Cu cat oamenii se indeparteaza mai mult de viata cea simpla fireasca si inainteaza spre lux cu atat creste si nelinistea din ei

Nu avem linişte fiindcă nu ne îngrijim de viaţa
adevărată

“Cu cat oamenii se indeparteaza mai mult de
viata cea simpla  fireasca si inainteaza spre lux  cu
atat creste si nelinistea din ei.
Si cu cat se indeparteaza mai
mult de Dumnezeu, este firesc sa nu afle nicaieri odihna. De aceea umbla
nelinistiti chiar si imprejurul lumii – precum cureaua masinii imprejurul rotii
nebune – pentru ca in toata planeta noastra nu incape multa lor liniste.
Din traiul cel bun lumesc, din
fericirea lumeasca iese stresul lumesc  Educatia exterioara
cu stres duce in fiecare zi sute de oameni (chiar si copii mici) la psihanalize
si la psihiatri si construieste mereu spitale de boli psihice si instruieste
psihiatri, dintre care multi nici in Dumnezeu nu cred, nici existenta sufletului
nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinta ca acesti oameni sa ajute
suflete, cand ei insisi sunt plini de neliniste? Cum este cu putinta ca omul sa
mangaie cu adevarat, daca nu crede in Dumnezeu si in viata cea adevarata
cea de dupa moarte, cea vesnica? Cand omul prinde sensul cel mai adanc
al vietii celei adevarate  i se indeparteaza toata nelinistea si-i
vine mangaierea dumnezeiasca, si astfel se vindeca. Daca ar fi mers
cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice si le-ar fi citit bolnavilor pe
Avva Isaac, s-ar fi facut bine toti cei ce ar fi crezut in Dumnezeu, pentru ca
ar fi cunoscut sensul cel mai adanc al vietii.

Oamenii incearca sa se linisteasca cu
calmante sau cu teorii yoga  si nu vor
adevarata liniste, care vine atunci
cand se smereste omul si care aduce mangaierea dumnezeiasca
inlauntrul lor.
Si turistii care vin din tari straine si umbla pe
drumuri, prin soare, caldura, praf, prin atata zapuseala, gandeste-te cat
sufera! Ce sila, ce apasare sufleteasca au, de ajung sa socoata destindere
aceasta chinuiala exterioara! Cat sunt de izgoniti de ei insisi, de
ajung sa socoata aceasta chinuiala drept odihna!

Cand vedem un om cu o neliniste
mare, cu mahnire si suparare, desi le are pe toate – nu-i lipseste nimic –
atunci sa stim ca-i lipseste
Dumnezeu.
In cele din urma, oamenii sunt chinuiti si
de bogatie, pentru ca bunurile lumesti nu-i implinesc sufleteste; sufera de un
chin indoit.
Cunosc oameni bogati care au de toate si nu au copii  si tot se
chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbari, sunt chinuiti de
toate. “In regula”, ii zic unuia, “daca ai timp liber, fa-ti cele
duhovnicesti. Citeste un Ceas, citeste putin din Evanghelie . “Nu pot”,
imi spune. “Fa
un bine, du-te la un spital si mangaie un bolnav”. “Cum sa merg pana
acolo?
, imi raspunde. “Si de ce sa fac aceasta?”. “Du-te si ajuta vreun
sarac de prin vecini”. “Nu, nu ma multumeste nici aceasta
“, spune. Sa aiba
timp liber, sa aiba o gramada de case, sa aiba toate bunatatile si sa se
chinuiasca! Stiti cati astfel de oameni exista? Si se chinuiesc pana ce li se stramba mintea. Infricosator! Si daca nici nu lucreaza, ci isi
trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiti oameni. Daca
ar avea cel putin un serviciu, ar fi mai bine.

