DESPRE SFÂNTA ŞI FALSA TRADIŢIE

CUVÂNT CĂTRE CREŞTINII ORTODOCŞI

Preot Ioan

Motto:„Fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră“ (2 Tesaloniceni 2:15).

SFÂNTA TRADIŢIE

După cum ştim, credinţa noastră se întemeiază pe adevăruri descoperite de Dumnezeu, adică pe Revelaţia sau Descoperirea dumnezeiască. Revelaţia dumnezeiască se săvârşeşte pe cale naturală prin cunoaşterea lui Dumnezeu din măreţia naturii şi pe cale supranaturală, pe calea credinţei.

Deci, Dumnezeu S-a descoperit oamenilor „în multe rânduri şi în multe feluri“ (Evrei 1:1), dându-le acestora învăţătura necesară mântuirii, învăţătură care s-a păstrat nealterată în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie. Şi pentru că în Sfânta Scriptură nu sunt scrise „toate câte a făcut Iisus“ (Ioan 20:30-31), Biserica s-a preocupat să păstreze şi învăţătura nescrisă, astfel luând naştere SFÂNTA TRADIŢIE.

CUM PUTEM DEFINI SFÂNTA TRADIŢIE ?

Sfânta Tradiţie sau Predania, este acea învăţătură divină, păstrată de Biserică şi transmisă apoi prin viu grai, din generaţie în generaţie. Întreaga învăţătură a Mântuitorului Iisus Hristos a fost o Sfântă Tradiţie, pentru că El nu a scris nimic. Din această învăţătură orală, pentru diverse nevoi, o parte s-a scris (Sfânta Scriptură), iar altă parte nu s-a scris imediat (Sfânta Tradiţie propriu-zisă), ci în timp. Indiscutabil, atât Sfânta Scriptură cât şi Sfânta Tradiţie AVEAU ŞI AU aceeaşi valoare mântuitoare (2 Tesaloniceni 3:6-14).

CUM S-A NĂSCUT SFÂNTA TRADIŢIE ?

După cum am văzut, predica Domnului Iisus a fost începutul Sfintei Tradiţii creştine. Mântuitorul însă, nu a scris nimic şi nici nu a poruncit să se scrie ceva. El a poruncit să propovăduiască (Sfinţii Apostoli) Evanghelia la toată făptura: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh“ (Matei 28:19). Aşadar, Sfinţii Apostoli, dorind a împlini porunca Mântuitorului, nu s-au grăbit să scrie învăţătura Sa. Ei au predicat şi astfel, predica Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli şi a altor ucenici, a dat naştere la Sfânta Tradiţie.

Dovadă este şi numărul mic de scrieri (păstrate) pe care le avem în Noul Testament. Aceste cărţi au fost scrise din necesitate şi nu aveau scopul de a cuprinde toată învăţătura Mântuitorului, căci „sunt încă şi multe altele pe care le-a făcut Iisus, care, dacă s-ar fi scris una câte una, socotesc că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin“(Ioan 21:25).

CUM S-A FIXAT ŞI CUM S-A PĂSTRAT SFÂNTA TRADIŢIE ?

Dat fiind faptul că, în perioada primară, creştinii nu făceau mare diferenţă între cuvântul scris (Noul Testament), şi cuvântul păstrat oral (Sfânta Tradiţie), este normal să credem că ei le păstrau cu sfinţenie pe amândouă. Sfinţii Apostoli şi apoi Sfinţii Părinţi, au fost foarte atenţi şi au supravegheat să nu fie pierdută sau alterată vreo învăţătură din Sfânta Tradiţie.

De aceea Sfântul IRINEU DE LYON spunea că: „Tradiţia a ajuns la noi prin supraveghere, fără a se născoci scrieri, căci ea este o practică foarte deplină, neprimind nici adaos, nici micşorare“ (Contra ereziilor, 2:9).

FERICITUL AUGUSTIN spunea că: „Marii teologi ai lumii au ţinut ce au găsit în Biserică. Ce au învăţat de la înaintaşii lor, au învăţat şi ei pe alţii. Ce au primit de la părinţi aceea au dat fiilor“ (Contra lui Iulian).

Aşadar, Sfânta Biserică fiind „Stâlp şi temelie a adevărului“ (1Timotei 3:15), era normal să se preocupe, să fixeze şi să păstreze Sfânta Tradiţie. Astfel că, în timp, această învăţătură nescrisă a început să fie trecută în scris. Începând cu secolul II şi terminând cu secolul VIII, Sfânta Tradiţie s-a fixat în scrierile părinţilor apostolici şi ale părinţilor bisericeşti, precum şi în alte feluri de scrieri, păstrate toate de Sfânta Biserică. (Exemplu: În cărţile de slujbă, în hotărârile Sinoadelor Ecumenice, în mărturiile martirilor etc.).

CARE SUNT ASPECTELE SFINTEI TRADIŢII CREŞTINE ?

Sfânta Tradiţie, după învăţătură, este neschimbabilă. Acesta este aspectul principal, numit Neschimbabil sau Statornic. Dar după felul cum sunt formulate de exemplu dogmele sau după felul în care se organizează viaţa Bisericii etc., Sfânta Tradiţie este Schimbabilă sau Dinamică. Putem vorbi de trei etape în Sfânta Tradiţie:

1. Tradiţia Mântuitorului

2. Tradiţia Sfinţilor Apostoli

3. Tradiţia Bisericii

CARE ESTE ROLUL ŞI IMPORTANŢA

SFINTEI TRADIŢII CREŞTINE ?

Marele rol al Sfintei Tradiţii creştine, este acela de a păstra învăţături (dogme) ce nu sunt cuprinse direct sau explicit în Sfânta Scriptură. Exemplu: Sfânta Scriptură vorbeşte despre îngeri, dar Sfânta Tradiţie explică de ce sunt nouă cete, ce rol au etc. (vezi Dionisie Areopagitul – „Ierarhia Cerească“); Sfânta Scriptură vorbeşte despre slujbe, dar Sfânta Tradiţie explică felul acestora, rolul lor, cum se desfăşoară ele etc.

Trebuie precizat că o învăţătură aflată în Sfânta Tradiţie, pentru a fi declarată dogmă, trebuie să aibă un corespondent şi în Sfânta Scriptură Spre exemplu, Dogma Sfintei Treimi a fost formulată la Sinoadele I şi II pe baza textelor din Sfânta Scriptură (vezi Matei 28:19-20; 2 Corinteni 13:13; 1Ioan 5:7).

Sfântul Irineu de Lyon, vorbind despre rolul Sfintei Tradiţii spunea: „Graţie tradiţiei vechi Apostolice ne putem feri de invenţiile duşmănoase ale ereticilor“.

Sfânta Tradiţie are rolul de a explica din Sfânta Scriptură: „unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi – spre a lor pierzare“

(2 Petru 1:20).

Aşadar, spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Şi cele scrise (Sfânta Scriptură) şi cele nescrise (Sfânta Tradiţie) sunt deopotrivă vrednice de crezare, încât socotim tradiţia Bisericii vrednică de crezare“ (Comentariu la 2 Tesaloniceni 2:15).

EXISTĂ OARE UN CRITERIU PENTRU

DOVEDIREA SFINTEI TRADIŢII ?

Desigur că Biserica a formulat un criteriu prin care se separă adevăratele tradiţii de cele false. Astfel Sfântul Vincenţiu de Lerin (+450) declara: „În Biserică trebuie cu mare grijă, ca acel lucru

să-l ţinem, care a fost crezut pretutindeni, totdeauna, de toţi… Lucrul acesta va fi aşa, dacă urmăm universalitatea, vechimea şi consensul“ (în Commonitorium 2). Universalitatea se referă la toată Biserica; vechimea se referă la Sfinţii Apostoli, cei care au dat învăţătura Bisericii; iar consensul se referă la părerile tuturor clericilor de peste tot.

EXISTĂ ŞI TRADIŢII FALSE?

Bineînţeles că au existat şi false tradiţii, născocite de eretici şi sectanţi care: „unul a schimbat cu mâna sa textul; altul cu răstălmăcirea lui înţelesul“ (Tertulian – „Contra ereticilor“, 38:1-7). Existau deci, fie cărţi false, unele puse chiar pe seama Sfinţilor Apostoli (2Tesaloniceni 2:2-3), fie învăţături false, însă ambele erau respinse ferm de Sfânta Biserică, care declară: „Dacă noi sau înger din cer v-ar propovădui altceva decât ceea ce v-am binevestit noi, să fie anatema! Aşa cum v-am spus-o mai înainte, v-o spun din nou şi acum: Dacă cineva vă propovăduieşte altceva decât ceea ce aţi primit, anatema să fie!“ (Galateni 1:8-9; Romani 16:17; 2 Ioan 10 şi 11).

Tradiţiile false atacau Biserica fie direct în învăţătură, fie indirect, prin alte obiceiuri şi practici. Faţă de tradiţiile false, Biserica s-a pronunţat prin Sfintele Sinoade, spre exemplu: Sinodul din Ierusalim ce a condamnat pe iudaizanţi (Faptele Apostolilor 15:1-31), prin care erau excomunicaţi ereticii, demascate falsele învăţături şi se fixa învăţătura ortodoxă.

ASTĂZI MAI EXISTĂ TRADIŢII FALSE ?

DA! Există tradiţii false fie scrise, fie nescrise.

Cele scrise sunt: ●Aşa-zisele talismane ● Epistolia Maicii Domnului

● Epistolia Mântuitorului ● Brâul ● Cele 12 vineri etc.

Cele nescrise sunt: ●Scosul din fiare ●Fusul ●Deschisul şi interpretarea Sf. Evanghelii ●Căzutul la ieşirea cu Sfintele Daruri ●Aruncarea de lenjerie la ieşirea cu Sfintele Daruri.

