SPARGE TĂCEREA

SPARGE TĂCEREA

19 august
…Durerile din trup sunt durerile din gat, durerile celui care nu poate sa strige, sa tipe ajutor, mama, scapa-ma!… Stiu, acum stiu ca am fost abuzata sexual. Ca tatal meu m-a abuzat. Şi nu doar pentru ca am citit despre asta ci pentru ca in launtrul meu un copil tipa. Iar tipatul ramane in gat. Felul in care imi sugea obrajii şi buzele, duhoarea aceea de alcool şi de tutun, de impuţit. Caldura pe care o simţeam acolo jos cand ma lua in braţe pentru ca işi punea palma chiar acolo şi chiar avea grija sa o aşeze bine, drept acolo… Flash-ul acela cu mine şi cu el in cada, faţa in faţa. Da, acum ştiu ca abuzul sexual nu se rezuma numai la a-ţi regula copilul de-a binelea, ci la toate acele mici „atenţii”, la felul in care il obligi sa vina langa tine in pat cand tu dormi, iar el nu vrea şi tu tragi de el. La luat in braţe şi lins, la un mangaiat excesiv de parca aş fi fost de carpa, la recompense date pe furiş şi de regula sub forma de bani, la diminutive duse la extrem. El nu ma vedea pe mine, nu ştiu ce vedea. Poate pe el insuşi, dar nu pe mine.
Un alt flash, in timp ce stam in cada, piciorul lui ma atinge acolo, straniu de indelung.

