CUM SE FALIMENTEAZA O TARA?

 
Atunci când un mare imperiu, sau alt mare actor de pe piaţa politică, cum este  FMI, decide să aducă o ţară în faliment, acest lucru se poate face cu uşurinţă,  prin diferite mijloace: consumul de timp, risipirea banilor pe scopuri iluzorii  şi izgonirea sau anihilarea specialiştilor – afirma, in acest comentariu,  prof.dr. Florian Colceag.
Acest din urmă instrument se poate executa prin  politici salariale ce îndeamnă pe specialişti să emigreze în alte ţări, prin  pensionarea la vârste nu foarte mari şi interzicerea lucrului part time. Şi,  desigur, prin ignorarea societăţii civile în deciziile ce necesită specialişti  şi politizarea sectoarelor administrative.
Concluziile sunt  extraordinare: poţi face ce vrei cu o ţară, dacă poţi controla dinamica  specialiştilor. Este uşor să elimini specialiştii atunci când ai nespecialişti  în guvern şi administraţie. Nespecialiştii se tem că vin cei ce se pricep şi le  iau locul. Dacă prin Constituţie nu impui niciun fel de clauză de selectare a  decidenţilor politici pe criterii profesionale (competenţă, responsabilitate,  calitate, implicare), atunci vei avea un sector politic manipulabil şi uşor de  corupt, incapabil să răspundă sarcinilor de serviciu. Aceasta conduce automat la  decizii eronate.
Prin alungarea creierelor şi neimplementarea unui  program naţional de rechemare a acestora, sau prin ignorarea celor ce au soluţii  obţinute din experienţa proprie sau din studii aprofundate, se vede clar că  decizia politică nu se ia în ţara respectivă, ci undeva în afară, în marile  imperii sau în marile finanţe internaţionale. Manipulând piaţa de specialişti,  se poate cu uşurinţă juca orice joc, în orice ţară. Spre exemplu, tăind la buget  salariile medicilor şi îndemnându-i să plece din ţară, se poate vedea cine  profită (ţările ce strigă după medici). În traducere liberă, aceste ţări au  gândit deja o politică de depopulare a ţării manipulate, pentru face loc altor  cetăţeni, din alte părţi. Căci este evident că, fără medici, cel puţin populaţia  săracă va fi în pericol de extincţie rapidă. Un astfel de genocid planificat  însă, nu se face fără a avea binecuvântarea conducătorilor politici care,  probabil, au fost bine unşi pentru a accepta o astfel de alternativă.
Dacă mor pensionarii de foame, automat dispare şi una dintre categoriile de  specialişti cu potenţial de a întări ţara şi de a o face puternică în faţa  crizelor. Dacă cei rămaşi pleacă spre alte zări, rezultatul este similar, iar  dacă criza descurajează reîntoarecerea în ţară a specialiştilor din diaspora,  este şi mai bine pentru manipulatorul politic din afară.
Poate fi  însă greu pentru cei ce au fost plătiţi să impună aceste decizii, căci sunt  între ciocan şi nicovală: ori îi împuşcă stăpânii din afară, ori îi omoară cu  pietre poporul ajuns la disperare. Aşa că, pentru a scăpa cu viaţă, au doar  câteva opţiuni: să decidă măsurile nepopulare care-i alungă sau îi anihilează pe  specialişti (prin mesaje gen „sacrificii pentru binele ţării”), să creeze  perdele de fum în care apar pseudo-programe ce irosesc fonduri fără a crea  valoare adăugată, dar care mimează nevoia de specialişti şi preţuirea acestora  (de exemplu, bani truncaţi pe apa sâmbetei în programe de inovare ce nu  generează decat hârtii, fără nimic palpabil pe piaţă). Măsurile cu pricina pot  funcţiona numai în condiţiile în care poporul nu judecă. Pentru a-l face să nu  judece este necesar să i se abată atenţia de la problemele reale, spre probleme  fără substanţă directă, cu ajutorul presei. De exemplu, atunci când presa  dezvăluie numai scandaluri, crime, violuri, accidente, filme porno sau cu  violenţă extremă, mintea oamenilor – este demonstrat – se va garnisi cu gunoaie  mediatice care le vor ocupa conştiinţa, în niciun caz cu probeleme macro, cum  sunt cele legate de lipsa specialiştilor.