CE ATITUDINE TREBUIE SĂ AIBĂ CREŞTINII

FAŢĂ DE FALSA TRADIŢIE?

Este lesne de înţeles că falsele tradiţii trebuie demascate şi condamnate de toţi, cler şi credincioşi. În toată Biserica vie – cler şi mireni – Sfânta Tradiţie trebuie să fie văzută ca un tezaur al învăţăturii Mântuitorului, de aceeaşi valoare cu Sfânta Scriptură.

FALSA TRADIŢIE

(Practici inventate sau teologie băbească)

Moto: „Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă“ (1 Timotei 4:7).

Iubiţi credincioşi,

De multe ori femeile credincioase se învaţă una pe alta ( uneori în mod greşit), în loc să se ducă la preot să-l întrebe după cuvântul Mântuitorului: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor“ (Luca 17:14) şi astfel ia naştere FALSA TRADIŢIE, din multă părere personală, care de fapt este de inspiraţie satanică, după cum se poate vedea din exemplele de mai jos:

1. Să punem usturoi lângă aghiasmă să nu se strice.

Iisus întreba: „Dacă sarea se va strica cu ce se va mai săra?“ (Matei 5:13). Nu se va strica niciodată pentru că aşa a fost făcută de Dumnezeu. La fel şi aghiasma, fiind sfinţită de Dumnezeu, nu se va mai strica niciodată. De aceea nu e nevoie să se pună lângă ea usturoi sau busuioc, sau alte plante (scaeţi, flori etc.).

2. Dacă ai avorturi şi vrei să fii iertată, să te împărtăşească preotul peste un mormânt proaspăt, prin urechile unei foarfeci ruginite.

Preoţii nu fac aşa ceva niciodată, căci nici nu pare a fi Sfântă Taină, ci vrăjitorie curată. Sfânta Împărtăşanie nu se dă prin urechi de foarfeci ruginite, sau peste morminte, ci în Sfânta Biserică, eventual la patul bolnavului.

3. La o casă nouă dacă nu ai cocoş nu este bine. Trebuie să-ţi cumperi cocoş pentru că acesta când cântă alungă dracii din curte.

Nu-i adevărat ! Cocoşul este cu treaba lui şi dracii cu treaba lor. Ce poate fi mai important pentru o casă nouă decât binecuvântarea lui Dumnezeu – sfeştania (care trebuie făcută de patru ori pe an, în fiecare post sau cel puţin o dată).

4. Să nu călcăm pragul Bisericii pentru că este acolo o candelă care arde. Când vii la Biserică să nu calci pragul Bisericii că în prag sunt sfinte moaşte.

De frică să nu calce pragul Bisericii, unii nu vin la Biserică. La spovedanie, preotul de odinioară întreba pe credincioşi dacă au călcat pragul Bisericii, în sensul „dacă s-au dus la Biserică“. De asemenea, Bisericile vechi aveau uşile scunde şi dacă puneai piciorul pe prag, riscai să dai cu capul de pragul de sus. De aceea se păşea peste prag, cu capul plecat. Dacă plecarea capului era şi „spirituală“, cel ce păşea peste prag se întorcea acasă ca vameşul din pilda cu vameşul şi fariseul, spusă de Hristos (Luca 18:11-14). Sfintele Moaşte nu stau în prag, ci se află pe Sfânta. Masă, într-un buzunăraş al Sfântului Antimis sau în racla cu Sfinte Moaşte.

5. Să nu te închini pe negură, după ce se lasă întunericul.

Nu locul, timpul sau măiestria cu care te închini contează. Cât de frumos îi explică Iisus Hristos femeii samarinence că va veni vremea să ne închinăm: „în duh şi adevăr“ (Ioan 4:20-24), oriunde şi oricând, sau mai bine zis totdeauna şi oriunde.

6. Să nu te uiţi noaptea în oglindă.

Uitatul în oglindă nu are nici în clin nici în mânecă cu problemele şi necazurile din viaţă. Nu ni se schimbă viaţa datorită unui gest nevinovat. Mântuirea noastră depinde de faptele făcute faţă de Dumnezeu şi semenii noştri, fapte după care vom fi judecaţi.

7. Să nu împărtăşim un om bolnav, căci va muri.

Dimpotrivă! Cu atât mai mult trebuie împărtăşit cel bolnav, pentru a nu pleca nepregătit spre scaunul de judecată. Iisus spunea: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi“ (Ioan 6:54). Cel neîmpărtăşit, chiar dacă trăieşte este deja mort pentru Dumnezeu: „Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort“ (Apocalipsa 3:1).

8. Unui om bolnav, să nu-i facem Sf. Maslu că moare.

Dumnezeu spunea: „Eu nu vreau moartea păcătosului ci să se întoarcă şi să fie viu“ (Ezechiel 33:11). Sfântul Maslu nu este o rugăciune pentru moarte, ci o Sfântă Taină: „Este cineva bolnav între voi ? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn, în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui“ (Iacov 5:13-15).

9. Părinte, dă-mi cheile să deschid eu Sfânta Biserică, să se mărite şi fata mea.

Să nu confundăm deschiderea uşilor Sfintei Biserici cu deschiderea Împărăţiei cerurilor. Rugăciunea este singura cheie care poate deschide porţile împărăţiei cerurilor şi poate aduce împlinirea dorinţelor. Rugaţi-vă la Dumnezeu cu credinţă şi duh curat şi El vă va auzi.

10. Părinte, daţi-mi cheile bisericii să le spăl ca să se mărite fata mea.

Poţi să speli nu numai cheile Bisericii, ci şi uşile, chiar şi cununiile, şi tot nu vei face nimic pentru că nu ai de ce să le speli, fiindcă ele sunt curate. În mod sigur ar trebui spălat sufletul fetei: prin post, rugăciune, mers la Sfânta Biserică în fiecare Duminică, spovedanie, împărtăşanie, fapte bune, milostenie etc..

11. Dacă ţi-a murit cineva, în primele 3 zile este păcat să mergi la cimitir.

Pe cei dragi îi vizitezi cât mai des. Mergând zilnic la mormânt, îţi vei arăta iubirea faţă de cel plecat din sânul familiei. Când spunea Iisus să lase morţii să-şi îngroape morţii, se referea la starea sufletească a acelora.

12. Cel care moare Duminica, este iertat, pentru că ziua de Duminică este sfântă.

Nu timpul când moare omul contează, ci cât de pregătit este pentru întâlnirea cu Hristos, adică, să fie spovedit şi împărtăşit. Dreptul poate muri oricând, căci va ajunge în rai, iar cel păcătos va ajunge în iad, chiar dacă moare în ziua de Paşti.

13. Dacă ţi-ai fixat nunta, nu mai poţi face pomeni, pentru că nu sunt primite la Dumnezeu.

Naşterea, Botezul, Cununia (Nunta) şi Moartea sunt evenimentele principale care ne marchează viaţa. Ele nu se întrepătrund, ci se succed fiecare cu rolul lor bine definit. Nu este păcat dacă faci colaci, indiferent de ce eveniment urmează, ba din contră, să faceţi la fiecare eveniment din acestea câte un colac şi să-l duceţi la Sfânta Biserică pentru Sfânta Liturghie, şi veţi primi mângâiere şi bucurie de la Dumnezeu.

14. Este păcat mare să pierzi metaniile de la mână.

Metaniile în sine nu au nici o valoare sau putere spirituală. Ele sunt obiecte care ne amintesc de rugăciunea: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul (a)“. Dacă le-am pierdut, nu-i nimic; să nu ne pierdem credinţa sau sufletul, pentru că Domnul Iisus Hristos spunea: „Ce poate da omul în schimb pentru sufletul său“ (Matei 8:34-38).

15. Dacă cineva este rău, are răutate în suflet, trebuie să înghită un bob de tămâie şi va fi bun.

Înghiţind unul sau mai multe boabe de tămâie vei scăpa de pietrele de la rinichi, dar în nici un caz de răutate. Răutatea vine din suflet, nu din trup. Vei deveni mai bun înghiţind un „BOB DE RĂBDARE“, unul „DE RUGĂCIUNE“…

16. După ce s-a născut copilul, ca să fie ferit de rău până la botez, să i se pună sub pătuţ o mătură şi un săpun sau să i se lege usturoi la gât.

Dacă diavolul ar fugi de mătură şi de săpun, n-ar mai fi nevoie de post şi rugăciune, de Biserici şi de slujbe religioase. Ne-am lega fiecare câte o mătură şi un usturoi de gât, un săpun în buzunar şi gata, ar fugi toţi dracii, n-am mai avea ispite. Dar nu e aşa! Iisus spunea: „Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post“ (Matei 17:21).

17. Dacă-ţi cade un fir de păr din cap nu trebuie aruncat, deoarece Mântuitorul a spus că toate firele de păr din cap sunt numărate, ca atare trebuie puse în tron sub cap pentru că ne va întreba de ele la judecată.

Iisus spunea: „Iar dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l că e mai de folos să ajungi fără un ochi în rai, decât cu amândoi în iad“ (Matei 18:8-9). La judecata de apoi, Iisus nu ne va întreba de firele de păr, ci de faptele noastre bune sau rele. De fapt, nu ne va întreba nimic, căci: „Sfinţii vor judeca lumea“ (1Corinteni 6:2), ne vor alege după faptele noastre, cum despart păstorii caprele de oi. Nu pierdeţi timpul adunând firele de păr, mai bine „adunaţi fapte bune“, aprindeţi candela, tămâiaţi şi amintiţi-vă unde aţi pus cartea de rugăciuni, psaltirea sau metaniile…

18. Copilul când se naşte, se naşte deja cu şapte păcate.

De ce şapte şi nu nouă, de ce nouă şi nu două, ca în jocul cu portocalele? Noi ştim că ne naştem doar cu păcatul lui Adam – NEASCULTAREA – datorită căruia vom şi muri trupeşte. Întrebat despre copilul născut orb, Iisus a spus: „Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci s-a născut aşa ca să se vadă slava lui Dumnezeu“ (Ioan 9:3).