Abuzul inseamna tot ce a urmat in viaţa mea dupa aceea, felul mamei de a ma obliga sa ma dezbrac in orice condiţii, oriunde şi sa defilez, felul ei de a ma examina, de a se uita critic la corpul meu, felul ei de a umbla dezbracata, felul in care atunci m-a obligat sa ma uit la secvenţele acelea, tarziu in noapte. Eu şi sora mea in pat, sora mea imi propune sa ne sarutam cu limba ca sa vedem cum e. Eu ma execut şi ii spun ca nu are nici un gust şi nici un sens. Dom’ profesor seducatorul care mi-a prins capul in maini şi mi-a bagat limba in gura, in acelaşi fel in care a facut-o şi vecinul acela batran cand a inchis uşa şi m-a ingramadit intr-un colţ. Moşneag nenorocit şi libidinos. Nenorocitul acela din tramvai care imi bagase mana sub fustiţa şi ma mangaia in acelaşi fel in care poate o facea tatal meu? De ce nu am ţipat? De ce nu am zis nimic? De ce am tacut? Felul acesta de a tacea pe care il am dintotdeauna, cand nu-mi place ce se mi se face şi atunci doar inchid ochii şi aştept sa se termine odata. Controlorul acela din tren care mi-a pus mana pe fund şi a uitat sa o mai ia de acolo in timp ce vorbea cu mine. Cum de l-am lasat? De ce nu am ţipat? De ce nu am zis nimic?
Felul in care nu am ştiut saspun nu in „n” situaţii cand am fost violata cu consimţamantul meu. Felul in care ştiam ca nu are rost sa ma zbat pentru ca nu vine nimeni sa ma ajute, sa ma scape şi e mai bine daca doar inchid ochii şi aştept sa treaca. Felul in care am ales sa ma casatoresc cu S, abuzatorul de serviciu de altadat’… pentru care nu-ul era da, in orice condiţii.
Flash-urile din copilarie se rezuma la o secvenţa de cateva milisecunde cu mine şi cu tatal meu in cada, la amintirea caldurii pe care o simţeam jos numai pentru ca atunci cand ma lua in braţe işi punea mana acolo, la mine intre picioare. E straniu dar nici macar nu ştiu daca am vreo imagine asociata cu amintirea asta… E doar senzaţia. Amintirea senzaţiei şi ştiu ca nu minte. Doar cu el se intampla. Şi dincolo de orice e sila. Sila cu care imi lingea obrajii, imi sugea buzele, cu care imi lasa pe faţa dare de saliva cleioasa şi inacrita şi urat mirositoare.
Du-te la taticuţul tau iubit, ca eşti fata lui. Aşa imi spunea mama. Şi eu stau pe hol, intre uşile lor (dorm in dormitoare separate care sunt faţa in faţa) şi plang. Nimeni nu mi-a explicat ca nu am voie sa las pe nimeni sa ma atinga in nici un fel, ca trebuie sa strig, sa strig in gura mare daca cineva imi face ceva rau, ca cea mai mare greşeala e sa taci.
Nu, nu am nici o amintire concreta. Mintea mea se impotriveşte. Doamne, Te chem acolo inauntru. Dar mi-e frica de Tine totodata. Mi-e frica pentru ca nu ştiu cine eşti. Acum ştiu de ce nu pot sa fac pasul trei, de ce nu pot sa ma las in grija Ta. Pentru ca nu Te cunosc. Te confund cu tatal meu. Ce-I pasa lui Dumnezeu de mine? Aşa obişunuiam sa spun, mai ţii minte? Niciodata nu am crezut ca eşti cu mine, langa mine, ca simţi ce simt şi eu, ca te doare pentru mine. Iar cand aş fi putut sa Te chem, mi-a fost frica de Tine. Mi-a fost frica ca o sa ma doara, ca o sa ma pedepseşti, ca n-o sa ma ajuţi pentru ca sunt un copil rau…
Am patru ani. Suntem la mare. Stau pe balcon, cu picioarele desfacute şi ma masturbez. Ma uit la cer, habar nu am ce fac de fapt dar ştiu ca mi-e bine cand fac asta. De fapt e impropriu…Doar imi ţin mana acolo, strans. Acum ştiu ca faceam ceea ce mi se facuse candva, ca sa simt caldura aceea. Mama şi tata sunt in camera. La un moment dat iese mama, ma vede şi ma loveşte. Simt durere şi ruşine. Apoi ii spune lui tata. Ai vazut fiica-ta ce facea? Dupa episodul asta, cand ne intoarcem acasă, ma spune lui bunica. Ii spune sa fie atenta la ce fac şi de atunci bunica sta cu ochii in patru şi ma bate de fiecare data cand ma prinde cu mana acolo. Dar nimeni nu-mi spune niciodata de ce, nimeni nu vorbeşte despre asta, iar eu nu-i spun mamei mele nimic din ce simt, din ce mi se intampla.
Apare, fireşte, vocea aceea, a normalitatii aparente, care imi spune ca nu se mai poate face nimic ca sa intorc timpul, bine ca am scapat, bine ca sunt „la casa mea”. Trebuie sa citesc cat mai mult, sa ma vindec, sa vad ce devin dupa asta… Sa ma rog, Doamne, sa ma ajuti sa ma vindec. Aici, in adanc. Niciodata n-am crezut Doamne ca o sa pot sa-Ti vorbesc despre mine- aceea, despre sex, despre cate mi s-au intamplat si cate am facut eu, despre vina, Doamne, vina de a fi, de a avea organe genitale. Tot citind am dat peste un detaliu care m-a frapat. Copiii abuzati au tendinta de a fi cruzi, sadici cu alti copii, nu stiu daca neaparat tot in sfera sexualitatii. (in relatarea pe care o citeam eu, o fetita abuzata devenita femeie intre timp si vindecata in urma terapiei povestea cum la tara, obliga alta fetita sa-si dea chilotii jos ca sa-i puna sare in fund, s-o doara si s-o usture si pe ea). Mi-am amintit un episod dureros. Cand aveam 13 ani am avut un catel, dupa lungi insistente si promisiuni ca voi avea grija de el si nu va manca mult si nu va face mizerie, m-au lasat sa-l aduc. In fiecare seara, dupa ce ieseam cu el afara, ma obligau sa-l spal pe picioare ca sa-l pot baga in casa. Numai ca un caine nu e un om, ca sa inteleaga iar spalatul pe picioare devenea un chin. Intr-o seara, a varsat galetusa cu apa murdara chiar peste pretioasa mocheta din hol. Imi amintesc si azi (mi-ar fi greu sa uit de altfel) cruzimea cu care l-am batut mai ales peste testicule, rautatea cu care il loveam si il strangeam, satisfactia pe care o aveam cand vedeam ca nu poate sa latre sau sa ma muste pentru ca avea botnita. Ce durere trebuie sa fi tras animalul acela. Ce rau imi pare, mereu, la nesfarsit, ca l-am chinuit. Ce reprezenta pentru mintea mea orbita de furie animalul acela? Şi felul in care il loveam peste testicule. Pentru ceea ce reprezenta organul asta in mintea mea. Dumnezeule, eu am facut asta! Eu. Te rog sa ma ierti si sa ma ajuti si sa nu ma lasi.
E o vina veche, Doamne. Te rog binecuvanteaza fetita aceea si femeia de azi si de ieri si iarta-ma. Pentru ca eu inca simt vina.
Citind despre consecintele abuzului sexual (in copilarie si la maturitate), am facut o lista lunga. Doar asa, numarand cate „simptome” am, mi-am dat seama ca trebuie sa vorbesc, sa-Ti vorbesc, sa Te rog sa ma salvezi.
– frica, atacuri de panica la maturitate
– cosmaruri si tulburari cronice ale somnului
– reactii depresive
– lipsa de incredere in propria persoana
– tulburari alimentare
– dureri cronice de cap, gat, stomac, burta etc., boli de piele (oare intra si alergiile cu eruptii cutanate?)
– astm, atacuri de sufocare, senzatia de nod permanent in gat
– tulburari de dezvoltare
– comportament compulsiv-obsesiv (de ex. spalatul mainilor pana acestea sangereaza)
– tulburari de vorbire, balbaiala etc.
– retragere sociala si refuzul comunicarii
– refuz de a mai invata, probleme la scoala
– probleme de concentrare si neliniste interioara vizibila
– fuga de acasa
– comportament agresiv si delincvent
– automutilari ( daca luam in considerare ca mi-am pus de una singura cel putin noua cercei dintre care unul in buric)
– ganduri sau chiar tentative de sinucidere, ura fata de propria persoana
– comportament sexualizat (perioade)
– tulburari sexuale si teama de apropiere si intimitate
– schimbari frecvente de parteneri sexuali, mergand pana la promiscuitate sau chiar prostitutie
– dependenta (alcool, droguri, medicamente, tutun)