Oamenii se grabesc si alearga mereu. La
ora cutare trebuie sa se afle aici, la cealalta acolo, si asa mai departe. Si ca
sa nu uite ce au de facut, si le noteaza pe toate. Cu atata alergatura, tot este
bine ca isi mai amintesc cum ii cheama… Nici pe ei insisi nu se cunosc.
Dar cum sa se cunoasca? Se poate sa te oglindesti in apa tulbure?
Dumnezeu sa ma ierte, dar lumea a ajuns un adevarat spital de nebuni.

Oamenii nu se gandesc la cealalta viata, ci cer numai aici mai multe bunuri
materiale. De aceea nu afla liniste si alearga mereu.

Bine ca exista viata de dincolo. Daca
oamenii ar fi trait vesnic in viata aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare,
dat fiind felul in care si-au facut ei viata. Cu nelinistea asta de acum, daca
ar fi trait 800-900 de ani, ca in vremea lui Noe ar fi
trait un mare iad. “Zilele anilor nostri saptezeci
de ani, iar de vor fi in putere, optzeci de ani; si ce este mai mult decat
acestia, osteneala si durere.
 (Ps.89, 10-11). Saptezeci de ani
sunt de ajuns ca oamenii sa-si capatuiasca copiii.

Intr-o zi a trecut pe la coliba mea un
medic care traieste in America si mi-a spus despre viata de acolo. Lucreaza
toata ziua. Fiecare membru al familiei trebuie sa aiba masina sa. Apoi acasa,
pentru ca fiecare sa se miste liber, trebuie sa aiba patru televizoare.
Lucreaza si se ostenesc ca sa scoata bani multi, ca sa spuna ca sunt
aranjati si fericiti
. Dar ce legatura au toate astea cu fericirea?

O astfel de viata plina de neliniste si intr-o neincetata alergatura (dupa bani)
nu inseamna fericirea, ci este un iad. Ce sa faci cu viata intr-un astfel de
stres? Daca ar fi trebuit ca intreaga lume sa traiasca o astfel de viata, eu nu
as fi voit-o. Daca Dumnezeu le-ar fi zis acestor oameni: “Nu va
pedepsesc pentru viata ce o traiti, insa va voi lasa sa traiti vesnic in acest
fel”
, asta pentru mine ar fi fost un mare iad.

De aceea, multi oameni nu pot rabda sa
traiasca in astfel de conditii si ies afara in aer liber, fara directie si scop.
Se aduna in grupuri si merg in afara oraselor, in mijlocul naturii, unii ca sa
faca gimnastica, iar altii pentru altceva. Mi s-a spus despre unii ca ies in aer
liber si alearga, ori se suie pe munti pana la inaltimea de 6000 de metri. Isi
tin rasuflarea, apoi o lasa, si iarasi inspira adanc… Lucruri de nimic.
Aceasta arata ca inima lor este strivita de neliniste si cauta o
iesire.
Am spus unuia dintre acestia: Voi sapati o groapa,
o mariti, va minunati de groapa ce ati facut-o si… sariti in ea, pravalindu-va
in jos, in timp ce noi sapam groapa, dar aflam metale pretioase. Nevointa
noastra are rost, fiindca se face pentru ceva mai
inalt.

Mirenii spun: “Fericiti sunt cei
care traiesc in palate si au toate inlesnirile”.
Dar insa fericiti
sunt cei care au izbutit sa-si simplifice viata si s-au eliberat din latul
acestui progres lumesc al multelor inlesniri, sau mai degraba al multelor
greutati
, si au scapat de acest stres infricosator al vremii noastre de
azi.
Daca omul nu isi simplifica viata, se chinuieste, in timp ce
simplificand-o nu va avea acest stres.