19. Nu este bine să iei anafură acasă, este mare păcat.

Anafura este o pâine binecuvântată în timpul Sfintei Liturghii, iar aghiasma este apă sfinţită. De aceea se mănâncă întâi anafura şi apoi se bea aghiasma. Dacă aghiasma o luăm acasă şi nu este păcat, cu atât mai mult putem lua anafura, dar atenţie, este păcat dacă o luăm fără smerenie şi dacă o lăsăm să se strice. (Dacă totuşi s-a sfoiegit daţi-o păsărilor cerului).

20. Postul iartă păcatele.

Postul nu iartă păcatele, ci le iartă Hristos prin preot în Duhul Sfânt. Postul face parte din curăţia trupească, iar iertarea păcatelor din curăţia sufletească. Cine nu ţine post la tinereţe va ţine regim la bătrâneţe!

21. Lumânările trebuie tămâiate înainte de a fi aprinse.

Lumânarea este un simbol şi o jertfă, (simbolizează lumina dumnezeiască pe care o dorim şi în viaţa aceasta, şi în viaţa viitoare şi este şi o jertfă adusă lui Dumnezeu). Se tămâie icoanele, se tămâie prin casă, dar n-am mai pomenit să tămâiem lumânările.

22. Copiii până la vârsta de doi ani n-au voie să vadă animalele ca să nu se facă animale.

Omul s-a născut om şi om va muri. Copiii de la ţară se nasc şi cresc între animale şi nu păţesc nimic. Însuşi Iisus s-a născut în peşteră înconjurat de animale, a călătorit până la 2 ani cu asinul şi nu s-a întâmplat nimic rău. Ori credeţi că-L ţinea Fecioara Maria legat la ochi !?! (Luca 2:6-12; Matei 2:13-15).

23. Femeia gravidă să nu se uite la pisică deoarece va naşte copilul păros.

Zicala românească „Ce semeni aceea răsare“ este adevărată. După ce ai semănat poţi da cu orice, nu va ieşi din grâu secară sau invers. Starea sufletească a femeii se va întipări în sufletul noului născut. Fiţi buni şi veţi avea copii buni !

24. Să nu-i tai copilului unghiile când este mic pentru că apoi când se va face mare va fi hoţ.

Dacă nu tăiem unghiile copilului când este mic, s-ar putea să se zgârie pe faţă, se poate lovi cu unghiile în ochi, şi atunci vom regreta faptul că plecăm urechea la învăţăturile greşite ale unora.

Obiceiurile nu se moştenesc, ci se învaţă. Iisus spunea că sluga va face ce vede stăpânul făcând, iar copilul va face ce fac părinţii. Sunt şi alte cauze care duc la îndeletniciri rele, dar feriţi copiii de ele. Trupeşte, spălaţi-i, tăiaţi-le unghiile şi nu se va întâmpla nimic rău, ba din contră vor fi mai sănătoşi. Cel mai mult contează dacă-i creştem în credinţa ortodoxă, dacă îi împărtăşim la fiecare 40 de zile până la 7 ani, iar după vârsta de 7 ani, spovedanie şi împărtăşanie cel puţin de patru ori pe an. Duminica să meargă la Biserică, să postească măcar Miercurea şi Vinerea, să se roage în fiecare dimineaţă şi seară, să-i ferim de televizor…

25. Cine se împărtăşeşte în Joia Mare (săptămâna patimilor) rămâne împărtăşit tot anul.

Nu contează ziua în care te-ai împărtăşit, ci modul cum ai luat Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Mântuitorului: „Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului“ (1 Corinteni 11:27-29). Această afirmaţie o folosesc greşit spre justificare creştinii care vin la Sfânta Biserică DIN PAŞTI ÎN PAŞTI.

Însă porunca a patra bisericească spune aşa: să ne spovedim şi să ne împărtăşim cel puţin în cele patru posturi mari ale anului şi ori de câte ori ne simţim conştiinţa încărcată. Un lucru trebuie bine ştiut, acela de a nu lua Sfânta Împărtăşanie fără să ne fi spovedit pentru că: „Oricine va mânca pâinea aceasta şi va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului. De aceea mulţi între voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit“ (1Corinteni 11: 27-30).

Să nu mai spunem că există credincioşi care vin, iau Sfintele Paşti şi consideră că au luat Împărtăşanie. Este mare diferenţă între Sfintele Paşti (pâine şi vin sfinţite prin rugăciunea preotului) şi Sfânta Împărtăşanie care este Însuşi Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos.

26. În săptămâna Patimilor n-ai voie să speli.

Dacă am putea să priveghem toată săptămâna ar fi foarte bine. Dar, pentru că trebuie să mâncăm, trebuie să şi muncim, ne şi murdărim, deci trebuie să spălăm chiar şi în această săptămână.

27. În Vinerea Mare nu ne mai spovedim că atunci s-a spovedit Iuda.

Iuda nu s-a spovedit niciodată, cu toate că la templu el şi-a recunoscut vina. La spovedanie se mărturisesc păcatele şi faptele ascunse. Iar dacă vrei să te împărtăşeşti în noaptea Sfintelor Paşti, trebuie să fii spovedit cât mai de curând, pentru a nu face alte păcate între spovedanie şi împărtăşanie.

28. Dacă moaşa nu este curată la botez, când moşeşte, copilul trebuie dus la vrăjitoare.

Nu poţi şti la naştere cum va fi moaşa la botez. Şi apoi, ce să căutăm la vrăjitoare, când în Vechiul Testament vrăjitoarele erau omorâte cu pietre: „Pe vrăjitori să nu-i lăsaţi să trăiască!“ (Exod 22:18) şi tot acolo Dumnezeu prin proorocul Isaia ne ceartă: „Ce caută poporul meu la ghicitori, vrăjitori, descântători şi să vorbească cu morţii, nu se cade oare să alerge la preoţii bisericii?“ (Isaia 8:19).

29. Dacă vrei să ţi se căsătorească băiatul sau fata trebuie să mergi la un preot să spele cununiile şi copilul respectiv să bea acea apă.

Ca să se dezlege cununiile, trebuie să meargă persoana în cauză la 9 biserici, dar nu în zig-zag, ci numai în cerc sau în linie dreaptă.

Dezlegarea cununiilor frământă pe mulţi tineri, în general fete. Într-adevăr sunt vrăjitori care leagă, dar pentru aceasta sunt rugăciuni de dezlegare. Nu mersul în cerc sau linie dreaptă spre o biserică le dezleagă cununiile, ci mai bine mergeţi la preot să vă citească rugăciuni din Molitfelnic. Dacă aveţi credinţă, este de ajuns, dacă nu, puteţi colinda toată ţara şi nu veţi face nimic.

30. Dacă se strică vreun aparat electronic din casă trebuie făcute descântece cu ceapă.

Duhurile rele intră doar în suflete şi nu în obiecte sau în legume. Obiectele nu au suflet, iar cel ce se ceartă cu un obiect sau cu orice lucru neînsufleţit, cu sine se ceartă căci este neîndemânatic sau neatent în folosirea lor.

31. Dacă vrea o femeie să se mărite trebuie să spele limba clopotului Bisericii şi să bea acea apă, ca să se dezlege cununiile.

Nu spălatul obiectelor – clopot, chei, cununii – vă va ajuta să se căsătorească copiii, ci credinţa. Dacă beţi apa din spălatul limbii clopotului, s-ar putea chiar să vă îmbolnăviţi rău, aceasta fiind coclită şi plină de praf şi de microbi şi apoi să ajungeţi pe paturile spitalului…

32. Dacă nu ai haine noi, nu ai voie să vii la Biserică de Paşti fiindcă nu te-ai înnoit!

Într-o parabolă a Mântuitorului, un oaspete este dat afară de la masă pentru că nu avea veşminte alese. Aici Mântuitorul voia să arate că în împărăţia cerurilor nu vom intra oricum, dar nu la îmbrăcăminte se referea El, ci la suflet. Se spune că un oaspete a fost dat afară de la masă şi s-a întors cu haine noi, dar în loc să mănânce, el a început să pună mâncarea pe haine, spunând că a fost primit la masă nu pentru el, ci pentru haine. Iubiţi credincioşi, spălaţi-vă hainele – chiar cele vechi – spălaţi-vă trupul, DAR MAI ALES SUFLETUL, şi veniţi să-L primiţi pe Hristos cu cântarea: „HRISTOS A ÎNVIAT !“.

33. 9 marţi din paşti (se numără nouă marţi de la Paşti şi aceea zi este mare sărbătoare).

Ce fel de sărbătoare? Nu este adevărat! Cum este oare posibil să credem aşa ceva?

34. Lunea ciorilor; marţea viermilor; miercurea strâmbă; joia iepelor.

În care calendar aţi văzut dumneavoastră asemenea sărbători ???

35. După săptămâna luminată, urmează, chipurile, săptămâna neagră în care nu se fac parastase.

Culoarea neagră, la noi, este asociată cu necazul şi patima. Săptămâna neagră e săptămâna patimilor. Atunci, nu rugăciunile pentru cei morţi sunt interzise, ci distracţiile şi petrecerile.