Am copiat lista asa cum am gasit-o si am subliniat ce am identificat la mine. M-am cutremurat. Doamne, da-mi putere!
Oare e adevarat tot ce spun eu aici?
Citesc intr-un articol.
„Nici un copil nu este pregatit pentru stimularea sexuala repetata. Chiar si pentru un copil de doi sau trei ani apar probleme psihologice ca urmare a faptului ca nu se poate adapta la supra stimulare.
Copilul de cinci ani sau mai mare care isi iubeste abuzatorul devine prins intre afectiunea sau loialitatea pentru acea persoana si sentimentul ca activitatile sexuale sunt ceva foarte rau. Daca copilul incearca sa scape din relatia sexuala, abuzatorul poate ameninta copilul cu violenta sau pierderea afectiunii. Atunci cand abuzul sexual apare in familie copilul se poate teme de mania, gelozia sau rusinea altor membrii ai familiei, sau ii poate fi teama ca familia se va desparti daca spune secretul pe care il are.”
Tot ce citesc astazi, acum, in ultimele zile de fapt imi da curaj sa scriu despre asta. Sa ies din negarea „eu am avut o copilarie normala”, „ei, poate n-o fi fost chiar aşa”, scuzarea „ ei, omul beat nu ştie ce face”… si mai ales acuzarea „de ce am tacut?”. In toate situatiile din viata mea, de ce am tacut?, de ce am acceptat. Şi brusc o mie de lucruri disparate capata sens, se insiruie intr-un soi de fatalism tragic. Flash-uri cu sora mea in diferite ipostaze. Acum ştiu ca sora mea a fost abuzata inaintea mea. Acum inteleg de ce ea insasi ma abuza. Şi nu vorbesc despre noptile cand ma trezea si imi spunea sa ne jucam de-a mama si de-a tata (noi ii spuneam altfel…) ci de situatii cand ma astepta in camera cu picioarele desfacute si ma punea sa ma uit sau sa fac la fel. Nu-mi amintesc daca faceam ce-mi cerea, cred ca da pentru ca nu prea aveam puterea sa spun nu. Imi amintesc de o verisoara de la tara care statea la noi in gazda. Cred ca i-am spus o data ce fac eu cu sora mea. A doua zi vorbise deja cu mama si cu bunica mea. O vreme mama si bunica ne-au facut de rusine, vorbind una cu alta despre noi, in prezenta noastra. Era un fel de a ne umili. Apoi nu s-a mai vorbit niciodata despre asta la noi in familie. Acum cativa ani, intr-un moment de mare sinceritate intre mine si sora mea, mi-a povestit lucruri teribile. Printre ele, mi-a povestit de un viol, petrecut in urma cu multi ani, despre care nu vorbise cu nimeni. Individul nu are nici o importanta in cazul de fata decat ca a recurs la intimidare si la forta si ca a acuzat-o pe sora mea ca l-a provocat. De ce nu a spus nimic? (pentru toate motivele pe care eu insami mi le dau) ce sens mai are? Se mai poate schimba ceva? Ce-a fost a fost.
Stateam in intuneric si plangeam cand imi spunea. „iti dai seama ca n-are nici un sens sa tipi, asa ca stai, inchizi ochii si astepti sa treaca”. Şi apoi aceeasi vina de a fi provocat o situatie care scapa de sub control. Ce straniu sa am acelasi fel de a simti unele lucruri ca sora mea.
Doamne, Tu vezi ce scriu eu aici. Tu simti sfarseala asta care ma cuprinde. Şi greata de mai devreme si furia si tot. Da, acum totul se leaga. Cand era sora mea fugita de acasa, iar eu eram plecata cu mama si cu bunica la C, ea s-a intors acasa sa-si ia niste lucruri. Atunci i-a spus mamei ca tata era beat si s-a dat la ea. A iesit un scandal monstru… Şi atat. Mama a continuat sa fie sotia tatalui meu, sotia unui abuzator.
Nu stiu cine pe cine nu a abuzat in familia mea. Acum sunt bucuroasa ca nu am mai avut frati. E ingrozitor ce spun, dar ma bucur ca fratele meu avortat in cada, nu a crescut in familia mea. Cine stie ce ar fi trait, ce i-ar fi facut si lui… Sau ce i-as fi facut poate eu?
Iar sentimentul de neimplinire intr-o relatie trupeasca m-a urmarit aproape toata viata. Uneori ma surprindeam cum stau si astept sa treaca si deodata tot spectacolul devenea un consum inutil de energie, un mod de a-i da impresia celuilalt ca e stapan pe trupul tau in timp ce mintea ta si inima ta si tot ce e inautru… ehei unde erau de fapt… Cand vorbesc despre asta mi se pune un nod in gat si atunci Doamne, eu il urasc pe sotul meu. Sotul meu care acum e alt om dar care candva era doar un animal, grabit sa-si satisfaca nevoile. Iar eu stateam. De ce nu-l paraseam? De ce nu vorbeam despre asta niciodata? De ce nu spuneam nimic? Asa s-a nascut X cel din mintea mea. Fiind departe, i-am atribuit toate calitatile, l-am facut de o tandrete si de o gingasie insuportabil de suportat pentru un om neimplinit ca mine.
Şi apoi, Doamne, mai erau visele. Visele copilariei mele cand visam sau traiam ca nu pot striga, ca nu am aer, ca sunt mereu in pericol, ca sunt mutilata (cel mai des). Ca nu am maini, ca nu am dinti, ca nu am par, ca nu am picioare, ca am o gaura in mine. Mereu, mereu acelasi sub alta forma, variatiuni pe aceeasi tema. Eu Doamne, eu? Eu am trait asta? Viata mea o descriu aici? Fireste ca am putut sa-i iert pe ceilalti. Atat de greu si totusi i-am iertat. Şi nu e culmea? Pe tatal meu nici macar nu eram asa de suparata. Dar pe mine, Doamne, cum sa fac sa ma iert? Şi nu asa, verbal. Cum sa fac sa-mi spun ca nu a fost vina mea, nimic din ce mi s-a intamplat rau nu a fost vina mea, si viata nu trebuie sa fie asa, si copiii si adolescentii nu trebuie sa traiasca asta, si femeile nu trebuie sa traiasca asta… Cum Dumnezeule sa fac? Binecuvanteaza durerea asta din mine si nodul din gat si golul din mine si strigatul nestrigat si furia netraita si durerea nespusa la nimeni.
La fel de des visez ca cineva sta si ma pandeste la capatul patului. E cumplit. De acolo vine raul, asa simt… mi-e frica, grozav de frica. Fiind un cosmar repetitiv, ma gandesc (asa cum mi-a sugerat un parinte) ce vrea sa-mi spuna subconstientul meu si ma gandesc ca poate nu e decat o amintire distorsionata de timp si de frica. Poate ca raul in pruncia mea a venit de la capatul patului.
De fiecare data cand sunt cat pe ce sa formulez ceva esential, concret, totul fuge. Imi scapa printre degete. Nu pot.
Golul din mine. Golul acela pe care nu am reuşit sa-l umplu cu nimic omenesc pana acum. Doamne, umple-l TU! Umple Tu toate golurile din mine şi toate pe care le fac eu insami scotand lucruri din mine si renuntand. Intra Tu!
Inteleg atat de bine acum mecanismul prin care ma intorceam spre trecut. La urma urmei, dependenta despre care am scris azi la pasul patru, de a scormoni trecutul si o lume despre care nu stiu cat e fictiune si cat e realitate, de a plange acel trecut şi de a ma plange pe mine, de a ma pierde pe mine cea din prezent, intr-o lume inexistenta, unde prezentul nu e prezent aşa…DEPENDENTA ASTA E LEGITIMA. Pentru prima oara in viata imi dau seama de felul in care functioneaza, de mecanism. Maica, sunt incercari de a ma alina pe mine, cea de demult, de a plange o durere inabusita intr-un moment pe care nici eu nu mi-l mai amintesc. DE A-MI PLANGE DE MILA PENTRU CA NU A AVUT CINE SA PLANGA ATUNCI PENTRU MINE.
M-a luat cu dureri de cap. Şi daca nu e asa? Daca e tot un fel de a ma scuza si de a ma invarti dupa deget. Nenorocitul de gand sabotator.
Este o carte a unei tipe Alice Miller despre care tot citesc. Trebuie neaparat sa gasesc cartea asta. Ea vorbeste despre acea categorie de copii abuzati care cresc fara „martori salvatori”, cum ii numeste Alice Miller, care nu au de ales decat s-o ia in jos pe panta si sa ajunga fie ratati, fie abuzatori la randul lor. Acolo sunt eu.
Acum nu mai pot sa scriu nimic.

