FMI- ARMATA DE SUBJUGARE A STATELOR

 
Strategiile Fondului Monetar Internaţional au dus la eşecuri vizibile în multe  ţări, iar statele care merg bine azi, care realizează creşteri economice, au  refuzat acorduri cu FMI.
“Ce au în comun China şi Botswana? Ei bine, nici una  nu are un program FMI, ambele s-au dezvoltat pe strategii proprii. Strategia FMI  pune accentul pe privatizare, liberalizare şi macrostabilizare, ignorând orice  altceva. Pentru China însă, prioritară a fost crearea a câteva milioane de  locuri de muncă în fiecare an. Guvernul a ţinut dobânzile foarte jos, pentru ca  oamenii să pornească noi afaceri. În ţările în care există programe FMI,  dobânzile sunt atât de ridicate, încât nici dacă ar exista acolo condiţiile din  SUA, oamenii tot nu ar împrumuta bani să facă afaceri.

Şi atunci, cum să se  dezvolte aceste ţări?” Citatul aparţine lui Joseph Stiglitz, câştigătorul  premiului Nobel pentru Ştiinţe Economice în 2001.
Analiştii economici spun că  în 1997, criza financiară asiatică a fost provocată de o deschidere a pieţelor  de capital care a dus la un aflux rapid de fonduri străine. Această situaţie a  fost susţinută cu vigoare de Departamentul trezoreriei de stat american,  împotriva faptului că ţarile interesate dispuneau de dobânzi la împrumuturile  interne crescute şi nu aveau nevoie neaparată de marirea împrumuturilor lor  externe.
Economistul şef al Băncii Mondiale din acea perioadă şi laureat al  Premiului Nobel, Joseph Stiglitz a remarcat că : artizanii acestei politici nu  au dispus de nici un fel de studiu care să demonstreze că deschiderea pieţei de  capital avea să ducă la creştere economică. În cazul Asiei, măsurile au dus la  efect contrariu. În perioada anilor 1996 si 1997 s-a realizat o inversare a  fluxului finanţelor de circa 11% din PIB-ul Coreei de Sud, Malaieziei,  Filipinelor şi Tailandei. Părăsirea acestor ţări de către fondurile financiare a  dus la prăbuşirea monedelor locale şi a declanşat o panică financiară, spune  Mark Waisbrot codirector al “Center for Economic and Policy Research”,  Washington, preluat de www.cepr.net .
Washington-ul a intervenit prin mijloace  diferite şi a reuşit să transforme criza într-un proces de declin economic  regional grav. Mai întâi Trezoreria a convins Japonia să-şi abandoneze  propunerea iniţială a realizării unui fond monetar asiatic care ar fi furnizat  zonei cel puţin 100 miliarde de dolari pentru a stabiliza monedele înainte ca  acestea să înceapă o cădere liberă. Apoi, FMI a impus o politică de austeritate  fiscală şi monetară inutilă economiilor în criză. Aceasta s-a realizat prin  dobânzi imense: de până la 80% în Indonezia. S-au mai realizat şi alte erori  importante care au dus la rezultatul acesta dezastruos. În 1998 economia  indoneziană a avut o cădere de 13.7% iar cea a Tailandei de 10 %. Criza asiatica  s-a extins mai întâi în Rusia apoi în Brazilia. Aceasta a ilustrat un alt efect  pervers al liberalizării temerare a investiîiilor din perioada aceea: o panică  se poate propaga la toate ţările care au cea mai mica relaţie comerciala comună.  Comportamentul solidar al investitorilor este suficient pentru declanşarea  crizei. Încă o dată intervenţia FMI a agravat situaţia.