36. Mortul trebuie să aibă sub pernă: oglindă, pieptene.

Din religiile păgâne au pătruns în creştinism unele obiceiuri, fără a avea o logică sau chiar o simplă explicaţie. În antichitate se puneau morţilor toate cele necesare vieţii, iar la unele triburi se omora soţia şi se îngropa cu soţul ei. Iisus a venit să schimbe aceste obiceiuri. El a fost pus în groapă învelit într-o pânză mare şi una mică – giulgiurile – fără oglindă sau piepten sau alte obiecte, şi a înviat. Nu-i împovăraţi pe morţi cu tot felul de obiecte că nu au nevoie de ele. Şi nici să nu le puneţi bani în buzunare, căci mai de folos este a le face pomeni din acei bani.

37. În săptămâna lui Sân Toader să nu munceşti că te ia din căluş.

Căluşul este un obicei păgânesc, neplăcut lui Dumnezeu, este o reminescenţă de la strămoşii noştri daci.

38. Trebuie pusă lână în tron sub cel mort ca să se încurce sufletul şi să nu se facă strigoi. Să se pună 4 fuse în cele 4 colţuri ale tronului ca să nu se facă mortul strigoi. Trebuie măsurat sub formă de cruce tronul mortului cu o sfoară iar sfoara îngropată sub pragul casei.

Mortul trebuie păzit să nu treacă pisica peste el că se face strigoi.

Am citit Sf. Scriptură de mai multe ori şi multe alte cărţi şi nu am găsit nimic scris despre strigoi. Sunt multe poveşti cu astfel de personaje, dar rămân poveşti şi nu se vor adeveri niciodată, aşa cum nici zmeii sau feţii frumoşi cu stea în frunte nu au fost văzuţi de nimeni: „Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă“ (1Timotei 4:7).

39. Dacă strângem aghiasmă mare mai mulţi ani la rând aghiasma devine foarte puternică.

Sfânta Aghiasmă este una şi aceeaşi în fiecare an şi la orice Sf. Biserică. Termenul de „SFÂNT“ ca şi termenul „ADEVĂRAT“, nu trebuie să aibă grad de comparaţie. Nu poate să fie cineva sau ceva, mai mult sau mai puţin sfânt. Din două, una: ori este, ori nu este sfânt.

40. Dacă ai făcut un avort sau desfrânare, numai după 25 de ani de la săvârşirea păcatului mai ai voie să mergi la mănăstire.

După săvârşirea unui asemenea păcat, mergi cât mai repede la un preot duhovnic şi după spovedanie el îţi va da un canon după gravitatea păcatului, fiindcă nu toţi bolnavii se vindecă luând acelaşi medicament. Este o minciună sfruntată că nu mai ai voie să mergi la mănăstire, fiindcă aşa cum spitalul este pentru bolnavi, tot aşa Bisericile şi Sfintele Mănăstiri sunt pentru pocăinţa celor păcătoşi. Dacă mergeţi la mănăstire, Dumnezeu „vă va număra paşii“, adică va fi multă bucurie în cer şi în sufletul dumneavoastră.

41. După rugăciunile de seară nu mai ai voie să ieşi din cameră că nu mai este valabilă rugăciunea.

Vecernia este rugăciunea de seară şi după ea mergem acasă. Oare nu au valoare rugăciunile vecerniei? Nu este adevărat. Faceţi rugăciunea oricând – înainte sau după ieşirea din casă, şi dacă vă veţi ruga cu credinţă rugăciunile dumneavoastră vor fi primite de Dumnezeu.

42. Să nu primeşti pomană de la femeia care n-a născut copii.

Naşterea de prunci este un dar de la Dumnezeu. Ca şi în cazul postului, cum spunea Sfântul Apostol Pavel „cel ce mănâncă să nu-l osândească pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu-l defăimeze pe cel ce mănâncă“. Primiţi de la oricine căci şi darurile voastre vor fi primite !

43. Hristos s-a înălţat se zice numai în ziua înălţării.

Se zice „Hristos S-a înălţat“ şi „Adevărat S-a înălţat“, de la înălţare şi până la odovania (sfârşitul) praznicului, adică până la Rusalii.

44. La Rusalii dacă sare mutul căluşului peste copii, aceştia nu se mai îmbolnăvesc tot anul.

Nu este adevărat. Nu are nici o legătură boala cu căluşul.

45. Să nu duci gunoiul din casă lunea şi nici după ce se lasă întunericul.

Pe vremea Mântuitorului zilele nu aveau nume, ci se numărau (întâia, a doua, a treia, etc). Într-o singură zi era oprită munca, în ziua Domnului. Anumite persoane au adăugat unele restricţii, pentru că nu aveau dumnealor chef să facă acea lucrare lunea sau mai pe înserat.

46. Dacă munceşti în sărbători ca: Iuda, Vîrtolomeu, Precupu, Pîrşcovu, dă piatră şi trăsneşte.

În calendar nu există asemenea sărbători, nici cu cruce roşie, nici cu cruce neagră, dar oamenii le ţin. Mai bine lucrează Duminica şi în schimb ţin aşa zisele sărbători (Iuda, Vârtolomeu, Precupu, Pârşcovu…). Vorba românească: „Scump la tărâţe şi ieftin la făină“, adică dăm importanţă zilelor fără valoare, şi nesocotim Duminica. Iar dacă Domnul vrea să ne pedepsească cu piatră sau grindină, o poate face oricând vrea El.

47. Iar când lucrează în Sfânta zi de Duminică se scuză aşa: Pe lângă o sărbătorea / Câte o chiotorea (Adică ne iartă Dumnezeu dacă muncim Duminica).

Nu este adevărat. Porunca a patra nu poate fi călcată cu astfel de scuze: „Pentru că cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile“ (Iacov 2:10).

48. Părinte Părinte, vă rog să-mi daţi şi mie apă de cununii., am venit la Biserică să-mi faceţi şi mie apă de dragoste.

Aşa ceva nu s-a făcut şi nu se va face niciodată în Biserică Ortodoxă. Aceste ape le fac vrăjitoarele cu invocarea diavolului (duhului bălţii) între orele 12 şi 2 noaptea şi apoi să te ţii, necazuri în casele unde este dusă această apă.

49. Să nu atingi mortul cu mâna stângă.

Dar cu mâna dreaptă avem voie să-l atingem?

50. După ce te întorci de la înmormântare te speli pe mâini şi arunci de trei ori cu apă peste umăr, în spate.

Este foarte bine să te speli când vii de la orice lucrare, chiar şi de la mort, dar nu are rost să arunci apă înapoi peste umăr, că în mod sigur mortul a fost acoperit cu pământ şi nu vine după tine, iar dacă e să vină moartea n-o poţi alunga cu câteva picături de apă.

51. Cei care s-au sinucis trebuie dezgropaţi la 7 ani ca să fie scoşi la lumină. Se desface tronul, se pune peste el un costum de haine şi pomenile încep din nou de la zero.

Morţii trebuie lăsaţi să se odihnească indiferent cum au murit. Trupurile acestea vor putrezi, indiferent de moartea cu care au murit. Nu se scoate mortul la lumină prin dezgropare, căci nu de lumina zilei are nevoie, ci de „Lumina lui Dumnezeu“, pe care o primeşte sufletul lui prin parastase, milostenii şi Sfintele Liturghii.

52. La o săptămână după Sfântului Ilie este sora Sfântului Ilie.

Sfântul Ilie nu a avut nici o soră. Aşa ceva nu scrie nicăieri.

53. La nuntă se agaţă cutii goale de conserve după maşini, ca să alunge duhurile rele.

Acele cutii le agăţau copiii neastâmpăraţi, pentru ca atunci când trecea maşina, să atragă atenţia că acolo se întemeia o nouă familie sau poate o făceau doar pentru distracţie.

54. Mirele trebuie să treacă peste pragul casei cu mireasa în braţe, pentru că în prag stau duhurile rele. Trecând-o peste prag sunt alungate duhurile rele.

Superstiţie! În lemnul pragului casei nu se sălăşluiesc duhuri rele, aşa cum nu se sălăşluiesc nici în copacii pădurilor, nici în giurgiuvelele geamurilor…

55. Dacă dormi după ce te-ai împărtăşit, vine o căpuşă sau diavolul şi-ţi fură împărtăşania.

Poţi dormi liniştit că nu-ţi va fura nimeni Sfânta Împărtăşanie. Important este să citeşti rugăciunile mulţumitoare din canonul care trebuie citit după ce te-ai împărtăşit.

56. Când copilul este mic şi este bolnav, pentru a se vindeca trebuie vândut pe geam şi să-i pună alt nume pentru a nu-l recunoaşte bolile; dacă nu este răscumpărat, pe lumea cealaltă nu mai este al părinţilor.

Acest obicei nu numai că nu are nici un fel de legătură cu Sfânta Tradiţie Ortodoxă, dar ne şi intrigă prin aceste „poveşti la un pahar“.

57. N-ai voie să-i zici unui animal „săracul de el“ că apoi pe lumea cealaltă îl mănânci.

Mai bine l-am mânca pe lumea aceasta, pentru că acolo sufletul nu mai mănâncă şi nu mai bea.

58. Dacă tai unghiile unui bătrân şi le laşi în casă, înseamnă că laşi sărăcie.

O, nu, nu-i adevărat, nu laşi în casă sărăcie, ci mizerie.

59. Dacă vrei să blestemi pe cineva care ţi-a făcut rău trebuie să mergi la „Biserica Neagră“ din Craiova şi să-ţi facă preotul o „slujbă întoarsă“.

În Craiova şi chiar în toată ţara, nu există Biserica Neagră, afară numai de cea din Braşov. Şi apoi preoţii nu fac „slujbe întoarse“, nu blestemă, ci se roagă să vină binecuvântarea lui Dumnezeu peste toată lumea. (Am aflat, spre surprinderea mea, că „Slujba întoarsă“ ar însemna ca preotul să se roage îmbrăcat cu veşmintele pe dos, la miezul nopţii, cu lumânările întoarse cu capul în jos şi să blesteme pe cel care a făcut răul).