20 august
Vinovatia mea launtrica e ca un sloi de gheata. Un sloi cu care m-am trezit de dimineata, cu ochii umflati de plans iar primul gand a fost „ce am facut?”, cam ca in diminetile cand imi petreceam noptile cine stie cum, cine stie unde, cu cine stie cine, cu mintea mai limpede sau nu, iar dimineata cand ma trezeam, simteam exact la fel. Vina si rusine.
Am fost abuzata. Daca citesc aceasta asertiune nu simt nimic. Daca ma gandesc la fiecare cuvant in parte si la ele in ansamblul lor, daca imi spun indesat ca tatal meu m-a abuzat cand eram mica, si ca mama mea mi-a facut acelasi lucru dar altfel, ca sora mea se juca cu mine intr-un fel interzis copiilor, ca alti barbati, bunicii si tatii altor copii, m-au abuzat ingramadindu-ma pe la colturi pentru ca nu stiam sa strig, atunci sloiul acela ma arde si imi da fiori. De jena, de frig, de sila, de sila fata de propria placere si fata de ei si fata de mine, fiori de scarba, ca atunci cand vezi o insecta care nu-ti place. Fiori de rusine, nu, nu, asa ceva nu se poate, e doar o inchipuire, cum pot sa cred asa ceva!?

