Catehism ortodox pe înţelesul tuturor

Catehism ortodox pe înţelesul tuturor

Argument
Necesitatea unui catehism este
justificată de necesitatea cunoaşterii şi înţelegerii propriei spiritualităţi.
Dictonul „crede şi nu cerceta” care a făcut valuri în nenumărate rânduri şi este
prilej de sminteală de multe ori (prin ironizarea credinţei) nu îşi are locul în
spiritualitatea ortodoxă. Dumnezeu nu ne vrea o „biserică de mameluci” sau o
mulţime care se conduce după „spiritul de turmă”, ci doreşte însuşirea şi
trăirea liberă de către fiecare a adevărurilor de credinţă revelate fie pe cale
naturală, fie pe cale supranaturală. Ca zidire a lui Dumnezeu (care este Fiinţă
Personală), purtăm amprenta celor trei caracteristici care definesc persoana:
sentimentul, raţiunea şi voinţa. Voi spune, deci, „simte, cercetează şi crezi”
pentru că vei găsi suficiente motive pentru a-ţi trăi credinţa în deplină
înţelegere şi conştienţă.

Religie şi
religiozitate
În căutările sale, omul a găsit de cuviinţă să-şi
definească relaţia cu Persoana Absolută – „Făcătorul tuturor celor văzute şi
nevăzute” – prin termenul de origine latină „religare” (a lega, a re-lega), care
desemnează o legătură conştientă şi liberă a lui cu Dumnezeu. Ca „purtător de
Dumnezeu” prin definiţie (= prin creaţie), omul este atras fiinţial de cele
superioare, cereşti, proprii Creatorului său, iar activarea şi canalizarea
puterilor sale spirituale în această relaţie se conturează ca un mod de a fi, ca
religiozitate. Raportat la această stare, indiferenţa religioasă este, în
realitate, inconştienţă religioasă. Mă voi referi, în acest sens, la o naraţiune
citită cândva, intitulată „Cel mai mare nebun”. Pe scurt, este vorba despre un
clovn, unul din bieţii „condamnaţi” la a-i face veseli pe cei din jurul lor cu
preţul propriei umiliri şi adeseori al propriei prostii, care a primit din
partea stăpânului său un băţ noduros, cioplit ca din topor, cu următoarea
menţiune: „-Ţine acest băţ şi să nu-l laşi din mână decât atunci când vei
întâlni un om mai nebun decât tine. Aceluia poţi să i-l dai”. Nebunul şi-a trăit
restul vieţii cu băţul în mână, împlinind porunca stăpânului său. Când acesta a
fost doborât la pat de o boală incurabilă, nebunul a venit la el şi l-a întrebat
de sănătate. „-Fac rău de tot, în curând va trebui să plec de aici”, i-a zis
stăpânul. Plângând, nebunul l-a întrebat: „-Dar când te vei întoarce, stăpâne.
Poate peste o lună?” „-Nuuu…” suspină prinţul plin de durere. „-Poate peste un
an?!” „-Vai! Nu!” „-Dar peste cât timp, stăpâne?” „-Niciodată” „-Niciodată?! Dar
te-ai pregătit de drum pentru o lipsă atât de mare?” l-a întrebat nebunul.
„-Pregătit? Nicidecum! Nici nu m-am gândit măcar.” „-Cum, stăpâne, ştii că vei
pleca şi n-ai făcut nici o pregătire de plecare?… Nu te-ai spovedit la preot,
nu te-ai împăcat cu cei cu care eşti certat, nu-ţi iei rămas bun de la ai
tăi?!… ŢINE BĂŢUL! Eu n-am întâlnit până acum om mai nebun decât mine, dar tu
mă depăşeşti total cu nebunia ta.” Chiar şi pentru un biet nebun religiozitatea
era ceva firesc, natural. Oare au murit nebunii?

pr. Andrei Magda

sursa http://apostolatintarafagarasului.blogspot.com

Acest articol a fost publicat în CATEHISM și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s