60. Dacă bate grindina trebuie să băgăm talismanul sub streaşină şi acesta va sparge grindina. Dacă vine un cutremur trebuie să băgăm talismanul sub streaşină.

Talisman, prin definiţie, înseamnă un obiect sau o carte considerat de către superstiţioşi ca fiind înzestrat cu o forţă magică, supranaturală şi având puterea de a da ajutor celor care îl poartă. Oare poate avea o carte puterea lui Dumnezeu? Oare ne-a botezat talismanul, ne-a cununat talismanul, ne iartă păcatele talismanul, ne împărtăşeşte talismanul? Nu, ci doar Hristos, prin preot în Duhul Sfânt. Talismanul este o carte ca oricare alta, fără nici o putere. Mai sfântă este Biblia, şi tot se cutremură casele în care ea se află. Se dă prea multă importanţă unei cărţi lipsită de orice adevăr.

61. Dacă ţii lumânarea cuiva care moare, cad păcatele lui asupra ta.

Lumânarea este semnul jertfei. O lumânare bine lucrată nu scoate fum, nu picură ceară, ci se transformă toată în lumină. Lumina este forma superioară de existenţă a materiei. De aceea Dumnezeu a făcut întâi lumina. Ţinând lumânarea cuiva este ca şi cum l-ai călăuzi. Aşa îl călăuzeşti la Sfântul Botez spre viaţa în Hristos, la cununie spre o viaţă de familie binecuvântată de Dumnezeu şi la înmormântare spre Împărăţia Cerurilor.

62. În candelă se pune ulei numai dintr-o sticlă neîncepută.

În candelă se pune ulei curat din orice sticlă, începută sau neîncepută, după cum în Sfânta Biserică punem din aceeaşi sticlă până o terminăm. Nu uleiul contează. Moise nu spune nimic despre aceasta. El a primit poruncă de la Dumnezeu. „Când va aprinde Aaron seara candelele, iar va arde miresme“ (Ieşirea 30:8).

63. Să-i pui mortului în buzunare bani pentru a plăti vămile.

A-i da mortului bani e ca şi cum ai pune porcului inel de aur la picior. Nu va folosi la nimic. Banii nu intră în împărăţia cerurilor. Unii îi numesc „ochii diavolului“ iar Iisus Hristos nici nu a vrut să pună mâna pe ei. El a zis: „Daţi cezarului ce este al cezarului, iar lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu“, adică cezarului banul, iar lui Dumnezeu sufletul.

64. Este păcat să dai flori duminica.

Dacă suntem invitaţi la o nuntă Duminica şi ducem un buchet de flori tinerilor căsătoriţi, păcătuim oare? Dacă mergem Duminica în vizită la o familie, cu un buchet de flori în mână, păcătuim oare? Dacă ducem Duminica la Sf. Liturghie flori pentru a fi puse pe Sfânta Masă, păcătuim oare?… Categoric nu. Aceasta e curată superstiţie.

65. Când îţi iese preotul în cale îţi merge rău.

Dacă-ţi iese doctorul în cale te şi îmbolnăveşti? Dacă-ţi iese frizerul în cale îţi cade părul din cap? Dacă-ţi iese mecanicul în cale ţi se strică maşina?… Şi atunci când îţi iese preotul în cale cum o să-ţi meargă rău? Roagă-te lui Dumnezeu să nu te întâlneşti cu diavolul. Dacă îţi iese preotul în cale bucură-te că ai ocazia să-l întrebi ceva sau să-i mărturiseşti ceva. De fapt celor buni şi înţelepţi poate să le iasă şi Satana în cale că tot bine le merge, iar celor răi poate să le iasă şi Dumnezeu în cale că tot rău le merge.

66. Când îţi taie pisica drumul îţi merge rău (trebuie să faci 10 paşi înapoi).

Pisica e un biet animal fără raţiune şi care traversează drumul pentru că se întoarce probabil de la vânătoarea de şoareci. Nu ştie că întâlneşte un superstiţios, că s-ar întoarce din cale. Aşa că mai de grabă se întoarce superstiţiosul (să nu supere pisica), neştiind că animalele nu au putere spirituală, nu sunt duhuri şi nu pot influenţa viaţa oamenilor.

67. Femeia gravidă nu are voie să intre în Biserică!

Nu este adevărat. Iisus a oprit să intre în Templu (respectiv în Biserica de astăzi) pe cel care este neîmpăcat cu aproapele său. ,,Dacă, îţi vei aduce darul tău în altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi venind, adu darul tău“ (Matei 5:23-24). O femeie gravidă înseamnă binecuvântarea lui Dumnezeu peste ea şi peste familia ei şi tocmai acum are ea mai mare nevoie să intre în Biserică atât pentru ea cât şi pentru „darul lui Dumnezeu“ ce-l poartă în pântece. Oare Fecioara Maria după Bunavestire nu a mai mers la rugăciune? Ba da!

68. Nu este bine să se cunune 2 fraţi în acelaşi an, căci vor divorţa!

Oare este mai bine ca unul să se cunune cu soţia, iar celălalt să trăiască cu viitoarea lui soţie în păcatul adulterului (desfrânare), decât să primească binecuvântarea lui Dumnezeu?

Multe perechi de fraţi s-au cununat religios în acelaşi an şi au fost fericiţi şi binecuvântaţi până la adânci bătrâneţi. Cei care spun că au eşuat în căsnicie aducând argumentul de mai sus nu cunosc adevăratele cauze. Nu timpul când se cunună oamenii contează, ci sentimentele: Credinţa şi Iubirea sau Obiceiul şi Interesul. Aşa cum avem două mâini, tot aşa şi mirii trebuie să aibă deja primite în ziua nunţii cele două binecuvântări: a părinţilor (cuscrilor) şi a preotului duhovnic. Deosebit de important este ca înainte cu câteva zile de cununia religioasă, indiferent că au greşit sau nu trupeşte până atunci (fericiţi cei ce n-au greşit), ginerele şi mireasa să se spovedească şi să se împărtăşească şi odată cu ei să facă acelaşi lucru şi naşii lor.

69. Mai păcat este să pofteşti decât să mănânci!

Aceste vorbe circulă mult prin popor şi mare păcat fac cei ce le rostesc oprindu-i pe alţii de a posti. Să luăm un exemplu: dacă două persoane poftesc a jefui Banca Naţională, nimeni nu-i poate pedepsi. Dacă însă au făcut-o, vor primi în mod sigur ani grei de puşcărie. La fel este şi în cazul nostru: a pofti la mâncăruri (este numai ispita), a mânca de dulce în Post înseamnă călcarea rânduielilor postului. Însă aceste vorbe (mai păcat este să pofteşti decât să bagi în gură), vin de la cuvintele Mântuitorului cu referire la adulter (curvie): ,,Aţi auzit ce s-a zis celor de demult «să nu săvârşeşti adulter». Eu însă vă spun vouă că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui“ (Matei 5:27-28).

70. În noaptea de Sfintele Paşti trebuie să duci un cocoş alb în Biserică pentru cei morţi nespovediţi şi neîmpărtăşiţi şi să-l baţi până cântă de trei ori.

În credinţele păgâne (a celor fără de Dumnezeu) animalele şi păsările aveau rolul de a-i ajuta pe oameni după moarte. (De aceea în morminte s-au găsit îngropate şi animalele care i-au servit în viaţă defunctului). Aceasta este o credinţă falsă.

În Biblie scrie: ,,Şi Petru şi-a adus aminte de cuvintele lui Iisus care zisese: Mai înainte de a cânta cocoşul, de trei ori te vei lepăda de Mine. Şi ieşind afară a plâns cu amar “ (Matei 26:75). Dacă am căzut din credinţă păcătuind, ar trebui să ne plângem păcatele fără să mai aşteptăm să cânte cocoşul. În ceea ce priveşte bătutul cocoşului până va cânta, să n-o facem, fiindcă acolo, în Sfânta Biserică, în acea pace dumnezeiască unde îngerii tac, noi să facem atâta tulburare şi dezordine?

71. La masă (în timp ce mănânci), nu ai voie să citeşti că îţi mănânci minţile.

Nu este adevărat, însă putem spune că: fiecare lucru trebuie să-l faci la timpul lui. Cel înţelept va citi atunci când este vremea cititului, iar mesei îi va acorda atenţia cuvenită pentru o dietă sănătoasă. Cel fără de minte va face mai multe lucruri deodată: citeşte, mănâncă, se leagănă pe scaun, priveşte la televizorul instalat la bucătărie, este atent şi la discuţiile altora… şi de fapt nu face nimic, adică „şi-a mâncat minţile“.

72. Dacă te împărtăşeşti este păcat să calci pe iarbă verde!

Scorneală! A călca pe iarbă verde nu este păcat. Cel ce s-a împărtăşit nu trebuie să facă rău nimănui. Dacă privim în urma noastră la iarba pe care am călcat-o vom observa că ea se ridică la loc. Ar trebui să înţelegem aceste cuvinte cu călcatul ierbii în sensul că nimănui nu e bine să-i faci rău. S-a comparat cu firul de iarbă pentru că el este cel mai mic (comparativ cu copacii, copăceii, arbuştii etc). Iată ce le va spune Hristos unora la Înfricoşata Judecată: „Adevărat zic vouă: întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceştia prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut“ (Matei 25:45).

73. Niciodată seara şi în ziua de luni să nu dai nimic din casă că nu mai ai spor toată săptămâna. Să nu dai bani sau să nu împrumuţi pe cineva cu bani în ziua de luni.