Mi-e foarte greu sa stau prin preajma oamenilor. Asta e ceva cu totul si cu totul nou. Dar astazi, la magazin, ma uitam la toti oamenii, la toti barbatii ca la niste abuzatori, violatori nenorociti care isi molesteaza copiii, la toate femeile ca la niste mame care tac si ascund faptele sotilor lor, am simtit nevoia sa ma indepartez de ei, sa nu stau la coada, ci sa astept pana termina toti si apoi sa ma duc eu. La piata, la fel, ma uitam la toti oamenii si ii vedeam pe toti ca pe niste agresori prefacuti si mierosi. Nu e durere ceea ce simt. E revolta. E urlet de durere si ura. E violenta.
Nu-l urasc pe tatal meu pentru ca mama mi-a spus ca el e „taticutul cel iubit”, pentru ca bunica mi-a spus „taica-tu asa cum o fi el te iubeste foarte mult”, „numai sa stii cum sa-l iei ca te spala si pe picioare”. Imi vine sa rad isteric. Da, te spala si in alte parti as completa eu. Fireste ca nu poti sa-l urasti cand ti se spune cat de mult te iubeste. Fireste ca nu poti sa-l urasti cand iti da bani pe furis si te pupa in felu-i caracteristic, jumatate supt, jumatate lins. Dar cand ti se spune „n-ar mai ajunge sa ajunga cine mi l-a scos in cale pe nenorocitul asta”, „esti fata lui tac-tu care mi-a mancat zilele”, „ah, samancioara, samancioara ce-ai sa mai plangi tu in pumni ca ai bagat-o pe ma-ta in mormant”, „aschia nu sare departe de trunchi, esti exact ca tac-tu”, atunci stii ca nu poti sa traiesti decat urandu-te, fiindu-ti sila de tine, sabotandu-te, urandu-te infinit, pana la moartea pe care ti-ai dorit-o si imaginat-o si pus-o la punct de atatea ori. Acum stiu de ce m-am urat. De ce m-am urat cu ura amestecata cu sila si furie. PENTRU CA NU PUTEAM SA-L URASC PE EL. Pentru ca ura pe care mi-o serveam mie insami era PENTRU EL, PENTRU TOT CE REPREZENTA, PENTRU TOT CE-MI FACUSE, PENTRU CA ERA TATAL MEU CARE MA IUBEA!!!
Sunt ingrozita. M-a cuprins din nou groaza si sila si starea aceea de nervozitate, febrila, de parca as fi baut prea multa cafea. Mi-e frig. Doamne, dezleaga ura asta pe care o simt fata de mine. Nu pe mine m-am urat atata timp… Nu pe mine. Pe el il uram in mine… Intr-atat m-am identificat cu el, incit am indreptat spre mine ceea ce nu-mi dadeam voie sa indrept spre el. Doamne, Doamne, ce mai e si asta?! Ce transfer mai e si asta?!
Mi-e rau. Nici nu pot sa mai scriu. Trebuie sa ma ridic de aici…
Plang si rad si tremur.
Doamne, Slava Tie!
Slava Tie Doamne ca acum eu scriu randurile astea si inteleg, Doamne, ce s-a intamplat in viata asta a mea, cu mine. S-a dezlegat acum. De asta m-am urat atata timp, de asta m-am pedepsit atata timp, de asta m-am autosabotat? Nu avea nici o legatura cu mama. Nu acolo era. Şi ce daca mama credea ca n-o sa reusesc in nimic, atata timp cat eu credeam? DAR EU NU CREDEAM DESPRE MINE. EU MA AUTOSABOTAM!!! Eu ma hraneam cu tot ce ar fi trebuit sa indrept spre el, spre ei, toti.
In clipa asta, cartile (nu prea am), articolele de pe net si mai ales marturiile de pe forumuri sunt garantia ca NU AM INNEBUNIT. Citesc acolo viata mea, descrieri, marturii, copii violati. Citesc despre incestul emotional si fizic. Da, pe amandoua le cunosc.
Inteleg cursul vietii mele. In sfarsit il inteleg!!!
Şi de asta imi vine sa strig. Sa dau Slava lui Dumnezeu ca am ajuns aici! Ca nu am dus prapadul asta mai departe. Ca prapadul neamului meu se opreste aici, cu mine. Imi vad viata ca intr-o oglinda…
Inteleg ca m-am identificat cu cel care ma agresa. Mesajele altor femei abuzate in copilarie ma ajuta mult. Spicuiesc dintr-un mesaj. „tocmai asta explica Alice Miller, asa se nasc criminalii in serie, monstrii, din copii abuzati care nu au avut nici un martor care sa le arate dragoste, compasiune, intelegere. Copii cred instinctual ca tot ce le fac parintii sunt dovezi de dragoste. Sau ca e normal.”
De ce sa ma mai minunez ca mereu am asociat dragostea cu sexul? Ca in mintea mea nu exista dragoste intre un barbat si o femeie fara nici o conotatie sexuala, erotica. Ca uneori visam noaptea ca sunt iubita erotic intr-un fel care nu implica neaparat un act sexual cu tot tacamul. Erau si sunt reminiscente de atunci, cand iubirea si erotismul au devenit echivalente pentru mine!!!!! Doamne miluieste-ma. Şi tot ce am trait eu atunci m-a programat! Comportamentul meu care a urmat, chiar daca aparent nu a provocat, purta pecetea celei careia i se fac unele lucruri. Asa imi explic tot sirul mosnegilor molestatori. Şi profesorul meu de engleza si batranelul din vecini se incadreaza perfect in tiparul abuzatorilor. Adica cei despre care spui „nu cred, uite ce inofensiv, neajutorat, bun, sau de treaba, de gasca, pare…”. Amandoi mi-au castigat increderea, au cautat sa ma cunoasca mai bine, sa afle lucruri despre mine si au construit in timp totul. Doamne, cred ca le fac profilul psihologic… Amandoi au incercat sa ma izoleze, cel putin dom’profesor era maestru in a ma aburi cat sunt de importanta pentru el si cat e de importanta prezenta mea pentru el si cat sunt de speciala si de diferita de celelalte fete. Doamne, dar mai erau atatea fete care il vizitau!!!! Şi batranelul din vecini la fel. Mereu iesea cate o fata SINGURA de la el!!! Doamne miluieste-ma. Amandoi mi-au oferit bani sau recompense dupa ce s-au dat la mine!!! Doamne! Şi tatal meu imi dadea bani fara motiv dar pe ascuns, sa nu-l vada mama… Doamne…
Mintea mea zbarnaie. Nu mai simt nimic decat uimire si dorinta, setea de a sti. Şi parca mi se ia val dupa val de pe ochi… Sotul meu, dupa ce ma ranea, imi facea mereu cadouri si ma recompensa cu diferite atentii… Doamne, cu cine m-am maritat eu? Cu cineva care facea ca tata??? Nu pot sa cred. Pana la urma se deosebesc in punctele esentiale dar nu se deosebesc deloc in altele… Doamne, binecuvanteaza-l. Binecuvinteaza-ma pe mine, Doamne…