În Rusia şi Brazilia  Organizaţia a insistat pentru menţinerea unor rate de schimb supraevaluate,  susţinându-le cu ajutorul unor împrumuturi considerabile ( 42 miliarde de dolari  pt. Brazilia ) şi de dobânzi crescute ( până la 170% ) în Rusia. În ambele ţări  monedele s-au prăbuşit, producţiile s-au redus şi ţările respective sunt  considerate drept datornice, fără nici un fel de câştig din punct de vedere  economic, ca urmare a tranzacţiilor efectuate. Singurul argument al FMI pentru  menţinerea nivelelor de schimb supraevaluate era acela ca o prabuşire a acestuia  ar fi dus la hiperinflaţie. Dar nu a avut lor niciun fel de hiperinflaţie iar  cele două economii au reacţionat foarte pozitiv la devalorizarea monetară, Rusia  a înregistrat cea mai mare creştere din ultimii 20 de ani in 2000 (  8,3%).
Acest scenariu s-a repetat mai recent în Argentina unde guvernul a  evitat sa regleze grelele datorii pe care le-a acumulat menţinând timp de 4 ani  de recesiune aceeaşi rată de schimb, triplând dobânzile şi împrumutând de la FMI  considerabila suma de 40 miliarde de dolari în decembrie care a trecut. Pentru a  înţelege absurditatea acestui gest, imaginaţi-vă că SUA ar împrumuta 70% din  bugetul sau federal pentru a evita ca dolarul, supraevaluat, să se prăbuşească,  explică Mark Waisbrot.
Economiile de tranziţie sunt un caz particular, dar  ele ilustrează pagubele monumentale la care se ajunge atunci când sunt lăsate  elitele americane să creeze o nouă societate. Astfel, în numai câtva ani Rusia a  pierdut până la jumatate din venitul său naţional după ce a adoptat terapia de  şoc recomandată de FMI în 1992. În ciuda faptului că FMI a încercat să dezmintă,  Rusia a urmat cu adevarat acest program, incluzând şi politica de liberalizare  imediată a preţurilor (care a dus la o inflaţie de 520% în trei luni) si de  privatizare rapida a industriei. Guvernul a îndeplinit cea mai mare parte a  obiectivelor fiscale şi monetare ale FMI, cel puţin până când economia s-a  prăbuşit până la nivelul în care trocul a devenit moneda de schimb preferată a  populaţiei. Rezultatul: o nouă ţară subdezvoltată cu un venit pe cap de locuitor  mai mic decât al Mexicului; în afară de perioadele de război şi dezastrele  naturale, aceasta a fost cea mai gravă prăbuşire economică din toată  istoria.

CUM FMI – FONDUL MONETAR INTERNAŢIONAL DISTRUGE  NAŢIUNILE
Unul dintre marii jurnalisti de investigatii din Marea Britanie  publica pe 19 martie 2002 un interviu cu laureatul Premiului Nobel pentru  Economie Joseph Stiglitz, fost economist sef al Bancii Mondiale. Tema  interviului: cum globalizarea corporatista s-a realizat gresit.
“A condamnat  oamenii la moarte” spune Stiglitz. Briliantul batran agent vine din zona rece  (zona diavolului), trece in tabara noastra si, in ore indelungate, isi goleste  memoria de ororile comise in numele unei ideologii politice de care, acum, isi  da seama ca este total gresita si putreda.
[…] Joseph Stiglitz a fost  economist sef al Bancii Mondiale. In mare parte, noua ordine economica mondiala  reprezinta teoria sa pusa in practica.
Interviul este luat atat in Londra,  cat si in Washington, in aprilie 2001, in timpul reuniunii Bancii Mondiale si a  Fondului Monetar International. Stiglitz a fost tinut dincolo de cordoanele de  politie ca orice alt protestatar. Insiderul este acum un outsider.
In 1999  Banca Mondiala il concedia pe Stiglitz. Economistul nu a avut voie sa iasa in  liniste la pensie. Secretarul trezoteriei SUA, Larry Summers, se pare, a cerut  excomunicarea publica a acestuia. Stiglitz isi exprimase deja dizidenta fata de  actiunile Bancii Mondiale.