Odata, la Sinai un german i-a spus unui
copil de beduin, care era foarte destept: “Tu esti destept, poti invata
carte”. “Si dupa aceea?”
, il intreba copilul. “Dupa aceea o sa devii
mecanic”. “Si dupa aceea?”. “Dupa aceea iti vei deschide un atelier de reparat
masini”. “Si dupa aceea?”. “Dupa aceea o sa-l maresti”. “Si dupa aceea?”. “Dupa
aceea vei lua si pe altii sa lucreze si vei avea mult personal”
.
Adica, ii spune, sa am eu durere de cap, apoi sa dau si altuia
durere de cap, si dupa aceea altuia? Nu este mai bine acum, cand nu am nicio
durere de cap?
Cea mai mare durere de cap vine din
gandurile acestea: “Sa facem aceasta, sa facem cealalta”.
Daca gandurile ar fi duhovnicesti,
cel ce le are ar simti mangaiere duhovniceasca si nu ar avea durere de
cap.

Inca si la mireni insist mult
asupra simplitatii, pentru ca multe din cele ce se fac nu sunt de trebuinta si
ii mananca stresul.
Le vorbesc de cumpatare si
nevointa
. Strig mereu: “Simplificati-va viata, si stresul va
fugi
“. Cele mai multe divorturi de aici pornesc. Oamenii
au de facut multe treburi, multe lucruri si astfel se ametesc. Lucreaza amandoi,
tata si mama, si isi lasa copiii de izbeliste. Osteneala, nervi – din probleme
mici, scandaluri mari – apoi, divort fara justificare. Acolo ajung. Dar daca
si-ar simplifica putin viata, ar fi si odihniti, si veseli. Acest stres este o
catastrofa.

Odata ma aflam intr-o casa foarte
luxoasa. Discutand cu stapanii ei, acestia mi-au zis: „Noi traim in rai, in timp
ce alti oameni duc lipsa”. “Traiti in iad”, le spun. “Nebune, in noaptea
aceasta
” , a spus Dumnezeu bogatului. Daca
Hristos m-ar intreba: “Unde vrei sa traiesti, intr-o puscarie sau intr-o
casa ca aceasta?”
, eu as raspunde: “Intr-o puscarie intunecata”,
pentru ca puscaria m-ar ajuta.
Mi-ar aminti de Hristos, de sfintii
mucenici, mi-ar aminti de pustnicii care au stat in crapaturile pamantului,
mi-ar aminti de calugarie. Puscaria ar semana putin si cu chilia mea, si
m-as bucura. Dar casa voastra de ce mi-ar aduce aminte si la ce m-ar ajuta? De
aceea puscariile ma odihnesc mai mult decat un salon lumesc, dar si decat o
chilie frumoasa a unui monah. De mii de ori as prefera sa stau in puscarie,
decat intr-o astfel de casa.

Odata, fiind gazduit in casa unui
prieten din Atena, gazda m-a rugat sa primesc un crestin inainte de a se lumina
de ziua, deoarece in alta vreme a zilei acela nu putea. Asadar, acel om a venit
bucuros si slavind neincetat pe Dumnezeu. Avea multa smerenie si simplitate
si-mi cerea sa ma rog pentru familia lui. Fratele acesta era cam pe la 38 de ani
si avea sapte copii. Impreuna cu familia lui mai stateau si cei doi parinti ai
sai; in total unsprezece suflete, care locuiau impreuna intr-o singura camera.
Imi spunea cu toata simplitatea pe care o avea: “Camera ne incape
numai atunci cand stam in picioare, dar cand trebui sa ne culcam nu ne mai
incape, este putin stramta. Dar, slava lui Dumnezeu, acum am facut un adapost
pentru bucatarie si am rezolvat-o. Parinte, noi cel putin avem un acoperis
deasupra capului, in timp ce altii stau sub cerul liber”
. Lucra ca
tocilar. Locuia in Atena si pleca inainte de a se lumina de ziua ca sa ajunga la
Pireu, unde lucra. Din pricina statului in picioare si a multelor drumuri avea
varice, care il deranjau, insa multa lui dragoste pentru familie il facea sa
uite durerile si suferintele. Mai ales se prihanea pe sine mereu si spunea ca
nu are dragoste  pentru ca nu face fapte bune cum se cuvine
unui crestin si lauda pe femeia sa ca face fapte bune, pentru ca pe langa copiii
si socrii sai, de care avea grija, mergea si lua lucrurile batranilor din
vecinatate, pe care le spala; le punea acestora casele in randuiala si le facea
si cate o supa. Pe fata acestui bun crestin se putea vedea zugravit harul
dumnezeiesc. Avea inlauntrul sau pe Hristos si era plin de bucurie, iar camera
sa era plina de bucurie paradisiaca. In timp ce aceia care nu au inlauntrul lor
pe Hristos sunt plini de neliniste. Chiar si numai doi oameni dintre acestia sa
fie, nu incap nici in unsprezece camere. Pe cand acei unsprezece oameni, care
aveau pe Hristos in el, incapeau intr-o singura camera.

