Corectitudinea maturului se modelează în copilărie.

Corectitudinea maturului se
modelează în copilărie.

Frumusețea florii se poate vedea chiar din timpul ce se
află în boboc. Copacul de la fragida vârstă poate fi îndreptat să crească drpet.
Oare nu sunt acestea ca o învățătură pentru noi în privește educația noastră.
Acum să încercăm să vedem de ce are nevoie un mic boboc pentru a dezvolta o
frumoasă floare mirositoare?

Desigur
că venind în această lume sîntem fără prea mari dorinţe. Nu avem necesităţi pe
care nu le acoperă Tatăl ceresc. Şi de fapt de ce are nevoie cel mai mult orice
fiinţă în care sufletul e viu? De dragoste…De dragostea părinţilor săi, de
dragostea Dumnezeului său pe care încă n-o ştie, dar de care e înconjurat chiar
din momentul zămislirii sale. Ar trebui să-i cultivăm anume aceste sentimente
dacă i-am dori cu adevărat fericire copilului nostru. Dar cum sîntem noi aşa ne
e şi fericirea noastră. Ne face pe noi fericiţi mulţimea nimicurilor pe care „ni
le putem permite” şi bucuria de la folosirea lor. Credem că la fel este şi
pentru acest mic îngeraş. Oare are el nevoie de toate obiectele pe care le
propune o întreagă industie care are ca scop deservirea necisităţilor
bebeluşilor? (E şi normal că majoritatea văzînd cîte „îi trebuie” unui copil nu
mai vor să aibă copii). Nu sînt împotriva lucrurilor care facilitează îngrijirea
copiilor. Nu înţeleg de ce credem că copilul nostru va fi mai puţin fericit dacă
nu va avea toate aceste lucruri. Şi nefericirea noastră de la imposibiltatea de
a putea avea toate aceste nimicuri se transmite şi copilului. Pentru el încă
simţirea e prioritară, numai apoi vom reuşi să i-o schimbăm. Şi vom face totul
ca să devie la fel de nefericit ca şi noi. Mai trece puţin timp şi copilul
începe a observa cu nu are ceva ce are un semen de-al lui. Aleargă la noi şi cu
lacrimi sincere ne cere explicaţie „De ce?” Apare şi un primul „vreau”. Înţeleg
că la o vîrstă cu totul fragedă nu se poate de explicat că neposedarea acelui
lucru nu-l va face mai puţin fericit. Nici nu e necesar. Se poate de găsit o
soluţie de moment. Dar vom avea o primă victorie dacă nu-i vom îndepleni imediat
acea dorinţă de posedare. Ea numai atunci e mică şi nevinovată. Dacă ne-am da
seama de cîte rele îl va păzi pe viitor stoparea acestor dorinţe de a vrea şi a
poseda. Cînd acelaş copil se întîmplă că din careva motive a „rămas” fără
jucăria preferată din „marea noastră dragoste” îl consolăm că o vom înlocui cu
una şi mai bună. Îi spunem oare că a fost ceva neînsemant, încercăm să-i
schimbăm gîndurile spre ceva frumos şi netrecător. Pînă cînd îl poate consola şi
o floare, şi un zîmbet. Mai apoi cînd „jucăriile” din viaţa noastră vor deveni
tot mai desăvîrşite nu ne vom putea consola la pierderea lor aşa de simplu. Vor
creşte în tragedii adevărate. Dar mai trebuie să menționez aici că dorința
copilului de a avea ceva vine din privirea la posibilitatea părinților de a
agonisi. Odată ce casa e lucsoasă și copilul va tânji după jucării de lux. Și
aceasta va distruge sufletul care e dat de la Dumnezeu și pentru Dumnezeu.
Întoarceți-vă în timp și amintiți-vă de posibilitățile anilor ´80 Șși veți vedea
adevărata și marea taină de aducație a fostei generații. Au crescut oameni buni
și și înțelepți. Oare de ce acum nu este posibil această educație? Pentru că
desfătarea este prea mare. Îmbuibările lumești și agonisirea de lux este moarte
pentru suflet. Iată ce ne îngreunează în educația noastră pentru
copii.

Majoritatea ne consacrăm toată viaţa după naşterea
copiilor pentru fericirea lor. Cei drept avînd un înţeles total greşit despre ce
ne va face copilul fericit. După cele mai bune jucării, vom încerca să găsim cea
mai bună grădiniţă, şcoală, profesori, îl vom înscrie la numeroase cercuri şi
lecţii suplimentare. Totul va fi consacrat lui. În goana aceasta de a găsi noi
surse pentru o tot mai mare „desăvîrşire” a propriului copil vom uita şi să-l
întrebăm ce-şi doreşte el. Vom uita să-l întrebăm care e chemarea sufletului
său. Cîte un pic îl vom face să şi uite că î-l are. Dacă măcar un pic ne-am
stopa…

Cred că
în majoritatea familiilor și în metoda lor de educație se evită existența lui
Dumnezeu. Și acest lucru ne vorbește despre imperfecțiunea copacului care
crește. Dacă măcar un pic ne-am aduce aminte că, copilul nu are nevoie doar de
hrană, haine şi multe alte lucruri cu însemnătate diferită pentru el. Dacă ne-am
da seama cît mai curînd că el are nevoie şi de hrană spiritală. Puteți să-i
oferiți toate bunătățile din lume, dacă nu îi veți oferi sursa de legătură cu
Creatorul zădarnic vă este efortul unei educații perfecte. Vine timpul când vă
ve-ți întreba: „Parcă i-am oferit tot ce trebuia / De ce este așa?”. Să nu
evităm să-i arătăm şi adevărata latură a vieţii, pentru care el şi există. Să-i
arătăm care e adevăratul scop din viaţa sa. Copilul nu e nicicând prea mic
pentru întîlnirea cu Dumnezeul său. El e gata să-l primească oricînd. Noi îl
îndepărtăm de Creatorul său… prin metodele noastre omenești.

Să ne grăbim să punem haragul potrivit la timpul
cuvenit ca astfel planta noastră să aducă rod frumos societății, aproapelui
nostru și prin toate acestea lui Dumnezeu. Şi să ne păzească Dumnezeu ca după
„educaţia” pe care i-o oferim copilului să nu ajungem la o recoltare rușinoasă a
rodului muncii noastre…

Cu
râvnă întru Domnul
Natalia

Acest articol a fost publicat în CATEHISM și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s