Există însă un moment când  apare saturaţia. În acel moment, oamenii îşi recuperează sensibilitatea şi bunul  simţ şi încep să respingă surogatele furnizate de media. Acesta este semnalul că  manipularea un mai merge, căci populaţia, umanizată de prea multă intoxicare,  începe să vadă lucrurile mai bine. Este momentul în care oamenii iau decizii de  schimbare a atitudinii, îşi unesc forţele, se organizează, caută alternative  pozitive şi selectează lideri.
Atunci imperiile, care vor să-şi păstreze  fiefurile, deseori, din reflex, pun de-un război sau de-o catastrofă ecologică  majoră… Aşa încep războiale moderne: prin manipulare externă şi prin corupţie  politică.
Ce se întâmplă, însă, când imperiile vor să facă economii,  în loc să cheltuiască sume importante de bani pentru coruperea decidenţilor?  Este şi mai simplu. O primă soluţie ar fi aceea de a pune un prim ministru  tâmpit în funcţie, cumpărându-l pe preşedintele ţării. În acest caz, primul  ministru se va înconjura de miniştri ce nu-l întrec în competenţă, căci se va  simţi ameninţat de competenţa altora, iar la randul lor miniştrii vor face  acelasi lucru cu stafful inferior. Efectul de avalanşă va slăbi astfel întreaga  administraţie. A doua soluţie este aceea de a îndoctrina sectorul politic astfel  încât să nu mai aibă opinii proprii (cheltuielile de îndoctrinare sunt  nesemnificative), iar a treia este să le dea politicienilor o listă de probleme  mici, dar multe, care să le ocupe tot timpul şi cărora oricum nu le pot face  faţă, din motiv de incompetenţă. În felul acesta ei neglijează problemele mari,  ce nu se mai văd sub noianul problemelor mici (cheltuieli pentru această  strategie sunt şi mai mici, dar este nevoie de câţiva oameni bine pregătiţi si  de acţiuni bine coordonate din exterior).
Cea mai bună soluţie este  însă mixtura celor trei soluţii prezentate anterior. În acest caz, riscul ca  cineva să descifreze strategia, intenţionalitatea sau dinamica acestor strategii  conjugate devine minor, mai ales dacă „gardienii” sunt oameni pregătiţi să  răspundă doar la situaţii de urgenţă şi nu au antrenamentul de a gândi la  lucrurile importanate. Astfel, prostia, incompetenţa, corupţia,  superficialitatea, slaba rezistenţă la stres, sau lipsa de pregătire a  decidenţilor, fiecare în parte sau toate la un loc, fac ca ţara, controlată din  exterior, să intre în haos şi în colaps, fără a avea asigurate mecanismele de  auto-reglaj ce ar permite redresarea în faţa acestui tip de agresiuni externe  subtile. Aceste consecinţe se amplifică în perioadele de criză.
Mecanismele de redresare (anihilate de ţările ce doresc să controleze ţara  expusă pericolului) sunt următoarele:
1. O Constituţie care să ceară  inteligenţă înaltă, sănătate mentală, sănătate morala şi capacitate profesională  la selecţia decidenţilor (antivirus contra prostiei, coruptibilităţii, lipsei de  rezistenţă la stres); de asemenea, selecţia decidenţilor trebuie să se facă în  funcţie de nivelul lor de competenţă, calitatea rezultatelor anterioare  obţinute, responsabilitatea dovedită în îndeplinirea sarcinilor profesionale şi  implicarea socială (calităţi destinate eliminării incompetenţei la vârf, lipsei  de pregătire, sau superficialităţii în decizii). Acolo unde aceste  caracteristici nu se regăsesc în Constituţie, avem de-a face cu un sector  politic controlat din exterior, prin diferite strategii.
2. Un sector  profesional care să formeze grupul de oameni pricepuţi şi lucizi, experimentaţi  şi specializaţi în domeniul lor, neinfluenţabili politic, dar utilizaţi pentru  consultanţă de către sectorul politic. Acest grup poartă denumirea „policy  makers”, iar inexistenţa sa este iarăşi dovada manipularii din exterior a vieţii  politice interne.