Chiar si pe unii oameni duhovnicesti ii
vezi ca nu incap, oricat loc ar avea, fiindca inlauntrul n-a intrat in intregine
Hristos. Daca femeile ce au trait in Farasa ar fi vazut luxul care
exista azi, chiar si in manastiri, ar fi zis: “Va arunca Dumnezeu foc sa ne
arda!
Ne va parasi Dumnezeu”. Acelea isi faceau
treburile taca-taca. Dis-de-dimineata trebuia sa scoata caprele la pascut, apoi
sa deretice casa. Dupa aceea, mergeau la bisericutele din imprejurimi ori se
adunau prin pesteri, unde vreuna, care stia putina carte, citea Sinaxarul cu
Sfantul zilei. Pe urma da-i la metanii; rosteau apoi si rugaciunea : “Doamne Iisuse…”. Si lucrau, si se
osteneau. Femeia trebuia sa stie sa coasa toate hainele casei. Si pe atunci le
cosea cu mana. Masini de cusut erau putine, si acelea numai in orase; in sate nu
existau. In Farasa exista numai o singura masina de cusut. Coseau inca si
hainele barbatilor lor, care erau mai comode decat cele de astazi; iar ciorapii
ii impleteau cu mana. Aveau gust, tragere de inima, si le mai ramanea si timp,
fiindca ele pe toate le faceau simple. Femeile din Farasa nu se uitau la
amanunte. Traiau bucuria calugariei. Si daca, de pilda, patura nu era
bine intinsa si atarna putin intr-o parte, si i-ai fi spus: “Indreapta
patura!”
, ea ti-ar fi raspuns: “Te impiedica la
rugaciune?”.

Oamenii de astazi nu cunosc
aceasta bucurie a calugariei. Ei cred ca nu trebuie sa traiesti in lipsa, ca sa
nu te chinuiesti. Daca oamenii ar gandi putin mai calugareste, daca ar trai mai
simplu, ar fi linistiti. Acum se chinuiesc, pentru ca au in sufletul lor
neliniste si deznadejde.
“Cutare a reusit in viata fiindca si-a facut
doua blocuri de locuinte sau pentru ca a invatat cinci limbi etc. Iar eu nu am
niciun apartament si nu stiu nicio limba straina. Oh, sunt pierdut!”. Unul are o
masina si incepe: “Cutare are una mai buna. Sa-mi iau si eu”. Ia una mai buna,
insa tot nu se bucura de ea, pentru ca altul are una inca si mai buna. Si ia pe
cea inca si mai buna , dar dupa aceasta afla ca unii au avioane personale si iar
se chinuieste. Nu se mai opresc. In timp ce unul
nu are masina slaveste pe Dumnezeu si se bucura. “Slava lui Dumnezeu, spune,
nu-i nimic ca n-am masina. Am in schimb picioare sanatoase si pot merge. Cati
oameni nu sunt cu picioarele taiate si nu se pot sluji pe sine, nu pot iesi la
plimbare, ci le trebuie un om sa-i slujeasca, in timp ce eu am picioarele
mele!”.
Si un schiop se bucura cand spune: “Altii sunt lipsiti de
amandoua picioarele!”.