Oare, aşa să fie? Unde scrie că nu trebuie să facem fapte bune lunea? Zgârcenia este un păcat care îi stăpâneşte pe mulţi şi atunci au găsit diverse justificări: să nu dai niciodată din casă seara, nici în zi de sărbătoare, nici lunea că-ţi merge rău toată săptămâna, nici marţea că sunt trei ceasuri rele etc. Ori porunca lui Dumnezeu este aceasta: „Celui ce cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta“ (Matei 5:24); „Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casa ta pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei“ (Isaia 58: 7-10). Să nu uităm că: MAI MARE FERICIRE ESTE A DA DECÂT A LUA.

74. Să se pună o cruce acolo unde a murit un om în afara locuinţei (în câmp, pe marginea şoselei, pe marginea apei).

În toate timpurile şi în toate credinţele a existat convingerea că este viaţă după moarte (nemurirea sufletului). De aceea locurile unde erau depuse trupurile moarte se marcau printr-un semn. Faraonii şi-au înălţat încă din viaţă piramide, necreştinii puneau la căpătâi câte o piatră mai mare, iar creştinii au pus „Semnul Fiului Omului“, adică crucea. Acest semn Sfânt se pune la mormânt pentru a atrage atenţia oamenilor să nu profaneze acel loc, să nu împrăştie osemintele care se vor ridica din morminte la porunca lui Dumnezeu: „Domnul însă mi-a zis: prooroceşte asupra oaselor acestora şi le zi: oase uscate ascultaţi cuvântul Domnului! Voi pune pe voi vine şi carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sunt Domnul“ (Iezechel 37: 4-6).

Însă crucea pusă acolo unde a ieşit sufletul nu are nici un rost pentru că acolo nu a rămas nimic: trupul a fost dus la cimitir şi pus într-un mormânt, iar sufletul a fost luat de îngeri şi dus la cer în faţa Dreptului Judecător. Crucea este un semn creştinesc. Ea nu-l mântuieşte pe cel care o are şi nici nu-l osândeşte pe cel ce nu o are.

75. Dacă unul dintre soţi a murit şi s-au blestemat între ei trebuie dezlegaţi prin rugăciuni şi în acelaşi timp trebuie trecut un cal alb peste mormântul celui decedat.

În cărţile de slujbă (Molitfelnic şi Aghiasmatar) există rugăciuni de dezlegare de blesteme, dar ele nu sunt condiţionate de prezenţa vreunui animal. Şi apoi ce s-ar face laponii şi eschimoşii care nu au cai?

76. Dacă moare un copil, când îl scot din casă, părinţii trebuie să tragă înapoi de sicriu şi să zică: ,,Noi nu te lăsăm pe tine să pleci, tu lasă-ne pe noi să nu ne iei cu tine”.

Cei îndureraţi de pierderea celor dragi, trag de coşciug nu pentru că le este frică să nu moară şi ei, ci din părere de rău că pierd o fiinţă mult iubită. Chiar dacă zic ceva sau nu zic, cel mort nu poate hotărî nimic, fiindcă stăpânul morţii şi al vieţii este Dumnezeu.

77. Să porţi mereu ceva pe dos (maioul, şosetele, cămaşa…) ca să nu se lipească farmecele de tine.

Farmecele sunt lucrarea vrăjitoarelor. Ele există, dar citind din Vechiul Testament Cartea lui Iov, putem înţelege că Satan poate face rău, însă numai cu îngăduială şi numai cât îi îngăduie Dumnezeu: „Atunci Domnul a zis către Satan: ,,Iată, tot ce are el (Iov) este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta. Şi Satan a pierit din faţa lui Dumnezeu“(Iov 1:12). Deci farmecele sunt lucruri ale lui Satan. Şi ele nu se vor apropia niciodată de omul cel bun şi corect, iar de cel ce face rău se vor lipi chiar de ar avea toate hainele îmbrăcate pe dos, aşa cum rezultă şi din cuvintele Sfântului Apostol Pavel în epistola către Romani: ,,Fiţi înţelepţi spre bine (faceţi numai bine) şi nevinovaţi la rău (să nu faceţi nimănui nici un rău). Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe Satana“ (adică, nu-i va îngădui diavolului să vă facă rău, chiar dacă cineva vă face farmece) (Romani 16:19).

78. Nu este bine să-i cumperi copilului haine înainte de a se naşte.

Este o superstiţie şi se spunea aşa fiindcă nu se putea şti ce va fi copilul: parte bărbătească sau parte femeiască.

79. Nu trebuie să te întorci din drum că nu-ţi merge bine.

Prima calitate a memoriei este uitarea, şi de fapt este un dar deosebit pe care îl avem de la Dumnezeu. Dacă n-am uita, n-am putea să primi noi informaţii în creierul nostru. De foarte multe ori uitarea este o binecuvântare, ca în cazul în care ne moare cineva drag. Dacă plecând la piaţă ai uitat portofelul cu bani, trebuie să te întorci să-l iei, altfel nu vei putea cumpăra nimic. Numai că întorcându-te să-l iei, să umbli cu grijă, căci dacă răscoleşti toate plin de nervi sigur vei păţi multe necazuri.

Într-o zi de Duminică am plecat spre Biserică. Pe drum mi-am amintit că am uitat ceva. M-am întors şi am luat. Apoi din nou, în acelaşi loc mi-am dat seama că mai uitasem ceva. M-am întors iarăşi din drum. Crezând acum că am luat totul, culmea, în acelaşi loc mi-am adus aminte că uitasem încă ceva. M-am întors din nou şi ce credeţi? În casă mirosea a ars. Când mă uit mai bine, uitasem fierul de călcat în priză. Deci, uitarea nu a fost un ghinion, ci binecuvântare, lucrarea lui Dumnezeu care mi-a ajutat să nu găsesc la întoarcere casa făcută scrum.

80. Când se naşte un copil să i se pună ursitorile.

Din neştiinţă oamenii au pus evenimentele din viaţa lor pe seama „sorţii“, a „scrisei“. Încă de la creaţie, Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu DEMNITATE şi LIBERTATE.

Deci omul fiind o fiinţă liberă (liber de a face ce vrea: binele sau răul) înseamnă că nu există „scrisă”, „soartă” sau „predestinare” cum îi mai spun unii.

Spre exemplu, dacă Dumnezeu i-ar fi hotărât prin ursitori unei femei să facă 15 avorturi în viaţa sa, nu ar mai avea de ce să o judece şi să o osândească, deoarece femeia i-ar spune: „Doamne, de ce să mă judeci, că doar Tu mi-ai hotărât să fac cele 15 avorturi!“. Sau dacă un om căzut în patima beţiei (unii îi zic în mod greşit darul beţiei) ar omorî pe cineva, la fel şi acesta i-ar spune: „Doamne, încă de la naştere Tu

mi-ai hotărât prin ursitori beţia şi crima. AŞADAR NU MĂ POŢI OSÂNDI!“

Aşa cum oamenii nu pot hotărî dacă să răsară sau nu mâine soarele, tot aşa nu pot hotărî nici ursitorile drumul pe care va merge în viaţă noul născut. Altfel îi punem la ursitori o minge şi ajunge mare fotbalist, îi punem Codul Penal şi ajunge procuror, îi punem un bisturiu şi ajunge medic, îi punem un pistol cu apă şi ajunge general, îi punem un engolpion şi o cruce, şi ajunge mitropolit.

Atenţie: în Moldova şi în Ardeal nu se pun ursitori. Deci nu puneţi ursitori la copii, ci puneţi-le în suflet, din fragedă pruncie, mărgăritarul cel mai de preţ: CREDINŢA CREŞTIN-ORTODOXĂ.

81. Lunea este postul Maicii Domnului.

Nu există nicăieri scris că Lunea este postul Maicii Domnului. Conform cu porunca a doua a Sfintei Biserici Ortodoxe zilele de post rânduite sunt: Miercurea şi Vinerea, pentru că Miercuri a fost vândut şi Vineri a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos.

Postul de Luni este „elastic“ sau facultativ şi deci va fi ţinut numai de acei creştini care au anumite necazuri, pentru împlinirea unor dorinţe sau alungarea ispitelor. Cel mai bine ar fi dacă l-ar ţine dumnealor cu binecuvântarea preotului duhovnic, căci altfel pot cădea în păcatul mândriei şi şi-au pierdut astfel toată plata.

82. La primul născut din familie, chiar dacă este botezat, să nu i se tragă clopotul dacă moare, căci mor toţi ceilalţi care se vor naşte după el.

Ce moartă se simte lumea de astăzi pentru că nu mai înviază cu fiecare Liturghie. Clopotul este un obiect bisericesc nevinovat care anunţă evenimentele deosebit de importante din viaţa noastră. El ne anunţă orele de rugăciune, clipa cea mare a Învierii Domnului, sau în fiecare Duminică ne cheamă la Sfânta Liturghie:

Unde mergi creştine dragă, când e zi de sărbătoare,

Pe la pieţe, pe la târguri, să-ţi duci marfa la vânzare?

Tu nu vezi iubite frate, că-n zadar te osteneşti

Şi din munca ta sărmane, chiar nimic nu foloseşti?

Unde mergi creştine dragă, când e zi de sărbătoare

La petreceri şi la cârciumi, sau la vorbă-n drumul mare

N-auzi dangătul de clopot, n-auzi acel glas frumos

Care zice : „LĂSAŢI TOATE şi veniţi lângă Hristos“.

Deci, clopotul nu prevesteşte moartea tuturor celorlalţi care se vor mai naşte în neamul celui ce a murit, ci totdeauna cheamă creştinii la rugăciune pentru mântuirea sufletului celui ce a murit.

