi… un drept. Noi  ştim că sub pretextul de-a avea graniţe naturale s-au putea cuceri universul  întreg”. În acelaşi timp, criticînd teama şi slăbiciunile politicienilor români,  el a stabilit poziţia de principiu faţă de insolenţa imperială: “Rusia voieşte  să ia Basarabia cu orice preţ: noi nu primim nici un preţ.”
În toamna anului  1878, în urma hotărîrilor Tratatului de pace de la Berlin, la care România nu a  putut lua parte decît printr-un protest al ministrului de externe, Mihail  Kogălniceanu, colţul de sud-vest al Basarabiei este reîncorporat Rusiei. S-a  suprimat legătura românilor cu ţara, s-a interzis alfabetul latin şi apelativul  de român, Episcopia Dunării d Jos a fost retrasă la Galaţi, slujbele bisericeşti  au fost admise doar în ruseşte, în învăţămînt au fost închise iarăşi toate  şcolile româneşti, adică liceul clasic complet de la Bolgrad, o şcoală normală,  un gimnaziu cu seminar, două gimnazii de fete, 7 şcoli primare urbane, 124 şcoli  primare rurale. Pînă la prăbuşirea Imperiului ţarist, în 1917, nici o oră de  curs nu s-a mai ţinut în Bugeac, de altfel ca în toată Basarabia, în limba  română.
Un fapt puţin cunoscut este că sistemul instituţional românesc a  persistat, într-o anumită măsură, şi după reanexarea din 1878. În Bugeacul fost  românesc s-a păstrat ca diviziune administrativă judeţul (judeţele Cahul şi  Ismail), cu consilii, în loc de “zemstve”, comune, în loc de obştii şi  “voloste”. S-a păstrat şi codul civil al României, în vigoare la data  anexării.
Către 1900, cîmpia Bugeacului aparţinea, în cea mai mare parte,  noilor veniţi. Ţăranii colonizaţi aici deţineau suprafeţe cu mult superioare  mediei din “gubernia” Basarabiei: în judeţul Cetatea Albă 99.6% din proprietăţi  cuprindeau peste 5 deseatine (5,5 ha) de teren, în timp ce în Basarabia  centrală, cu populaţie aproape exclusiv românească, această proporţie era de  6,7% în judeţul Orhei, 19,9% în judeţul Lăpuşna.
Autoritatea ecleziastică  duce aceeaşi politică anticreştină, în care se distinge acum un alt episcop,  fost colonel în armata ţaristă şi fost infractor – episcopul Serafim. Confirmînd  spusele lui Napoleon – “un arhiepiscop e în acelaşi timp şi un inspector de  poliţie” – el a fost intronat, în 1908, ca să înlăture “moldofilismul” unor  preoţi, adică mişcarea de renaştere naţională, ce prindea contur în anii de după  Revoluţia rusă din 1905. În Bugeac, pentru a contracara acest curent, s-au  înfiinţat un vicariat şi o mănăstire rusă; Serafim considera că s-a făcut puţin  pentru aderarea acestei “părţi spălate de Dunăre” la “spiritul pravoslavnic rus  şi la cultura rusă”. Totuşi, speriat de călugărul Inochentie de la Balta, care  îi grupa pe moldoveni în mişcarea sa, Serafim a trebuit să admită susţinerea de  predici şi discursuri de combatere în limba română. Trebuie să adăugăm că  “inochentismul”, cu toată cumplita prigoană, este activ pînă astăzi, mai ales în  satele româneşti de la est de Nistru, şi constituie un factor ignorat încă, deşi  esenţial, de conservare a naţionalităţii.
Revoluţia de la 1905, care are  drept explicaţie imediată înfrîngerea Rusiei de către Japonia, a rezonat  puternic şi în conştiinţele româneşti din Bugeac. În 1906, din Ismail s-a trimis  către ţar următoarea telegramă: “Noi locuitorii oraşului Ismail şi ai  mahalalelor ne declarăm solidari cu Duma (Parlamentul Rusiei – n.n.) cerem cu  stăruinţă amnistie şi drepturi naţionale”. Însă, la alegerile pentru Dumă,  Basarabia nu a trimis nici un deputat român (din 9 locuri). Explicaţia este  simplă, dacă vom preciza că mulţi lideri români – precum, în Bugeac, Mircea  Bondariu (învăţător din Cetatea Albă), Bolzuş şi Gălăţeanu de la Comrat,  Captarencu şi Vornicu, din Gălileşti – Gheltova – au fost arestaţi şi eliberaţi  în ajunul deschiderii Parlamentului, deja ales (27 aprilie 1906).
În Duma de  la Sankt Petersburg s-a depus, în 1911, un proiect de lege pentru funcţionarea  şcolilor primare. Deputatul (lipovean) al Basarabiei, Gulikin, a fost de părere  ca şi moldovenii să aibă dreptul la acest fel de învăţămînt. Consultaţi,  ceilalţi deputaţi ai guberniei Basarabia s-au opus; în răspunsul său, deputatul  Purişchevici  (al cărui nume este legat de mai multe pogromuri organizate, cu  sprijinul autorităţilor, în oraşele Basarabiei) a arătat că moldovenii sînt  nedemni de cultură, “sălbăticiuni”, ca de altfel şi iacuţii, bureaţii,  ceremîşii, osteacii, ţiganii!
Cu toată politica de ignorare voită, asuprire  şi dispreţ, ideea naţionalităţii s-a păstrat mereu vie între autohtoni. În satul  Zaim din partea tighineană a Bugeacului se forma în aceşti ani Alexei Mateevici,  marele apostol al românismului, autorul supremei definiri poetice a limbii  române.

