Cântecul pruncului nenăscut

Statistica avortului în România, 1958-2008. O realitate înfricoşătoare

”Rubrica “Statistici” de pe site-ul provitabucuresti.ro găzduieşte la capitolul “date despre România” un tabel sinoptic a cărui sumarizare este de natură să terifieze pe oricine, indiferent care i-ar fi poziţia sau opinia despre avort. Oficial, în România, între 1958 şi 2008 (perioada pentru care deţinem date) peste 21 de milioane de copii (21.330.519, spune statistica) au pierit, victime ale chiuretei, aspiratorului, pilulei de avort sau altei metode din cele tot mai sofisticate de curmare a vieţii.

Aşadar, încă o dată populaţia actuală (scriptică) a României n-a apucat să vadă lumina zilei! Plastic vorbind, fiecare dintre cetăţenii români duce în spinare câte un mort.

Sursele datelor sunt chiar publicaţiile Ministerului Sănătăţii, compilate de arhiva electronică Johnston’s Archive şi selectate de noi dintr-o multitudine de alţi indicatori socio-demografici.

Dincolo de calculele reci, se impun precizări şi concluzii care nu pot decât să sporească angoasa:

1. Cifrele, deşi copleşitoare, sunt mai mici decât realitatea, întrucât datele sunt subraportate. Subraportarea este cauzată de lipsa comunicării sau de comunicarea incompletă a datelor de către mediul sanitar privat, cu o pondere în creştere în ultimii ani, dar şi de tendinţa de ocultare permanentă, observată de noi în procesul de documentare. Metodele sunt felurite, de la îngreunarea accesului până la răspunsul în bătaie de joc la întrebări adresate pe baza legii liberului acces la informaţiile de interes public.

2. Perioada de aşa-zisă “prohibiţie” dintre 1967 şi 1989, a totalizat peste 6 milioane de avorturi. A fost sau n-a fost, deci, prohibiţie? Am solicitat Ministerului Sănătăţii detalii; oricum ar fi însă, cu avorturi legale sau nu, cifra indică păstrarea mentalităţii proavortiste ca foarte populară şi în acei ani, după ce perioada 1958-1966 marcase o explozie a avorturilor (în dreptul anului 1966, unul “de vârf” ni se indică 1,15 milioane de avorturi, cu 8 sarcini din 10 terminate prin avort şi cu 4 avorturi la o naştere!)

Este remarcabil şi că majoritatea întreruperilor de sarcină s-au realizat, totuşi, în perioada comunistă, ceea ce arată cât de uşor manipulabilă este opinia publică din moment ce aceasta crede încă în echivalenţa restricţie a avortului = sistem totalitar (cu reversul său, democraţia egal acces liber la avort).

3. În ciuda scăderii continue după 1990, avortul rămâne o practică foarte răspândită în România, considerată de unii la fel de banală ca extracţia dentară – şi cam la fel de accesibilă, din păcate. Un alt tabel disponibil la provitabucuresti.ro şi care ia în considerare datele din 2008 clasează România pe locurile 3-4 în lume ca procentaj de sarcini încheiate prin avort (36/100), după Rusia şi Cuba, aşadar pe locul doi în Europa şi pe locul 1 în UE. Raportul între avorturi şi sarcinile duse la capăt (576/1000 născuţi vii) este şi el dezolant, constituind, împreuna cu mortalitatea şi migraţia, expresia matematică a scăderii continue şi îmbătrânirii populaţiei României – cu consecinţele pe care până şi cei mai nepăsători încep să le întrevadă.

O cauză a vigorii cu care mentalitatea avortivă se menţine în ţara noastră sunt expuse în volumul “O viziune asupra vieţii”, apărut la Editura Provita Media în 2003 (carte care s-ar impune reeditată):

În spaţiul ţărilor din Centrul şi Estul Europei, la începutul anilor ’90, România, la capitolul avort, a fost un caz singular. Situaţia ei poate fi comparată cu cea din Federaţia Rusă. În aceste două locuri s-au prefigurat cele mai dramatice situaţii din întreg spaţiul fost comunist. […] Deşi înainte de 1989, România a avut o legislaţie restrictivă, situaţia ei seamănă cu cea a ţărilor din fosta URSS. Fapt care ne face să credem că mentalităţile societăţii corupte (economic, social şi moral), de tip comunist, şi-au pus amprenta în mod dramatic asupra oamenilor.

Cartea poate fi descărcată, prin bunăvoinţa autorilor, de aici.