83. Dacă moare un copil până la vârsta de 7 ani să nu-i dai lumânări să le ducă morţilor tăi pentru că el nu ştie cui să le dea.

În primul rând, oamenii ar trebui să ştie că mortul nu duce lumânările noastre morţilor noştri pe numele cărora le-am aprins, ci aceştia primesc de la Dumnezeu mângâiere.

84. La nouă joi după Paşti să nu se meargă la muncă.

Nici Biserica, nici Sfânta Tradiţie nu îndreptăţesc şi nici nu amintesc acest lucru. Acest lucru nu s-a pomenit nici în credinţa iudaică, nici în cea creştină. Şi atunci se naşte clar o întrebare la care să răspundeţi dumneavoastră: cei care au inventat această sărbătoare sunt cei leneşi sau cei gospodari?

85. Vinerea să nu tai via.

Se spune că Iisus este „strugurele cel copt din care curge vinul care mântuieşte lumea“. Vinerea a fost ziua în care Dumnezeu Iisus Hristos s-a adus pe sine jertfă în faţa lui Dumnezeu Tatăl şi şi-a vărsat scumpul său sânge prin jertfa de pe cruce, spălând păcatele neamului omenesc. Dar să nu amestecăm cele lumeşti cu cele sfinte. Vinerea (dacă nu este cruce roşie în calendar) este o zi obişnuită de lucru şi nu-i nici un păcat să tai via.

86. Dacă a murit fără lumânare să nu-i faci pomană decât sâmbăta.

Unde scrie aşa ceva? Acesta este tot o „teologie băbească“ fără nici un temei în Biblie sau în Sfânta Tradiţie. În general, pomenile se fac sâmbăta pentru că atunci Domnul Iisus Hristos a fost în mormânt cu trupul. De multe ori auzim spunându-se despre cineva care a murit: „Părinte, soţul meu a murit cu lumânarea aprinsă, a plecat cu lumină, s-a mântuit“. „Dar cum a murit maică: spovedit, împărtăşit?“ „O, nu maică! Cât m-am rugat eu de el şi n-a vrut în ruptul capului să se spovedească şi să se împărtăşească, că nu-i suferea pe popi“. „Dar la Biserică a fost Duminica? N-a călcat ăsta pragul Bisericii decât la Botez, la Cununie şi acum la moarte pentru ultima dată“. „Dar păcate a făcut în viaţă?“. „Maică şapte hotare umbla; i-au plăcut mult beţia şi femeile“.

Iată, oamenii trebuie să ştie că este bineplăcut să aprindem lumânarea. Dar lumânarea este doar UN SIMBOL (al luminii dumnezeieşti) şi O JERTFĂ (fiindcă dai nişte bănuţi pe ea).

Dacă are lumânare când moare nu neapărat se mântuieşte, iar dacă moare fără lumânare nu neapărat se osândeşte (mai ales dacă a avut o viaţă aleasă, creştinească).

Ziua în care se face pomană nu are nici cea mai mică importanţă. Pomana trebuie făcută după puterea materială şi din tot sufletul.

87. Până la Dumnezeu te omoară sfinţii.

Aceasta este o vorbă nu numai greşită, dar chiar dăunează Sfintei noastre credinţe. Se bazează această zicală pe versetul: ,,Au nu ştiţi că Sfinţii vor judeca lumea?“ (1Corinteni 6:2). Dar, după cum se observă, sfinţii vor judeca lumea, însă n-au omorât şi nici nu vor omorî pe nimeni, ba dimpotrivă se roagă, mijlocesc la Dumnezeu neîncetat pentru mântuirea noastră, fiind ,,Casnici ai lui Dumnezeu“.

88. Dacă ai un singur brad în curte, să-l tai ca să nu rămâi singur (casele cu brazi rămân pustii).

Altă păcăleală. Într-o zi vei rămâne singur sau va rămâne singură, cum o vrea Dumnezeu. Bradul din curte să nu-l tai, pentru că plantele şi mai ales arborii nu ne pot influenţa viaţa decât în măsura în care le folosim în tratamente naturale (seminţele, coaja, rădăcinile, etc). Cum poate acest brad să ne aducă rău în familie, când Iisus spune: ,,Nici un fir din părul capului vostru nu va cădea fără ştirea lui Dumnezeu“. BRADUL ÎN POPOR ESTE SIMBOLUL VIEŢII VEŞNICE.

89. Dacă omori un şobolan, 7 ani ai ghinion.

Conform cu versetul biblic: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul“ (Facerea 1:28), omul este stăpân peste toate vietăţile pământului. Toţi cei cu suflet bun nu vor ucide prea uşor sau chiar deloc nici măcar o furnică, iar cei răi vor face aceasta din plăcere. Nu este bine! Dar dăunătoarele le putem omorî fără a avea pedeapsă (cât despre cei 7 ani de ghinion, nici vorbă să fie adevărat, nu este nici o legătură între şobolan şi ghinion).

90. În decursul fiecărui an trebuie să treci neapărat de 3 ori prin Sfântul Altar dacă vrei să te mântuieşti ( bărbat sau femeie).

Bărbaţii nu au voie să treacă prin Sfântul Altar decât în caz de mare nevoie şi numai cu binecuvântarea preotului slujitor. Femeile nici măcar atât. Ele pot trece prin Sfântul Altar numai atunci când se sfinţeşte sau se resfinţeşte o Biserică şi numai cu binecuvântarea arhiereului care slujeşte atunci.

Se trece numai o singură dată, căci o dată ne-am şi botezat, şi mai trebuie ştiut că nu cel ce trece prin altarul Bisericii se va mântui, ci cel care prin credinţă va intra în Altarul Ceresc unde slujesc Sfinţii Îngeri.

91. Mireasa trebuie să poarte la slujba de cununie o păpuşă în sân ca să-i meargă bine în căsnicie.

Nu contează ce are mireasa cu ea sau pe ea pentru a-i merge bine. Ba mai mult, punând o păpuşă în sân este o practică vrăjitorească, iar aceasta îl mânie pe Dumnezeu. Mireasa care este credincioasă şi are suflet bun nu trebuie să poarte nimic în sân şi-i va fi bine pentru că îngerul lui Dumnezeu o va ocroti. Mireasa care este necredincioasă şi are suflet rău orice ar purta, tot rău îi va merge în căsnicie.

92. Pomul vieţii nu ai voie să-l ţii în casă pentru că, atâţia oameni îţi vor muri din familie, câţi puişori îi ies pe tulpină.

Pomul vieţii a fost doar în Rai. Orice altă plantă cu acest nume nu are nici o influenţă asupra vieţii noastre.

93. Tămâia se foloseşte oricând, smirna numai în sărbători.

Putem să folosim şi una şi alta, oricând vrem fără nici-o oprelişte. Pentru o mai bună înţelegere, între smirnă şi tămâie este o diferenţă ca între pâinea albă şi cea neagră. O poţi folosi pe fiecare când o ai, cu sfinţenie şi cu mulţumire la Dumnezeu.

94. În perioada de necurăţie (regula femeii), femeia nu are voie să se atingă de flori sau de copaci pentru că acestea se vor usca. Nici florile nu are voie să le ude în această perioadă.

Femeile leneşe pot să nu facă nimic. Cele harnice pot face orice lucru, în afară de a atinge cele sfinte (crucea, icoanele, anafura, apa sfinţită şi nu pot intra în Biserică în această perioadă).

95. Dacă o femeie este în perioada de necurăţie, să-şi lege o cârpă albă la brâu şi atunci poate să intre în Biserică şi chiar să se atingă de obiectele sfinte (icoane, cruce, apa sfinţită).

Nu este adevărat. Porunca lui Dumnezeu este clară: „Şi a grăit Domnul cu Moise şi cu Aaron zicând: De va avea femeia curgere de sânge din trupul său, trebuie să stea şapte zile pentru curăţirea sa. Tot cel ce se va atinge de ea, necurat va fi până seara“ (Levitic 15:19).

96. Este păcat să fie făcută sfeştania casei seara. Trebuie făcută până în orele 12.

Un creştin fierbinte în credinţă face trei curăţenii în fiecare din cele patru posturi mari ale anului:

a) Curăţenie de praf, mizerie în toată casă…

b)Curăţenie de duhuri rele cuibărite în casă, prin sfeştanie.

c) curăţenie în suflet prin mărturisirea păcatelor pe care le-am mai făcut de la ultima spovedanie încoace.

Sfeştania casei trebuie făcută de patru ori sau cel puţin o dată pe an. Sfeştania casei este o slujbă prin care se cere lui Dumnezeu să fie alungate puterile potrivnice şi să vină binecuvântarea Sa peste casa aceea prin rugăciunile făcute de preot. Ori o rugăciune se poate face oricând, dimineaţa, la prânz, seara sau noaptea.

97. La mort să te duci neapărat cu două lumânări, una pentru mort şi una pentru înger.

Lumânarea simbolizează lumina adevărului şi a sfinţeniei, care este Dumnezeu, şi ne arată cum trebuie să fie viaţa oricărui creştin. Lumânarea poate avea şi alte semnificaţii. Atunci când se aprinde la citirea Sfintei Evanghelii simbolizează lumina adevărului care a străbătut întunericul necredinţei. La Botez se aprinde pentru luminarea sufletului celui botezat care vine de la întuneric la lumină, făcându-se fiu al luminii lui Hristos. La cununie cele două lumânări pe care le ţin naşii simbolizează pe cei doi Sfinţi Arhangheli, Mihail şi Gavriil. La moarte, lumânarea simbolizează lumina pe care dorim să o aibă pe calea veşniciei. Mortului să-i ducem o lumânare dar îngerului nu, fiindcă el nu are nici un păcat (dacă ar avea păcat ar fi diavol).