In Washington, Stiglitz a acordat interviuri in  exclusivitate pentru „the Observer” si „Newsnight” despre realitatea, adesea  ascunsa, activarii (muncii) pentru Fondul Monetar International, Banca Mondiala  si detinatorul a 51% din banci, respectiv Trezoreria SUA. Din aceste trei mari  institutii, pe surse (nu prin Stiglitz), s-au obtinut documente “confidentiale”,  ce nu pot fi facute publice decat cu acordul Bancii Mondiale.
Stiglitz l-a  ajutat pe jurnalist sa traduca unul dintre documente, respectiv “Strategia de  Asistenta pentru o Tara”. Exista o politica de asistenta strategica pentru  fiecare tara saraca, realizata, spune Banca Mondiala, dupa o investigare atenta  a tarii respective. Conform lui Stiglitz insa, “investigatia” staff-ului bancii  se limiteaza in inspectarea hotelurilor de 5 stele ale tarii respective.  Investigatia se incheie atunci cand staff-ul se intalneste cu o serie de  „cersetori”, cum ar fi un ministru de finante prins la mijloc si caruia i se  inmaneaza un “acord de restructurare” pre-definit in schimbul semnaturii sale  “voluntare”.
Fiecare economie a unei natiuni este analizata individual si pe  urma, spune Stiglitz, Banca inmaneaza fiecarui ministru aceeasi 4 pasi sub forma  de program.
Pasul 1 este Privatizarea care, conform lui Stiglitz, poate fi  numita “MITArizare”.
Decat sa se opuna vanzarii industriilor de stat, liderii  accepta flagelarea electricitatii si a companiilor de apa. De asemenea, trebuie  mentionat ca Stiglitz specifica faptul ca, in tarile respective, Banca Mondiala  solicita reducerea la tacere a vocilor critice la adresa sa. “Poti spune ca  oficialii tarilor stau cu ochii cascati la cei 10% comision care se varsa direct  in conturile lor din Elvetia, bani pe care ii primesc pentru simplul fapt ca rad  cateva miliarde din pretul de vanzare a bunurilor nationale. Iar guvernul SUA  stie aceste lucruri, cel putin in cazul cel mai cunoascut de “Mita rizare” al  tuturor timpurilor: Vanzarea Rusiei din 1995: “Punctul de vedere al Trezoreriei  SUA a fost “acest lucru este bun” atata vreme cat il dorim pe Yeltsin reales. Nu  ne intereseaza daca alegerile sunt corupte. Noi vrem ca banii sa merga la  Yeltzin” prin mita pentru campania sa electorala.
Stiglitz nu este un  conspirator nebun care vorbeste despre „Elicopterele Negre” din teoriile  conspirative. Omul a fost si a lucrat o vreme chiar in mijlocul jocului, ca  membru al Cabinetului Bill Clinton si ca presedinte al Consiliului Consilierilor  Economici.
Cel mai mare rau, dupa Stiglitz, facut Rusiei a fost cel de  sustinere de catre SUA a oligarhilor care au furat activele industriale ale  tarii. Efectul a fost ca prin schema coruptiei s-a redus la jumatate output-ul  national, cauzandu-se depresie si foamete.
Dupa “MITArizare”, pasul 2 al  FMI/Banca Mondiala intr-un singur plan realizat pentru toti, de salvare, este  “Liberalizarea pietei de capital”. In teorie, deregularizarea pietei de capital  permite capitalului investit sa se miste prin intrari si iesiri. Din nefericire,  cum s-a intamplat in Indonezia si Brazilia, banii doar au iesit si tot au iesit.  Stiglitz numeste acest fenomen ciclul “banilor fierbinti”. Banii intra pentru  speculatii in moneda nationala si in imobiliare, iar in momentul in care apare  cea mai mica problema…capitalul fuge. Rezerva unei natiuni se poate scurge in  cateva zile, chiar si cateva ore… Si cand acest lucru se intampla, tarile doresc  sa ii faca pe speculatori sa returneze capitalul national prin diverse actiuni…  FMI.. ce face? cere natiunilor sa creasca rata dobanzii la 30%, 50% si  80%.