Nemultumirea si nesatiul sunt
un rau mare
. Cel robit bunurilor materiale este stapanit mereu
de mahnire si de neliniste
, pentru ca pe de o parte tremura ca sa nu
piarda cele materiale, iar pe de alta parte ca sa nu i se ia sufletul. Intr-o zi
a venit un bogat din Atena si mi-a spus: “Parinte, am pierdut legatura cu fiii
mei; mi-am pierdut copiii!”. “Cati copii ai?”, il
intreb. “Doi”, imi raspunde. “I-am crescut cu lapte de pasare. Tot ce au vrut au
avut! Chiar si masina le-am luat.” Din discutie reiesea ca si el avea masina
lui, si femeia sa pe a ei, si copiii lui pe a lor. “Binecuvantatule, i-am spus,
tu in loc sa-ti micsorezi problemele, le-ai marit. Acum ai nevoie de un garaj
mare pentru masini, de un mecanic pe care sa-l platesti de patru ori mai mult ca
sa le repare, ca sa nu mai vorbim de faptul ca va primejduiti toti patru in
fiecare clipa sa muriti. In timp ce daca ti-ai fi simplificat viata, familia
ti-ar fi fost unita, v-ati fi inteles unul pe altul si nu ai fi avut aceste
probleme. Nu sunt vinovati copiii tai, tu esti vinovat ca nu te-ai ingrijit sa
le dai alta educatie”. O familie, patru masini, un garaj, un mecanic etc.! Ce
are daca merge unul mai tarziu? Toate aceste inlesniri nasc
greutati.

Alta data a venit un alt familist la
coliba mea – familia lui era alcatuita din cinci persoane – si mi-a zis:
“Parinte, avem o masina si ma gandesc sa-mi iau alte doua. Ne vor
ajuta”. “Dar te-ai gandit cat va vor ingreuia?
l-am intrebat. Pe aceea
pe care o ai o pui acolo, intr-o gaura, pe toate trei unde le vei pune? Iti va
trebui un garaj si o magazie pentru carburanti. Veti trece prin trei primejdii.
Mai bine sa aveti una si sa va limitati iesirile. Veti avea atunci timp
sa va vedeti si de copii. Veti avea si liniste. Simplificarea este
totul”.
“Nu m-am gandit la aceasta”
, imi zice.

- Parinte, ne-a spus cineva ca de
doua ori nu si-a putut opri alarma masinii, o data pentru ca a intrat o musca si
a doua oara fiindca el insusi a intrat incorect in
masina.

- Viata lor este muceniceasca, fiindca
nu isi simplifica lucrurile. Cele mai multe inlesniri pricinuiesc greutati.
Mirenii se ineaca in multimea lucrurilor. S-au umplut de
inlesniri peste inlesniri si si-ai facut viata grea. Daca omul nu isi va
simplifica lucrurile, atunci o inlesnire ii va naste un nou sir de
greutati.

Cand eram mici faceam dintr-un mosor o
jucarie minunata, si ne bucuram de ea. Copiii mici se bucura de o masinuta mai
multa decat oricare din parintii lor, atunci cand isi cumpara un Mercedes. Daca
intrebi o fetita: “Ce vrei, o papusa sau un bloc de locuinte?”, vei
vedea ca iti raspunde: “O papusa”. Asadar, copiii mici cunosc
desertaciunea lumii.

- Parinte, ce ajuta mai mult pentru
ca cineva sa cunoasca aceasta bucurie a cumpatarii?

- Sa prinda sensul cel mai
adanc al vietii
.
Cautati mai
intai Imparatia lui Dumnezeu.
”. De aici porneste
simplitatea si orice infruntare corecta a lucrurilor”.

Cuviosul Paisie
Aghioritul

This entry was posted in PAISIE AGHIORITUL, SFINTII PARINTI and tagged , , . Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s