Citesc mai departe in carti, in articole. Ce fericire ca am fost data bunicilor mei!!! Bunicii care spun ca ai mei au venit cu mine in brate, rugandu-i sa ma ia. Ai mei care spun ca bunicii m-au luat… Acum tind sa cred ca bunicii m-au luat de acolo, sub indemnul lui Dumnezeu! Fara sa stie de ce. Nu mai cred ca m-au dus ai mei. Cel putin, nu cred ca taica-miu a fost de acord. Cum sa fii de acord sa dai victima. DOAMNE, ACUM STRIG. STRIG DE UIMIRE SI DE STUPOARE. ITI MULTUMESC DOAMNE. MA AUZI? Iti multumesc ca m-ai trimis la mamaie si la tataie. Ce bine ca m-au crescut ei! Ce bine ca mamaie ma mai batea la fund, gospodareste, ce bine ca nu ma iubea nimeni altfel la ei in casa… ce bine Doamne ca bunica mea e un om mai rece si nu m-a atins prea mult in copilarie… Din perspectiva asta, CE BINE!!! Ce bine ca am ajuns la ei in casa. Pana la urma am avut salvatori. Pentru ca uite maica mea ce mai citesc:
…Raul reprezinta lipsa empatiei. Cand nimeni nu a empatizat cu tine cand ai fost copil, nu ai de unde sa inveti empatia. Circuitul se inchide. Cand i se face ceva rau unui copil, el nu stie ca e rau, pentru ca nu are balanta binelui, daca acest bine nu i-a fost cunoscut.
Dumnezeu a vrut ca eu sa cresc la bunici ca eu sa cunosc balanta binelui.
Sunt ingrozita ca atata timp nu mi-am amintit nimic. Ca am trait asa, programata. Doamne, Iti dau TIE TOT CE AM AFLAT DESPRE MINE IN ULTIMELE 48 DE ORE… TOT CE AM PUS CAP LA CAP. Cu adevarat acum o cred pe sora mea ca a abuzat-o tatal meu. Cu adevarat inteleg ca e programata la nefericire in casnicie, in acelasi mod in care am fost eu insami programata. Cu adevarat inteleg ca: (spicuiesc din raspunsul dat pe forum de o psiholoaga unei tipe abuzate) Reactia mamei tale este cea clasica: sa acuzam victima pentru ca nu am fost in stare sa-l demascam si sa ne despartim de abuzator… Ea incearca sa-si reduca la tacere mustrarile de constiinta (sa nu crezi ca in sinea ei nu stie ca si ea poarta o MARE parte din vina), incearca sa dea vina pe tine (ca de, acum esti adulta si nu mai trebuie sa te „menajeze” – macar de-ar fi facut-o cand erai copil), ea vrea sa se descarce de reziduurile ei sufletesti si le devarsa asupra ta, tot asupra ta…
Exact asa a facut mama mea cu sora mea, cu mine… Doamne… Şi citesc mai departe si imi amintesc viata mea. Felul mamei de a-mi spune ca nu exista barbat care sa nu-si insele nevasta. Ca asta e de cand lumea si pamantul. Ca sunt naiva daca am impresia ca sotul meu, in deplasarile lui, nu-si gaseste cate una care sa-i rezolve problema… Şi citesc despre o „mama care incearca sa-mi otraveasca sufletul cu indoielile ei referitoare la sotul meu, ea inconstient reactiona tot dupa principiul „Daca eu nu am fost niciodata fericita, tu de ce ai fi? Daca pe mine nu m-a iubit niciodata nimeni, pe tine de ce te-ar iubi?” si tot asa. E trist, pentru ca astfel ea nu a acceptat nici macar sa fie cumva fericita prin fericirea copilului ei…”
Doamne, aici e portretul mamei mele de dinainte ca eu sa fac seminarul iertarii. Pentru c[ relatia noastra s-a schimbat intre timp…
E incredibil!! Sunt atat de obosita!!… Sfarsita si totodata dumirita. Mintea nu se opreste din scotocit, citit, investigat, examinat. Parca as avea capul intr-o menghina. Imi spuneati despre doamna aceea care privea organele genitale ale fiului sau nepotului ei fascinata si speriata si asa si-a dat seama ca ceva nu e in regula… Doamne, maica mea, eu cand vad un copil mic schimbat de mama lui, cand vad un copil mic la mare in fundul gol… EU NU MA UIT. Nu ma uit deloc. Intorc capul. Cand vad o mama alaptand, NU MA UIT. De jena, de rusine, de frica de a nu simti ceva nelalocul lui…. Cand eram copil m-am masturbat privind o pictura cu o mama care isi alapta copilul. Va dati seama? Eu nu mi-am dat seama pana acum cat sunt de bolnava. Era o pictura renascentista, fie cu vreun zeu antic Dyonisos si vreo Baccanta. Sau cu Madona. (Pentru ca pentru mine Maica Domnului nu e Madona). Imi este foarte rusine acum, cand scriu asta, imi este foarte, foarte rusine dar acum inteleg, Doamne, cat inteleg ca nu stiam ce fac, nu rationalizam. Şi citesc din capitolul pe care mi l-ati trimis pe mail, cu infrigurare. „Masturbarea obsesiva este comuna celor care au fost abuzati sexual. Poate oferi consolare, sau poate fi un mijloc de refulare a sentimentelor conflictuale generate de abuz.”
Ce amestec de oripilare si de acceptare traiesc acum, asta dupa ce mai devreme mai aveam putin si ma tavaleam pe jos.
Tata a adus o caseta porno acasa (sau mai multe)… Intr-o zi, eram in V-VIII, sora mea m-a dus de mana in sufragerie si mi-a zis. Fata, vrei sa vezi ceva? Dar sa nu te sochezi! Fireste ca voiam, cu atat mai mult cu cat habar nu aveam despre ce era vorba… A bagat caseta in video si i-a dat drumul. Era pe la mijloc, adica in plina actiune, un detaliu atat de scarbos ca nici macar nu am stiut ce este si ce reprezinta intr-atat era de apropiat prim planul. Trebuie sa fi cascat niste ochi mari, mari pentru ca a mai lasat sa mearga cateva minute, a pufnit in ras si a oprit. Apoi a derulat totul cu grija inapoi, de unde era oprita caseta initial, a bagat caseta in carcasa ei si a pus-o bine unde era ascunsa. Nu m-am intrebat niciodata (pana acum) de unde stia de caseta asta! De unde stia de ascunzatoarea ei? De unde stia totul? De ce mi-a aratat-o si mie? De ce mi-a spus ca a adus-o tata? De ce mi-a spus ca mama stie de ea?
Maica, eu am fost in iad! Acum stiu ca eu am trait in iad.
Citind, mi-am amintit episodul de mai sus. Va dati seama ca eu am facut seminarul iertarii si patru (!!!) pasi la Iesirea din Labirint fara ca eu sa-mi amintesc ceva? Cred ca eram in clasele V-VIII cand mi-a aratat caseta aceea. Dar totusi, eu ce cautam cu sora mea? Pe atunci locuiam cu bunicii. Ne-am nimerit amandoua singure acasa… Ce ura trebuie sa fi nutrit pentru mine ca nu traiam iadul ei! Ce trebuie sa fi trait ea, Doamne… de vreme ce m-a bagat razand in lumea aceea si m-a educat…
Am obosit Maica. Ma opresc. Am sa mai scriu.
PS. Daca credeti ca tot ce scriu eu aici, acum, este de folos, puteti pune pe site. Şi ceea ce am scris ieri, cu conditia de a semna altfel… Nu sunt inca pregatita sa vorbesc cu nimeni despre asta… Sunt in faza in care cred ca oamenii care nu au trait asta nu au cum sa inteleaga. Şi simt furie. De aceea nu vreau sa stie nimeni cine sunt.
As vrea sa fiti cu mine. Oare mi se fac/desfac acum toate sinapsele?!?