“Rezultatul a fost previzibil”, spune Stiglitz, pentru valul banilor  fierbinti din Asia si America Latina. Cresterea ratelor a dus la daramarea  valorii proprietatilor in Asia si America Latina, distrugand productia  industriala si secand trezoreriile nationale.
In acest moment, FMI trage  natiunile care abia mai gafaie in Pasul al 3-lea: Piata bazata pe preturi, un  termen fantezist pentru cresterea preturilor la alimente, apa si gaz. Acest pas  duce la pasul 3 ½ pe care Stiglitz il numeste “Dezordinea FMI”.
Dezordinea  FMI este extrem si dureros de predictibila. Cand o natiune este cazuta, FMI se  foloseste de acest lucru si suge ultimele picaturi de sange din acestea. „Au dat  drumul la caldura pana intregul cazan a sarit in aer”, spune Stiglitz. Ca atunci  cand FMI a eliminat subventiile la mancare si incalzire pentru populatia saraca  din Indonezia in 1998. In Indonesia au izbucnit o serie de rascoale. Exista si  alte exemple – rascoalele din Bolivia pentru pretul apei din aprilie 2000 si  februarie 2001. Rascoalele din Ecuador pentru cresterea pretului la gazele  naturale, pret impus de catre Banca Mondiala. Ai avea impresia ca rascoalele  sunt prevazute si ele in plan. Si sunt!
Stiglitz nu stia acest lucru despre  documentele primite de BBC si de „the Observer” si obtinute din interiorul  Bancii Mondiale, pe care statea stampilat: “confidential”, “restricted”, “not to  be disclosed”. Uitandu-ne la documentele “Strategiei de Asistenta” pentru  Ecuador, Banca Mondiala mentioneaza de cateva ori – cu o precizie extrem rece –  ca se asteapta la “nemultumiri sociale” (termen birocratic pentru a descrie o  natiune in flacari).
Nu este suprinzator. Raportul secret mentioneaza ca  planul SUA de a face ca dolarul sa devina moneda nationala in Ecuador a trimis  51% din populatie sub limita saraciei. Planul de “asistenta” al Bancii mondiale  vine in intampinarea si rezolvarea nemultumirilor sociale si suferintelor  cauzate prin intermediul “rezolvarii politice” si a preturilor si mai  crescute.
Rascoalele FMI (si prin rascoale inteleg demonstratii pasnice  dispersate cu gloante, tancuri si caz lacrimogen) au cauzat inca o panica ce a  dus la o noua fuga a capitalului si faliment guvernamental. Aceasta incendiere  economica are si partea ei buna. Corporatiile straine pot achizitiona bunurile  ramase, cum ar fi concesiuni de mine ori porturi la preturi minime.
Stiglitz  specifica ca FMI si Banca Mondiala nu sunt jucatori ai economiilor de piata fara  inima. FMI a stopat “subventionarea” achizitiei de alimente in Indonezia “atunci  cand bancile aveau nevoie de o garantie, o interventie (pe piata) binevenita”.  FMI a sterpelit zeci de miliarde de dolari pentru a salva finantatorii si, in  consecinta, bancile americane si europene de la care se imprumutaseara.
Apare  asadar un model. Exista o multime de loseri ai sistemului, insa doar un  castigator: bancile vestice si Trezoreria SUA, care, din acest clocot  international, realizeaza o gramada de bani. Stiglitz povesteste jurnalistului  britanic de intalnirea sa, nefericita, cu noul presedinte, la acea vreme, al  Etiopiei. Stiglitz lucra la Banca Mondiala. Intalnirea a avut loc la primele  alegeri democratice ale natiunii. Banca Mondiala si FMI au ordonat Etiopiei sa  transfere banii de ajutor in contul lor de rezerva al Trezoreriei SUA.  Trezoreria plateste o dobanda de 4%, in vreme ce natiunea imprumutase dolari SUA  la o rata de 12% pentru a-si hrani populatia. Noul presedinte l-a implorat pe  Stiglitz sa-l lase sa utilizeze banii pentru a reconstrui natiunea. Dar nu,  prada a intrat direct in casa de bani a Trezoreriei SUA.
