In Siria violentele si macelul trebuie sa atinga noi dimensiuni

In Siria 1800 de persoane ar fi fost deja ucise în patru luni de opoziţie, zeci de mii ar fi fost arestate. Occidentul critică violenţa, dar o operaţiune militară similară cu cea din Libia pare exclusă. De ce?

VORBE DURE, DAR DOAR VORBE

Ataşatul de presă al ambasadei americane la Damasc nu mai urmăreşte canoanele diplomaţiei şi afirmă dur: operaţiunile armatei siriene în oraşul rebel Hama reprezintă„fără îndoială un act de război”. Declaraţia a fost făcută de J.J. Hader într-un interviu acordat BBC, după ce trupele guvernamentale siriene au ucis în operaţiunile de la finele săptămânii trecute peste 90 de persoane în Hama. În Siria ar  exista o singură bandă criminală şi aceasta ar fi guvernul sirian, a mai spus diplomatul. „O bandă care îşi distruge propriile oraşe, care aplică metode teroriste împotriva unui popor care demonstrează paşnic. Este ridicol” Luni, Kremlinul a condamnat în termenii cei mai duri de până acum operaţiunea militară din Hama, catalogând-o drept “inacceptabilă”, conform agenţiei RIA Novosti. Indiferent de schimbarea tonului în discursul Federaţiei Ruse şi de duritatea discursului lui Hader, fapte concrete nu-i vor urma în curând. Ministrul britanic de externe, William Hague, a explicat pentru BBC cât se poate de clar că „o intervenţie militară în Siria nu este o opţiune”. Dar de ce nu? Nu este viaţa civililor sirieni la fel de preţioasă precum cea a civililor libieni – protejaţi de o operaţiune NATO? Comunitatea internaţională derulează operaţiuni militare – drept, nu terestre – în Libia de a mijlocul lunii martie. Scopul este de a-l determina pe dictatorul Muammar el Gaddafi să încheie războiul declarat propriului popor. Dar în cazul Siriei, unde 1800 de persoane şi- au pierdut viaţa din cauza represiunii violente a manifestaţiilor prodemocraţie, lumea se imitează la avertismente şi sancţiuni economice înăsprite. Luni au continuat luptele în oraşul sirian Hama, conform activiştilor cinci persoane au fost ucise. Un cartier din oraş este bombardat cu tiruri de artilerie. Dar puterile occidentale şi Liga Arabă nu se văd nevoite să acţioneze în vreun fel. CAZUL ONU Măcar Consiliul de Securitate al ONU va lua în discuţie luni, la New York, situaţia din Siria. Şansele unor rezultate concrete sunt însă greu de cuantificat. Există un proiect de rezoluţie de condamnare a violenţelor. Dar documentul – deşi nu prevede sancţiuni de niciun fel – a eşuat în faţa opoziţiei Rusiei şi a Chinei care au făcut uz de dreptul lor de veto (în calitate de membri permanenţi ai Consiliului). Analistul politic Alvaro de Asconcelos de la Institutul pentru Studii de Securitate de la Paris, crede însă că o condamnare internaţională a regimului sirian este imperios necesară. El argumentează cu atitudinea Vestului în cazul Ben Ali şi, parţial, chiar şi în cazul Mubarak. Poporul sirian are nevoie de solidaritate internaţională. Iar presiunea crescută asupra guvernului ar putea accentua divergenţe între membri cabinetului şi duce la slăbirea aparatului statal terorist, susţine de Asconcelos. Într-o declaraţie recentă pentru The Guardian, un activist pentru drepturile omului din oraşul Hama, a cerut comunităţii internaţionale să sporească presiunea asupra regimulu Assad. El a sugerat ca Occidentul să îşi retragă ambasadorii de la Damasc şi să-i expulzeze pe diplomaţii sirieni ca semn de protest împotriva atrocităţilor comise de trupele guvernamentale. “Avem nevoie de o puternică presiune politică”, a subliniat Omar Habal.
Dacă există grupări de opoziţie siriene care îşi doresc o intervenţie militară în Siria nu se poate şti cu exactitate. Jurnaliştii au foarte greu contact cu militanţii –comunicaţiile cu străinătatea sunt îngreunate de forţele loiale regimului. Tot acestea împiedică şi comunicaţiile din interiorul mişcării de protest. Din cauza acestei situaţii, rebeliunea siriană este condusă de mai multe consilii locale mici, care acţionează independent unul de celălalt în cele mai multe cazuri. La patru luni de la începutul mişcării prodemocraţie nu există o conducere naţională a protestatarilor şi niciun reprezentant oficial care ar putea angaja sprijin internaţional MIZA REGIONALĂ Motivul pentru care Occidentul ezită să întreprindă acţiuni concrete împotriva regimulu condus de Bashar al Assad este teama de răspândirea regională a conflictului. Concluzia î aparţine politologului Rami Khouri de la American University din Beirut. El argumentează că Siria este o ţară divizată, atât etnic cât şi religios. Dacă s-ar ajunge la lupte între diferite grupări – de exemplu între arabi şi kurzi – atunci conflictul s-ar putea extinde rapid în ţăr vecine precum Turcia sau Irak. La fel s-ar întâmpla şi în cazul unor conflicte între suniţi şi şiiţi. Minorităţile siriene au puternice legături în întregul spaţiu arab. Dacă una are probleme acasă, conflictul nu va rămâne în interiorul graniţelor siriene, a afirmat Khour pentru revista Spiegel. Iar Occidentul ştie toate aceste aspecte. Margret Johannsen, politolog la Institutul pentru Studii de Pace din Hamburg, crede că Vestul vrea să evite repetarea scenariului din Irak. Siria este dominată de terorism statal, astfel încât, înlăturarea regimului ar distruge sistemul de putere la fel ca în Irak după căderea lui Saddam Hussein. Temerile faţă de un asemenea scenariu sunt mari şi împiedică sprijin extern, crede Johanssen. De asemenea, aceleaşi temeri împiedică şi mplicarea clasei de mijloc siriene în revoltele împotriva regimului Assad. Lipsa sprijinulu extern are însă şi o parte – dacă putem spune aşa – bună: legitimitatea mişcării de opoziţie nu este ştirbită în niciun fel. LIBIA E LIBIA Prin comparaţie cu Libia, în cazul Siriei şi statele vecine se tem de o intervenţie armată. Diferenţa majoră este următoarea: Gaddafi îşi făcuse duşmani înainte de revolta populară împotriva sa. Aşa că Liga Arabă a avut dublu de câştigat atunci când a cerut răsturnarea colonelului de la Tripoli operaţiune graţie intervenţiei occidentale. democratizarea regiunii NATO este implicată cu efective destul de numeroase în Libia şi efectele operaţiunii se asă aşteptate. Aşa că este de înţeles de ce Alianţa nu se grăbeşte să mai deschidă un front într-o ţară mult mai puternică din punct de vedere militar şi într-o regiune şi mai volatilă Dar argumentul logistic şi material îşi atinge limitele destul de rapid. Momentul la care Vestul s-ar vedea obligat să intervină nu a sosit nici pe departe. “Violenţele şi măcelul trebuie să atingă noi dimensiuni”, afirmă Margret Johanssen.

Acest articol a fost publicat în STIATI CA... și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s