Fetita mea iubita,
Te imbratisez si te tin de mana. Multumesc lui Dumnezeu ca am ajuns aici si ca s-a spart buboiul. Acum, te rog, sa ai grija de tine! Adica sa ceri mereu si mereu ajutor de la Domnul si sa-ti permiti sa afli tot, sa simti tot, sa nu mai primesti ganduri de nici un fel in afara de acela ca ai fost victima nevinovata si ca ai dreptul sa devii libera si sanatoasa!
Vom invata impreuna mai multe despre cum sa cerem vindecare de la Domnul si cum sa-i ajutam si pe alti copii raniti pe Cale.
Te imbratisez si-ti multumesc mult ca imi dai voie sa pun pe site marturia ta. Trebuie sa facem ceva pentru copii si pentru copiii care au ajuns adulti dar tot copilasi abuzati au ramas.
Te iubesc, multumesc si te imbratisez.
Şi eu as vrea sa fiu cu tine acum si chiar sunt in rugaciune si suspin si nadejde…
Cu durere si dragoste si nadejde si bucurie ca te-am intalnit
Maica

20 august
Epilog: M-am culcat pe la doua, cu capul arzand si inca tremurand. Nu am putut sa adorm decat dupa ce m-am zvarcolit in pat. Din mintea mea ies monstri. Uraciuni, maica, monstri, umbre care se napustesc asupra mea. In timp ce spuneam Doamne Iisuse, monstrii defilau cu o violenta cum nu am mai vazut. DAR MUTI. In mintea mea nu se auzea decat Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatoasa. Şi e liniste. Tot ce vad cu ochii mintii, tot ce incearca sa ma sperie acum imi par niste zbateri neputincioase ale raului ingropat pana acum in mine. Dumnezeu ma apara!