Se ajunge la Pasul  4. FMI si Banca Mondiala numesc “comert liber” “strategia lor de reducere a  saraciei”. Acesta este un comert liber realizat dupa standardele Bancii Mondiale  si ale Organizatie Mondial a Comertului (WTO). Stiglitz ca insider compara  comertul liber aplicat de WTO cu Razboaiele Opiului. “Si in acele razboaie era  vorba despre deschiderea pietelor” spune Stiglitz. Ca si in secolul 19,  europenii si americanii de azi sparg barierele pentru a vinde in Asia, America  Latina si Africa, in vreme ce isi baricadeaza propriile piete impotriva  agriculturilor din lumea a treia.
In razboaiele opiului, vestul utiliza  blocade militare pentru a forta deschiderea pietelor pentru comertul  neechilibrat practicat de el. Astazi, Banca Mondiala poate ordona o blocada  financiara care are aceleasi consecinte ca o blocada militara (uneori chiar la  fel de mortala).
Stiglitz este impresionat neplacut in special de tratatul  impus de WTO in ce priveste drepturile de proprietate (acesta are acronimul  TRIPS). Prin acesta, spune Stiglitz, noua ordine mondiala “a condamnat oamenii  la moarte” prin impunerea de taxe si impozite incredibil de mari ce trebuie  platite companiilor farmaceutice pentru medicamentele lor de brand. “Nu le pasa”  spune economistul, “daca oamenii traiesc sau mor”.
Jurnalistul britanic spune  sa nu fiti confuzi de amestecarea in aceeasi discutie a FMI, Bancii Mondiale si  a WTO. Sunt masca interschimbabila a aceluiasi sistem guvernamental, spune el.  Sunt cunoscuti sub denumirea de “declansatori”. Obtinerea de la Banca Mondiala a  unui imprumut pentru o scoala, de exemplu, “declanseaza” automat acceptarea  tuturor “conditiilor” – o medie pe natiune de 111 – impuse de Banca Mondiala si  FMI. De fapt, spune Stiglitz, FMI solicita de cele mai multe ori conditii mult  mai austere decat regulile oficiale ale WTO.
Cea mai mare grija a lui  Stiglitz este aceea ca planurile Bancii Mondiale, realizate in mare secret si  conduse de o ideologie absolutista, nu sunt niciodata facute publice si  dezbatute. Programul de reducere a saraciei “submineaza democratiile”….  Productivitatea Africii, sub mana protectoare a FMI, s-a dus pe apa  sambetei….
Jurnalistul intreaba: Este vreo natiune care a evitat o asemenea  soarta? Da, spune Stiglitz, Botswana. Ce au facut? I-au spus FMI-ului sa isi  faca bagajele.
Jurnalistul spune ca l-a intrebat pe Stiglitz cum ar ajuta el  statele sa se dezvolte? Stiglitz propunea reforme radicale ale pamantului, un  atac in inima marilor proprietari de terenuri si asupra chiriilor camataresti  percepute in intreaga lume de catre acesti oligarhi (cca. 50% din culturile unui  chirias al terenului).
Stiglitz a vorbit public si si-a pus postul si cariera  in pericol in momentul in care a realizat marele esec al FMI si al Bancii  Mondiale de a pune in practica politicile economice. Si dupa ce gresesc…, spune  economistul, continua sa solicite punerea in practica a acelorasi  politici.
“Este un pic ca in Evul Mediu” spune Stiglitz… “Cand doctorilor le  murea un pacient spuneau: E…i-am oprit sangerarea mult prea devreme…mai avea un  pic de sange”.

Scris de Teodor FILIP

Sursă: http://piatza.net (Extras din cartea  lui Greg Palast “The Best Democracy Money Can Buy”)

 

Acest articol a fost publicat în CRIZA și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s