3. Mecanismele de feedback care permit populaţiei să  aprecieze, înaintea alegerii unui candidat, ce hram poartă acesta şi ce  rezultate a obţinut, în sectorul propriu de activitate. Lipsa acestui mecanism  conduce la aceleaşi concluzii.
Ca să afli cine trage sforile, este  suficient să consulţi statisticile, din care poţi extrage răspunsuri la  următoarele întrebări:
1. Cetăţenii cărei ţări au făcut recent cerere de  cetăţenie în ţara expusă riscurilor, şi au obţinut rezultatul scontat?
2.  Acei imigranţi vin cu afaceri, sau ca forţă de muncă? În cazul în care vin cu  afaceri şi cu intenţia de a face „cumpărături” în ţara gazdă, iar ţara gazdă  este în criză economică accentuată, concluziile sunt clare: ei se folosesc masiv  de corupţia politică, pentru a cumpăra cât mai ieftin proprietăţile din ţara în  care doresc să intre şi pe care vor să o controleze economic. În cel mai bun caz  pot chiar să o dezvolte economic, dar la fel de uşor pot să o şi ruineze, căci  slăbirea economică anterioară a lăsat ţara fără forţă de muncă. Forţa de muncă  poate emigra, slăbi fizic sau muri de sărăcie şi mizerie, iar atunci ţara  invadatoare va stăpâni un teritoriu epuizat. De aceea, acceptarea altor  imigranţi expune ţara gazdă riscului de a fi cumpărată, la preţ de matineu, de  altă naţiune. Un alt risc este generat de posibilele conflicte interetnice în  ţara vizată, provocate din exterior; ceea ce poate conduce, de asemenea, la  probleme cu recuperarea investiţiilor făcute de noii cetăţeni, veniţi din alte  ţări de valul corupţiei autohtone.
În acest caz, între noii  invadatori şi „aspiranţi”, vor apărea lupte diplomatice, economice sau chiar un  potenţial război militar, iar ţara cucerită va avea şi mai mult de suferit. De  aceea, pentru a-şi proteja investiţiile făcute, noii şi viitorii  cetăţeni-afacerişti încep să tragă sfori pentru ruperea ţării în bucăţi  autonome. Încă este proaspătă amintirea pactului Ribentrop-Molotov ce ilustreaza  acest tip de acţiuni. Dacă ţara vizată spre a fi sacrificată e protejată de  apartenenţa la o uniune (Uniunea Europeană, spre exemplu), unde există tratate  de neagresiune, înainte de a fi „feliată” şi împărţită între combatanţii ce au  interese asupra ei, aceasta trebuie scoasă din uniune sub diferite pretexte  (lipsă de performanţă economică, corupţia în Justiţie etc.)
3. Ce ţară  profită de pe urma emigrării specialiştilor din anumite domenii esenţiale? Dacă  este vorba de domeniul sănătăţii, atunci este un stat ce vrea ca ţara aflată sub  control să fie depopulată; dacă este vorba de ingineri, este o ţară ce vrea ca  ţara gazdă să fie slabă economic, pentru a o folosi doar ca piaţă de consum sau  mână de lucru ieftină; dacă este vorba de alte tipuri de specialişti, se poate  analiza cu uşurinţă intenţia şi scopul manipulării sau a cuceririi. Când mai  multe ţări au rezultante asemănătoare în aceeaşi direcţie, este foarte puţin  probabil ca rezultatele să fie întâmplătoare. Cel mai probabil este că, între  conducătorii acelor ţări, s-au făcut anterior negocieri şi alianţe în care, prin  sacrificarea ţării controlate, se rezolvă o problemă comună a ţărilor  manipulatoare. În aceste situaţii, alianţele se fac pe bani mulţi, ştergeri de  datorii sau planuri comune de dezvoltare ce sunt ulterior respectate de terţi.  Este ca la lupi: când unul dintre lupi e rănit, ceilalţi se coalizează pentru  a-l sacrifica.
Toate aceste date au fost extrase din analizele  făcute de-a lungul timpului, pe toate paralelele sau meridianele pământului.  Dacă vi se pare ceva comun cu situaţia de la noi, este pură întâmplare.scris de Teodor FILIPwww.ne-cenzurat.ro
Acest articol a fost publicat în PLANURI OCULTE și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s