Sunt foarte tulburata si totodata sunt linistita. Nu stiu cum sa explic. Ma tulbur cand ma gandesc la consecinte, la ce-ar fi daca, cand rationalizez. Daca doar traiesc ce iese din mine, ma linistesc. Şi simt ca Dumnezeu e altcineva. E altfel acum cu mine. Incep sa-L cunosc de-adevaratelea, altfel. Facem cunostinta acum.

Aseara am fost foarte bucuroasa sa gasesc cartile lui Alice Miller. Va dati seama ce minuni face Dumnezeu cu mine!…Terminasem forumul cu marturii si aveam nevoie de o carte VIE. Am gasit doua, pe care vi le si trimit acum. Femeia asta (nascuta in Polonia, prin anii 20, stabilita in Germania) e un psiholog-psihoterapeut de prestigiu, pare-se, in lumea intreaga care s-a ocupat exclusiv de copiii abuzati. A scris mai multe carti, vreo 12, toate pe tema asta.
Are si site http://www.alice-miller.com/index_fr.php
M-am bucurat ca e si in franceza, ca sa cititi si sfintia voastra.

Am inceput sa citesc „Desteptarea Evei”. Din pacate ea nu si-a iertat tatal (maica draga, cat e de vital Seminarul Iertarii) si are o mare problema cu Dumnezeu si cu Biserica. Eu nu m-am smintit cand am citit, doar ca m-a intrigat pana la un punct ca ea insasi psiholoaga il vede pe Dumnezeu ca pe un abuzator si nu se intreaba de ce… Ce incerc sa spun e ca nu e conforma cartea asta cu Biserica si ca poate sminti, dar dincolo de asta, e o bogatie imensa de informatii atat de pretioase, cu atat mai pretioase cu cat sunt traite chiar de autoare.

Ma intorc la citit.

Fetita mea iubita,
Cred ca Domnul vrea acum de la mine, de la noi, sa spargem tacerea ucigatoare din jurul acestui fel de suferinta ca sa aducem celor raniti pe Mantuitorul si Vindecatorul sufletelor si trupurilor noastre. Va voi „ascunde” sub alte nume, dar nu va voi mai ascunde durerea si revolta si vreau sa nu va mai inabusiti strigatul de ajutor! Fara acest strigat nu puteti face nici un pas spre vindecare si veti ramane prizonieri ai abuzurilor si veti cauta si gasi numai abuzatori pretutindeni, sfarsind prin a deveni si voi abuzatori… Ba chiar, cum spui despre Alice Miller, Il puteti percepe si pe Dumnezeu ca abuzator.
Nu te teme sa citesti cartile ei, Copila mea. Acum ai destula putere duhovniceasca si experienta lucrarii cu harul si mila Domnului ca sa mai fii derutata de o altfel de abordare. In acelasi timp, vom putea invata, si din critica ei, despre neputintele noastre ca drept-credinciosi dar orbi, muti si paralitici in fata acestui flagel care ne ucide familiile si neamul.
Multumesc pentru curaj si-L rog pe Domnul sa primeasca jerfa ta si sa ne binecuvanteze inceputul acestei lucrari!
Cu dragoste si incredere,
Maica Siluana

sursa sursa http://www.sfintiiarhangheli.ro

Acest articol a fost publicat în ATENTIE! și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la SPARGE TĂCEREA

  1. Am citit cu durere tot ce a patit sarmana fata,si ma bucur ca l-a cunoscut pe Dumezeu. Dar,dat fiind faptul ca citesc si minti mai putin sanatoase,sa nu fie periculos explicarea faptelor cu lux de amanute.Dumezeu sa o intareasca si sa-i calauzeasca pasii pe calea mantuirii,atat ei cat si celor care i-au facut rau.Doamne iarta-ne!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s