AM ÎNNEBUNIT?

AM ÎNNEBUNIT?

PĂCATUL ESTE IUBIREA
FAŢĂ DE DUŞMANUL SUFLETULUI TĂU,
DIAVOLUL, ŞI
VRĂJMĂŞIA CU DUMNEZEU.(Cuv. Paisie Aghioritul)

Aceasta este, pentru mine, cea mai bună definiţie a păcatului, cea mai lipsită de echivoc.Este un diagnostic dur, dar exact! Este diagnosticul unui doctor priceput care cunoaşte boala perfect. Şi e nevoie de un diagnostic precis pentru a putea aplica tratamentul potrivit…Definiţia Cuv. Paisie ridică toate vălurile de pe o realitate duhovnicească pe care modernitatea a nmuiat-o cu pietismul ori a stilizat-o cu teologia academică, transformând PĂCATUL în doină sau concept: prima, pentru profit sentimental, iar cea de-a doua, pentru ca să dea referatelor de aramă sunătoare ale teologiei scolastice ecou de Tradiţie….Dar, în joc sunt sufletele noastre…Acum, datorită unei astfel de definiţii, ştiu ce se ascunde în întunericul inimii mele… Nu-mi mai
fac iluzii…, dar am nădejde! Căci se termină discuţiile şi începe lupta! Intrăm, cu viaţa duhovnicească, din imaginar, în concret!Va să zică îl iubesc pe diavol… O cred, pentru că asta explică multe, dacă nu totul… Încep să înţeleg de ce se roagă psalmistul să fie izbăvit de cele ascunse ale sale…Încep să întrezăresc
de unde îşi înnoieşte puterea greşeala mea sau unde trebuie să ajung cu focul Numelui lui Iisus…Şi mai ales înţeleg de ce toate cele din jur mă cheamă afară din mine şi de ce pentru
această lucrare esenţială a vieţii creştine există o Ortodoxie de diversiune, exterioară, o mască mortuară a lui Hristos, şi încă una de aur şi pietre scumpe! Pe care diavolul îţi sugerează să ţi-o aşezi pe faţă ca să-ţi câştigi asemănarea: când de fapt, gestul te transformă în mormânt văruit!Înţeleg apoi, mai bine, rolul presiunii psihologice a lumii, cu toate observaţiile şi etichetele ei: habotnic, fanatic, taliban, fundamentalist…. Chiar dacă nu mă face să mă lepăd de Hristos e suficient că mă îndepărtează de calea lăuntrică. Nu-i pasă de răspunsurile mele, de conţinutul lor: îi convine să asculte rânjind, cum îmi dau lupta în aer, ca un nebun, departe de câmpul de luptă şi de inamicul meu real:
iubirea de diavol ascunsă în adâncul inimii mele…Mi se lămureşte acum de ce Iisus îi numeşte „lucrători ai fărădelegii” pe cei ce făceau minuni şi scoteau demoni în Numele Său: pentru că acestea erau lucrări exterioare, făcute din slavă deşartă, pe când, în inimă erau plini de ….iubire de diavol!N-au fost niciodată vremuri în care lumea să fie o mai cuprinzătoare şi mai puternică diversiune duhovnicească precum astăzi! Şi mai ales o diversiune care a corupt profund instituţia bisericească şi mentalul colectiv al credincioşilor…Da, sunt un păcătos, un iubitor de diavol….Măsura în care cred
aceasta despre mine este măsura în care voi accepta crucea şi voi primi harul:
măsura în care voi fi vindecat.IMI VINE SĂ ALERG PE STRADĂ URLÂND: „Oameni buni! Am CANCER!!! Sunt o tumoră din creştet până-n tălpi! Daţi-vă la o parte cu aspirinele voastre duhovniceşti care te ajută doar să redevii căldicel! CAUT UN CHIRURG CA SĂ-MI EXTIRPE DIN INIMĂ IUBIREA DE DIAVOL!!!  La o parte din calea mea…”

Oare, am înnebunit?

Publicat de Marius Iordăchioaia

Acest articol a fost publicat în CATEHISM și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s