PERICOLUL MOLDOVENISMULUI

De reţinut: toate aceste mişcări au  avut drept rezultat amestecul teritoriilor şi populaţiilor istorice, fapt ce a  generat probleme politice şi etnice în regiune, nerezolvate nici în prezent.  S-au întocmit nenumărate studii istorice care inventariau toate aceste  nedreptăţi din tratatele internaţionale. Rezultatele directe ale acestora sunt:  conflictul îngheţat din Transnistria, situaţia din Republica Moldova şi politica  procesului de asimilare brutală a românilor din Buceac. Dar şi perpetuarea  recunoşterii „limbii moldoveneşti”, ca diferită de cea româînească.
Interesant este că, până în 1924, chestiunea „limbii moldoveneşti” nici măcar nu  a fost pusă în discuţie. De-a lungul timpului au existat referiri la „limba  moldovenească” ca limbă vorbită de locuitorii statului medieval Moldova, însă  autorii au subliniat de fiecare dată că este identică cu limba vorbită de  românii din Valahia şi Transilvania. Deci, până în 1924 nu a fost negată  unitatea limbii române. În acel an, „Uniunea Sovietică a înfiinţat în stânga  Nistrului Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească (RASSM), cu  scopul dezmembrării şi sovietizării României” (2). În această republică a fost  pusă în circulaţie termenul de „limbă moldovenească”, de unde existenţa etniei  „moldoveneşti” complet separată de cea românească. Prin toate mijloacele,  sistemul sovietic a promovat această teorie, iar după ocuparea Basarabiei de  către Unihea Sovietică, teoria moldovenismului a devenit dogmă de stat. După  1991 a pătruns şi în Ucraina, deoarece autorităţilor de la Kiev le convine de  minune despărţirea minorităţii româneşti din Ucraina în două facţiuni. Astfel  că, la recensământul din 2001, în Ucraina au fost înregistraţi 275.000 de  moldoveni şi 151.000 de români. În loc să existe o singură etnie – români sau  moldoveni, care ar fi urcat această minoritate pe locul doi în Ucraina, imediat  după cea rusă, aşa e pe locurile trei şi şapte.
Biserici demolate, şcoli  desfiinţate şi în paragină, sărăcie cumplită în satele locuite de români,  amenimnţarea represiunii pluteşte deasupra românilor din regiunea Odessa.
Doi junralişti curajoşi: George Damian şi Cătăşin Vărzaru, în vara anului 2010,  timp de două săptămâni, au colindat satele depopulate din regiune, au stat de  vorbă cu românii, şi nu au avut nevoie de interpret. Au văzut în acţiune  procesul de deznaţionalizare şi s-au întristat. Au văzut cu ochii lor cum este  ştearsă de pe suprafaţa pământului cultura a peste 120.000 de români. Impresiile  le-au publicat în volumul „Românii din Bugeac pe cale de dispariţie”, pe care  l-au lansat pe data de 1 februarie 2011 la Muzeul de Istorie al Municipiului  Bucureşti (Palatul Şuţu, Bd. I.C.Brătianu nr.2)

Scris de Teodor FILIP

Surse: 1. http://astra.iasi;
2. http://www.ziuaveche.ro

www.ne-cenzurat.ro

Acest articol a fost publicat în STIATI CA... și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s