98. Pentru a se căsători o fată trebuie să meargă la un preot să-i treacă apa prin cununii.

Cununiile cuiva nu se pot lega sau dezlega prin lucrări pământeşti. Apa trecută prin cununii nu are nici o putere. Sfatul pentru cele care vor să se căsătorească este să o facă din iubire curată, respectând poruncile lui Dumnezeu.

99. S-au şmecherit şi preoţii ăştia şi ne dau precestanie (Sfânta Împărtăşanie) praf.

Pentru a nu exista aceste vorbe spuse din neştiinţă, preotul trebuie să le explice enoriaşilor săi ce este cu Sfânta Împărtăşanie folosită în cazurile de urgenţă. Ea se sfinţeşte în Joia cea Mare (Cina cea de Taină a lui Iisus Hristos cu Sfinţii Apostoli) şi se păstrează tot anul pentru cazuri de urgenţă (de grijanie) sau pentru bolnavi netransportabili. Se ştie că Sfânta Liturghie nu se poate face oricând, dar nici omul nu trebuie să moară neîmpărtăşit şi atunci această Împărtăşanie de rezervă nu este o şmecherie a preoţilor, ci o practică a Sfintei Biserici dintotdeauna. Dumnezeu să-i ierte pe cei care vorbesc aşa ceva!

100. La sfârşitul Sfintei Liturghii, când preotul zice „Cu frică de Dumnezeu şi cu dragoste să vă apropiaţi“, trebuie să faci trei paşi către preot ca să te mântuieşti.

Aceste cuvinte sfinte le găsim şi în Biblie referindu-se la cei pregătiţi pentru a primi Sfânta Împărtăşanie (post, spovedanie şi să aibă binecuvântarea preotului duhovnic de a se împărtăşi). Ceilalţi nu se pot apropia de Sfântul Potir (adică nu se pot împărtăşi). Deci, nu prin cei trei paşi ne mântuim , ci prin Sfintele Taine (Spovedania, Împărtăşania şi celelalte).

101. Să nu speli lenjeria copilului după asfinţit că este păcat.

Într-adevăr există un verset în Biblie care spune aşa: „Trebuie să fac, până ce este ziuă, lucrările celui ce M-a trimis pe Mine;căci vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze“ (Ioan 9:4), însă aceste cuvinte se referă la viaţă şi moarte, la lucrarea spre mântuirea sufletului pe care trebuie să o facă fiecare credincios cât timp este viu. Copilul trebuie ţinut curat, deci nu contează la ce oră din zi îi spală măicuţa lui lenjeria (doar să nu fie cruce roşie în calendar). Contează doar, dacă începând cu vârsta de 7 ani, mama lui îl duce la spovedanie şi împărtăşanie cel puţin în cele 4 posturi mari ale anului pentru a-i spăla astfel „cămaşa sufletului“.

102. De înălţarea Sfintei Cruci nu trebuie să mănânci ceva în formă de cruce (colac, prescure), nici nuci (pentru că au formă de cruce în miez) şi nici usturoi pentru că are inima în el.

Nu ceea ce mănânci de ziua Sfintei Cruci contează, ci cu ce credinţă întâmpini această sărbătoare şi ce fapte bune faci în ziua aceea. De fapt, această scorneală cu ce nu trebuie mâncat vine sigur de la persoane care nici nu merg la Biserică în acea zi de sărbătoare.

103. Dacă treci de trei ori prin Sfântul Altar când se face sfinţirea sau resfinţirea unei Biserici este ca şi când te-ai boteza.

Cu alte cuvinte, dacă treci de trei ori prin şcoala de şoferi este ca şi când ai avea carnet, dacă treci de trei ori pe sălile unei facultăţi, este ca şi când ai avea diploma de licenţă. Botezul este o Sfântă Taină care nu se poate înlocui cu o altă lucrare a Sfintei Biserici.

Trecerea prin Sfântul Altar este un prilej (pentru unii poate unic) de a vedea locul unde preotul slujeşte Sfânta Liturghie, adică Sfânta Masă, peştera Betleemului (proscomidiarul) şi Crucea răstignirii, dar acest lucru nu mântuieşte pe nimeni. Se umple de bucurie duhovnicească şi va fi răsplătit de Dumnezeu pentru credinţa cu care a trecut prin faţa Sfintei Mese.

Iubiţi credincioşi,

Superstiţiile pe care (cu ajutorul lui Dumnezeu) le-am adunat în această cateheză (adică învăţătură de credinţă ortodoxă) despre Falsa Tradiţie, sunt ca nişte ciuperci otrăvitoare care încearcă să crească pe Ogorul Sfintei credinţe Ortodoxe a lui Dumnezeu. După cum lumina nu are părtăşie cu întunericul, tot aşa şi Biserica Ortodoxă, nu are părtăşie cu minciuna (scorneala). În locul acelor „practici inventate“, iată cum ar trebui să se înveţe creştinii unul pe altul, aşa cum scrie în cărţile de slujbe:

► Până la Botez îi putem spune copilului pe nume, pentru că certificatul de naştere este deja eliberat cu numele respectiv, iar la opt zile după naştere, se merge cu copilul la Sfânta Biserică unde i se citeşte rugăciune la însemnarea pruncului (cu Sfânta Cruce) punându-i-se şi numele.

► Iar când se împlinesc 40 de zile, se aduce pruncul în Biserică, ca să se îmbisericească, adică să facă început intrării în Biserică. El este adus de maica sa, fiind curăţită, şi fiind de faţă şi naşul cel ce l-a botezat.

► La opt zile după cununia religioasă, mirii trebuie să vină la Biserică cu lumânările de la nuntă, să le aprindă şi preotul să le citească molitfa. După aceasta, lumânările de la cununie rămân pentru a fi folosite în Sfânta Biserică.

„Fraţilor, vă poruncim în numele Domnului nostru Iisus Hristos, să vă feriţi de orice frate care umblă fără de rânduială şi nu după predania care aţi primit-o de la noi“ (2 Tesaloniceni 3:6).

BIBLIOGRAFIE: Biblia E.I.B.M., 1988; Biblia E.I.B.M., 1992; Biblia E.I.B.M., Bucureşti, 1994; Învăţătură de credinţă creştin ortodoxă – Craiova 1952; Învăţătura de credinţă creştin ortodoxă, Cluj,1993; Noul Testament versiunea Anania – 1993;

Completare la cateheza Sfânta şi falsa tradiţie

Prin cuvântul tradiţie nu se înţelege zvonul nedesluşit, care nu se ştie cum a apărut şi s-a răspândit; ci se înţelege învăţătura apostolică, propovăduită oral; sau regulile şi hotărârile bisericeşti puse în aplicare în Biserică. Sfinţii Apostoli au organizat în întregime Biserica lui Hristos pe toate laturile vieţii ei mântuitoare, duhovniceşti şi bisericeşti. Însă modul în care au organizat-o nu este expus pe deplin în scrierile lor, dar în realitate a fost săvârşit şi introdus în viaţa creştină de Sfinţii Apostoli personal, introdus şi înrădăcinat prin numeroasele vizite săvârşite în comunităţile creştine întemeiate de ei şi prin îndreptarea de multe ori a greşelilor – totul prin propria lor lucrare şi cuvânt. Şi modul de purtare creştină, şi regulile de viaţă şi legăturile reciproce ale creştinilor, şi lucrările tainice sfinţitoare, si regulile pentru adunările bisericeşti, toate au fost rânduite de Sfinţii Apostoli prin cuvânt şi întărire prin supravegherea lor personală… Şi au început creştinii să gândească aşa, să trăiască aşa, să lucreze aşa în legături reciproce, să se cârmuiască aşa, să se sfinţească aşa, să-I slujească lui Dumnezeu aşa cum au orânduit Sfinţii Apostoli.

Cei ce au venit la credinţă au împrumutat de la ei şi după modelul lor s-au orânduit. Noua generaţie s-a format întru totul după acea orânduirea a comunităţii creştine pe care au lăsat-o Sfinţii Apostoli. Şi aşa, din generaţie în generaţie, şi au ajuns până la noi. Tocmai această bună orânduire a comunităţii creştine, privind toate ramurile ei, este Tradiţia apostolică şi a o respecta este datoria nestrămutată a fiecărui creştin care doreşte să rămână în adevăr. La cuvântul Tradiţie adăugaţi întotdeauna apostolică.

Voi înţelegeţi Tradiţia apostolică ca transmitere din gură în gură. Dar ea a fost transmitere din viaţă în viaţă, din faptă în faptă. Citim scrierile Sfinţilor Părinţi pentru că în ele se păstrează Tradiţia apostolică, ce este recunoscută într-un glas de toţi. Sfânta Biserică Ortodoxă greacă a păstrat cu credinţă Tradiţia apostolică şi transmiterea ei faţă de noi. Această moştenire apostolică o avem şi noi.

Catolicii au întunecat Tradiţia apostolică. Protestanţii s-au apucat să îndrepte lucrurile – şi mai rău au făcut. La catolici este un singur Papă, iar la protestanţi, orice protestant este un papă. Eu tot sprijin Tradiţia apostolică pe care Sfânta Biserică Ortodoxă o are ca izvor de învăţătură alături de Sfânta Scriptură. Ceea ce este lăsat de Sfinţii Apostoli alcătuieşte viaţa creştină şi s-a transmis ca atare din generaţie în generaţie neschimbat, intrând în acelaşi timp în scrierile Părinţilor încă din veacul întâi (Sfaturi înţelepte, Sfântul Teofan Zăvorâtul, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2009).

Sursa: LUPTA PENTRU ORTODOXIE

Acest articol a fost publicat în CATEHISM și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s