CHEIA SUFLETULUI

Oare care e
cheia de a ajunge la sufletul unui om?

Unul dintre modurile cele mai frumoase de a-i cuceri pe
oameni este sinceritatea. Şi când vorbesc de „a cuceri” mă refer la a te face
plăcut, a te împrieteni, sau chiar a iubi pe cel de lângă tine. Se-ntâmplă de
obicei să ne comportăm „oficial” cu cel pe care îl întânlim prima data, fără
să-i acordăm credit imediat, testându-l din priviri şi judecându-l cu mintea. Ne
comportăm faţă de el în mod defensiv, aplicând toate prejudecăţile noastre
asupra-i.

În primile conversaţii
răspundem evaziv şi impersonal, ascunzând mereu esenţa mesajului, încercând să
nu arătăm nimic din personalitatea şi viaţa noastră, sau arătăm doar ce-i mai
bun şi mai frumos. Câteodată cel străin pentru noi, cel pe care-l întâlnim prima
oară este „vinovat” pentru o perioadă şi poate doar pe parcurs să ne câştige
încrederea.

Dar se întâmplă de
multe ori să ne lovim de acelaşi răspuns „oficial” şi de acelaşi comportament
defensiv, care denotă la fel de multă neîncredere precum am arătat-o şi noi. Şi
de multe ori vrem să-l cunoaştem mai bine, să-i aflăm tainele sufleteşti, să-i
vedem comportamentul natural, să-l vedem aşa cum de fapt este, fără ascunzişuri.
Şi ne întrebăm: oare care e cheia de a ajunge la sufletul lui?

Problema este mereu la
noi, şi niciodată la celălalt. Bârna e mereu în ochiul nostru şi doar câteodată
paiul e în ochiul celuilalt. Sinceritatea cucereşte orice inimă, sinceritatea
deschide orice suflet, smulge câte un zâmbet, creează încredere. Sinceritate e
aşa atrăgătoare… pentru celălalt.

Cu cât ne deschidem
faţă de cel de lângă noi cu atât şi el se deschide faţă de noi. Cu cât suntem
mai sinceri cu el şi mai simpli, cu atât şi el ne destăinuie viaţa şi gândurile
inimii lui. Sinceritatea de multe ori surprinde şi bucură pe celălalt. Fiind
sincer cu el îi împărtăşesc o parte din viaţa mea, iar el ascultându-mă ia pe
umerii săi o parte din povara vieţii mele, dar şi o parte din bucuria fiinţei
mele. Sinceritatea ne uneşte, ne face să avem lucruri în comun, ne
apropie.

Nu este om care să
reziste în faţa sincerităţii pentru că sinceritatea e de fapt adevărul şi
adevărul e Hristos, care stă la uşa sufletului lui şi bate. Şi cum să nu-i
deschizi lui Dumnezeu? Când sunt sincer şi simplu mă arăt fără de răutate şi
făţărnicie, fără gânduri ascunse ci aşa cum mă ştiu eu.

Sinceritatea mea îi
arătă celuilalt că nu mi-e frică de el, că-l consider o persoană de încredere în
care pot să-i spun toate ale mele, asemenea unui prieten bun. Şi Hristos
Dumnezeu S-a făcut om şi a venit printre noi, nu ca să arate că e mai mare sau
mai puternic ca noi, ci să ne împrietenim: „De acum nu vă mai zic slugi, că
sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că
toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute.” (In.
15:15)

Dumnezeu deşi „ştie”
atât de multe, ni Le-a făcut cunoscute nouă pe toate. El Cel neapropiat, Cel
neînţeles, Cel necuprins… a fost sincer cu noi şi n-a ascuns nimic, pentru că
nu se ruşinează cu nimic din ale Sale, pentru că nu Se teme de nimeni, pentru că
vrea să-mpartă totul cu toată lumea.

Nesinceritatea ascunde
teamă şi egoism, şi de multe ori însingurează. Minciuna sau făţărnicia, ca opus
al sincerităţii, denotă mândrie şi necredinţă. Societatea în care trăim astăzi
suferă de această boală a nesincerităţii, înarmându-se la tot pasul cu sisteme
de securitate şi cu tot felul de activităţi care supraveghează sinceritatea
agenţilor economici şi a cetăţenilor. Sinceritatea lipseşte din activităţile
economice, din relaţiile instituţionale, din politică şi în general din toate
relaţiile umane.

Nesinceritatea
(minciuna) ne complică excesiv viaţa impunând fel de fel de reguli şi de
restricţii, considerându-ne vinovaţi dinainte de a acţiona. De fapt ajungem să
ne ferim unii de alţii, instaurându-se o stare de neîncredere la toate
nivelurile. Singurul arbitru imparţial şi obiectiv în această stare generală
este tehnologia, care se interpune între noi, „ajutându-ne” cu voie sau fără de
voie să fim sinceri şi corecţi.

Am îngăduit
internetului, calculatoarelor, sistemelor informatice şi automatizărilor de tot
felul să ne invadeze viaţa pentru a ne constrânge să ne comportăm moral şi
pentru a ne învăţa să fim sinceri în relaţia cu statul, cu agenţii economici şi
cu ceilalţi de lângă noi. Şi parcă suntem din ce în ce mai răi, mai fricoşi, mai
neîncrezători în cel de lângă noi…. Tehnologia nu ne-a folosit la
nimic.

Octavian Paler spunea
că progresul tehnologic determină întotdeauna un regres spiritual. Iar regresul
spiritual e de fapt un regres moral, un regres faţă de aproapele meu. Tehnologia
este de multe ori un efect al eşecului relaţiilor dintre oameni.

De când m-am născut am
observat că sinceritatea deschide orice uşă, rezolvă multe probleme, face multe
prietenii, naşte încredere şi siguranţă. Sinceritatea te fereşte de multe rele,
pentru că Îl ia martor pe Dumnezeu ca garant al adevărului.

Ar trebui să fim mai
sinceri în familie, cu prietenii, la şcoală, la servici, în societate…. ar
trebui să fim mai sinceri cu noi şi cu părintele duhovnic. Dar în primul rând ar
trebui să fim mai siceri în rugăciune cu Dumnezeu. Sinceritatea e molipsitoare
şi este izvor de bucurie din care mulţi ar vrea să se adape.

Sinceritatea este
prima piatră de temelie a dragostei.

(Claudiu

Cu râvnă întru
Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în
Teologie

Acest articol a fost publicat în Uncategorized și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s