4. Aceeaşi lucrare citează un studiu din anul 2000 conform căruia în proporţie de 78%, femeile susţin în continuare că au dreptul la avort, iar un procent de 70% ar apela la avort dacă fătul ar avea malformaţii. Nu  cunoaştem date mai recente, însă nu avem motive, în lipsa oricărei dezbateri publice despre avort, să sperăm într-o schimbare semnificativ pozitivă. Cum se pot însă împăca astfel de opinii şi datele menţionate cu situarea constantă a poporului român pe unul din primele locuri în clasamentul celor mai religioase popoare din Europa, în condiţiile în care “dintotdeauna şi în tot locul” Biserica s-a pronunţat împotriva avortului ca fiind unul din cele mai grave păcate? Şi care poate fi, în toată această realitate înfricoşătoare, explicaţia tăcerii cvasitotale a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române pe acest subiect, în ultimii 20 de ani? Ca să vorbim doar de cultul majoritar, nici celelalte nepărând mai interesate de subiect.

În aceste condiţii de nepăsare, complicitate şi făţărnicie, e oare prea mult exerciţiul de imaginaţie în care mortul din spinare, de care vorbeam mai sus, ne va acuza atunci când va fi să ne înfăţişăm înaintea scaunului Dreptului Judecător? Lăsăm răspunsul pe seama unora mai pricepuţi în teologie.”

(Cultura vieții – 27/01/2011)

Cântecul pruncului nenăscut
– adevărata primăvară a părinților și a lumii

Din nefericire, nu numai în România (una între țările majoritar ortodoxe) se petrec asemenea lucruri (și pesemne statisticile nu reflectă decât jumătate din descrierea fenomenului), și nu trebuie deloc să ne acoperim vinovăția cu pretextul ”păi, așa e peste tot, astea sunt vremurile, ce să facem?”. Baa, putem observa în mod evident asaltul vrăjmașului ucigaș de oameni asupra Bisericii lui Hristos (atât în întregime, cât și în cazul fiecărui credincios în parte) care este reduta cunoașterii și a trăirii vieții lui Dumnezeu. Numai pocăința sinceră, adâncă și la toate nivelurile, ne poate redresa de pe căile pierzării și personale și ca neam(uri), ne poate trezi din visarea păguboasă ce ne face să pendulăm între extremele că suntem ”grădina Maicii Domnului” și că nu mai putem face nimic, și la adăpostul căreia ne adâncim iadul și întunericul din noi. Cu atât mai mult avem nevoie azi de pocăință și trezvie, cu cât diavolul și-a rafinat metodele de ademenire și de ”vrăjire” a oamenilor spre păcat, spre delăsare, spre dezbinare, spre necredință și spre piste false (dacă unii fac pe credincioșii practicanți).

Și ca să repet ceea ce spun Părinții dintotdeauna, pocăința o dobândim și o lucrăm în noi prin:
– sporirea și luminarea credinței în Hristos (neapărat citirea Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți și integrarea în Sfintele Taine și rânduieli bisericești sfințitoare)
– rugăciunea atentă și smerită
– educația copiilor
– iertarea, împăcarea, răbdarea, liniștirea și mulțumirea cele de toate zilele
– milostenia și comuniunea cu cei necăjiți
– postul și cumpătarea în alimentație, muncă și mișcare
– eliminarea bârfei, a invidiei, a urii și a resentimentelor față de alții, a răutăților și păcatelor de tot felul.

Acestea să le facem cu smerenie și dragoste purtându-L pe Hristos în gând neîncetat, odihnindu-L în atitudinea noastră de fiecare clipă, și așa vom crește în unirea cu El. Repet, am mai zis-o și altădată: cu ce gândești cu aia te unești. Deci, să cugetăm la Hristos, precum Sfântul Prooroc și Rege David, ”ziua și noaptea”.

Aceasta e calea îmbunătățirii, a înduhovnicirii și sfințirii noastre, lucrând cu pace și răbdare poruncile și fericirile lui Dumnezeu. Nu există nici o scurtătură pentru a agonisi harul Duhului Sfânt în afara unirii cu Hristos în Biserica Lui Dreptslăvitoare, după cum nu există nici o altă luptă împotriva diavolului și a acoliților lui decât cea în care Domnul Hristos Însuși luptă pentru noi, regăsindu-și chipul Său în noi curățit prin nevoință și cunoștință. De aceea, să răscumpărăm vremea că zilele rele sunt, nu tulburându-ne și risipindu-ne disperați cu tot felul de ”războaie și vești de războaie” (spre deliciul diavolului care ne vrea ocupată mintea cu orice altceva, doar-doar să nu ne gândim la Hristos), ci agonisind harul Duhului Sfânt și Iubitor și ”pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre întru Hristos Iisus” (Filipeni 4, 7). Amin.

Arhim. Mihail
sursa http://blog.patermihail.ro/arhive/1447

Acest articol a fost publicat în ATENTIE! și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s